Tatăl nostru sauRugăciunea Domnească este una dintrerugăciunile de bază alecreștinătății, comună tuturor confesiunilor creștine datorită faptului că se regăsește în textulevangheliilor sinoptice.
Versiunea mateiană a devenitliturgică din cele mai vechi timpuri. Deși Iisus i-a învățat, cel mai probabil, rugăciunea înlimba aramaică, cele mai vechi texte există înlimba greacă. Datorită faptului călimba latină a fost limba dominantă acreștinismului în mare parte a continentului european,Pater noster, rugăciunea în latină, este o traducere importantă a versiunii grecești.
Varianta greacă
Varianta latină
Îngreaca Koinē (de la care toate celelalte sunt traduse direct sau indirect):
[Óti su estin i vasilía, ke i ðínamis, ke i ðoksa is tus eónas;]
ἀμήν.
amín.
Amen.
Versiunea latinească arugăciunii apare ocazional în uneleimnuri.
Altă variantă foloseștesupersubstantialem (tradus în limba română prinspre ființă), în loc dequotidianum (tradus în limba română prinde toate zilele);quotidianum este scris, câteodată,quotidianum.
greșelile este înlocuit în versiunea de la Sf. Luca cupăcatele;
pe este folosit alături de forma arhaicăpre;
izbăvește este concurat demântuiește. În limba veche, mai apărea șiscapă;
cel rău este concurat de echivalareacel viclean, ambele existente încă din sec. al XVI-lea;
cea spre ființă mai este înlocuit cucea de toate zilele;
mărire, folosit înlimba română cunoaște și forma slavonăslavă.
Doxologia finală nu apare în toate manuscrisele, dar este folosită în toateriturile, cu excepția celui bizantin, uneori cu caracter opțional. În riturile orientale, aceasta e rostită, de regulă, de preot. În ritul bizantin, această doxologie sauecfonis are o formătrinitară: "Că a Ta este împărăția, și puterea, și mărirea (slava), a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit (Duh), acum și totdeauna (pururea) și în vecii vecilor. Amin"
Tată, sfințească-se numele tău; vină împărăția ta, facă-se voia ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi; și ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă și noi iertăm tuturor celor ce ne greșesc nouă; și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuiește de cel rău.
„Când vă rugați, ziceți:
Tatăl nostru Carele ești în ceruri, sfințească-se numele Tău. Vină împărăția Ta. Facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă'n fiecare zi. Și ne iartă nouă păcatele noastre, căci și noi iertăm oricui ne-o datorează nouă. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de Cel-Rău".[1]
Traduceri ale rugăciunii au fost multă vreme utilizate pentru comparații rapide între limbi, datorat și faptului că primii filologi erau creștini, și o mare parte din aceștia erau preoți. Datorită activităților misionare, de-a lungul istoriei, una din primele cărți traduse în noile limbi descoperite era Biblia, și prin urmare, cele mai accesibile texte în orice limbă erau traduceri parțiale sau totale ale Bibliei. De exemplu, singurul text existent în limba gotică esteCodex Argenteus, reproducerea incompletă a Bibliei luiUlfilas.
În ultima perioadă însă, această practică a început să fie combătută, atât din considerente ce țin de neutralitate religioasă, cât și din considerente de ordin practic: rugăciunea „Tatăl Nostru” folosește o formă de exprimare ce diferă de modul de vorbire curent într-o anumită limbă. În lingvistica din Uniunea Sovietică, din motive ideologice, se foloseau "Operele Complete" ale lui V.I. Lenin, având în vedere că fuseseră traduse în toate limbile uniunii, dar și în principalele limbi ale secolului al XX-lea.
Prima versiune românească a rugăciuniiTatăl nostru, în alfabetul latin, a fost tipărită laCracovia (la acea vreme parte dinUniunea statală polono-lituaniană), într-o lucrare a cărturarului polonez Stanislau Sarnicki.[2]„Rugăciunea domnească” fusese scrisă, la cererea acestuia, de logofătul moldoveanLuca Stroici.[2]
^BIBLIA sau Sfânta Scriptură - Ediție jubiliară a Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001
