Acest articol sau această secțiune arebibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vedereasusținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Viena (îngermanăWienⓘ, înmaghiarăBécs) estecapitalaAustriei. Orașul este situat în extremitatea răsăriteană a acestei republici federale, înlandul (regiunea autonomă)Viena, și este traversat deDunăre. Regiunea autonomă Viena este, cu cei două milioane de locuitori ai săi, ce reprezintă un sfert din populația totală aAustriei, al zecelea oraș ca mărime dinUniunea Europeană.
Populat de 2 milioane de locuitori,[5] Viena este un important centru politic internațional (datorită neutralității postbelice a Austriei și situării în partea centrală aEuropei), unde își au sediul organizații de primă mărime, ca:Organizația Națiunilor Unite (ONU),Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și alte diverse agenții, între careAgenția Internațională pentru Energie Atomică. Această agenție își are sediul, alături de cel al ONU, într-unul din complexele așa-numitului centruUNO-city, aproape de Dunăre.
Orașul a fost secole la rând capitală imperială și reședință a familiei imperiale deHabsburg, ceea ce a dus la dezvoltarea sa ca unul dintre cele mai importante centre culturale și politice ale Europei. Cotat fiind drept al patrulea oraș pe plan mondial, cu o populație pe atunci de două milioane de locuitori, Viena era depășită doar deLondra,New York șiParis. La sfârșitulPrimului Război Mondial capitala Austriei a pierdut un sfert din populație. La propunerea Republicii Austria, centrul vechi al orașului Viena precum șicastelul Schönbrunn, mărturii ale domniei familiei imperiale deHabsburg, au fost trecute deUNESCO pe lista monumentelor patrimoniului mondial.
Viena, datorită suprafeței sale de numai 414,65 km², este cel mai mic land alAustriei și, totodată, singurul land care nu se învecinează pe nici una din granițele sale cu o altă țară. Întrucât este regiune autonomă, cu statut special, în cadrul republicii federale din care face parte, Viena dispune de suprafețe construite și de o infrastructură mult extinse în raport cu suprafața sa. 11,3% din suprafață este alocată construcțiilor, 11,1% reprezintă suprafața ocupată de rețelele de circulație, altele decât cele pe șine, care acoperă la rândul lor 2,2% din suprafața totală a landului. Viena este considerată a fi regiunea cu cea mai mare suprafață destinată parcurilor și grădinilor, care se bucură de un procent semnificativ de 28,4%, reprezentând 117,76 km². Apele reprezintă 4,6%, adică o suprafață de numai 19,1 km², fiind prezente pe o mai mare întindere înBurgenland.
Viena se numără printre cele patru regiuni cultivatoare de viță de vie. 1,7% din suprafață a fost atribuită viticulturii, în timp ce suprafața împădurită acoperă 16,6%, iar agricultura se realizează pe 15,8% din totalul suprafeței acestei regiuni.
Dezvoltarea sa ca unul dintre cele mai mari și importante orașe aleEuropei Centrale, Viena o datorează, între altele, poziției sale geografice favorabile. Orașul se află între culmile nord-estice aleAlpilor, în zona bazinelor vieneze. Orașul istoric a fost ridicat numai în partea de sud aDunării, astăzi însă el se întinde pe ambele maluri. Viena a luat naștere la intersecția dintre direcția vest-est (Dunărea) cu cea din nord-sud. Dunărea formează aici mai multe brațe, care cuprind numeroase insule fluviale.
După cădereaCortinei de fier în1989 s-au reluat relațiile economice și de tranzit dintre țările din nordul și cele din estulAustriei. Apropierea geografică de „blocul de est” de odinioară s-a făcut din nou remarcată. Viena se află la o distanță de doar 60 km de capitalaSlovaciei,Bratislava, ceea ce este un caz unic înEuropa (făcând abstracție de cazulVatican-Roma). Începând cu21 decembrie2007, odată cu extindereaspațiului Schengen, care a inclus printre altele și țările învecinate Austriei (Cehia,Slovacia șiUngaria), granițele Austriei au devenit libere, permițând pentru prima dată din1918 să fie trecute fără control.
