| Stibină | |
 | |
 | |
| Identificare | |
|---|---|
| Număr CAS | 7803-52-3 |
| PubChem CID | 9359 |
| Formulă chimică | H₃Sb[1]  |
| Masă molară | 123,927 u.a.m.[2] |
| Punct de topire | −126 °F[3] |
| Punct de fierbere | −1 °F[3] la 760 de Torri |
| Presiune de vapori | 1 atm[3] |
| Sunt folosite unitățileSI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel. | |
Modificădate / text  | |
Stibina saustibanul este uncompus anorganic cuformula chimicăSbH3 și este un gaz incolor toxic cu miros neplăcut, la dizolvare în apă formând soluții acide. Este un exemplu dehidrură depnictogen.
Proprietățile chimice ale stibinei sunt asemănătoare cu cele ale hidrurii dearsen (denumităarsină).
Tipic stibinei este ca și în general caracterul unei hidruri de metal greu, de a fi instabil, la temperatura camerei se descompune gazul încet în elementele componente, iar la 200 °C această descompunere se produce rapid, în anumite condiții fiind explosiv.
In prezența unor baze tari stibina cedează protoni.
Stibanul este folosit în industria semiconductorilor la implantarea (doparea)siliciului ce determină o conductibilitate electrică mai ridicată.
Datorită toxicității și pericolului mare de aprindere, este indicat o atenție deosebită la manipularea stibanului. Pentru aceasta sunt presccrise în normele de protecție, purtare de îmbrăcăminte, mască de protecție, de asemenea a nu se fuma sau e interzisă a se umbla cu lămpi cu flacără deschisă.
Inhalare de stiban produce: tusă, senzație de vomă, dureri de cap și gât, stare de abatere, urină cu sânge (hematurie) ducând la dispnee gravă și colaps respirator. Alte leziuni posibile de organ produse de stiban sunt: leziuni hepatice, renale, sanguine, precum și a sistemului nervos central, care în cele din urmă pot duce la moarte (exitus).
Datorită instabilității chimice nu este indicat depozitarea stibanului.
1. Stibanul se formează din combinații solubile a stibiului care se combină cu hidrogenul, astfel ia naștere din hidroxidul de stibiu, stiban șiapă:
2.O altă modalitate de obținere fiind din antimonit de magneziu, la care se adaugă o soluție diluată deacid clorhidric:
Ambele metde au dezavantajul, că gazul format conține un procent ridicat dehidrogen, care însă prin răcire la temperatura de - 17 °C, amestecul de gaze se pot separa.
3.Metoda care nu prezintă acest dezavantaj este realizată prin hidrogenarea clorurii de stibiu cu hidroxid borat de sodiu într-o baie de acid clorhidric diluat:
Determinarea prezenței gazului de stiban se face prin proba Marsh (o reacție de culoare) care este pozitiv la formarea unui sediment de culoare închisă, care se folosește și la determinarea arsenului: