Movatterモバイル変換


[0]ホーム

URL:


Sari la conținut
Wikipediaenciclopedia liberă
Căutare

Zen

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Un călugăr zen pe podul Togetsukyō (渡月橋), cartierul Arashiyama,Kyoto, Japonia.

Zen este un curent albudismuluiMahayana, și una dintre cele mai cunoscute forme de budism japonez, mai ales printre occidentali. Cuvântulzen își are originea de lachan ce înseamnăintuiție saumeditație.

Istorie

[modificare |modificare sursă]

La origine, ceea ce avea să devină zen-ul japonez, a fost un curent budist indian numitDhyāna, inițiat de celebrul călugărBodhidharma. În anul 520 d.Hr, Bodhidarma a călătorit înChina, laNanjing, unde a adus ceaiul și principalele idei ale acestei secte. Secta avea ca principiu fundamental ideea că se poate ajunge la iluminare prinmeditație sau printr-o experiență spirituală numităsambodhi. În acest sens, toată literatura budistă era ineficientă, iar venerarea unei divinități nu mai era necesară pentru atingerea iluminării.

După moartea lui Bodhidarma, între anii 675 și 712, gruparea își desăvârsește doctrina sintetizând gândirea indiană de la care a plecat. Astfel apare secta Chan, varianta chineză a Dhyānei, care spre deosebire de alte secte budiste esteatee, refuzând să recunoască înBuddha o zeitate. Din China, budismul Chan s-a răspândit în secolele următoare înCoreea șiVietnam.

ÎnJaponia, budismul Chan (în japonezăzen) a fost introdus în timpul perioadelorKamakura (1185-1333) și Muromachi (1333-1573), venind din China dinastiilorSong șiYuan. El a fost introdus de către călugărulEisai (1141-1215), fondatorul mișcării zenisteRinzai, și de către călugărulDogen (1200-1253), fondatorul mișcării zenisteSōtō. Budismul Zen a reprezentat pentru japonezi momentul sincronizării unei religii foarte puțin înclinate spre religiozitate. Zen-ul se potrivea, ca doctrină, clasei războinicilorsamurai aflată în ascensiune în perioada Kamakura.

Budismul Zen devenise religia favorită a clasei conducătoare japoneze, deoarece propăvăduia acceptarea ordinii stabilite de conducător. De asemenea, Zen-ul a influențat foarte mult arta japoneză, atât cea laică cât și cea religioasă, a introdusceremonia ceaiului și a sporit dezvoltareaartelor marțiale.

Cu toate acestea Zen-ul nu avea un canon. Dar, cu timpul au apărut culegeri de texte ce creau o mitologie în jurul maeștrilor, istorisind faptele veridice sau închipuite pentru a ilustra o sintagmă cu miez de înțelepciune ca învățătură.

La sfârșitul perioadei Muromachi, budismul Zen capătă o asemenea influență și dezvoltare, încât devine religie de stat. Au fost construite foarte multe temple Zen, numiteankoku-ji, de la noțiuneaankoku ce înseamnăloc al păcii.

În secolul al XX-lea Zen-ul a ajuns înAmerica șiEuropa, unde a adunat un număr însemnat de practicanți. Unul din pionierii apropierii dintrecreștinism și zen a fost preotul iezuitHugo Enomiya-Lassalle (1898-1990), maestru zen.

Bibliografie

[modificare |modificare sursă]
  • J. Brosse,Maeștrii spirituali, Proeditura, 2007
Control de autoritate
Adus de lahttps://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Zen&oldid=15508865
Categorie:
Categorii ascunse:

[8]ページ先頭

©2009-2025 Movatter.jp