Uscarea este un proces detransfer de masă care constă în îndepărtareaapei sau a unui altsolvent,[1] prinevaporare dintr-un materialsolid, semisolid saulichid. Acest proces este adesea utilizat ca etapă finală în producție, înainte de comercializarea sau ambalarea produselor, pentruconservare.[2] Pentru a fi considerat "uscat", produsul final trebuie să fie solid, sub forma unei foi continue (de exemplu, pentru hârtie), a unor bucăți lungi (de exemplu, lemn), a unor particule (de exemplu, boabe de cereale sau fulgi de porumb) sau a unei pulberi (de exemplu, nisip, sare, detergent, lapte praf, substanțe chimice). Cel mai frecvent, uscarea se face utilizând o sursă de căldură și un agent de îndepărtare a vaporilor produși. În cazul anumitor produse speciale, cum ar fi alimentele, cerealele șiprodusele farmaceutice, (cum ar fivaccinurile), solventul care trebuie eliminat este aproape mereu apa.
Într-o definiție amplă, uscarea este o operație prin care apa dinmateriale este îndepărtată cu ajutorul unui agent (aer,abur supraîncălzit, gaze de ardere), prinevaporarea saucondensarea totală sau parțială aumidității.[3] Aerul, aburul supraîncălzit sau gazele de ardere au rolul dublu de a fi purtător , total sau parțial, decăldură necesară vaporizării umidității, precum și de a evacua vaporii de apă rezultați. Condensarea vaporilor de apă este utilizată la uscarea substanței aflate în stare gazoasă (ex.: aburul comprimat instrumental).[3]
Uscarea implică două feluri de transferuri: a) transferul deenergie termică a mediului către lichidul de evaporat; b) transferul de masă din interiorul materialului solid spre suprafața sa, apoi trecerea în fază gazoasă.
Viteza de uscare este direct legată de viteza acestor două transferuri.[4]
Se deosebesc următoarele metode de uscare:
