Tradiția (înlatinătraditio, dintradere, „a da mai departe”) înseamnă transmiterea continuă a unui conținut cultural de-a lungulistoriei de la un eveniment generator sau un trecut imemorabil. Acestpatrimoniu intangibil poate fi vectorul identității unei comunități umane. În sensul său absolut, tradiția este o memorie și o idee, o conștiință colectivă, alături de datoria de a da mai departe și a îmbogăți. Cu articolul nedefinit,o tradiție poate însemna, totodată, o mișcare religioasă sau, mai degrabă, o anumită practică simbolică, cum ar fi, spre exemplu, tradițiile populare.
Sintagma"expresii culturale tradiționale" este folosită deOrganizația Mondială a Proprietății Intelectuale pentru a se referi la "orice formă de expresie artistică și literară în care sunt încorporate cultura și cunoașterea tradițională. Ele sunt transmise de la o generație la alta și includ textele lucrate manual, picturile, povestirile, legendele, ceremoniile, muzica, cântecele, ritmurile și dansul".[1]
Tradiția saudatina (învechitpredania) este înBiserică un izvor al revelației, alături descrierile biblice. Reforma protestantă a opus acestui principiu formulaSola scriptura, conform căreia numai scrierile biblice constituie izvor alrevelației.
La începutul secolului al XIX-lea, ca o reacție laRevoluția franceză, a apărut înFranța curentultradiționalist, care a considerat că rațiunea umană slăbită fiind de păcatul originar, este incapabilă de a recepta revelația divină, singura sursă a acesteia rămânând credința în tradiție. Principalii teoreticieni ai tradiționalismului șifideismului au fostJoseph de Maistre șiFelicité Lamennais. PapaGrigore al XVI-lea a condamnat tezele acestora.