Viena are o suprafață construită relativ mică. Aproximativ jumătate din suprafață este destinată spațiului verde, întinderi semnificative fiind, de asemenea, atribuite agriculturii.
Viena cuprinde un teritoriu care coboară până la 151 m deasupra nivelului mării înLobau și urcă înPădurea Vieneză până la înălțimea de 542 mHermannskogel. Aici, în nord-vestul, ca și în vestul și sud-vestul Vienei, se aflăPădurea vieneză, cu înălțimileLeopoldsberg,Kahlenberg, și extensiile sale ce pătrund până în interiorul orașului. Pădurea vieneză este străbătută de râuri ce trec prin teritoriul capitalei austriece. Cel mai cunoscut poartă numele orașului, Viena. Munții din vest sunt continuați în sud de terasele din perioada glaciară,Wienerberg șiLaaer Berg. Întregul ținut este pentruviticultură, el formând regiunea viticolă Viena.
Estul este o regiune joasă (Marchfelds) ce servește actualmente drept teren agricol, dar care este acaparată, în ritm accelerat, de construcții. În sud-est, de-a lungulDunării, se întind câmpiile de pe malurile fluviului, declarate parc național.
Din cauza actualelor condiții atmosferice (ca și în cazul altor state europene), cartierele de locuințe se află predominant spre granița de vest a Vienei, unde poluarea nu s-a făcut încă remarcată, în timp ce zona industrială ocupă partea de est a orașului.
Clima Vienei este temperat continentală cu influențe oceanice dinspre vest. Precipitațiile sunt în Viena relativ mici în comparație cu celelalte regiuni ale Austriei, perioadele de secetă fiind lungi. Iernile sunt însă blânde față de restul țării. Temperatura medie se ridică la 11,4 °C în centrul Vienei, coborând la 10,2 °C spre periferie. Precipitațiile sunt în medie de 600 mm, vienezii bucurându-se de numai 60 de zile de vară, față de cele 70 de zile de iarnă pe an. În Viena se află Institutul Central de Meteorologie și Geodinamică (ZAMG).
Descoperirile arheologice au demonstrat că bazinul Vienei a început să fie locuit dinepoca pietrei. Înepoca bronzului, teritoriul a continuat să fie locuit, fapt atestat și de mormintele de incinerare descoperite aici.Epoca fierului -Cultura Hallstatt - s-a bucurat de o și mai bună reprezentare arheologică în această zonă, dovezile locuirii în perioada respectivă fiind de necontestat (necropole și alte urme). Din perioadaceltică provin datele despreOppidum-ul aflat pe Leopoldsberg și o cetate celtică denumităVedunia („râuleț de pădure”).
În secolul I d.Chr.,romanii au ridicat pe locul unde astăzi se află centrul istoric al Vienei, în apropiereaDunării, un castru și un oraș civil cu numeleVindobona (localizat în sectorul/cartierul 3 al orașului de astăzi). Inițiativa romană a avut drept scop asigurarea graniței provinciei romanePannonia. Se pot încă vedea pe străzilele sectorului 1 (în centru) zidul și străzile castrului roman. Prezența romană a durat până însecolul al V-lea. Poziționarea castrului în partea de est a imperiului l-a transformat într-o pradă ușoară pentru popoarele migratoare germanice, cărora le-a căzut curând victimă.
Drept centru al evului mediu timpuriu în Viena a fost consideratBerghof, care s-a transformat într-un centru comercial pentru regiunea viticolă înconjurătoare. Cea dintâi atestare, medievală, este cea din 881 în Analele Salzburgului. Referirea a fost făcută în contextul unor lupte cuungurii. Anul955 a avut un rol hotărâtor asupra dezvoltării ulterioare a Vienei după ce în acest an regele francilor de estOtto I i-a învins pe unguri înBătălia de la Lechfeld (de lângăAugsburg).
În976 s-a organizat comitatulOstarrîchi (sauMarchia orientalis, ulteriorMarcha Austriae șiOsterland), pe al cărui teritoriu, la granița cu Ungaria, se află Viena de astăzi. Începând cu secolul al XI-lea, Viena a devenit un centru comercial important, în 1155 orașul fiind ridicat de duceleHenric Jasomirgott la rangul de capitală. După numai un an, Viena a primit statutul deducat autonom.
În1278 ducatul a fost cucerit de regelegermanRudolf I, dinCasa de Habsburg. Astfel a început domnia acestei familii în Austria, domnie care continuat până în 1918, la sfârșitul Primului Război Mondial. Viena s-a aflat în evul mediu în umbra orașuluiPraga, care fusese desemnată reședință imperială pentruCasa de Luxemburg. Dinastia de Habsburg a încercat să dezvolte Viena, pentru a ține pasul cu Praga. O contribuție remarcabilă a avut duceleRudolf al IV-lea, care, printr-o politică economică inteligentă, a ridicat nivelul de trai al populației. Două decizii importante i-au adus acestuia titlul defondator: constituireaUniversității din Viena în1365 (după modelulUniversității Caroline din Praga) și construireaBazilicii „Sfântul Ștefan”. Etapele următoare au fost marcate de conflicte între moștenitori, care au stârnit tulburări și au dus la declinul economic al țării.
În1438 Viena a ajuns oraș de reședință alSfântului Imperiu Roman, din dispoziția duceluiAlbert al V-lea, devenit ulterior rege romano-german. Numele ducelui este însă legat și de marea acțiune de deportare și omorâre a evreilor vienezi, în1421–1422. În1469 Viena a devenit sediu episcopal, ceea ce a determinat ridicareaBazilicii Sfântul Ștefan la rang decatedrală aDiecezei de Viena. În perioada de domnie a luiFrederic al III-lea, un monarh slab din dinastia de Habsburg, Viena s-a aflat mereu la dispoziția potrivnicilor săi, deoarece acesta nu putea asigura pacea ținutului împotriva bandelor de mercenari ce bântuiau nestingheriți locurile.
În1529 a avut loc primul asediuotoman al Vienei, însăturcii nu au reușit să cucerească orașul. Granița dintre Viena și regiunea ungară devenită provincie otomană a rămas timp de 200 de ani la o distanță de doar 150 km, ceea ce a creat o atmosferă de nesiguranță, împiedicând dezvoltarea Vienei. Totuși nu au încetat să apară construcții noi nici în această perioadă, care erau însă destinate sistemului de apărare a orașului. Fortificațiile, ce au constituit până în secolul al XVII-lea obiectivul principal al constructorilor epocii, și-au dovedit din eficacitatea cu ocazia celui de-al doilea asediu otoman al Vienei, când cetatea a rezistat timp de două luni, până la intervenția armatei regelui polonezJan Sobieski, care a despresurat Viena, în1683. Acest moment crucial a decis definitiv retragerea armatelorImperiului Otoman din partea centrală aEuropei.
În Viena există încă multe palate aparținând aristocrației ca palateleTrautson,Auersperg,Schwarzenberg,Liechtenstein și palatul de iarnă al prințului Eugeniu fiind unele dintre clădirile cele mai cunoscute din perioadabarocă.
La cererea împăratuluiLeopold I (1640–1705),Johann Fischer von Erlach (1656–1723) a schițat primele planuri ale palatuluiSchönbrunn. Palatul, situat departe de porțile orașului vechi, a fost reședința împărăteseiMaria Tereza (1717–1780) care a fost refăcut deNikolaus Pacassi între 1745 și 1749 la dorința și pe baza ideilor împărătesei.
Palatul Belvedere a fost construit pentru prințulEugeniu de Savoia (1663–1736) ca reședință de vară. Arhitectul celor două clădiri care formează palatul, terminate în 1716 și respectiv 1723, considerate exemple de arhitectură în stilbaroc, a fostJohann Lukas von Hildebrandt (1668–1745).
În anul1911 a fost inauguratăclădirea Urania, operă a arhitectuluiMax Fabiani, unul din discipolii luiOtto Wagner. Clădirea îmbină elementelesecesiunii vieneze cu cele ale barocului austriac. Datorită aspectului ei insolit a fost caracterizată dreptbaroccus fabiensis.
Un Graf reprezentând evoluția istorică a populația orașului Viena din 1590 până în 2016
În timpul său ca capitalaregatului Austro-Ungar, populația orașului Viena era în creștere. În 1910, popula Vienei era aproximată la 2 milioane de locuitori, plasândul ca al-treilea cel mai populat oraș din Europa dupăLondra șiParis.[6] Motivul acestei creșteri rapide fiind industrializarea rapidă și imigrarea migranților către Viena. DupăPrimul Război Mondial, Viena și-a pierdut din importanță și a început să stagneze în populație. Un număr larg de evrei au fost uciși, sau deportați din Viena de către forțe naziste; cu 130.000 migrând în afara Austriei. Din anii 2000 până în prezent, populația orașului a crescut de la aproximativ 1.500.000 locuitori la 2.000.000 în principal din cauza imigrării.
În conformitate cu o estimare recentă din anul 2025, populația Vienei era de 2.028.499 locuitori, aproape de apogeul său în 1916 de 2.100.000 locuitori.[7]
Viena este notabilă și pentru arhitectura sa. Există numeroase clădiri în stilbaroc, dar sunt reprezentate si toate celelalte stiluri. Palatul de vară al împăraților,Palatul Schönbrunn, a fost conceput ca rival al celui de laVersailles, dar, deși imens și ornat, nu a devenit la fel de mare.Grădina Zoologică Schönbrunn se află în incinta palatului. Catedrala Sfântul Ștefan (Stephansdom), construită însecolul al XII-lea, este, de asemenea, de o mare valoare.Arhitectul modernFriedensreich Hundertwasser a construit câteva clădiri în oraș în stilul său idiosincratic.
Viena este un important centru politic internațional (datorită neutralității postbelice a Austriei și situării în partea centrală a Europei), unde își au sediul organizații de primă mărime, ca: Organizația Națiunilor Unite(ONU), Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și alte diverse agenții, între care: Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Această agenție își are sediul, alături de cel al ONU, într-unul dintre complexele așa-numitului centru UNO-city, aproape de Dunăre.
Viena nu este numai cel mai populat oraș alAustriei, ci și capitala acesteia și una dintre cele nouă regiuni autonome ale ei. Orașul este împărțit astăzi în 23 de cartiere.
Stephansdom este unul din obiectivele emblematice ale orașului. Construcția sa începuse deja în secolul al XII-lea, dar catedrala a fost terminată abia în anul 1433. Ea este unul din monumentele gotice de primă importanță ale Austriei. Domul măsoară 34 metri în lățime și 107 metri în lungime și are patru turnuri. Acoperișul său se constituie din 230 000 țiglepolicrome. Ambele turnuri ce străjuiesc intrarea principală (Heidentürme) au o înălțime de 65 de metri și adăpostesc clopotul care, la rândul său, are o înălțime de trei metri și cântărește 22 de tone. Cel mai înalt turn al domului este cel din partea de sud care măsoară 137 de metri. O scară permite vizitatorului pătrunderea în turn, oferindu-i o minunată priveliște de la o înălțime de 70 metri. Turnul din partea de nord nu a fost finalizat, este deservit însă de un lift ce te poartă la o înălțime de 60 de metri de unde poate fi admirat orașul. Poarta principală și partea de vest a domului aparțin stilului romanic. Poarta episcopală realizată în stil gotic revelează vizitatorului aspecte din viața pământească aSfintei Maria, în vreme ce poarta corului relatează momente importante din viațaSfântului Paul.
Biserica Greacă din Viena a fost construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în timpul domniei luiIosif al II-lea, pentru „grecii și valahii de religiune neunită” din capitala imperială. Lăcașul a fost renovat și extins la mijlocul secolului al XIX-lea pe cheltuiala baronuluiGheorghe Sina, de originearomână.
Același împărat a permis și protestanților libera exercitare a cultului, dându-le în acest sens biserica mănăstirii clariselor în proprietate.Biserica luterană din Viena, situată în plin centrul orașului, se află în imediata vecinătate a bisericii reformate din Viena, care a fost construită în aceeași perioadă și în același areal, pe locul anexelor gospodărești ale fostei mănăstiri a clariselor.
