Vorbirea este o formă vocalizată decomunicareumană. Se bazează pe combinareasintactică, lexicală și a diverse nume proprii dinvocabularul complex (de obicei peste 10.000 decuvinte diferite) al oricăreia dinlimbile moderne.
Fiecare cuvânt vorbit este creat printr-o combinațiefonetică a unui număr limitat devocale șiconsoane, ca elemente unitare ale vorbirii șipronunțării. Diferitele limbi vorbite prezintă diferite sintaxe și diferite cuvinte, ce sunt ansamblate înpropoziții șifraze, care constituie structura complexă a comunicării vorbite.
Majoritateaoamenilor pot comunica în două sau mai multe limbi,[1] ceea ce îi face să fiepoligloți. Abilitățile vocale permit oamenilor să producă și un altfel de sunete modulate și articulate, care se deosebesc de vorbire printonalitate șiritm și care permitcântatul.
Două zone dincortexul cerebral sunt necesare vorbirii. Una din zone, care poartă numele medicului și neurologului francezPaul Broca, se găsește în lobul frontal, de obicei înstânga, în apropierea zonei ce controlează mușchiibuzelor,maxilei,mandibulei, velumului și alcorzilor vocale. CândZona lui Broca este afectată, înțelegerea nu suferă, dar vorbirea este lentă și efectuată cu greutate.
Cea de-a doua zonă,Zona lui Wernicke, care a fost descoperită de neurologul germanCarl Wernicke (1848 -1904), se găsește în spatele lobului temporal, de obicei (din nou) în partea stângă, în apropierea zonelor responsabile de prelucrarea informațiilorauditorii șivizuale. Afectarea acestei zone conservă fluența vorbirii, dar o face lipsită de sens, întrucât procesele care afecteazălogica, folosirea sintaxei și autocontrolul sunt scăpate de sub controlulconștientului.
Puteți găsi mai multe informații despreVorbire prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică de„proiecte surori”:
