Siria (înarabăسوريا sauسورية,Sūriyā sauSūrīyah), oficialRepublica Arabă Siriană[7][8] (în arabă اَلْجُمْهُورِيَّةُ ٱلْعَرَبِيَّةُ ٱلْسُوْرِيَّة, al-Jumhūriyyah al-ʿArabiyyah as-Sūriyyah, sau اَلْجُمْهُورِيَّةُ ٱلْعَرَبِيَّةُ ٱلْسُورِيَا,al-Jumhūriyyah al-ʿArabiyyah as-Sūriyyā), este o țară dinAsia de Vest, mărginită deLiban șiMarea Mediterană la vest,Turcia la nord,Irak la est,Iordania la sud șiIsrael în sud-vest. Capitala țării esteDamasc, unul din cele mai vechi orașe din lume populate continuu.[9] Siria este situată în regiunea supranumităCornul Abundenței, care formează un arc adânc începând dinIrak, trecând pe la confluența fluviilorTigru șiEufrat, cuprinzând teritoriul Siriei centrale și alIsraelului și continuând până în ValeaNilului înEgipt. La nord și la sud de această regiune, se întind deșerturi vaste și stepe care au fost transformate parțial în ogoare roditoare, datorită irigațiilor artificiale, practicate aici de mii de ani.
O țară cu câmpii fertile, munți înalți și deșerturi, Siria este casa diverselor grupuri etnice și religioase, inclusiv arabi sirieni,greci,armeni,asirieni,kurzi,cerchezi,[10] mandeeni[11] șiturci. Printre grupările religioase se numărăsuniții,creștinii,alaviții,druzii, mandeenii,șiiții,salafiții și yazidii. Arabii suniți constituie cel mai mare grup comunitar din Siria.
Denumirea românească „Siria” era altădată sinonimă cuLevant (cunoscut în arabă caal-Sham), deși statul modern cuprinde teritorii ale mai multor regate și imperii vechi, inclusiv civilizațiaeblană a mileniului 3 î. Hr. Capitala sa,Damasc, este printre cele mai vechi orașe locuite continuu.[12] În epocaislamică,Damascul a fost sediulCalifatului Omeiad și capitala provincială aSultanatului Mameluc din Egipt.
Statul sirian modern a fost înființat dupăPrimul Război Mondial camandat francez și reprezenta cel mai mare stat arab ce s-a ivit din fostul Levant arab stăpânit deotomani. A devenit independent carepublică parlamentară pe 24 octombrie 1945, când Siria a devenit membru fondator al Națiunilor Unite, act ce a încheiat juridic Mandatul Francez – cu toate că trupele franceze n-au părăsit țara până în aprilie 1946. Perioada de după obținerea independenței a fost tumultoasă și un număr mare delovituri de stat militare și tentative de lovituri de stat au zguduit țara în perioada anilor 1949–71. Între 1958–61, Siria a intrat într-o scurtăuniune cu Egiptul, care s-a terminat cu lovitura de stat siriană din 1961. Republica Arabă Siriană a apărut la sfârșitul anului 1961, după referendumul constituțional din 1 decembrie, și a fost din ce în ce mai instabilă până lalovitura de stat ba'athistă din 1963, de pe urma căreia Partidul Ba'athist a ajuns la putere, menținându-se acolo până acum. Siria s-a aflat sub Dreptul de Urgență din 1963 până în 2011, suspendând în mod efectiv cele mai multe protecții constituționale pentru cetățeni, iar sistemul său de guvernământ este considerat nedemocratic.[13]Bashar al-Assad a devenit președinte în 2000, fiind precedat de tatăl săuHafez al-Assad, care a fost în funcție din 1970 până în 2000.[14] Pe data de 8 decembrie 2024, regimul autoritar al lui Bashar al-Assad a fost înlăturat de la putere de către forțele anti-guvernamentale. Aceștia au intrat în capitală fără rezistență. Bashar al-Assad și soția lui, Asma, au primit azil politic din partea Federației Ruse.
În afară de Națiunile Unite, Siria mai este membră a unei organizații internaționale numităMișcarea de Nealiniere; în prezent este suspendată dinLiga Arabă[15] șiOrganizația Cooperării Islamice[16] și s-a autosuspendat dinUniunea Mediteraneană.[17] Din martie 2011, o parte dintre sirieni, cu ajutor consistent din afara Siriei, este implicată într-o răzvrătire împotriva lui Assad și guvernului Partidului Ba'ath, aceasta fiind parteprimăverii arabe, o represiune ce a dus laRăzboiul Civil Sirian și a făcut din Siria una dintre cele mai puțin pașnice țări din lume.[18] Guvernul interimar alternativ sirian a fost format de grupul de opoziție Coaliția Națională Siriană, în martie 2013. Reprezentanții acestui guvern alternativ au fost invitați să ia locul Siriei înLiga Arabă.[19]
Numele Siria este derivat din termenulluvian de secol 8 î. Hr. „Sura/i” și din denumirilegrecești vechi: Σύριοι, Sýrioi, sau Σύροι, Sýroi, ambele fiind inițial derivate de la Aššūrāyu (Asiria) dinMesopotamia de nord.[20][21] Oricum, din timpulImperiului Seleucid (323-150 î. Hr.), acest termen a fost aplicat și pentruLevant, și din acest punct grecii au aplicat termenul fără distincție pentruasirienii din Mesopotamia și arameii din Levant.[22][23] Opinia modernă academică larg acceptată susține puternic argumentul că cuvântul grec este asociat cu înruditulἈσσυρία,Asiria, fiind în fond derivat dinakkadianulAššur.[24] În trecut, alții au crezut că este derivat din Syrion, numele pe care sidonienii l-au dat muntelui Hermon.[25] Oricum, descoperirea inscripției Çineköy în 2000, pare să susțină teoria că termenulSyria derivă de laAsiria, a cărei patrie antică a fost localizată în nordulIrakului modern.
Teritoriul desemnat de cuvânt s-a schimbat cu timpul. Clasic, Siria se află la sfârștiul estului Mediteranei, întreArabia și sudulAsiei Mici din nord, incluzând părți din Irak și având o frontieră, despre care nu știm nimic sigur, în nord-est, pe carePliniu cel Bătrân o descrie că include, de la vest la est,Commagene,Sophene șiAdiabene.[26]
În timpul lui Pliniu, în orice caz, acestă Sirie mai largă a fost divizată în trei provincii subImperiul Roman (dar politic independente una de alta):Iudeea, redenumită mai tâziuPalestina în 135 d. Hr. (regiunea corespunde cu Damascul și Libanul modern și cu regiunile Homs; Celesiria (sau „Siria goală”), aflată în sudul râului Eleuteris și în Irak.[27]
Figură feminină, 5000 BC. Muzeul Orientului Antic.Capul zeului, regatul Yamhad (c. 1600 î. Hr.)[28]
De la aproximativ 10.000 î.Hr., Siria a fost centrul culturii neolitice, unde a apărut agricultura și creșterea vitelor pentru prima dată în lume. Perioada neolitică ulterioară se caracterizează prin case dreptunghiulare ale culturii Mureybet. În perioada Neoliticului pre-ceramică, oamenii foloseau vase de piatră, ghips și var alb. Găsirea uneltelorobsidiene dinAnatolia sunt dovezi ale relațiilor comerciale timpurii. OrașeleHamoukar șiEmar au jucat un rol important în timpul Neoliticului târziu și a Epocii Bronzului.Arheologii au demonstrat căcivilizația din Siria a fost una din cele mai veche de pe Pământ, probabil precedată doar de cea aMesopotamiei.
Cea mai veche civilizație bătinașă din regiune a fost RegatulEbla[29], aflat în apropiereaIdlibului de azi, din nordul Siriei. Ebla pare să fi fost fondat în 3500 î. Hr.,[30][31][32][33][34] și și-a făcut averea treptat, prin comerțul cu statelemesopotamieneSumer,Asiria șiAkkad, precum și cu popoarelehurian și hattian din nord-vest,Asia Mică.[35] Darurile venite din parteafaraonului, găsite în timpul excavărilor, confirmă contactul Eblei cuEgiptul.
Unul dintre cele mai vechi texte scrise din Siria este un acord comercial între vizirulIbrium al Eblei și regatul ambiguu numitAbarsal din jurul anului 2300 î. Hr.[36][37] Savanții cred că limba eblaită ar fi printre cele mai vechilimbi semitice scrise cunoscute dupăakkadiană. Recente clasificări ale limbii eblaite au arătat că a fost o limbă semitică răsăriteană, destul de apropiată delimba akkadiană.[38]
Ebla a fost slăbită de un lung război cu Mari, și toată Siria a devenit parte aImperiului Akkadian după ce cuceririle luiSargon de Akkad și ale nepotul săuNaram-Sin au sfârșit dominația Eblanului asupra Siriei în prima jumătate a secolului 23, î. Hr.[39][40]
Din secolul 21 î. Hr.,hurienii s-au stabilit în părțile nord-estice ale Siriei, pe când restul regiunii a fost dominată deamoriți, Siria a fost numită Pământul Amoriților de către vecinii lor asiro-babilonieni. Limba semitică nord-vestică a amoriților are atestarea cea mai veche din limbile canaanite.Mari a reapărut în această perioadă și a avut o prosperitate reînnoită până a fost cucerită deHammurabi al Babilonului. De asemenea,Ugaritul s-a ridicat de asemenea în acel timp, aproximativ prin 1800 î. Hr., în apropiereaLatakiei moderne. Ugaritica era o limbă semitică apropiată de limbile Canaanite, ce a dezvoltatalfabetul ugaritic.[41] Regatul Ugariților a supraviețuit până la distrugerea sa de către mâinile unor popoare jefuitoare indo-europeneale mării, în secolul 12 î. Hr.
Yamhad (Alepul modern) a dominat nordul Siriei timp de două secole,[42] deși Siria de Est a fost ocupată în secolele 19 și 18 î. Hr. de Vechiul Imperiu Asirian, condus de dinastia Amorită a luiShamshi-Adad I, și deImperiul Babilonian care a fost fondat de amoriți. Yamhad a fost descris în tăblițele de la Mari ca cel mai puternic stat din Orientul Apropiat și că are mai mulți vasali decât Hammurabi al Babilonului.[42] Yamhad și-a impus autoritatea asupra lui Alalah,[43] Qatnei,[44] a statelorhuriene și a Văii Eufratului până la hotarele cu Babilonul.[45] Armata lui Yamhad a dus o campanie departe, la hotareleElamului (Iranul modern).[46] Yamhad a fost cucerit și distrus, împreună cu Ebla, dehitițiindo-europeni dinAsia Mică cam prin 1600 î. Hr.[47]
Din această perioadă, Siria a devenit un teren de bătălie pentru diferite imperii străine. Este vorba deimperiul hitit, imperiulMitanni,imperiul egiptean, imperiul asirian mediu, și mai puținBabilonul. Inițial, egiptenii au ocupat mult din sud, pe când hitiții și mitaniții, mult din nord. Oricum Asiria a obținut dominația, distrugând Imperiul Mitanni și anexând teritorii imense deținute înainte de hitiți și Babilon.
Templul fenician dinAmrit.Reliefuri dinTel Halaf datând din timpul regatului arameic a luiBit Bahiani
În jurul secolului 14 î. Hr., diferite popoare semitice s-au ivit pe teritoriu, precumsuteenii semi-nomazi, care au intrat într-un conflict fără succes, cuBabilonul aflat în est, și cu arameii vorbitori de limbă semitică vestică care i-au absorbit pe amoriții de mai înainte. Suteanii au fost de asemenea subjugați de Asiria și de hitiți pentru secole. Egiptenii au luptat cu hitiții pentru controlul asupra Siriei vestice; lupta și-a atins apogeul cuBătălia de la Kadesh din 1274 î. Hr.[48][49] Vestul a rămas parte a imperiului hitit până la distrugerea sa în jurul anului 1200 î. Hr.,[50] pe când Siria estică a devenit parte a Imperiului Asirian Mijlociu,[51] care de asemenea a anexat mult din vest în timpul regimului luiTiglath-Pileser I (1114–1076 î. Hr.).
Odată cu distrugerea hitiților și declinul Asiriei la sfârșitul secolului 11 î. Hr., triburile arameice au preluat controlul asupra unei bune părți din interior, formând state precum Bit Bahiani, Aram-Damascus,Hama, Aram-Rehob, Arab-Naharaim și Luhuti. Din acest punct, regiunea a devenit cunoscută ca Arameea sau Aram. Aici a fost de asemenea o sinteză între arameii semiți și rămășițele dehitiți indo-europeni, ce a dus la fondarea unui număr de state siro-hitite în nordul centrului Aramului (Siria) și sudul Asiei Mici (Turcia modernă), printre care Palistin, Carchemish și Sam'al.
Un grup canaanit cunoscut cafenicieni a ajuns să domine coastele Siriei, (și de asemenea Libanul și nordul Paletinei) din secolul 13 î. Hr., formând orașe-stat ca Amrit, Simyra,Arwad, Paltos, Ramitha și Shuksi. Din aceste regiuni de coastă și-au întins influența de-a lungulMediteranei, făcând colonii înMalta, Sicilia,peninsula Iberică (Spania și Portugalia modernă), coastele Africii de nord, dar cel mai semnificativ fapt este fondarea marelui oraș-stat Cartagena (înTunisia modernă) în secolul 9 î. Hr., care mult mai târziu a devenit centru al unui imperiu însemnat, ce rivaliza cuImperiul Roman.
Siria și întregulOrient Apropiat, precum și alte teritorii, au căzut în mâinile vastuluiImperiu Neo-Asirian (911 î. Hr. – 605 î. Hr.). Asirienii au introdus aramaica imperial calingua franca a imperiului. Această limbă a rămas dominantă în Siria și în întregOrientul Apropiat până la cucerireaarabăislamică din secolele 7-8 d. Hr. Tot până la cucerire, imperiul a fost mijloc de răspîndire a creștinismului. Asirienii și-au numit coloniile din Siria și Liban,Eber Nari. Dominația asiriană s-a terminat după ce asirienii au slăbit foarte mult în urma unei serii de războaie civile brutale, urmate de o coaliție de atac a fostelor popoare supuse:mezii,babilonienii,caldeii,perșii,sciții șicimerienii. În timpul căderii Asiriei,sciții au devastat și prădat mult din Siria. Ultima poziție a armatei asiriene a fost Carchemish din nordul Siriei, în 605 î. Hr.Imperiul Asirian a fost succedat deNoul Imperiu Babilonian (605 î. Hr. – 539 î. Hr.). În această perioadă, Siria a devenit loc de bătălie între Babilonia și altă fostă colonie asiriană,Egiptul. Babilonienii, ca și rudele lor asiriene, au fost victorioși în lupta împotriva Egiptului.
Perșiiahemenizi a preluat Siria de la Babilon ca parte a hegemoniei lor în Asia de sud-vest, în 539 î. Hr. Perșii, care s-au aflat patru secole sub conducere asiriană, au păstat aramaica imperială ca limbă aImperiului Ahemenid (539 î. Hr. - 330 î. Hr.), precum și numele asirian al satrapiei Aramului/Siriei,Eber-Nari.
Grecii au fost cei care au dat regiunii numele de „Siria”. La origine o corupere a denumirii „Asiria”, grecii au folosit acest termen nu doar pentru a descrie Asiria însăși, ci pamanturile din vestul acesteia, care s-au aflat timp de secole sub dominație asiriană.[52] Așadar, în lumea greco-romană, atât arameii din Siria, cât șiasirienii din Mesopotamia, erau numiți „sirieni” sau „siriaci”, deși aceștia erau popoare distincte, dar această confuzie va continua și în lumea modernă. În cele din urmă, părți ale Siriei seleucide au fost preluate deHașmonei până la dezintegrarea lentă a imperiului elenistic.
Pentru scurt timp, Siria ajuns sub controlarmenesc din 83 î. Hr., prin cuceririle lui Tigran cel Mare, care a fost întâmpinat ca salvator al poporului său de seleucizi și romani. Armenii au menținut controlul asupra Siriei pentru două decenii înainte de a fi izgoniți de romani.
Teatru Roman din Bosra din provinciaArabia, Siria de azi
Palmira, un regat bogat și uneori puternic, vorbitor dearamaică, a apărut în centrul Siriei, în secolul 2; palmirienii au înființat o rețea comercială care a făcut orașul unul dintre cele mai bogate din imperiul roman. În cele din urmă, la sfârșitul secolului 3 d. Hr., regele Palmirei,Odenatus, l-a învins pe împăratul persan Shapur I și a controlat în întregime estul roman, pe cândZenobia, succesorul și văduva sa, a înființatImperiul de la Palmira, care a cucerit Egiptul, Siria, Palestina, mult din Asia Mică, Iudeea și Libanul, înainte de a fi până la urmă adusă sub control roman în 273 d. Hr.
Regatul mesopotamianasirian Adiabene a controlat teritorii din nord-estul Siriei între 10 d. Hr. și 117 d. Hr., înainte de a fi cucerit de Roma.[53]
Limba aramaică a fost la fel de rătăcită ca șiZidul lui Hadrian din Britania antică, cu inscripții scrise de soldațiiasirieni și aramei din Imperiul Roman.[54]
În cele din urmă, controlul Siriei a trecut labizantini, în urma scindării Imperiului Roman.[35]
Populația în mare măsură vorbitoare dearamaică din Siria în timpul apogeului imperiului bizantin, probabil că n-a predominat până în secolul 19. Anterior cuceririi arabe islamice din secolul 7 d. Hr., masa populației erau aramei, dar Siria era de asemenea casa claselor conducătoaregrecești șiromane,asirienii rămânând în nord-est,fenicienii de-a lungul coastelor, iarevreii șiarmenii fiind de asemenea existenți în orașe mari, alături denabateeni șiarabiipre-islamici, precumlahmizii șigassanizii ce locuiau în deșerturile din sudul Siriei. Creștinismul sirian a devenit religia cea mai importantă, deși alții urmauiudaismul, mitraismul,maniheismul, religia greco-romană, religia canaanită și religa mesopotamiană. Populația largă și prosperă a Siriei a făcut din Siria una dintre cele mai importante provincii romane și bizantine, mai ales în secolele 2 și 3 (d. Hr.).[55]
Împăratul romanAlexandru Sever, care a fost împărat din 222 până în 235, a fost un arameu din Siria. Vărul său,Eliogabal, care a fost împărat din 218 până în 222, a fost de asemenea din Siria, iar familia sa deținea drepturi ereditare în preoțimea înaltă a zeului arameu al soarelui, înHomsul modern din Siria. Un alt împărat roman care a fost sirian a fostFilip Arabul (Marcus Iulius Filipus), împărat din 244 până în 249.[55]
Siria este importantă înistoria creștinismului: Saul din Tars, cunoscut mai mult caapostolul Pavel, a fost convertit pe drumul spre Damasc și a fost un personaj semnificativ în biserica creștină dinAntiohia din Siria antică, de unde a pornit în multe din călătoriile sale misionare. (Fapte 9:1–43)
Prima interacțiune a luiMohammed cu poporul și triburile Siriei a avut loc în timpul invaziei Dumatului Jandal, în iulie 626[56], unde acesta a ordonat adepților săi să invadeze Dumatul, întrucât Mohammed a înțeles că anumite triburi au fost implicate în marele jaf și s-a pregătit de atacarea chiar a Medinei.[57]
William Montgomery Watt susține că aceasta a fost cea mai importantă expediție pe care Mohammed a ordonat-o în timpul său, chiar dacă a fost menționată puțin în sursele primare.Dumat Al-Jandal se afla la 500 mile (804,672 km) distanță de Medina, iar Watt afirmă că acolo nu exista o amenințare imediată la adresa lui Mohammed, în afară de posibilitatea ca conexiunile cu Siria și aprovizionările spre Medina să fie întrerupte. Watt spune că „este tentant să presupui că Mohammed prevăzuse deja expansiunea ce avea să aibă loc după moartea sa” și că marșul rapid al trupelor sale i-ar fi „impresionat pe toți cei care au auzit de el”.[58]
De asemenea,William Muir crede că expediția a fost importantă întrucât Mohammed a fost urmat de 1000 de bărbați ce se aflau la hotarele cu Siria, unde triburi distante i-au însușit numele, pe când orizontul politic al fostului impreriu mohammedan s-a extins.[56]
Prin 640 d. Hr., Siria a fost cucerită de armataarabă Rashidun, condusă deKhalid ibn al-Walid. La mijlocul secolului 7,dinastia Omeiadă, iar apoi conducătorii imperiului, au plasat capitala imperiului la Damasc. Puterea țării a scăzut în timpul ultimei domnii Omeiade, în special datorită totalitarismului, corupției și revoluțiilor cauzate de acestea. Dinastia Omeiadă a fost răsturnată în 750 dedinastia Abbasidă, care a mutat capitala imperiului laBaghdad.
Araba – devenită oficială sub Omeiazi – a devenit limbă dominantă, înlocuindgreaca șiaramaica, dominante în epoca bizantină. În 887,Tulunizii, dinastie ce conducea Egiptul islamic, au anexat Siria ce aparținea Abasizilor, și au fost mai târziu înlocuiți cu dinastia egipteană aIhșidizilor, iar mai târziu cuhamdanizii, dinastie ce își au originea în Alep, fondată deSayf al-Dawla.[59]
Bătălia de la Wadi al-Khazandar (1299). Mongolii conduși de Ghazan i-au înfrânt pe Mameluci.
Părți ale Siriei au fost deținute de stăpâni francezi, englezi,italieni și germani, între 1098 și 1189, în timpulcruciadelor, stăpânirile ce au condus în acea perioadă fiind cunoscute castate cruciate, iar prima țară de acest fel din Siria a fostPrincipatul de Antiohia. Regiunea montană de coastă a fost de asemenea ocupată în parte deismaeliți nizariți, așa-numițiiAsasini, care au avut confruntări și armistiții intermitente cu statele cruciate. Mai târziu în istorie, „nizariții au făcut cunoscute ostilitățile france; ei au primit sprijin de la Ayyubidi.”[60]
După un secol de conducere selgiucidă, Siria a fost cucerită (1175–1185) în cea mai mare parte de despotul războinickurdSaladin, fondatorul dinastieiAyyubide din Egipt.Alep a căzut în mâinilemongolilor lui Hulegu în ianuarie 1260, iar Damascul în martie, dar apoi Hulegu a fost forțat să-și întrerupă atacul și să se întoarcă în China pentru a trata o dispută de succesiune.
1803Atlasul Cedid, prezentând Siria otomană marcată ca „Al Sham” în galbenFemei siriene, 1683
În 1516,Imperiul Otoman a invadat sultanatul Mameluc al Egiptului, cucerind Siria și încoporând-o în imperiul său. Sistemul otoman n-a fost împovărător pentru sirieni deoarece turcii au respectat araba ca limbă aCoranului și au acceptat rolul apărătorilor credinței. Damascul a devenit centru comercial important alMeccăi, ce a primit un caracter sfânt pentru musulmani, datorită rezultatelor bune ale pelerinilor nenumărați ce au trecut prin pelerinajul spre Mecca.[61]
Administrația otomană a introdus un sistem ce a condus la co-existență pașnică. Fiecare minoritate etno-religioasă –musulmani șiițiarabi,musulmani sunnițiarabi, ortodocși sirieni aramei, ortodocși greci,creștini maroniți,creștini asirieni,armeni,kurzi șievrei – constituiamillet.[62] Liderii religioși ai fiecărei comunități au administrat drepturile de stare și au executat anumite funcții civile de asemenea.[61] În 1831, Ibrahim Pasha al Egiptului a renunțat la loialitatea sa față de imperiu și a invadat Siria otomană, capturând Damascul. În timpul conducerii sale scurte asupra domeniului, a încercat să schimbe demografia și structura socială a regiunii: a adus mii de țărani egipteni pentru a popula câmpiile din Siria de sud, a reconstruitJaffa și a așezat în ea soldați egipteni veterani, intenționând să o transforme într-o capitală regională și a zdrobit rebeliunilețăranilor și druizilor și a deportat oamenii neloiali din triburi. Oricum, în 1840 a fost nevoit să predea teritoriul înapoi otomanilor.
Din 1864, reformeleTanzimatului au fost aplicate în Siria otomană, fiind dezmembrate provinciile (vilaietele) Alep, Zor, Beirut și Damasc; a fost creatMutasarifatul Muntelui Liban și curând după aceasta,Mutasarifatul Ierusalim a fost creat și a primit un statut separat.
În timpulPrimului Război Mondial,Imperiul Otoman a intrat în conflict de partea Germaniei șiimperiului austro-ungar. În cele din urmă a suferit înfrângere și a pierdut controlul asupra întreguluiOrient Apropiat în favoareaImperiului Britanic și aImperiului Francez. În timpul conflictului,genocidul împotriva popoarelor creștine a fost executat de otomani și aliații săi sub formaGenocidului Armean și a celui Asirian, orașul Deir ez-Zor din Siria otomană fiind destinația finală a acestor marșuri ale morții.[63] La mijloculPrimului Război Mondial, doi diplomați aialiaților (francezulFrançois Georges-Picot șibritaniculMark Sykes) s-au înțeles în secret asupra împărțirii de după război a Imperiului Otoman în zone de influență prinAcordul Sykes-Picot din 1916. Inițial, cele două teritorii au fost separate de o graniță ce se întindea aproape ca o linie dreaptă, de la Iordan laIran. În orice caz, descoperirea petrolului în regiuneaMosul puțin înainte de sfârșitul războiului, a dus la o altă negociere cu Franța în 1918, prin care această regiune a fost cedeată 'Zonei B', adică zonei britanice de influență. Această frontieră a fost mai târziu recunoscută pe plan internațional când Siria a primit un mandat alLigii Națiunilor în 1920.[64]
Inaugurarea președintelui Hashim al-Atassi în 1936
În 1920, un Regat al Siriei independent a fost înființat sub Faisal I din familia Hașemiților. Oricum, această conducere a durat doar câteva luni, până la Bătălia de la Maysalun. Trupe franceze au ocupat Siria în urmaConferinței de la San Remo, la care s-a propus ca Liga Națiunilor să pună Siria sub mandat francez. Generalul Gouraud a avut, potrivit secretarului său, de Caix, două opțiuni: „Să creeze o națiune siriană care nu există... acoperind rupturile care încă o divizează” sau „să cultive și să mențină tot fenomenul, ce cere arbitrarea noastră în contextul acestor diviziuni”. De Caix a adăugat: „Trebuie să spun că mă interesează doar a doua opțiune”. Este ceea ce a făcut Gouraud.[65][66]
În 1925, Sultan al-Atrash a condus o revoltă ce a izbucnit în Muntele Druizilor și s-a răspândit în toată Siria și în unele părți ale Libanului. Al-Atrash a câștigat niște bătălii împotriva francezilor, notabile fiind Bătălia de la al-Kafr din 21 iulie 1925, Bătălia de la al-Mazraa din 2–3 august 1925 și bătăliile de la Salkhad, al-Musayfirah și Suwayda. Franța a trimis mii de soldați din Maroc și Senegal, redobândind astfel multe orașe, deși rezistența a durat până în primăvara lui 1927. Francezii l-au condamnat la moarte pe Sultan al-Atrash, dar acesta a scăpat cu rebelii la Transiordania și a fost în cele din urmă iertat. S-a întors în Siria în 1937, după semnarea Tratatului Siriano-Francez.
Siria și Franța au negociat un tratat de independență în septembrie 1936, iar Hashim al-Atassi a fost primul președinte ce a fost ales sub prima încarnare a republicii moderne Siria. Oricum, tratatul n-a avut nici o putere deoarece Legislatura Franceză a refuzat să-l ratifice. Odată cu căderea Franței în 1940, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Siria intrat sub controlulFranței de la Vichy, până britanicii și francezii liberi au ocupat țara în campania Siria-Liban, în iulie 1941. Presiunea continuă din partea naționaliștilor sirieni și a britanicilor i-a forțat pe francezi să-și evacueze trupele în aprilie 1946, lăsând țara în mâinile unui guvern republican ce a fost format în timpul mandatului.[67]
Răsturnarile de putere au dominat politica siriană de la independență până la sfârșitul anilor 1960. În mai 1948, forțele siriene au invadatPalestina, împreună cu statele arabe și imediat au atacat așezările evreiești.[68] Președintele lor,Shukri al-Quwwatli și-a însărcinat trupele pe front, „să distrugă sioniștii”.[69][70] Scopul invaziei a fost prevenirea înființării statului Israel.[71] Înfrângerea în acest război a fost unul din factorii principali ai loviturii de stat siriene din martie 1949, înfăptuită de colonelulHusni al-Za'im, descrisă ca prima răsturnare militară dinlumea arabă[71] de la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. Aceasta a fost curând urmată de altă răsturnare, a colonelului Sami al-Hinnawi, care a fost singur destituit rapid de colonelul Adib Shishakli, totul în cadrul aceluiași an.[71]
În cele din urmă, Shishakli a abolit întru totul multipartidismul, dar a fost răsturnat prin lovitura de stat din 1954, iar sistemul parlamentar a fost restabilit.[71] În orice caz, din această perioadă, puterea a fost din ce în ce mai concentrată pe statornicirea militară și buna securitate.[71] Slăbiciunea instituțiilor parlamentare și proasta gestionare a economiei a condus la tulburări și la influențanaserismului și a altor ideologii. A fost un teren fertil pentru mișcările ce susțineaunaționalismul arab, naționalismul sirian și socialismul, ce reprezentau elemente nemulțumite ale societății. Printre nemulțumiți se numărau și minorități religioase, care cereau o reformă radicală.[71]
În noiembrie 1956, ca rezultat direct alCrizei Suezului,[72] Siria a semnat un pact cuUniunea Sovietică. Acesta a dat un punct de sprijin pentru influența comunistă în cadrul guvernului, în schimbul echipamentului militar.[71] Atunci,Turcia a devenit îngrijorată de creșterea în putere a tehnologiei militare siriene, mai ales că părea posibil ca Siria să recucereascăİskenderunul. Doar dezbaterile aprinse de la Națiunile Unite au redus amenințarea războiului.[73]
Pe 1 februarie 1958, președințiiShukri al-Quwatli al Siriei și Nasser al Egiptului, au anunțat unirea Egiptului și Siriei, formândRepublica Arabă Unită, și toate partidele politice siriene, inclusiv comuniștii, și-au încetat activitățile.[67] Pănă una alta, un grup de ofițeri sirieni ba'athiști, alarmați de poziția slabă a partidului și creșterea fragilității uniunii, au decis să formeze un Comitet Militar secret; membrii săi inițiali au fost locotenentul-colonel Muhammad Umran, maiorul Salah Jadid și căpitanulHafez al-Assad. Când Siria s-a separat pe 28 septembrie 1961 după o lovitură de stat, instabilitatea urmată a culminat cu lovitura din 8 martie 1963. Partidul Socialist Arab Ba'ath, condus de Michel Aflaq și Salah al-Din al-Bitar, a preluat puterea. Noul cabinet a fost dominat de membri Ba'ath.[67][71]
Hafez al-Assad îl salută deRichard Nixon la sosirea acestuia la aeroportul Damasc în 1974
Pe 23 februarie 1966, Comitetul Militar a executat o răsturnare în interiorul partidului Ba'ath, arestându-l pe președintele Amin Hafiz și desemnând guvern civil, regionalist, al Ba'ath, pe 1 martie .[71] Deșo Nureddin al-Atassi devenise șeful formal al statului, Salah Jadid a fost conducătorul efectiv al Siriei din 1966 până în 1970.[74] Răsturnarea a dus la o împărțire în două a originalului Partid pan-arab Ba'ath: au fost înființate mișcarea ba'athistă iraqiană (a condus Iraqul din 1968 până în 2003) și mișcarea ba'athistă ce conduce Siria.
În prima parte a lui 1967, a existat o mică stare de război între Siria și Israel. Conflictul cu privire la cultivarea pământului de către Israel în Zona Demilitarizată a dus la conflictele aeriene prebelice din 7 aprilie dintre Israel și Siria.[75] După ce Israel a lansat o lovitură preventivă, a începutRăzboiul de Șase Zile, iar Siria s-a alăturat războiului și a atacat Israelul. În ultimele zile ale războiului, Israelul și-a îndreptat atenția spre Siria, capturând două treimi dinÎnălțimile Golan în 48 de ore.[76] Înfângerea a fost cauzată de o neînțelegere între Jadid și Assad cu privire următoarele demersuri.[77]
Satul Quneitra, în mare măsură distrus înaintea retragerii israilene din iunie 1974.
Neînțelegerea s-a iscat între Jadid, care controla aparatul de partid, și Assad, care îl controla pe cel militar. Forțele siriene trimise să ajutePLO s-au retras în 1970, în timpul lui ostilităților din „Septembrie Negru”.[78] Lupta pentru putere a culminat în noiembrie 1970, cu Mișcarea Corectivă, o răsturnare militară nesângeroasă ce i-a dat lui Hafez al-Assad întreaga putere.[79]
Pe 6 octombrie 1973, Siria și Egiptul au inițiatRăzboiul de Iom Kipur împotriva Israelului.Armata Israeliană a anulat câștigurile siriene inițiale și a lovit mai adânc în teritoriul sirian.[80]
La începutul lui 1976, Siria a intrat în Liban, începând ocupația militară siriană. În următorii 15 ani derăzboi civil libanez, Siria a luptat pentru controlul asupra Libanului și a încercat să oprească Israelui de la preluarea sudului Libanului. După, trupele siriene au rămas în Liban până în 2005.
La sfârșitul anilor 1970, o răzvrătire islamistă a Fraților Musulmani s-a îndreptat împotriva guvernului. Islamiștii au atacat civili și personalul militar liber, determinând forțele de securitate să ucidă de asemenea civili prin lovituri represive. Răzvărirea a atins punctul culminant în 1982, prin masacrul de la Hama,[81] când între 10,000 – 40,000 de oameni au fost uciși de trupele regulate ale Armatei Siriene.
Relațiile Siriei cu alte două state arabe și cu lumea occidentală au suferit schimbări majore, aceasta participând laRăzboiul din Golf condus de SUA împotriva lui Saddam Hussein. Siria a participat la Conferința multilaterală de la Madrid din 1991, iar în anii 1990 s-a angajat în negocieri cu Israelul. Aceste negocieri au eșuat, iar de la întâlnirea de la Geneva a președinteluiHafez al-Assad cu președinteleBill Clinton, din martie 2000, n-au mai avut loc convorbiri directe siro-israeliene.[82]
Situația militară în Războiul Civil Sirian din 29 ianuarie 2025.
Hafez al-Assad a murit pe 10 iunie 2000. Fiul său,Bashar al-Assad, a fost ales președinte în urma unor alegeri la care n-a avut contracandidați.[67] Alegerea sa a văzut nașterea Primăverii Damascului și speranțe de reforme, dar în toamna lui 2001 autoritățile au reprimat mișcarea, arestând pe unii dintre intelectualii care o conduceau.[83] În schimb, reformele au fost limitate la anumite reforme ale pieței.[14][84][85]
Pe 5 octombrie 2003, Israelul a bombardat un loc de lângă Damasc și a pretins că aceasta a fost un antrenament al teroriștilor membri ai Jihadului Islamic.[86] În martie 2004, kurzii și arabii sirieni s-au ciocnit în orașul nord-estic al-Qamishli. Semne de tulburări au fost văzute în orașele Qameshli și Hassakeh.[87] În 2005, a luat sfârșit ocupația Siriei în Liban.[88] Pe 6 septembrie 2007, Israelul și-a trimis luptătorii să execute Operațiunea Orchard împotriva unui suspectreactor nuclear aflat în construcție, construit de tehnicieninord-coreeni.[89]
Războiul Civil Sirian aflat în desfășurare, a fost inspirat de revoluțiilePrimăverii Arabe. A început în 2011 ca un lanț de proteste pașnice, care au fost urmate de o represiune a Armatei Siriene.[90] În iulie 2011, dezertorii din armată au declarat formarea Armatei Siriene Libere și au început să formeze unități de luptă. Opoziția este dominată de musulmanisunniți, în timp ce figurile din guvern suntalawiți.[91] Portivit diferitor surse, inclusiv ale Națiunilor Unite, până la 100,000 de oameni au fost omorâți în iunie 2013,[92][93][94] inclusiv 11,000 de copii.[95] Pentru a scăpa de violență, peste 2.1 milioane de refugiați sirieni au fugit în țările vecine Iordan,[96] Iraq,[97] Liban și Turcia.[98][99] Un număr estimat de 450,000 de creștini sirieni și-au părăsit casele.[100] Cum războiul civil a continuat, au apărut îngrijorări că țara ar putea deveni fragmentată și va înceta să mai existe ca stat.[101]
Siria se situează între latitudinile 32° și 38° N. La fel ca majoritatea statelor dinOrientul Apropiat, Siria este o țară aridă, cu relief predominant deșertic, în care pustiurile ocupă peste o treime din teritoriu. În Siria se deosebesc două regiuni geografice principale: cea vestică și cea estică. Regiunea vestică cuprinde platoul îngust și lanțul muntos de pe coastă, care izolează interiorul țării de masele de aer umed dinspreMarea Mediterană. Partea estică este ocupată de o stepă vastă. Aceasta este traversată deEufrat, care dă naștere pe malurile sale unor adevărate oaze.
Clima este caldă și uscată în Siria, iar iernile sunt blânde. Datorită înălțimii la care se află țara, ninsoarea are loc ocazional iarna.[102] Petrolul în cantități comerciale a fost descoperit pentru prima dată în nord-est, în 1956. Cele mai importante terenuri petroliere sunt cele din Suwaydiyah, Qaratshui, Rumayian, and Tayyem, lângă Dayr az–Zawr. Terenurile sunt o externsie naturală a terenurilor Iraqului dinMosul șiKirkuk. Petrolul a devenit resursa naturală principală a Siriei și materia principală de export după 1974. Gazul natural a fost descoperit pe terenul din Jbessa în 1940.[67]
Capitala Siriei esteDamasc (1.711.000 locuitori), situat în sud-vestul țării, este supranumitOrașulIasomiei, fiind printre cele mai vechi orașe locuite din lume. Este al doilea oraș ca mărime din Siria.Alep (2.132.100 locuitori) este cel mai mare oraș al Siriei, fiind situat în nord-vestul țării la 310 kilometri de Damasc, totodată fiind și cel mai mare oraș alLevantului. Alte orașe:Homs (652.609 locuitori),Latakia (383.786 locuitori),Hama (312.994 locuitori),Ar-Raqqah (220.488 locuitori),Deir ez-Zor (211.857 locuitori),Al-Hasakah (188.160 locuitori).
Hafez al-Assad a condus Siria din1970 până în2000. Fiul acestuia,Bashar al-Assad, a preluat conducerea țării în2000. În momentul actual, Bashar al-Assad a fost răsturnat de la putere în urma unui conflict armat între guvernul autoritar de laDamasc, pe de o parte, opoziția democrată pro-occidentală siriană, forțele kurde și gruparea extremistă musulmană sunnită numităSIIL, pe de altă parte. Ca urmare, este în curs tranziția de la dictatura ba'athistă la un nou regim.
Până la căderea lui Assad, Siria era oficial o republicăunitară. Constituația adoptată în 2012, a transformat Siria într-orepublică semi-prezidențială, datorită dreptului constituționali de a fi aleși indivizi ce nu fac parte dinFrontul Național Progresist.[103] Președintele esteșeful statului, iar prim-ministrul esteșef de guvern.[104] Legislativul este Consiliul Poporului, corp responsabil de emiterea legilor și dezbaterea politicii.[105] În cazul uneimoțiuni de cenzură by a simple majority, primului ministru trebuie să propună președintelui demisia guvernului.[106]
Ramura executivă este constituită din președinte, doi vicepreședinți, primul ministru și Consiliul de Miniștri (cabinetul). Constituția cere ca președintele să fie musulman[107], dar nu face din islam o religie de stat.
Constituția dă președintelului dreptul de a desemna miniștrii, de a declara război șistare de urgență, să emită legi (care, cu excepția cazurilor de urgență, au nevoie de ratificarea Consiliului Poporului), să declare amnistie, să amendeze constituția și să desemneze funcționari civili și personalul militar.[108] Potrivit constituției din 2012, președintele este ales de cetățenii sirieni prin alegeri directe.
Ramura legislativă a Siriei este Consiliul unicameral al Poporului. Sub constituția precedentă, Siria n-a avut alegeri legislative multipartidiste,[108] două treimi din locuri fiind repartizate automat coaliției conducătoare.[109] Pe 7 mai 2012, Siria a avut primele alegeri la care au putut lua parte partide din afara coaliției de guvernământ. Șapte partide politice noi au participat la alegeri, dintre cere Frontul Popular pentru Schimbare și Eliberare a fost cel mai mare partid de opoziție. În orice caz, rebelii anti-guvernamentali înarmați, au ales să nu aibă candidați și au apelat la susținători să boicoteze alegerile.
Președintele este actualul Secretar Regional al Partidului Ba'ath din Siria și liderul coaliției de guvernământ Frontul Național Progresist. În afara coaliției sunt 14 partide politice kurde ilegale.[110]
Ramurile judiciare ale Siriei sunt Curtea Constituțională a Siriei, Consiliul Judiciar Superior, Curtea de Casare și Curțile Securității Statului. Jurisprudențaislamică este o sursă principală de legislație, iar sistemul judiciar din Siria are elemente ale drepturilorotoman, francez șiislamic. Siria are trei niveluri de curți: curțile de primă instanță, curțile de apelului și curtea constituțională, cel mai maretribunal. Curțile religioase tratează chestiuni ce țin de dreptul familial și personal.[108] Curtea Supremă de Securitate (SSSC) a fost abolită de președintele Bashar al-Assad prin decretul legislativ nr. 53 din 21 aprilie 2011.[111]
Legea 59 a Statutului Personal din 1953 (amendată de Legea 34 din 1975) este codificată în șaria.[112] Articolul 3(2) alconstituției din 1973 declară jurisprudența islamică ca sursă principală a legislației. Codul Statutului Personal este aplicat pentru musulmani de curțile șaria.[113]
Ca rezultat al războiului civil aflat în desfășurare, au fost formate guverne alternative, precum Guvernul Interimar Sirian, Partidul Uniunii Democratice și regiuni guvernate dedreptul șaria. Pe 28 martie 2013, reprezentanții guvernului interimar sirian au fost invitați să ia locul Siriei înLiga Arabă și[19] au fost recunoscuți de mai multe națiuni, inclusive Statele Unite, Regatul Unit și Franța, ca „singurii reprezentanți ai poporului sirian”.[114][115][116]
Civili răniți ajungând la spital în Alep, octombrie 2012
Situația drepturilor omului în Siria a fost o preocupare importantă printre organizații independente precumHuman Rights Watch, care în 2010 s-a referit la reputația țării ca la „printre cele mai rele din lume”.[117]Freedom House[118] a numit Siria „neliberă” în studiul său anualFreedom in the World (Libertatea în lume).[119]
Autoritățile sunt acuzate de arestarea activiștilor democrației și drepturilor omului,cenzurarea site-urilor web, reținerea bloggerilor și impunerea de interdicții de a călători. Arestările abuzive,tortura și disparițiile sunt răspândite.[120] Deși constituția Siriei garantează egalitatea de gen, criticii spun că legile statutelor personale și codul penal discriminează femeile și fetele. În plus, codul penal garantează o atitudine indulgentă față de așa-numita 'crimă de onoare'.[120] Pe 9 noiembrie 2011, în timpul răzvrătirii împotriva președintelui Bashar al-Assad, Națiunile Unite au raportat că din 3500 de morți, 250 erau copii cu vârsta în jur de 2 ani, iar băieți care aveau în jur de 11 ani, au fost laolaltă violați de ofițerii serviciilor de securitate.[121][122]În august 2013, guvernul a fost suspectat că a folosit arme chimice împotriva civililor. Secretarul de Stat al SUA,John Kerry a spus că este de netăgăduit că armele chimice au fost folosite în țară și că forțele președintelui Bashar al-Assad au comis o „obscenitate morală” împotriva propriului popor. „Nu faceți greșeli”, a zis Kerry. „Președintele Obama crede că trebuie să aibă răspundere cei care ar folosi cea mai atroce armă din lume împotriva celor mai vulnerabili oameni din lume. Nimic nu este astăzi mai serios și nimic nu cere o cercetare mai serioasă”.[123]
Dreptul de Urgență, care suspendă în mod efectiv protecțiile constituționale, a fost în vigoare din 1963 până pe 21 aprilie 2011.[111] A fost justificat de guvern în vederea continuării războiului cu Israelul pentruÎnălțimile Golan.
În august 2014, șeful Oficiului Drepturilor Omului de la ONU, Navi Pillay a criticat comunitatea internațională pentru „paralizie” în tratarearăzboiului civil ce durase deja mai mult de trei ani și a cuprins țara, iar până pe 30 aprilie 2014 a dat 191,369 morți în crime de război, care, potrivit lui Pillay, au fost comise cu o totală lipsă de teamă de urmări de toate părțile conflictului. Minoritateaalawiților și creștinii au fost tot mai țintiți de islamiști și alte grupări ce luptă în războiul civil sirian.[124][125]
Soldat sirian purtând un model făcut de sovietici ShMS de mască de război nuclearo-biologico-chimică, țintind cu o pușcă de atac automatType-56
Președintele Siriei este comandantul suprem al forțelor armate, ce cuprind aproximativ 400,000 de soldați sub mobilizare. Armata este o forță de recruți; bărbații slujesc în armată după ce ating vârsta de 18 ani.[126] Perioada serviciului militar obligatoriu a scăzut cu timpul, în 2005 de la doi ani și jumătate la doi ani, în 2008 la 21 de luni, iar în 2011 la un an și jumătate.[127] Circa 20.000 de soldați sirieni au fost instalați în Liban până pe 27 aprilie 2005, când ultimele din trupele siriene au părăsit țara după trei decenii.[126]
Prăbușirea Uniunii Sovietice—mult timp principala sursă de antrenament, material și credit a forțelor siriene—este posibil să fi încetinit abilitatea Siriei de a dobândi echipament militar modern. Ea are un arsenal de rachete sol-sol. La începutul anilor 1990, au fost procurate dinCoreea de Nord rachete Scud-C ce pot fi lansate la 500 km distanță. De asemenea, după cum se spune, rachetele Scud-D au fost dezvoltate în Siria cu ajutorul Coreei de Nord șiIranului, potrivit lui Zisser.[128]
Siria a primit ajutor financiar semnificativ de la statele arabe din regiunea Golfului Persan, ca urmare a participării acestora laRăzboiul din Golf. O porțiune considerabilă din aceste fonduri au fost alocate bugetului militar.
Asigurarea securității naționale, creșterea influenței printre veciniiarabi și asigurarea întoarceriiÎnălțimilor Golan, au fost până acum scopurile principale ale politicii externe a Siriei. În multe momente ale istoriei sale, Siria a avut tensiuni virulente cu vecini precum Turcia, Israel, Iraq și Liban. Siria a avut o îmbunătățire a relațiilor cu câteva state din jurul său în secolul 21, înainteaPrimăverii Arabe și aRăzboiului Civil Sirian.
Din 2011, de când are loc războiul civil și ucideri asociate și violări ale drepturilor omului, Siria a fost din ce în ce mai izolată de țările din regiune și de comunitatea internațională. S-au rupt relațiile diplomatice cu mai multe țări precum: Marea Britanie, Canada, Franța, Italia, Germania, Tunisia, Egipt, Libia, Statele Unite, Belgia, Spania și statele Golfului.[129]
Din Liga Arabă, Siria continuă să întrețină relații diplomatice cuAlgeria,Egipt, Iraq, Liban,Sudan șiYemen. Violența Siriei împotriva civililor a dus la suspendarea acesteia dinLiga Arabă șiOrganizația Cooperării Islamice în 2012. Siria continuă să întrețină relații bune cu aliații săi tradiționali, Iran și Rusia, care sunt printre puținele țări ce susțin guvernul sirian în conflictul cu opoziția.
Israel a anexat în mod unilateral Înălțimile Golan în 1981, iar guvernul sirian continuă să ceară întoarcerea acestui teritoriu.
Ocuparea Libanului de către Siria a început în 1976 în urma războiului civil libanez și s-a terminat în aprilie 2006, ca reacție la presiunea internă și internațională de după asasinarea fostului prim-ministru libanez, Rafik Hariri.
Telecomunicațiile din Siria sunt supravegheate de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei.[131] În plus, Telecomul Sirian joacă un rol integral în distribuirea accesului la internet în cadrul guvernului.[132]Armata Electronică Siriană servește ca un grup militar pro-guvernamental în spațiul cibernetic și a fost considerată mult timp dușmanul grupului de hackeriAnonymous.[133] Din cauza legilor decenzurare a internetului, 13.000 deactiviști ai internetului au fost arestați între martie 2011 și august 2012.[134]
Planul exportului Siriei de dinainte de războiul civil (nu mai reprezintă exporturile actuale ale Siriei)
Asasinarea prim-ministrului libanezRafiq al-Hariri în 2005 de către agenții guvernamentali ai Siriei, au atras sancțiuni economice pentru Siria, iar producția și exportul de petrol au scăzut în consecință. Industria prelucrătoare este diversificată (produse alimentare și textile, televizoare, frigidere). Mari rafinării de petrol sunt în Baniyas și Homs. Agricultura, datorită condițiilor de mediu, nu are un rol important în economie, cu toate că aici lucrează 30% din populația activă, practicându-se în special pe câmpiile litorale, în depresiunile centrale și în valea fluviului Eufrat, unde există sisteme de irigație. Culturile principale sunt grâul, orzul și bumbacul. Pomicultura se remarcă prin citrice, măsline și mere. Principalii parteneri economici sunt țările arabe,China,Germania șiItalia. Siria încă rămâne o țară cu o sărăcie extinsă și o penurie de resurse alimentare și energetice, cauzate în special de corupție, tiranie și războiului civil.
Începând din 2015, economia siriană depinde de surse de venituri nestabile, precum taxe vamale micșorate și impozite pe venit, care sunt puternic susținute de linii de credit din Iran.[135] Se crede că Iranul a trimis între $6 miliarde și $20 miliarde USD pe an în Siria, în timpul Războiului Civil Sirian.[136] Economia siriană s-a contractat cu 60%, iar lira siriană a pierdut 80% din valoare, cu economia devenind parte a întreprinderii de stat și parte a economiei de război.[137] La începutul Războiului Civil Sirian, Siria a fost clasificată deBanca Mondială ca o țară cu venit inferior de mijloc.[138] În 2010, Siria a rămas dependentă de ulei și sectoarele agricole.[139] Sectorul uleiului a furnizat în jur de 40% din câștigurile de export.[139] Expediții offshore demonstrate au arătat că cote largi de ulei există pe fundul Mării Mediteranene, între Siria și Cipru.[140] Sectorul agricol contribuie cu în jur de 20% la PIB și 20% la servicii. Se așteaptă ca rezervele de ulei să scadă în anii următori, Siria devening deja un importator net de ulei.[139] De la începutul războiului civil, economia a scăzut cu 35%, iar lira siriană a scăzut la o șesime din valoarea ei de dinante de război.[141] Guvernul se bazează tot mai mult pe credit din Iran, Rusia și China.[141]
Economia este puternic reglementată de guvern, care a crescut subvențiile și a întins controlul comerțului pentru a domili protestatarilor și a protejarezervele de schimburi străines.[142] Constrângerile economice pe termen lung includ bariere ale comerțului extern, delinul producției de ulei, mult șomaj, creșterea deficitelor bugetare și creștera presiunii asupra furnizorilor de apă cauzată de folosirea masivă în agricultură, creșterea rapidă a populației, expansiunea industrială și poluarea apei.[142]UNDP a anunțat în 2005 că populația sirană trăiește în sărăcie și 11,4% trăiesc sub nivelul de subzistență.[67]
Cota Siriei în exporturile globale s-a erodat gradual din 2001.[143] Adevăratul PIB pe cap de locuitor a crescut cu doar 2,5% pe an în perioada 2000–2008.[143] Șomajul se menține la un nivel înalt, de în jur de 10%. Rata sărăciei a crescut de la 11% în 2004 la 12,3 în 2007.[143] În 2007, exporturile principale ale Siriei includeau uleiul brut, produse rafinate, bumbac brut, îmbrăcăminte, fructe și cereale. Cea mai mare parte din importurile siriene sunt materiale brute esențiale pentru industrie, vehicule, echipament agricol și utilaj greu. Câștigurile din exporturile de ulei precum și remitererile din partea lucrătorilor sirieni sunt cele mai importante surse ale guvernului pentru schimbul extern.[67]
Instabilitatea politică a adus o amenințare semnificativă la dezvoltarea economică viitoare. Investițiile străine sunt afectate de violență, restricțiile guvernamentale, sancțiunile economice și izolarea internațională. De asemenea, economia Siriei rămâne poticnită de birocrația de stat, căderea producției de ulei, creșterea deficitelor bugetare și inflație.[144]
Înaintea războiului civil din 2011, guvernul spera să atragă noi investiții în turism, gazul natural și sferele serviciilor, pentru a-și diversifica economia și a-și reduce dependența de ulei și agricultură. Guvernul a început să facă reforme economice meinte să liberalizeze cel mai multe piețe, dar aceste reforme au fost și au fost complet anulate de la izbucnirea conflictului în 2011.[145]
Din 2012, datorită războiului civil sirian aflat în desfășurare, valoarea exporturilor globale ale Siriei au scăzut cu două treime, de la cifra de US$12 miliarde în 2010 la doar US$4 miliarde în 2012.[146] PIB-ul Siriei a scăzut cu peste 3% în 2011.[147] În 2012, mai ales industriile uleiului și turismului Siriei au fost devastate, cu US$5 milarde pierduți în conflictul în desfășurare în timpul războiului civil.[146] Reconstrucția necesară cauzată de războiul civil în desfășurare va costa nu mai puțin de US$10 miliarde.[146] Sancțiunile au vlăguit finanțele guvernului. Interdicțiille SUA și Uniunii Europene asupra importurilor de ulei, ce au intrat în vigoare în 2012, se estimează că costă Siria în jur de $400 milioane pe lună.[148]
Veniturile din turism au scăzut în mod dramatic, cu rata ocupării hotelelor căzând de la procentul de 90% de dinante de război la mai puțin de 15% în mai 2012.[149] În jur de 40% din angajații în sectorul turismului și-au pierdut locurile de muncă de la începutul războiului.[149]
În mai 2015, ISIS a capturat minele de fosfat din Siria, unele dintre ultimele resurse principale de venituri a regimului Assad.[150] În luna următoare, ISIS a dinamitat o conductă de gaz ce a fost folosită pentru a genera încălzirea și electricitatea în Damasc și Homs; potrivit unui analist, numele acest joc are scopul distrugerii resurselor cheie ale regimului.[151] În plus, ISIS închide gazul Shaer și alte trei facilități de pe teritoriu — Hayan, Jihar și Ebla — cu pierderea acestor domenii de gaze vestice ce au potențialul de face Iranul să subvenționeze mai târziu regimul Assad.[152]
Industria petrolului din Siria a scăzut semnificativ. În septembrie 2014, ISIS producea mai mult petrol decât regimul, cu 80,000 bbl/d (13,000 m3/d), în comparație cu 17,000 bbl/d (2,700 m3/d) al regimului, Ministerul Sirian al Petrolului susținând că la sfârșitul lui 2014, producția de petrol a plonjat la 6,829 bbl/d (1,085.7 m3/d); de atunci, ISIS a capturat un domeniu petrolier, determinând apariția unei producții proiectate de petrol de 6.829 bbl/d (1.085,7 m3/d).[135] În al trelea a al Războiului Civil Sirian, ministrul adjunct al economiei, Salman Hayan, a declarat că două rafinării petroliere principale ale Siriei au operat la mai puțin de 10% din capacitate.[153]
Istoric, țara a produs petrol de calitate înaltă la domeniile petroliere localizate în nord-est de la sfârșitul anilor 1960. La începutul anilor 1980, petrolul de calitate înaltă cu coninut scăzut de sulf, a fost descoperit lângă Deir ez-Zor, în Siria de est. Rata Siriei de producție a petrolului a scăzut dramatic de la 600.000 de barili pe zi (95,000 m3/d) (bpd) din 1995 la mai puțin de 140.000 bbl/d (22,000 m3/d) în 2012.[154] Înaintea răzvrătirii, mai mult de 90% din exporturile siriene de petrol se ducerea în țările UE, iar restul în Turcia.[149] Veniturile aduse de petrol și gaz au constituit în jur de 20% din PIB-ul total și 25% din veniturile totale ale guvernului.[149]
Siria are patru aeroporturi internaționale (Damasc, Alep, Lattakia și Kamishly), ce servesc ca centre ale liniilor aviatice siriene.
Majoritatea încărcăturilor siriene sunt transportate de Chemins de Fer Syriens (compania feroviară siriană), care are legătură cu Căile Ferate Turcești de Stat (echvalentul turc). Pentru o țară relativ subdezvoltată, infrastructura feroviară a Siriei este bine menținută cu multe servicii expres și trenuri moderne.[155]
Rețeaua de drumuri din Siria este de 69.873 km lungime, inclusiv 1.103 km de autostrăzi. Țara are de asemenea 900 km navigabili, dar n-are căi navigabile semnificative economic.[156]
Siria este o țară semiaridă cu resurse de apă limitate. Sectorul ce consumă cea mai multă apă esteagricultura. Utilizarea casnică a apei constituie doar în jur de 9% din utilizarea totală a apei.[157] O mare provocare pentru Siria este creșterea rapidă a populației împreună cu o nevoie în creștere de apă urbană și industrială. În 2006, populația Siriei era de 19,4 milioane cu o rată a creșterii de 2,7%.[158]
Cei mai mulți oameni locuiesc în valearâului Eufrat și de-a lungul câmpiei de coastă, o fâșie fertilă între munții de coastă și deșert. Densitatea totală a populației din Siria este de în jur de 99 de locuitori pe kilometri pătrați. PotrivitWorld Refugee Survey 2008, publicat de Comitetul pentru Refugiați și Imigranți din Statele Unite, Siria a găzbuit o populație de refugiați și căutători de azi de aproximativ 1.852.300 oameni. Majoritatea vastă a acestei populații era din Iraq (1.300.000), dar populații considerabile din fostaPalestină (543.400) șiSomalia (5.200) au locuit de asemenea în țară.[160]
În ce privește ceea ce ONU a descris ca cel mai mare caz umanitar neprevăzut din era noastră,[161], în jur de 9.5 milioane de sirieni, adică jumătate din populație, s-au mutat de când izbucnitRăzboiul Civil Sirian în martie 2011;[162] 4 milioane sunt în afara țării ca refugiați.[163]
Populația Siriei este de cca 20 de milioane de locuitori. Sporul natural este ridicat (22,5‰), datorită natalității mari (27,2‰) și a mortalității mici (4,7‰). În ultima vreme, rata mortalității a crescut puternic datorită războiului civil. Speranța de viață este ridicată pentru un stat din Orientul Apropiat (69 de ani pentru bărbați și 72 de ani pentru femei), dar și acest indice demografic a scăzut din cauza războiului civil. Populația urbană este de 50,6%. Principalul grup etnic o reprezintă arabii (sirieni 74,9%, beduini 7,4%, palestinieni 3,9%), cu 86,2%, urmați de kurzi (7,3%), armeni (2,7%), turci.Principalele culte suntIslamul (dintre care 74% sunniți), cu 90%,Creștinism,Mozaism.În urma războiului civil, cca 1 milion de refugiați (în special creștini) au părăsit Siria.
Sirienii sunt în generallevantini băștinași, înrudiți cu vecinii lor direcți, precumlibanezii, palestinienii, irakienii, maltezii și iordanienii.[164][165] Siria are o populație de aproximativ 17.951.639 (2014 est.)[166] arabi sirieni, alături de vreo 600.000 de arabi palestinieni, constituind împreună aproximativ 74% din populație (dacă sunt excluși creștinii sirieni).[142]
Creștinii băștinași vorbitori de aramaică vestică și asirienii sunt socotiți a fi în jur de 400.000 de oameni,[167]. Vorbitorii de aramaică vestică locuiesc în toată țara, în special în marile centre urbane, pe când asirienii locuiesc în special în nord și nord-est (Homs, Alep, Qamishli, Hasakah). Mulți (în special grupul asirian) încă păstrează dialecte neo-aramaice ca limbi scrise și vorbite, pe când sătenii din Ma'loula, Jubb'adin și Bakh'a încă păstrează aramaica vestică.[168]
Al doilea cel mai mare grup etnic din Siria sunt kurzii. Ei constituie în jur de 9% din populație, sau aproximativ 1.6 milioane de oameni.[169] Cei mai mulți kurzi locuiesc în partea nord-estică a Siriei și cei mai mulți vorbesc varianta Kurmanji alimbii kurde.
Compoziția etno-religioasă a Siriei.
Siria este, de asemenea, casă a altor grupuri etnice diferite, în special turkmenii (în jur de 500,000–1,000,000),[170] cerchezii (vreo 100.000),[171] grecii[172] și armenii (aproximativ 100,000), cei mai mulți dintre aceștia din urmă fiind veniți în timpulGenocidului Armean. Siria are a șaptea cea mai mare populație armeană din lume. Ei sunt adunați în special în Alep,Qamishli, Damasc și Kesab.
Siria a fost odată casa unei populații importante de evrei, cu mari comunități în Damasc, Alep și Qamishii. Din cauza perscecuțiilor din Siria și oportunităților din alte părți, evreii au început să emigreze în cea de-a doua jumătate a secolului 19 în Marea Britanie, Statele Unite și Israel. Procesul s-a terminat cu înființarea statului Israel în 1948. Astăzi, doar puțini evrei rămân în Siria.
Cea mai mare concentrație a diasporei siriene din afaralumii arabe este în Brazilia, care are milioane de oameni cu origini arabe sau din Orientul Apropiat.[173] Brazilia este prima țară de pe continentele americane ce oferă vize umanitarerefugiaților sirieni.[174] Majoritatea arabilor argentinieni sunt de origine libaneză sau siriană.[175]
Musulmanii sunniți constituie în jur de 74% din populația Siriei, iar arabii sunniți constituie 59–60% din populație, iar cei mai mulți kurzi (9%) și turkmeni (3%) sunt sunniți, pe când 13% sunt șiiți (alaviți,isnașariți șiismailiți)[177]. 10% din populație sunt creștini[176] (majoritatea ortodocși antiohieni, restul fiind greco-catolici, membri ai Bisericii Asiriene a Estului, ortodocși armeni, protestanți și ale denominațiuni), iar 3% suntdruzi.[176] Druzii numără în jur de 500.000 de persoane și sunt concentrați în special în partea de sud a regiunii Jabal al-Druze.[178]
Creștinii (2.5 milioane) – un număr considerabil dintre ei se află printre refugiații palestinieni –, sunt împărțiți în mai multe grupuri. Ortodocșii antiohienicalcedonieni constituie 35,7% din populația creștină; catolicii (melkiții,catolicii armeni,catolicii siriaci,maroniții, catolicii caldeeni șicei de rit latin) constituie 26,2%,Biserica Apostolică Armeană 10,9%,ortodocșii siriaci 22,4%; mai este Biserica Asiriană a Estului și alte denominațiuni creștine mai mici. De asemenea, există multe mănăstiri creștine. Mulți creștini sirieni aparțin clasei socio-economice înalte.[181]
Araba modernă standard estelimba oficială. Anumite dialecte arabe sunt folosite în viața de zi cu zi, în special levantina în vest și mesopotamiana în nord-est.Kurda (în forma sa kurmanji) este vorbită în mare măsură în regiunilekurde din Siria. Limbilearmeană șiturcă (dialectul sud-azerian) sunt vorbite de minoritățilearmeană și respectiv, turcmenă.
Aramaica a fostlingua franca a regiunii înainte de aparițiaarabei și este încă vorbită printreasirieni, iarsiriaca clasică este încă folosită ca limbă liturgică de variate denominațiuni creștine. Este remarcabil că neo-aramaica vestică este încă vorbită în satul Ma'loula, precum și în două sate învecinate, aflate la 56 km (35 mi) nord-est de Damasc.
Mulți sirieni educați vorbesc de asemenea engleza și franceza.
Siria este o societate tradițională cu o lungă istorie culturală.[182] Se acordă importanță familiei, religiei, educației, autodisciplinei și respectului. Gustul sirienilor pentru artele tradiționale este exprimat în dansuri precum al-Samah, Dabkeh și variantele acestora, precum și dansul sabie. Ceremoniile de căsătorie și naștere a copiilor sunt ocazii pentru demonstrații energice ale obiceiurilor populare.[183]
Literatura Siriei a contribuit laliteratura arabă și are o tradiție mândră de poezie orală și scrisă. Scriitorii sirieni, dintre care mulți au migrat în Egipt, au jucat un rol crucial înnahda sau renașterea literară și culturală arabă din secolului 19. Printre scriitorii sirieni contemporani remarcabili se numără, printre alții,Adunis, Muhammad Maghout,Haidar Haidar,Ghada al-Samman,Nizar Qabbani șiZakaria Tamer.După lovitura de stat din 1996, Partidul Ba'ath a adus o cenzură intensă. În acest context, genul romanului istoric, dirijat de Nabil Sulayman, Fawwaz Haddad, Khyri al-Dhahabi și Nihad Siris, este uneori folosit ca mijloc de exprimare a unei păreri diferite, ce critică prezentul prin descrierea trecutului.Folclorul narativ sirian, ca subgen al ficțiunii istorice, este îmbibat curealism magic, și este de asemenea folosit ca un mijloc de critică mascată a prezentului.Salim Barakat, emigrant sirian ce locuiește în Suedia, este una dintre figurile principale ale genului. De asemenea, literatura siriană contemporană conține științifico-fantastic șiutopii futuristice (Nuhad Sharif,Talib Umran), care de asemenea pot juca rol de media de opoziție.
Muzica scenică siriană, în special cea a Damascului, a fost mult timp cea mai importantă în lumea arabă, mai ales în domeniul muzicii arabe clasice. Siria a dat câteva celebrități pan-arabe, printre care Asmahan, Farid al-Atrash și Lena Chamamyan. Orașul Alep este cunoscut pentrumuwashshahul său, o formă de poezie cântată andaluziană popularizată de Sabri Moudallal, precum și de celebrități populare ca Sabah Fakhri.
Televiziunea a fost introdusă în Siria în 1960, când Siria și Egiptul (care a introdus televiziunea în același an) erau părți aleRepublicii Arabe Unite. A emis în alb și negru până în 1976. Telenovelele siriene au o pătrundere considerabilă pe piață peste tot în lumea arabă.[184]
Aproape toate debușeele media din Siria sunt deținute de stat, iar Partidul Ba'ath controlează aproape toate ziarele.[185] Autoritățile operează agenții de informații,[186] printre care Shu'bat al-Mukhabarat al-'Askariyya.[187] De la începutulRăzboiului Civil Sirian, mulți dintre artiștii, poeții, scriitorii și activiștii Siriei au rămas întemnițați, inclusiv renumitul caricaturist Akram Raslam.[188]
Cele mai populare sporturi din Siria suntfotbalul, baschetul, înotul și tenisul. Damascul a fost locul de desfășurare a celei de-a cincea și a șaptea ediții a Jocurilor Pan-Arabe. Multe echipe populare de fotbal își au sediul în Damasc, Alep, Homs, Latakia, etc.
Stadionul Abbasiyyin din Damasc este casaechipei naționale siriene de fotbal. Echipa a obținut anumite succese, calificându-se în patru competiții dinCupa Asiei. Echipa a jucat primul meci internațional pe 20 noiembrie 1949, pierzând în fațaTurciei cu 7–0. În mai 2013, echipa a fost așezată pe locul 138 înclasamentul FIFA.
Bucătăria siriană este bogată și variată în ingrediente. Mâncarea siriană constă mai mult din feluri de mâncare sud-mediteranene, grecești și sud-asiatice. Unele mâncăruri siriene au evoluat din mesele tucești și franceze: mâncăruri precumkebabul shish, dovlecelul umplut, „yabra'” (frunze umplute cu struguri, cuvântul yapra' derivă din cuvântulturc 'yaprak' care înseamnă „frunză”).
Principalele feluri de mâncare ce formează bucătăria siriană suntkibbeh, humusul,tabuleul, fatușul, labnehul,șaorma,mujaddara,shanklish,pastırma,sujuk șibaclavaua.Baclavaua este preparată din patiserie filo umplută cu nuci tocate și amestecată cumiere. Adesea, sirienii servesc selecții de aperitive, cunoscute cameze, înaintea felului principal de mâncare.Za'atar, vita tocată și manakishul de brânză sunt aperitive populare. Pâinea netedă arabă khubz este întotdeauna mâncată împreună cumeze.
Băuturile variază în Siria, în dependență de perioada din zi și de ocazie. Cafeaua arabă, cunoscută și cacafea turcească, este cea mai cunoscută băutură fierbinte. De obicei, este preparată dimineața la micul dejun sau seara. De obicei, este servită pentru oaspeți sau după masă. Arakul, o băutură alcoolică, este o băutură cunoscută servită mai mult la ocazii speciale. Alte exemple de băuturi siriene suntAyran, Jallab, cafeaua albă și o bere de producție locală numită Al Shark.[189]
Educația este gratuită și obligatorie între anii 6 și 12. Școala constă în 6 ani de educație primară, urmați de perioadă de 3 ani de pregătire generală sau vocațională și un program de 3 ani academic sau vocațional. A doua perioadă de trei ani de pregătire academică este necesară pentru admiterea la universitate. Admiterea totală la instituțiile de învățământ superioare este de 150.000 de persoane. Rata dealfabetizare a sirienilor de 15 ani și mai mult este de 90,7% pentru bărbați și 82,2% pentru femei.[190][191]
Din 1967, toate școlile, colegiile și unversitățile au fost puse sub supravegherea atentă a guvernului de către Partidul Ba'ath.[192]
Sunt șase universități de stat în Siria[193] și 15 universități private.[194] Cele două universități de stat de top sunt Universitatea din Damasc (180.000 studenți)[195] și Universitatea din Alep.[196] Universitățile private de top din Siria sunt: Universitatea Siriană Privată, Universitatea Internațională Arabă, Universitatea din Kalamoon și Universitatea Internațională de Știință și Tehnologie. Mai sunt de asemenea multe instituții superioare în Siria, precum Institutul Superior de Administrare a Afacerilor, ce oferă programe în afaceri.[197]
Potrivit Clasamentului Webometric al Universităților Lumii, pe primele locuri în țară sunt Universitatea din Damasc (locul 3540 pe plan mondial), Universitatea din Alep (locul 7176) și Universitatea Tishreen (locul 7968).[198]
În 2010, cheltuiala pe sănătate constituia 3,4% din PIB-ul țării. În 2008, erau 14,9 medici și 18,5 asistente la 10.000 de locuitori.[199] Speranța de viață la naștere era de 75,7 ani în 2010 sau de 74,2 ani pentru bărbați și 77,3 pentru femei.[200]
^Pettinato, Giovanni. The Archives of Ebla; Gelb, I. J. "Thoughts about Ibla: A Preliminary Evaluation" in Monographic Journals of the Near East, Syro-Mesopotamian Studies 1/1 (May 1977) pp. 3–30.
^Mubarakpuri, The Sealed Nectar, pp. 193-194. (online)
^Watt, W. Montgomery ().Muhammad at Medina. Oxford University Press. p. 35.ISBN978-0-19-577307-1.This expedition receives scant notice in the sources, but in some ways it is the most significant so far. As Dumah was some 800 km (500 mi) from Medina there can have been no immediate threat to Muhammad, but it may be, as Caetani suggests, 1 that communications with Syria were being interrupted and supplies to Medina stopped. It is tempting to suppose that was already envisaging something of the expansion which took place after his death.Mentenanță CS1: Utilizează parametrul autori (link) (free online)
^a b Stanford J. Shaw, "Dynamics of Ottoman Society and administration", in "History of the Ottoman Empire and Modern Turkey"
^Pouring a People into the Desert:The "Definitive Solution" of the Unionists to the Armenian Question, Fuat Dundar,A Question of Genocide, ed. Ronald Grigor Suny, Fatma Muge Gocek and Norman M. Naimark, (Oxford University Press, 2011), 280–281.
^M. Salman & W. Mulla. The Utilization of Water Resources for Agriculture in Syria: Analysis of Current Situation and Future Challenges[1]
^World Bank (2001). Syrian Arab Republic Irrigation Sector Report. Rural Development, Water and Environment Group, Middle East and North Africa Region, Report No. 22602-SYR[2]
^„Demographic Data of Registered Population”. UNHCR.Parametru necunoscut|urlr= ignorat (ajutor);|url= lipsă sau vid (ajutor);|access-date= necesită|url= (ajutor)
^Wright, Robin ().Dreams and shadows, the Future of the Middle East. Penguin Press. p. 214.more than one dozen intelligence agencies
^Wright, Robin ().Dreams and shadows, the Future of the Middle East. Penguin Press. p. 230.hundreds of thousands of mukhabarat according to dissident Riad Seif
1 În întregime în Asia, dar din punct de vedere istoric este considerat european ·2 Parțial sau în întregime în Asia, în funcție de definirea graniței ·3 Stat transcontinental Țări după continent:Africa·America de Nord·America de Sud·Asia·Europa·Oceania
_variation_media.svg)
.svg)
_1803.jpg)
_(cropped).jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.svg)