Palatul Schönbrunn a servit din secolul al XVIII-lea până în 1918 drept reședință de vară aCasei de Habsburg. 45 din cele 141 de camere ale castelului sunt deschise publicului larg spre vizitare. Printre acestea se numără și camera luiNapoleon Bonaparte (Împăratul francez și-a avut reședința aici din 1805 până în 1809), cabinetul chinezesc, marea galerie, etc. Amenajările interioare sunt realizate în stilrococo. Merită să fie admirate, de asemenea, cele 60 de automobile imperiale ce formează parcul auto al castelului, capela și teatrul castelului. Palatul aurit este înconjurat de un parc impresionant cu grădini artistic amenajate ce fascinează prin arhitectura lor barocă ce se remarcă prin aleile dispuse geometric, înaltele garduri vii, împodobitele fântâni arteziene și statuile de marmură în stil clasic. Așa numita „Palmenhaus” este începând din 1883 cea de-a treia ca mărime clădire din sticlă din lume. Ea adăpostește astăzi un număr de 4500 de specii de plante. Parcul dispune și de un loc de joacă pentru copii. Ruinele romane existente aici au fost realizate în 1778 după proiectul luiHohenberg care a realizat și renumitaGloriette, un fel de intrare pe o colină din spatele castelului. De aici vizitatorul poate să savureze o minunată priveliște asupra castelului și a grădinilor sale, a bazilicii Sfântul Ștefan (Stephansdom)și acentrului Vienei.
Hofburg este reședința imperială de altă dată. Complexul arhitectural s-a extins de-a lungul timpului continuu. La ora actuală edificiul cuprinde 18 corpuri și 19 spații exterioare. El este sediul președintelui republicii federative austriece, adăpostește mai multe muzee (Muzeul de Artă Populară, colecții de instrumente muzicale, Camera Armelor, colecții ale Muzeului de Istorie a Artei, Muzeul „Sisi”),precum și Biblioteca Națională a Austriei. Kapela curții și kapela muzicală se regăsesc în aripa veche a palatului (Schweizerhof) ce datează din 1277. Grajdurile imperiale din secolul al XVI-lea au fost amplasate pe locul destinat inițial reședințeiprincipelui Maximilian al II-lea. Astăzi se găsesc aici Școala de călărie spaniolă și muzeul „Lipizzaner”. În „Camera Comorilor” vizitatorul poate admira printre altele coroana imperială aparținând Sfântului Imperiu Roman (datând de prin 962), coroana imperială austriacă (1602), comoara Burgunzilor din secolul al XV-lea și comoara Ordinului Lânii de Aur. Tot aici se mai pot vizita apartamentele imperiale, spațiul privat al împăratuluiFranz Josef al Austriei, saloanele de mese, de bal, etc.
Prater este un parc de distracții uriaș, ce este utilizat de vienezi drept principal loc de relaxare. Cea mai cunoscută parte a acestui spațiu de agrement esteWurstlprater. Această amenajare datează din secolul al XIX-lea. Cea mai apreciată atracție a parcului o constituie Roata Uriașă (Riesenrad), ce are o înălțime de 65 metri și a fost inaugurată în 1896/1897 cu ocazia sărbătoririi jubileului înscăunării împăratuluiFranz Josef al Austriei. Ea a fost aproape complet distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial, dar reconstruită după aceea.
În apropiere se găsește gara principală pentru trenulețul liliputanilor. Trenulețul parcului datează din anul 1928 și efectuează o cursă de 3,9 km. Un alt punct culminant ăl reprezintă „Republica Kugelmugel” a luiEdwin Lipburger. Acesta și-a construit în anii ‘70 o casă sub formă de bilă și și-a proclamat aici propria republică, sub pretextul că construcția sa „miraculoasă” necesită un spațiu infim.
Emblematic pentru acest parc de distracții este și „Calafati”, reprezentarea unui chinez de 9 m.
Pe lângă trenul fantomelor și autoscutere, vizitatorul Praterului se mai poate bucura și de alte distracții ce au la bază diferite și specifice mijloace de locomoție.