Sou (pronunțat: [su], la plural:sous) este o veche monedă franceză, urmașă a monedei romanesolidus și al cărui nume a supraviețuit în limbaj decimalizării[1] din1795, pentru a desemna piesa de 5 centime, până la începutulsecolului al XXI-lea. Longevitatea acestei denumiri explică prezența sa în numeroase expresii franceze relative la bani.
Cuvântul francezsou provine din cuvântul vechi francezsol, variantă a unui cuvânt și mai vechi,solt, care, la rândul său, provine dinlatinăsolidus[2], prin intermediarulsoldus. Termenulsolidus este denumirea unei monede de aur introdusă de împăratulConstantin cel Mare, în309 /310 și folosită și în timpul succesorilor săi.
Istoria monedeisou începe cuaureus-ulroman care valora, pe vremea luiCaesar, 25 dedenari deargint (adică 100 desesterți dealamă sau 400 deas debronz) și cântărea 8 grame deaur. Fiecare împărat îl ciuntea, astfel căDioclețian, apoiConstantin cel Mare au fost nevoiți să-i stabilizeze valoarea la 1/60, apoi la 1/72 dintr-o livră romană, adică să ajungă la o greutate de 4,5 grame de aur, sub numele desolidus.
Onorându-și numele, noua monedă își va câștiga reputația de inalterabilitate, traversând aproape neschimbată declinul și apoi prăbușireaImperiului Roman de Apus,marile invazii și crearea primelorregate germanice de pe cuprinsulEuropei; nu numai că a fost bătut, înImperiul Bizantin, până însecolul al XI-lea, sub numele denomisma, darsolidus va fi imitat de către regii barbari, îndeosebi deMerovingieni[3], deși, cel mai adesea, sub forma de «treime de sol[idus]» (tremissis)[4].
Având în vedere penuria de aur, o nouăstabilizare (așa sunt numite adesea devalorizările) va veni de laCarol cel Mare:solidus-ul nu va mai fi, de acum încolo, a șaptezeci și doua parte dintr-o livră romană de aur, ci a douăzecea parte dintr-o livrăcarolingiană de argint. Solidus-ul va fi împărțit în 12denari, care, fără rarele excepții (de exemplugros-ulSfântului Ludovic), vor fi, practic, singurele care vor circula. Dar monedasistemului de cont « £sd » (1 livră = 20 sous de 12deniers) va rămâne neschimbată în Franța până laRevoluția Franceză, iar înRegatul Unit, până în1971.
Prin evoluție fonetică, termenul desolidus va devenisoldus, apoisolt (însecolul al XI-lea),sol, dinsecolul al XII-lea până însecolul al XVIII-lea, apoisou. La o mie de ani după reforma monetarăcarolingiană, în1795, cândlivra tournois cedează loculfrancului,sol-ii șidenier-ii dispar din buzunare, dar termenul desou este atât de ancorat în obișnuințele francezilor, încât aceștia vor continua să desemneze astfela douăzecea parte dintr-un franc. Îl vom reîntâlni și înfrancul elvețian, înCanada și, în general, în toate țările francofone în expresii legate de bani.
În1787, puterea de cumpărare a unuisou era aproximativ egală cu aceea a unuieuro, din anul2005.
DupăRevoluția Franceză, francezii au continuat să numeascăsou a douăzecea parte dintr-unfranc. Astfel, piesa decinci franci era denumităcent sous, „o sută de sous”.
Din ciuntire în devaluare[5], vechiulsou dinaur, apoi dinargint, va deveni o monedă dinbilon, dincupru, dinbronz înainte de a sfârși, bătut o ultimă oară între1914 și1939, sub forma unei monede găurite de5 centime dincupronichel[6], apoi dinalpaca; la începutulsecolului al XXI-lea, francezii în vârstă vorbesc încă despre cutare obiect deșase sous din tinerețea lor și, pentru ei, o monedă de cinci franci reprezintă tot o monedă de 100 de sous.
Deși această monedă nu mai este în circulație, cuvântul „sou” continuă să fie folosit în multe expresii ale limbii franceze legate de bani:
Être près de ses sous: „a fi avar”,
Sans un sou vaillant: „a fi cu buzunarele goale”,
Il manque (toujours) un sou pour faire le franc:lipsește (întotdeauna) un lucru de mică valoare pentru a finaliza ceva.
sau în expresia„machine à sous” care definește mașinile de jocuri mecanice de noroc aleatorii, mecanice sau electronice, care funcționează prin inserarea unei monede sau a unui jeton și acționarea unei manete.