Îngramatică,verbul este oparte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplua alerga,a construi. Tot în categoria verbelor intră și o serie de alte cuvinte care, deși nu exprimă acțiunea propriu-zisă îndeplinită desubiect, din punct de vedere morfologic se comportă identic. Astfel, există verbe care exprimă existența sau starea (a fi,a sta), recepționarea pasivă a unei acțiuni exterioare (a primi,a auzi), o transformare (a crește,a dispărea) etc.
Termenulverb vine în românește dinfranțuzesculverbe, cu același sens, și care la rândul lui provine dinlatinesculverbum (cuvânt, verb).Romanii au preluat noțiunea dingrecește, underhema avea același sens.
Datorită importanței sale în comunicare, verbul este una dintre cele două părți de vorbire prezente în toatelimbile, cealaltă fiindsubstantivul. În multe limbi, inclusivlimba română, cele mai scurte propoziții corecte gramatical și cu sens de sine stătător sunt cele care conțin un verb.[1]
Valența este un concept (similar cu acela dinchimie) prin care se precizeazănumărulconexiunilor care pot lega verbul de alte părți de vorbire. Astfel valența poate fi:
0 pentruverbele impersonale. De exemplu, referentul verbuluia ploua nu interacționează cu niciun alt obiect: „Plouă de două zile”.
1 pentruverbele intranzitive. De exemplu, acțiunea denumită de verbula alerga are o singură conexiune, și anume cu subiectul: „Copiii alergau printre copaci”.
2 pentruverbele tranzitive. De exemplu, verbula bea este legat atât de subiect cât și de complementul direct: „Ion a băut toatăapa din sticlă”.
3 pentru verbele numitebitranzitive. De exemplu, verbula spune se leagă de subiect, de complementul direct și de complementul indirect: „Bunica îi spunenepotuluipovestea cu ursul”.
Verbele predicative (sau personale) sunt verbele la moduri predicative. Verbul predicativ are întotdeauna funcția sintactică de predicat verbal.
Modurile predicative sunt:
Indicativ (se formează la toate timpurile). Exemplu: „Eu citesc”.Conjunctiv. Exemplu: „Eu trebuie să citesc”.Condițional-optativ. Exemplu: „Eu aṣ citi”.Imperativ (se formează numai în propoziții exclamative la persoana a doua singular și plural). Exemplu: „Citește!”
Cândpredicatul unei propoziții se exprimă printr-unnume predicativ, cuvântul de legătură dintre acesta și subiect se numeștecopulă. În multe limbi acest cuvânt este un verb, numit în această pozițieverb copulativ. De exemplu, în propoziția "[...] iubirea de moșie e un zid [...]" verbul "e" este un astfel de verb.
Sunt verbe copulative: a fi, a deveni, a ajunge, a ieși, a se face, a rămâne, a părea, a însemna, a reprezenta.
Înlimba română forma verbelor se modifică în timpul vorbirii în funcție depersoana,numărul și uneorigenul subiectului. De asemenea, princonjugare, verbul își poate schimba forma în funcție de alți parametri, precum timpul, modul, aspectul sau diateza.
Există verbe, numitedefective, a căror conjugare este incompletă, dinparadigma lor lipsind o parte din forme.
În limba română verbele se clasifică adesea în funcție de terminația de lamodul infinitiv în patru grupe, numiteconjugări:
conjugarea I, verbe terminate în-a:a lucra,a cînta,a crea,[2]a veghea;[3]
conjugarea a II-a, verbe terminate în-ea:a avea,a vedea,a cădea;
conjugarea a III-a, verbe terminate în-e:a face,a crede,a cere,a merge;
Această clasificare în patru grupe de conjugare se face mai degrabă în scopuri didactice și are o valoare practică limitată. Astfel, de exemplu, deși verbelea purta șia scurta se comportă diferit în timpul conjugării —eu port, dareu scurtez — asemănarea formală a infinitivului le pune în aceeași grupă. Analiza detaliată a fenomenelor morfologice duce la concluzia că verbele limbii române se organizează în circa 11 grupe (numărul precis depinde de tratarea verbelor rare ca excepții sau ca formînd grupe mici) și că, dacă se ține cont de toate tipurile de alternanțe fonetice, numărul grupelor ajunge la cîteva zeci, fără a include verbele neregulate.
Modul este ocategorie gramaticală, specifică verbului, care indică raportarea la realitate a acțiunii sau a stării exprimate de verbul respectiv. El este asociat cu alte categorii ale verbului, catimpul șiaspectul.
Viitor:Voi învăța, vei..., va..., vom..., veți..., vor învăța
Viitor anterior:Voi fi învățat, vei..., va..., vom..., veți..., vor fi învățat
Viitor popular:O să învăț, o să înveți, o să învețe, o să învățăm, o să învățați, o să învețe
Condițional-optativ
Prezent:
Aceste scînduriar fi cam greu de ridicat.
M-aș duce dar n-am chef.
Chestiile asteanu v-ar ajuta cu nimic.
Ți-aș da-o dar am pierdut-o.
Perfect:
Aceste scînduriar fi fost cam greu de ridicat.
M-aș fi dus dar n-aveam chef.
Chestiile asteanu v-ar fi ajutat cu nimic.
Ți-aș fi dat-o dar am pierdut-o.
Imperativ. Modul imperativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o poruncă (imperativ își are originea înlatinescul „imperare”, care înseamnă a porunci), un îndemn, o rugăminte sau un sfat:
Formele verbale nepredicative/nepersonale sînt uneori consideratemoduri împreună cu cele personale, dar, din cauza unor diferențe fundamentale în de natură semantică, morfologică și sintactică, în gramatica modernă sînt luate separat. În limba română există patru forme verbale nepredicative. Acestea nu au rol de predicat.
Infinitiv
Ți-am dat-o pentrua te ghida.
A se păstra în loc răcoros și uscat.
A învăța bine o limbă străină poate dura ani.
Au luat-o fărăa ști ce să facă cu ea.
Participiu
Pariul a fostmărit.
Căsătoria ne va fibinecuvîntată.
Hoții erauînconjurați.
Cămășile au fostșifonate.
Gerunziu
M-am încălțat în grabă,uitînd să mă leg la șireturi.
I-a enervat pe toți,netăcînd din gură.
M-am trezit,nemaiputînd dormi.
Ne-am dus la piațăgîndindu-ne la ce să cumpărăm.
Supinul este o formă impersonală și nepredicativă a verbului avînd în general trăsături substantivale:
Prindiateză se exprimă relația dintre acțiune și participanții la aceasta: agentul (cel care face acțiunea) și pacientul (cel care suferă consecințele acțiunii). În funcție de definiția exactă a diatezei și de criteriile care decurg din definiție, limba română are un număr de diateze care variază între două și șase. În toate analizele apar diateza activă și cea pasivă, la care se mai pot adăuga următoarele diateze: reflexivă, impersonală, reciprocă și dinamică.Gramatica limbii române (Editura Academiei, 2005) propune un sistem de trei diateze aflate în două relații de opoziție: activă vs pasivă și activă vs impersonală, renunțînd astfel la diateza reflexivă.[4]
Exemple:
Diateza activă în contrast cu cea pasivă:Copiii au cules cireșe. -Cireșele au fost culese de copii.
Diateza activă în contrast cu cea impersonală:Salariații cîștigă mult. -Se cîștigă mult.
^Ca fapt divers, este remarcabilă creația literarăLe train de nulle part („Trenul de nicăieri”) a luiMichel Dansel, (publicată în2004 sub pseudonimul Michel Thaler), care pe parcursul a 233 de pagini nu conține niciun verb.
^Verbula crea și altele care se termină în hiatulea aparțin de conjugarea I.
^Verbula veghea și altele care se termină în-chea și-ghea aparțin de conjugarea I. Acest lucru este determinat de procesele morfologice prin care trec astfel de verbe.
Academia Română,Gramatica limbii române (coordonator Valeria Guțu Romalo), Editura Academiei Române, București, 2005 (capitolul despre verbe: Vol. I „Cuvântul”, p. 323)
