Marea Adunare Naţională - MAN
Codul Penal din 1968
În vigoare de la01.01.1969 până la 16.04.1997, fiind înlocuit(ă) deCodul Penal din 1968.
Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul înformă actualizată sau alegeţi unabonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.
Cumpără forma actualizată
*)Codul penal a fost publicat în B.Of. nr. 55-56 din 23 aprilie 1973.
PARTEA GENERALĂ
Titlul ILEGEA PENALĂ ŞI LIMITELE EI DE APLICARE
CAPITOLUL 1DISPOZIŢII PRELIMINARE
Art. 1.-
Scopul legii penale
Legea penală apără, împotriva infracţiunilor, Republica Socialistă România, suveranitatea, independenţa şi unitatea statului, proprietatea socialistă, persoana şi drepturile acesteia, precum şi întreaga ordine de drept.
Art. 2.-
Legalitatea incriminării
Legea prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele ce se aplică infractorilor şi măsurile ce se pot lua în cazul săvîrşirii acestor fapte.
CAPITOLUL 2LIMITELE APLICĂRII LEGII PENALE
Secţiunea IAplicarea legii penale în spaţiu
Art. 3.-
Teritorialitatea legii penale
Legea penală se aplică infracţiunilor săvîrşite pe teritoriul României.
Art. 4.-
Personalitatea legii penale
Legea penală se aplică infracţiunilor în afara teritoriului ţării, dacă făptuitorul este cetăţean român sau dacă, neavînd nici o cetăţenie, are domiciliul în ţară.
Jurisprudență (2)
Art. 5.-
Realitatea legii penale
Legea penală se aplică infracţiunilor săvîrşite în afara teritoriului ţării, contra securităţii statului român, sau contra vieţii unui cetăţean român, ori prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român, cînd sînt săvîrşite de către un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării.
Punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunile prevăzute în alineatul precedent se face numai cu autorizarea prealabilă a procurorului general.
Art. 6.-
Universalitatea legii penale
Legea penală se aplică şi altor infracţiuni decît celor prevăzute în art. 5 alin. 1, săvîrşite în afara teritoriului ţării, de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării, dacă:
a)fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvîrşită;
b)făptuitorul se află în ţară.
Pentru infracţiunile îndreptate împotriva intereselor statului român sau contra unui cetăţean român, infractorul poate fi judecat şi în cazul cînd s-a obţinut extrădarea lui.
Dispoziţiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul cînd, potrivit legii statului în care infractorul a săvîrşit infracţiunea, există vreo cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei, sau cînd pedeapsa a fost executată ori este considerată ca executată. Cînd pedeapsa nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, se procedează potrivit dispoziţiilor legale privitoare la recunoaşterea hotărîrilor străine.
Art. 7.-
Legea penală şi convenţiile internaţionale
Dispoziţiile cuprinse în art. 5 şi 6 se aplică dacă nu se dispune altfel printr-o convenţie internaţională.
Art. 8.-
Imunitatea de jurisdicţie
Legea penală nu se aplică infracţiunilor săvîrşite de către reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care, în conformitate cu convenţiile internaţionale, nu sînt supuse jurisdicţiei penale a statului român.
Art. 9.-
Extrădarea
Extrădarea se acordă sau poate fi solicitată pe bază de convenţie internaţională, pe bază de reciprocitate şi, în lipsa acestora, în temeiul legii.
Secţiunea IIAplicarea legii penale în timp
Art. 10.-
Activitatea legii penale
Legea penală se aplică infracţiunilor săvîrşite în timpul cît ea se află în vigoare.
Art. 11.-
Neretroactivitatea legii penale
Legea penală nu se aplică faptelor care, la data cînd au fost săvîrşite, nu erau prevăzute ca infracţiuni.
Art. 12.-
Retroactivitatea legii penale
Legea penală nu se aplică faptelor săvîrşite sub legea veche, dacă nu mai sînt prevăzute de legea nouă. În acest caz executarea pedepselor, a măsurilor de siguranţă şi a măsurilor educative, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărîrilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte, încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.
Legea care prevede măsuri de siguranţă sau măsuri educative se aplică şi infracţiunilor care nu au fost definitiv judecate pînă la data intrării în vigoare a legii noi.
Art. 13.-
Aplicarea legii penale mai favorabile
În cazul în care de la săvîrşirea infracţiunii pînă la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
Cînd legea anterioară este mai favorabilă, pedepsele complimentare care au corespondent în legea penală nouă se aplică în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, iar cele care nu mai sînt prevăzute în legea penală nouă nu se mai aplică.
Art. 14.-
Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive
Cînd după rămînerea definitivă a hotărîrii de condamnare şi pînă la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvîrşită, se reduce la acest maxim.
Dacă după rămînerea definitivă a hotărîrii de condamnare la moarte şi pînă la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă pedeapsa închisorii, pedeapsa cu moartea se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.
Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amendă, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinîndu-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.
Pedepsele complimentare, măsurile de siguranţă, precum şi măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă, nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de această lege.
Cînd o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate pînă la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alineatelor precedente.
Art. 15.-
Aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive
Cînd după rămînerea definitivă a hotărîrii de condamnare şi pînă la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decît maximul special prevăzut de legea nouă, ţinîndu-se seama de infracţiunea săvîrşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărîrii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul cît a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicată nu poate fi coborîtă sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse proporţional cu micşorarea maximului special prevăzut pentru infracţiunea săvîrşită.
Dispoziţiile art. 14 alin. 5 se aplică şi în cazul condamnărilor arătate în prezentul articol, executate pînă la data intrării în vigoare a legii noi, pedeapsa din hotărîre reducîndu-se cu o treime.
Art. 16.-
Aplicarea legii penale temporare
Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvîrşite în timpul cînd era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp.
Titlul IIINFRACŢIUNEA
CAPITOLUL 1DISPOZIŢII GENERALE
Art. 17.-
Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii
Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvîrşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală.
Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.
Art. 18.-
Pericolul social al faptei
Faptă care prezintă pericol social în înţelesul legii penale este orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art. 1 şi pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.
Art. 181.-
Fapta care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni
Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvîrşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanţa aplică una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. 92.
Art. 19.-
Vinovăţia
Vinovăţie există cînd fapta care prezintă pericol social este săvîrşită cu intenţie sau din culpă.
1)Fapta este săvîrşită cu intenţie cînd infractorul:
a.prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvîrşirea acelei fapte;
b.prevede rezultatul faptei sale şi deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.
2)Fapta este săvîrşită din culpă cînd infractorul:
a.prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce;
b.nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.
Fapta constînd într-o acţiune săvîrşită din culpă constituie infracţiune numai atunci cînd în lege se prevede în mod expres aceasta.
Fapta constînd într-o inacţiune constituie infracţiune fie că este săvîrşită cu intenţie, fie din culpă, afară de cazul cînd legea sancţionează numai săvîrşirea ei cu intenţie.
CAPITOLUL 2TENTATIVA
Art. 20.-
Conţinutul tentativei
Tentativa constă în punerea în executare a hotărîrii de a săvîrşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.
Există tentativă şi în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite, ori datorită împrejurării că în timpul cînd s-au săvîrşit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea că se află.
Nu există tentativă atunci cînd imposibilitatea de consumare a infracţiunii este datorită modului cum a fost concepută executarea.