Podgorița, (pronunțiemuntenegreană: [pǒdɡoritsa]; cu caractere chiriliceПодгорица, care înseamnă: "sub delușor" sau "sub movilă"), scris șiPodgorica, este capitala și cel mai mare oraș alMuntenegrului.
Așezarea favorabilă a zonei, la intersecția a două râuri, Ribnica(Ribnița) și Morača(Moracea) în aproprierea Câmpiei Zeta și a Văii Bjelopavlići a încurajat stabilirea locuitorilor. Orașul se află aproape de stațiunile montane deschi alpin și de stațiunile balneare de laMarea Adriatică.
Recensământul desfășurat aici în 2011 a arătat o populație de 150.977 de locuitori. Municipiul Podgorița ocupă 10.4% din teritoriulMuntenegrului și adăpostește 29.9% din populația sa. Este și centrul administrativ, dar și cel cultural și educațional.
Numele„Podgorița” are sensul de „sub Gorica”, ceea ce înseamnă înmuntenegreană „deal mic” sau „colină” este numele pădurii de chiparos ce acoperea un deal din apropierea centrului orașului.
La trei kilometri nord-vest de Podgorița, se găsesc ruinele orașului antic Diocleea, un oraș cunoscut înGrecia Antică, timpurile dinaintea și din timpulImperiului Roman.Împăratul romanDioclețian își are rădăcinile în aceste regiuni. „Duklja” este varianta slavă a vechii denumiri.
Când a fost fondat (înainteasecolului al XI-lea), orașul se numea Birziminium. ÎnEvul Mediu, era cunoscut sub numele de Ribnica (pronunțat [rîbnitsa]). Numele Podgorița a început să fie folosit din 1326. Din 1946 până în 1992, orașul se numeaTitograd în onoarea luiJosip Broz Tito, ex-președinteleIugoslaviei.
Sahat kula, un turnotoman de ceas, unul dintre puținele monumente ce au supravețuit bombardării orașului Podgorița înal Doilea Război Mondial
Podgorița se află la intersecția culturală mai multor drumuri, importante din punct de vedere istoric, lângă râurile Zeta, Morača, Cijevna, Ribnica și Sitnica, în valea lacului Skadar și lângăMarea Adriatică, în câmpiile fertile, cu climă blândă pe tot parcursul anului. Primele așezări umane au fost preistorice: primele oase descoperite datează dinEpoca de Piatră. În epocaIliriană, suprafața dintre râul Zeta și văile Bjelopavlići au fost ocupate de 2 triburiilirice, labiații și docleații. Populația orașului era în jur de 8.000–10.000 de locuitori, unde cele mai importante probleme urbane erau rezolvate. Densitatea sporită a populație (într-o zonă cu suprafața de 10 km²) a fost posibilă datorită poziționării geografice favorabile, a climei blânde, a condițiilor economice și a capacității de apărare, fapte esențială pentru o viață lipsită de griji în acele vremuri.
Dinsecolul al V-lea, odată cu sosirea primelor triburislave șiavare la începutul dezmembrăriiImperiului Roman, această zonă a fost martora mai multor evenimente speciale. Cu timpul, fortărețele s-au dovedit a fi impracticabile și oamenii au fost nevoiți să construiască alte orașe. Grupurile slave din zonă erau în conflict permanent cuImperiul Bizantin și au tins să fondeze un stat nou. Rezultatul a fost orașul Ribnica, ai cărei locuitori au început să-și construiască adăposturile pe râul omonim. Numele orașului venea probabil de la numele râului pe care era situat. Prima mențiune a acestui oraș a fost pe timpul unei familii regale dinSerbia numită Casa Nemanjići. Importanța acestui oraș o constituia, desigur, în poziționarea lui strategică, la răscrucea drumurilor culturale și economice, cât și pentru capacitatea sa de a comunica cu vestul. Ocupând aceste teritorii,slavii au creat un nou stat, dezvoltându-și aici cultura și artele, acceptabile bisericii medievale și nobilimii.
Numele de „Podgorița” a fost menționat pentru prima oară în1326 într-un document regal din arhivele din Kotor. Orașul era puternic din punct de vedere economic: drumurile de negoț, dintreDubrovnik și Statul Nemanjici, erau în plină dezvoltare pe acele timpuri. Având o economie înfloritoare, Podgorița a dat dovadă și de talente în domeniul artelor și învățământului cât și de domeniul religios. Aceste lucruri i-au mărit și mai mult importanța, transformându-l într-un oraș cheie, din punct de vedere economic, militar și naval.
