Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice,sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsescnotele de subsol. Puteți ajuta introducândcitări mai precise ale surselor.
Trandafirul (Rosa L.) este ungen deplante perene ornamentale din familiaRosaceae, originar din regiunile continentale și subtropicale ale emisferei nordice, cuprinzând peste 200 despecii de arbuști erecți, deseori spinoși.
Planta tipică are tulpina spinoasă și fructul camăceșele trandafirului sălbatic,Rosa canina, care crește sub formă de tufișuri în regiunile aride, cu soluricalcaroase.
Înflorirea trandafirului este anuală. Specii încadrate în grupa măceșilor decorativi și a trandafirilor de parc:Rosa canina (măceșul comun),Rosa rubrifolia (măceșul roșu),Rosa alba (trandafirul alb),Rosa demascena (trandafirul deDamasc),Rosa lutea (măceșul galben),Rosa rugosa (trandafirul cu frunze încrețite).
Tulpina, poate fi cățărătoare sau târâtoare, de înălțime variabilă în funcție de soi 0.5 – 4 m.
Frunzele alterne, imparipenat-compuse, însoțite de stipele, pot fi caduce sau persistente.
Florile cu 5 petale, 5 sepale și număr mare de stamine și un singur pistil, pot fi solitare, pauciforme, umbeliforme sau dispuse în raceme umbeliforme, de diverse culori (albe, galbene, roz, roșii, etc).
Fructul este cărnos, iar receptaculul, sferic sau urceolat, cu numeroase ovare, stilul cu stigmatul capitat.
Se înmulțește atât pe cale sexuată (prinsemințe) cât și pe cale asexuată (drajoni, butași, marcotaj, altoire, etc.), în locuri însorite. Preferă soluri cu textură lutoasă, permeabilă, bine drenate, adânc lucrate și bogate în substraturi nutritive. Nu sunt favorabile solurile cu reacție acidă și nici cele cu tendință accentuată spre reacție alcalină.
Ca plante ornamentale, se folosesc în parcuri și grădini (ca exemplare izolate sau grupate), având o deosebită valoare decorativă. Ca flori tăiate se pot folosi în aranjamente florale și în arta buchetieră, fiind foarte apreciate pentru colorit și parfum. Se întrebuințează și pentru extragerea uleiurilor eterice din petale.
Specia „Carolinae” cu 6 variante fiind răspândit în America de Nord
Rosa carolina
Rosa nitida
Rosa palustris
Rosa virginiana
Specia „Caninae” cu 60 de variante
Specia „Synstylae” cu 30 - 35 variante, fiind răspândit în Asia, America de Nord,Africa și Europa
Rosa abyssinica
Rosa arvensis
Rosa filipes
Rosa helenae
Rosa multiflora
Rosa phoenicia
Rosa sempervirens
Rosa setigera
Rosa wichurana
Specia „Pimpinellifoliae” cu 15 variante, fiind răspândit în Asia și Europa
Rosa altaica
Rosa ecae
Rosa foetida
Rosa hugonis
Rosa primula
Rosa sericea
Rosa spinosissima
Rosa banksiana
Rosa cymosa
Specia „Bracteatae” cu 2 variante
Rosa bracteata
Rosa clinophylla
Specia „Indicae” cu 2 sau 3 variante
Rosa chinensis
Rosa odorata
Rosa gigantea
Specia „Laevigatae” cu
Rosa laevigata
Specia „Gallicanae” cu
Rosa gallica
Specia „Platyrhodon” cu
Rosa roxburghii
Specia „Hesperhodos” cu 2 variante, răspândit în America de Nord
Rosa stellata
Rosa minutifolia
Aceste variante au luat naștere prin selecție naturală sau artificială, iar prin încrucișări au apărut hibrizi. Numărul mare de variante a dus la determinarea dificilă a originii și clasificarea unor variante de trandafiri.
În religia catolică, trandafirul este simbolic o componentă arozariului, deoarece aceasta floare este foarte aproape de Fecioara Maria, cu care el a fost în mai multe rânduri reprezentat.
Potrivit studiilor efectuate de geologi și de paleontologi, trandafirii au apărut pe pământ înaintea apariției omului. Cercetătorii au găsit urme de petale de trandafiri pe bucăți de cărbune vechi de peste 50 de milioane de ani. Prima mențiune scrisă despre trandafirul sălbatic provine din Grecia Antică, din secolul al IV-lea î.Hr. În scrierile istoricului grec Teofrast, este menționat un trandafir sălbatic – Rosa galica. Potrivit lui Teofrast, grecii culegeau trandafirii, dar se ocupau și de cultivarea tufișurilor de trandafiri. În perioada romană, petalele de trandafiri erau utilizate pentru a decora străzile pe care treceau armatele victorioase. Filosoful roman Pliniu a scris despre un trandafir cu miros de mosc, despre care unii contemporani ai lui credeau că nici nu există.
În perioada Evului Mediu, cronicile menționează șapte specii de trandafiri sălbatici. Păducelul, crescut în gardurile vii specifice perioadei, era utilizat masiv în scopuri medicinale, inclusiv pentru tratamentul turbării. Timp de sute de ani, în Europa au fost folosiți doar trandafirii sălbatici. Momentul de cotitură în existența trandafirilor a fost anul 1750. Mari exploratori europeni au adus, din Estul Îndepărtat, specii noi de trandafiri. Spre deosebire de trandafirii existenți până atunci în Europa, trandafirii aduși din Asia înfloreau de mai multe ori pe an. Un astfel de trandafir a fost cel din soiul numit ”Căpitanul Cook”, adus din Peninsula Kamchatka. Trandafirii aduși din Asia au fost replantați cu grijă în Europa. Astfel, au apărut grădinile de trandafiri și s-a născut arta amenajării grădinilor de trandafiri.
Crescătorii de trandafiri obișnuiesc să-și numească soiurile noi de trandafiri fie după numele unor celebrități internaționale, fie pentru a marca anumite evenimente internaționale, fie după numele unor designeri florali internaționali. Astfel, există trandafirii din soiurile Julio Iglesias®, Marie Curie®, Jeanne Moreau®, Princesse De Monaco®, Monica Belluci® sau Liv Tyler®. Trandafirul numit HAPPY® (Fericire) a apărut în Franța la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial. Trandafirul PEACE® (Pace) a fost oferit celor 49 de delegați naționali la înființarea Organizației Națiunilor Unite (ONU) în anul 1949.[3]