La cucerirea orașului de cătreImperiul Otoman, în1474, orașul a încetat să mai prospere în domeniile sale cheie. Podgorița a devenit un fel de colonie sub stăpânirea Sangeacului Scutari în 1479. Otomanii au construit ocetate mare în Podgorița, fapt ce a întărit mai mult importanța strategică a orașului, și a devenit un centru de apărare al regiunii în care se afla. La începuturile anului 1474 au survenit informații despre intențiile sultanului de a trimite în Baleci și Podgorița 5.000 de familii turce, pentru a întări capacitățile de comunicare dintre Principatul Zeta și Shkoderul Venețian. Orașul fortificat cu turnuri, ziduri înalte și arme de foc au permis otomanilor să-și mențină pe mult timp pozițiile militare în această regiune, și să intervină la oricare atac survenit din partea altor țări, de fiecare dată cu succes. În1864, Podgorița a devenit centrul vilayetului Scutari numit Böğürtlen (din turcă: afină). A fost cunoscut sub numele de Burguriçe înAlbaneză.
Congresul de la Berlin din 1878, a alipit Podgorița luiMuntenegru, marcând sfârșitul celor 4 secole de stăpânire otomană, începând astfel o nouă eră în prosperarea orașului, a locuitorilor săi și a lui Montenegru în ansamblu. Orașul s-a dezvoltat rapid și a devenit un loc de comerț. Primele forme de economie capitalistă își făceau apariția. În 1904, a fost înființată Zetska — o bancă de economii, prima instituție financiară. Și-a schimbat curând cursul dezvoltării, integrându-se în banca Podgorița. S-au fost construit drumuri către toate orașele din vecinătate, favorizând deschiderea companiilor și a business-urilor mici și, astfel, în 1902, o fabrică de tutun din Podgorița a devenit prima companie importantă din punct de vedere comercial pentru oraș.
Primul Război Mondial a pus la pământ, deși pentru scurt timp dezvoltarea rapidă a orașului, capitala de atunci a proaspătului proclamatRegat al Muntenegrului. Podgorița a fost ocupată, cum a fost ocupată și restul țării de cătreAustro-Ungaria din 1916 până în 1918. După eliberarea efectuată dealiați în 1918, a fost întrunit Adunarea Muntenegrului în fosta clădire a fabricii de tutun. Adunarea a marcat sfârșitul existenței Muntenegrului, ca țară, decizând astfel ca ea să fie unită cuRegatul Iugoslaviei. În perioada interbelică, populația orașului era în jur de 13,000 de locuitori.
Podgorița a suferit enorm din urma celui deal doilea război mondial; fiind bombardat de peste 70 de ori, omorând în jur de 7,000 de oameni. Orașul a fost eliberat pe data de19 decembrie1944. Sub denumirea de Titograd, orașul a devenit capitala Republicii Socialiste Muntenegru pe13 iulie1946. O perioadă de extindere a orașului a urmat după acești ani, sub stăpânireaRSFI, perioadă ce a marcat deschiderea spitalelor, industrializarea la nivel înalt a orașului și o creștere nemaiîntâlnită a orașului. Orașul a devenit rapid centrul comercial, economic și cultural a țării. Procesul a fost încetinit din nou odată cu dezmembrareaRSFI în anii 90'. Numele „Podgorița” a fost restabilit pe2 aprilie1992.
Războaiele iugoslave ce aveau un caracter foarte distructiv au ocolit Muntenegru, însă țara a fost grav afectată economic. O perioadă severă destagnare economică au surprins locuitorii în anii 1990. Economia a început, însă, să recupereze activ la începutul secolului al XXI-lea când Podgorița a început să se afirme ca un oraș modern, cu caracter occidental. După independența ce a decurs cu succes după referendumul din mai 2006, Podgorița a devenit o capitală europeană a unui stat european, mărindu-și astfel importanța din toate punctele de vedere.
^„Climatology”. Hydrological and Meteorological Service of Montenegro.|url= lipsă sau vid (ajutor);|access-date= necesită|url= (ajutor)
^Knjiga 9,Stanovništvo, uporedni pregled broja stanovnika 1948, 1953, 1961, 1971, 1981, 1991, 2003, 2011, podaci po naseljima, Republički zavod za statistiku, Podgorica, septembar 2005, COBISS-ID 8764176
^Knjiga 1,Stanovništvo, nacionalna ili etnička pripadnost, podaci po naseljima, Republički zavod za statistiku, Podgorica, septembar 2004,ISBN 86-84433-00-9
^Knjiga 2,Stanovništvo, pol i starost, podaci po naseljima, Republički zavod za statistiku, Podgorica, oktobar 2004, COBISS.CG-ID 8489488
