Sifilisul este oinfecție cu transmitere sexuală cauzată de bacteria (spirochetă)Treponema pallidum. Calea principală de transmitere estecontactul sexual, dar se poate transmite și de la mamă la făt în timpul sarcinii sau al nașterii, rezultândsifilisul congenital. Printre bolile umane cauzate deTreponema pallidum se numără șiframboesia (provocată de subspeciapertenue),pinta (provocată de subspeciacarateum) șibejel (provocată de subspeciaendemicum).
Simptomele diferă în funcție de cele patru stadii ale sifilisului (primar, secundar, latent și terțiar). În stadiul primar se prezintă, în general, oulcerație (o zonă a pielii fermă, nedureroasă, fără mâncărimi), sifilisul secundar prezintă o erupție difuză ce implică frecvent palmele mâinilor și tălpile picioarelor, sifilisul latent prezintă puține simptome sau nici unul, iar sifilisul terțiar cugome, simptome neurologice și/saucardiace. Sifilisul mai este numit și „marele imitator” din cauza prezenței simptomatice atipice. Depistarea bolii se face, de obicei, printr-untest serologic, dar bacteriile pot fi văzute și la microscop. Sifilisul poate fi tratat eficient cuantibiotice, metoda preferată fiind administrarea intramusculară depenicilină G (administrată intravenos în cazul neurosifilisului) sauceftriaxonă, iar bolnavilor cu alergie acută la penicilină li se administreazădoxiciclină sauazitromicină pe cale orală.
În 1999 au contractat sifilis circa 12 milioane de oameni în toată lumea, peste 90% dintre cazuri fiind înregistrate înțările în curs de dezvoltare. După o scădere dramatică a numărului de cazuri datorită disponibilității penicilinei în anii ’40, odată cu începutul noului mileniu ratele infecției au crescut în multe țări, infecția fiind frecvent asociată cuvirusul imunodeficienței umane (HIV). Acest fapt este în parte atribuit practicilor sexuale nesigure în rândulbărbaților ce întrețin relații intime cu bărbați,promiscuității sporite, prostituției și tendinței de utilizare din ce în ce mai scăzută a mijloacelor de protecție de barieră.[3][4][5]
Originea sifilisului este contestată.[6] Sifilisul a fost prezent în cele două Americi înainte de contactulnativilor cu europenii[7] și este posibil ca boala să fi fost transportată din America în Europa de către membrii echipajului care se întorceau din călătoria lui Cristofor Columb; o altă ipoteză este cea potrivit căreia sifilisul exista în Europa anterior, dar fost nerecunoscut până la scurt timp după întoarcerea lui Columb.[8][9] Ipoteza care susține originea americană a bolii este cea mai sprijinită de savanți.[8][10][11]
Primul focar documentat de sifilis din Europa a avut loc în 1494-1495 laNapoli,Italia, în timpul invaziei franceze dinRăzboaiele Italiene.[12][8] La acea vreme se presupunea că boala fusese răspândită de trupele franceze, motiv pentru care boala a fost cunoscută mai întâi sub denumirea deboală franțuzească[13], de la care vine cuvântulfranț.[14]
Sifilisul evoluează în patru stadii diferite: primar, secundar, latent și terțiar[6], la care se adaugă și tipulcongenital.[15]Sir William Osler a supranumit boala „marele imitator” din cauza formelor diverse în care se prezintă.[6][16]
Sifilisul primar se transmite de obicei prin contact sexual direct cu leziunile unei persoane infectate.[17] În termen de circa 3-90 de zile după expunerea inițială (în medie 21 de zile) în punctul de contact apare o leziune a pielii numitășancru.[6] Aceasta este de obicei (în 40% din cazuri) o ulcerație unică, fermă, nedureroasă, fără mâncărimi, cu o suprafață curată și contur regulat, cu diametrul de între 0,3 și 3,0 cm.[6] Leziunea poate avea aproape orice formă.[18] În forma clasică aceasta evoluează de lamaculă lapapulă ajungând în final la stadiul deeroziune sauulcer.[18] Se pot observa și leziuni multiple (în circa 40% din cazuri),[6] prezente de obicei în cazurile de infectare concomitentă cu HIV. Leziunile pot fi dureroase sau sensibile (30%), și pot fi localizate în afara organelor genitale (2–7%). La femei cel mai adesea apar în zonacervixului (44%), la bărbații heterosexuali în zonapenisului (99%), și frecvent în zonaanală șirectală labărbații care întrețin relații intime cu bărbați (34%).[18]Ganglionii limfatici din zona infectată se măresc (în 80% din cazuri)[6] după 7-10 zile de la formarea șancrului.[18] Fără tratament,leziunea poate persista timp de 3-7 săptămâni.[6]
Exemplu tipic de manifestare a sifilisului secundar cu iritația palmelorPapule șinoduli roșiatici care acoperă cea mai mare parte a corpului, caracteristici ale sifilisului secundar
Sifilisul secundar apare la circa 4-10 săptămâni după infecția primară.[6] În timp ce stadiul secundar este renumit pentru manifestările sale diferite, cele mai comune simptome implică manifestări cutanate, alemembranelor mucoase, și aleganglionilor limfatici.[19] Pot apărea iritații amplasate simetric de culoare roz-roșiatică, fără mâncărimi, pe trunchi și extremități, inclusiv pe palme și pe tălpi.[6][20] Iritația poate devenimaculopapulară saupustulară. Pemembranele mucoase se pot forma leziuni plate, lărgite, albicioase, asemănătoare negilor, cunoscute dreptcondiloame. Toate aceste leziuni găzduiesc bacterii și sunt infecțioase. Printre alte simptome se numărăfebra,dureri în gât,indispoziție,pierdere în greutate,căderea părului șidureri de cap.[6] Printre manifestările rare se numărăhepatita, boli derinichi,artrita,periostita,nevrita optică,uveita șikeratita interstițială.[6][21] Simptomele acute dispar de obicei după 3-7 săptămâni;[21] totuși, la circa 25% dintre bolnavi simptomele sifilisului secundar pot reveni. Multe persoane care prezintă simptomele tipului secundar de sifilis (40–85% femei, 20–65% bărbați) nu raportează apariția prealabilă a șancrului caracteristic sifilisului primar.[19]
Sifilisul latent este definit ca prezența dovezilorserologice de infecție fără simptomele bolii.[17] În Statele Unite este clasificat în stadiul precoce (până la 1 an după sifilisul secundar) și stadiul tardiv (peste 1 an după sifilisul secundar).[21] În Marea Britanie, distincția între sifilisul latent precoce și cel tardiv se face după o perioadă de doi ani.[18] Simptomele sifilisului latent precoce pot reveni. Sifilisul latent tardiv esteasimptomatic și nu este la fel de contagios ca în perioada precoce.[21]
Pacient cu sifilis terțiar (gomatos). Bust dinMusée de l'Homme, Paris.
Sifilisul terțiar apare la circa 3-15 ani după infecția inițială si poate avea trei forme diferite: sifilis gomatos (15%),neurosifilis tardiv (6,5%) și sifilis cardiovascular (10%).[6][21] Fără tratament, o treime din persoanele infectate ajung la stadiul terțiar.[21] În acest stadiu boala nu este infecțioasă.[6]
Sifilisul gomatos sau sifilisulbenign tardiv apare de obicei la 1-46 ani după infecția inițială, cu o medie de 15 ani. Această etapă este caracterizată prin formarea unorgome care arată ca niște umflături moi, cu aspect de tumoare, de diverse mărimi. Acestea afectează de obicei pielea, oasele și ficatul, dar pot apărea oriunde.[6]
Neurosifilisul este o infecție care afecteazăsistemul nervos central. Acesta poate apărea devreme, fie asimptomatic, fie sub formă demeningităsifilitică sau târziu sub forma sifilisului meningovascular,pareză generală sautabes dorsalis asociat cu probleme de echilibru și dureri străpungătoare în extremități.Neurosifilisul tardiv apare de obicei la 4-25 de ani după infectarea inițială. Printre simptomele sifilisului meningovascular se numără apatia,atacurile de apoplexie și pareză generală cudemență șitabes dorsalis.[6] Poate apărea șipupila Argyll Robertson, contracția bilaterală a pupilelor atunci când persoana își îndreaptă atenția asupra unor obiecte apropiate, dar nu și atunci când pupilele sunt expuse la lumină puternică.
Sifilisul cardiovascular apare de obicei la 10-30 ani după infectarea inițială. Cea mai des întâlnită complicație esteaortita sifilitică care poate duce laanevrism.[6]
Treponema pallidum, subspecia pallidum, este o bacterie de formă spiralată,Gram-negativă, extrem de mobilă.[18][12]Treponema pallidum este cauza a trei alte maladii la oameni:framboesia (subspeciapertenue),pinta (subspeciacarateum) șibejel (subspeciaendemicum).[6] Spre deosebire de subtipulpallidum, acestea nu duc la boli neurologice.[22] Oamenii sunt singurulrezervor natural cunoscut al subspecieipallidum.[15] Aceasta nu poate supraviețui fără gazdă mai mult de câteva zile. Acest lucru se datorează faptului că genomul său mic (1,14 MDa) nu reușește să codeze căile metabolice necesare pentru a valorifica majoritatea macronutrienților. Timpul de dublare al acestuia este lent, peste 30 de ore.[18]
Sifilisul se transmite în principal prin contact sexual sau de la mamă lafăt în timpulsarcinii; bacteriile spirochete pot pătrunde prin membrane mucoase intacte sau țesuturi cutanate afectate.[6][15] Astfel, sifilisul se poate transmite prinsărutarea zonei lezate precum și prin sex oral, anal și vaginal.[6] Aproximativ 30-60% din persoanele expuse formelor primare sau secundare de sifilis se infectează.[21] Rata infectării este exemplificată prin faptul că o persoană inoculată cu doar 57 de organisme prezintă o rată de infectare de 50%.[18] Majoritatea cazurilor noi din Statele Unite (60%) sunt înregistrate la bărbații ce întrețin relații intime cu bărbați. Se poate transmite și prinproduse de sânge. Totuși, acestea sunt testate și deci indicele de risc este mic. Riscul transmiterii prinreutilizarea seringilor pare limitat.[6] Sifilisul nu se contractează prin utilizarea în comun a toaletelor, în activitățile zilnice, băi calde sau utilizarea în comun a tacâmurilor sau a hainelor.[23]
Afiș de promovare a testării pentru sifilis, prezentând un bărbat și o femeie care își înclină rușinați capul (circa 1936)
Sifilisul în stadiile sale incipiente se depistează clinic destul de greu.[18] Infecția se confirmă fie printeste serologice, fie prin testare directă lamicroscop. Testele serologice sunt cele mai comune datorită ușurinței cu care se realizează.[6] Totuși, testele pentru diagnostic nu fac deosebirea între etapele bolii.[8]
Pentru un diagnostic imediat se poate efectuaanaliza microscopică în câmp întunecat aserului extras din șancru. Totuși, nu toate spitalele au echipamentul necesar sau angajați cu experiență pentru analiza ce trebuie efectuată în decurs de 10 minute de la extracția lichidului.Sensibilitatea este raportată în aproape 80% din cazuri; astfel, acest test poate fi efectuat doar pentru confirmarea diagnosticului, nu și pentru infirmarea acestuia. Se pot realiza alte două examene ale lichidului din șancru: testuldirect de depistare a anticorpilor șiamplificarea acidului nucleic. Testul direct depisteazăanticorpii marcați cufluoresceina ce se leagă de proteinele specifice sifilisului, în timp ce amplificarea acidului nucleic folosește tehnici careacția de polimerizare în lanț pentru detectarea existenței genelor specifice ale sifilisului. Aceste teste nu sunt la fel de dependente de timp, întrucât nu este necesară prezența bacteriilor vii pentru diagnosticare.[18]
Format:Până în prezent, nu exista încă un vaccin eficace pentru prevenție.[15] Abstinența de la raporturile fizice intime cu o persoană infectată este eficace în reducerea transmiterii sifilisului, ca și utilizarea adecvată aprezervativului din latex. Totuși, utilizarea prezervativului nu elimină complet riscul.[23][24] De aceea,Centrul de Control și Prevenție a Bolilor recomandă relațiile monogame, reciproce, pe termen lung, cu un partener neinfectat și evitarea substanțelor cum suntalcoolul etilic și medicamentele care pot stimula comportamentul sexual riscant.[23]
Sifilisul congenital al nou-născutului poate fi prevenit prin triajul mamelor în primele luni de sarcină și tratarea celor infectate.[25] Grupul de acțiune pentru Serviciile de Prevenție din Statele Unite ale Americii (United States Preventive Services Task Force) (USPSTF) recomandă insistent triajul universal la toate femeile gravide,[26] în timp ceOrganizația Mondială a Sănătății recomandă ca toate femeile să fie testate la prima vizită prenatală și din nou întrimestrul al treilea.[27] Dacă sunt pozitive, se recomandă de asemenea tratamentul partenerilor acestor femei.[27] Cu toate acestea, sifilisul congenital este frecvent în țările în curs de dezvoltare, deoarece multe femei nu beneficiază deloc deasistență prenatală iar asistența prenatală de care beneficiază celelalte nu include triajul,[25] și apare încă, ocazional, în țările dezvoltate, deoarece femeile care sunt cel mai expuse riscului de infecție (prin consumul de droguri etc.) au probabilitatea cea mai mică de a primi asistență în timpul sarcinii.[25] Un număr de măsuri pentru a crește accesul la testări pare a fi eficace în reducerea ratelor de sifilis congenital în țările cu venit scăzut până la mediu.[27]
Sifilisul este oboală care trebuie declarată în numeroase țări, incluzând Canada[28] Uniunea Europeană[29] și Statele Unite.[30] Acest lucru înseamnă că personalul medical este obligat să informeze autoritățilede sănătate publică, care vor lua apoi măsurile necesare pentrunotificarea partenerului persoanei respective.[31] Medicii pot de asemenea să recomande pacientelor să le ceară partenerilor lor să solicite asistență medicală.[32] CDC recomandă ca bărbații activi sexual care au raporturi sexuale cu alți bărbați să fie testați cel puțin o dată pe an.[33]
Pentru neurosifilis, din cauza penetrării scăzute a penicilinei G la nivelulsistemului nervos central, la persoanele afectate se recomandă administrarea unor doze mari de penicilină pe cale intravenoasă, timp de cel puțin 10 zile.[6][15] Dacă o persoană este alergică, poate fi utilizată ceftriaxona sau se poate încerca desensibilizarea la penicilină.Alte forme de infecție tardivă pot fi tratate prin administrarea intramusculară de Penicilină G o dată pe săptămână, timp de trei săptămâni. În caz de alergie, ca și în caz de manifestare precoce a bolii, se pot utiliza doxiciclină sau tetraciclină, dar pe o durată mai lungă. Tratamentul în această fază limitează progresia ulterioară a bolii, dar are numai un efect redus asupra leziunilor deja apărute.[6]
Una dintre reacțiile adverse potențiale ale tratamentului estereacția Jarisch-Herxheimer. Aceasta se produce de obicei în decurs de o oră și durează timp de 24 de ore, cu simptome de febră, dureri musculare, cefalee șitahicardie.[6] Aceasta este provocată decitokine eliberate de către sistemul imunitar, ca răspuns la lipoproteinele eliberate prin ruptura bacteriilor care provoacă sifilisul.[35]
Se consideră că sifilisul a infectat 12 milioane de persoane în 1999, cu peste 90% din cazuri înlumea în curs de dezvoltare.[15] Acesta afectează între 700.000 și 1,6 milioane de sarcini pe an, provocândavorturi spontane,nașterea de copii morți și sifilis congenital. ÎnAfrica Subsahariană, sifilisul contribuie la aproximativ 20% dindecesele perinatales.[22] Ratele sunt proporțional mai mari printreutilizatorii de droguri pe cale intravenoasă, cei infectați cu HIV și bărbații homosexuali.[3][4][5] În Statele Unite, frecvența cazurilor de sifilis în 2007 era de șase ori mai mare la bărbați decât la femei, în timp ce frecvența a fost aproximativ egală în 1997.[37]Afro-americanii au reprezentat aproximativ jumătate din toate cazurile apărute în anul 2010.[38]
Sifilisul a fost foarte frecvent în Europa în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. În lumea dezvoltată, la începutul secolului al XX-lea, infecțiile au scăzut rapid după utilizarea pe scară largă aantibioticelor, până în anii 1980 și 1990.[12] Începând cu anul 2000, frecvența cazurilor de sifilis a crescut în SUA, Canada, Marea Britanie, Australia și Europa, în principal în rândul bărbaților homosexuali.[15] Totuși, frecvența cazurilor de sifilis printre femeile americane a rămas stabilă în acest interval de timp și frecvența cazurilor la femeile britanice a crescut, dar cu o rată inferioară celei observate la bărbați.[39] Frecvențe crescute printre heterosexuali au apărut în China și Rusia încă din 1990.[15] Acest lucru a fost atribuit practicilor sexuale nesigure, cum sunt promiscuitatea sexuală, prostituția și utilizarea din ce în ce mai scăzută a mijloacelor de protecție de barieră.[15][39][40]
În lipsa tratamentului, mortalitatea este cuprinsă între 8% și 58%, cu o rată mai mare a decesului la bărbați.[6] Simptomele de sifilis au devenit mai puțin severe pe parcursul secolelor al XIX-lea și al XX-lea, în parte din cauza disponibilității pe scară largă a tratamentului eficace și în parte din cauzavirulenței scăzute a spirochetelor.[19] În cazul tratamentului precoce rezultă puține complicații.[18] Sifilisul crește riscul de transmitere a infecției cu HIV de două până la 5 ori iar infecția concomitentă este frecventă (30–60% în numeroase centre urbane).[6][15]
Portretul luiGerard de Lairesse deRembrandt van Rijn,circa 1665–67, pânză pe ulei - De Lairesse, el însuși pictor și teoretician al artei, a suferit de sifilis congenital care a dus la deformarea feței sale și în cele din urmă la orbire.[41]
Originea exactă a sifilisului nu este cunoscută.[6] Dintre cele două ipoteze principale, una afirmă că sifilisul a fost adus în Europa de către membrii de echipaj reveniți din călătoria luiCristofor Columb înAmerica, cealaltă ipoteză afirmă că sifilisul exista anterior în Europa, dar nu era cunoscut. Acestea au fost cunoscute ca ipotezele „columbiană”, respectiv „pre-columbiană”.[8] Ipoteza columbiană este cel mai bine susținută de dovezile pe care le avem la dispoziție.[42][43] Primele înregistrări scrise privind apariția sifilisului în Europa au apărut în 1494/1495 înNapoli, Italia, în timpul invaziei franceze.[12][8] Datorită răspândirii sale odată cu revenirea trupelor franceze, acesta a fost inițial cunoscut sub numele de „boala franceză”, așa cum specificau referințele tradiționale. În 1530, denumirea de „sifilis” a fost utilizată pentru prima dată de către medicul și poetul italianGirolamo Fracastoro ca titlu al poemului săulatin în hexametru dactilic, care descria ravagiile produse de această boală în Italia.[44] Din punct de vedere istoric, sifilisul a fost de asemenea cunoscut sub numele de „vărsatul cel mare”.[45][46]
Microorganismul care declanșează boala,Treponema pallidum, a fost identificat pentru prima dată de cătreFritz Schaudinn șiErich Hoffmann în 1905.[12] Primul tratament eficace (Salvarsan) a fost dezvoltat în 1910 de cătrePaul Ehrlich, urmat de studiile cupenicilină și confirmarea eficacității acesteia, în 1943.[12][45] Înaintea apariției tratamentului eficace,mercurul și izolarea erau utilizate frecvent, și tratamentele erau deseori mai rele decât boala.[45] Se presupune că multe personalități istorice, printre careFranz Schubert,Arthur Schopenhauer,Édouard Manet[12] șiAdolf Hitler,[47] sufereau de această boală.
Prima lucrare de artă europeană care înfățișează sifilisul este „Bărbat cu sifilis” deAlbrecht Dürer, o gravură în lemn care pare să reprezinte un infanteristmercenar nord-european (Landsknecht).[48] Se consideră că mitul „femeii fatale” (femme fatale) sau al „femeilor-otravă” din secolul al XIX-lea este parțial derivat din efectul devastator al sifilisului, un exemplu clasic din literatură fiindLa Belle Dame sans Merci a luiJohn Keats.[49][50]
ArtistulJan van der Straet a pictat o scenă în care unui bărbat bogat i se administrează tratament pentru sifilis, pe bază de lemn tropicalguaiacum, în jurul anului 1580.[51] Titlul lucrării este „Prepararea și utilizarea Guayaco pentru tratamentul sifilisului”. Artistul a ales să includă această imagine într-o serie de lucrări care celebrau Lumea Nouă, pentru a arăta cât de important era tratamentul sifilisului, chiar dacă ineficace, pentru elita europeană a acelor timpuri. Lucrarea bogată în culori și detalii prezintă patru servitori care prepară o poțiune sub supravegherea unui medic care ascunde ceva la spate, în timp ce nefericitul pacient își bea doctoria.[52]
Unul dintre cele mai scandaloase cazuri deetică medicală discutabilă în SUA în secolul al XX-lea a foststudiul Tuskegee privind sifilisul.[53] Studiul s-a desfășurat înTuskegee, Alabama și a fost organizat de Serviciul de sănătate publică al SUA (U.S. Public Health Service (PHS)) în asociere cuInstitutul Tuskegee.[54] Studiul a fost inițiat în 1932, când sifilisul reprezenta o problemă larg răspândită și nu exista un tratament sigur și eficace.[16] Scopul studiului era de a determina evoluția sifilisului netratat. Până în 1947, penicilina fusese aprobată ca tratament eficace al sifilisului și a început să fie larg utilizată pentru tratamentul bolii. Cu toate acestea, directorii studiului au continuat studiul și nu au oferit participanților tratament cu penicilină.[54] Acest lucru este dezbătut, și mai multe persoane au descoperit că penicilina a fost administrată multor subiecți.[16] Studiul nu a luat sfârșit până în 1972.[54]
^abGao, L (septembrie 2009). „Meta-analysis: prevalence of HIV infection and syphilis among MSM in China”.Sexually transmitted infections.85 (5): 354–8.doi:10.1136/sti.2008.034702.PMID19351623.
^Armelagos, George J. (), „The Science behind Pre-Columbian Evidence of Syphilis in Europe: Research by Documentary”,Evol. Anthropol.,21 (2): 50–7,doi:10.1002/evan.20340,PMC3413456,PMID22499439
^Rothschild, BM (). „History of syphilis”.Clinical Infectious Diseases.40 (10): 1454–63.doi:10.1086/429626.PMID15844068.
^Harper, KN; Zuckerman, MK; Harper, ML; Kingston, JD; Armelagos, GJ (). „The origin and antiquity of syphilis revisited: an appraisal of Old World pre-Columbian evidence for treponemal infection”.American Journal of Physical Anthropology. 146 Suppl 53: 99–133.doi:10.1002/ajpa.21613.PMID22101689.
^abcdCommittee on Infectious Diseases (). Larry K. Pickering, ed.Red book 2006 Report of the Committee on Infectious Diseases (ed. 27th). Elk Grove Village, IL: American Academy of Pediatrics. pp. 631–44.ISBN978-1-58110-207-9.
^abcMullooly, C (august 2010). „Secondary syphilis: the classical triad of skin rash, mucosal ulceration and lymphadenopathy”.International journal of STD & AIDS.21 (8): 537–45.doi:10.1258/ijsa.2010.010243.PMID20975084.
^Koss CA, Dunne EF, Warner L (). „A systematic review of epidemiologic studies assessing condom use and risk of syphilis”.Sex Transm Dis.36 (7): 401–5.doi:10.1097/OLQ.0b013e3181a396eb.PMID19455075.Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link)
^U.S. Preventive Services Task, Force (May 2009 19). „Screening for syphilis infection in pregnancy: U.S. Preventive Services Task Force reaffirmation recommendation statement”.Annals of internal medicine.150 (10): 705–9.PMID19451577.Verificați datele pentru:|date= (ajutor)
^abcHawkes, S (June 2011 15). „Effectiveness of interventions to improve screening for syphilis in pregnancy: a systematic review and meta-analysis”.The Lancet infectious diseases.11 (9): 684–91.doi:10.1016/S1473-3099(11)70104-9.PMID21683653.Verificați datele pentru:|date= (ajutor)
^Viñals-Iglesias, H (September 2009 1). „The reappearance of a forgotten disease in the oral cavity: syphilis”.Medicina oral, patologia oral y cirugia bucal.14 (9): e416–20.PMID19415060.Verificați datele pentru:|date= (ajutor)
^Hogben, M (April 2007 1). „Partner notification for sexually transmitted diseases”.Clinical infectious diseases: an official publication of the Infectious Diseases Society of America. 44 Suppl 3: S160–74.doi:10.1086/511429.PMID17342669.Verificați datele pentru:|date= (ajutor)
^David N. Gilbert; Robert C. Moellering; George M. Eliopoulos.The Sanford guide to antimicrobial therapy 2011 (ed. 41st). Sperryville, VA: Antimicrobial Therapy. p. 22.ISBN978-1-930808-65-2.Mentenanță CS1: display-autori (link)
^Radolf, JD; Lukehart SA (editors) ().PathogenicTreponema: Molecular and Cellular Biology. Caister Academic Press.ISBN1-904455-10-7.Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link) Mentenanță CS1: Text în plus: lista autorilor (link)
^abKent, ME (februarie 2008). „Reexamining syphilis: an update on epidemiology, clinical manifestations, and management”.The Annals of pharmacotherapy.42 (2): 226–36.doi:10.1345/aph.1K086.PMID18212261.
^Rothschild, BM (). „History of syphilis”.Clinical infectious diseases: an official publication of the Infectious Diseases Society of America.40 (10): 1454–63.doi:10.1086/429626.PMID15844068.
^Harper, KN (). „The origin and antiquity of syphilis revisited: an appraisal of Old World pre-Columbian evidence for treponemal infection”.American journal of physical anthropology. 146 Suppl 53: 99–133.doi:10.1002/ajpa.21613.PMID22101689.
^Nancy G. "Siraisi, Drugs and Diseases: New World Biology and Old World Learning," in Anthony Grafton, Nancy G. Siraisi, with April Shelton, eds. (1992).New World, Ancient Texts (Cambridge MA: Belknap Press/Harvard University Press), pages 159-194
^Eisler, CT (2009 Winter). „Who is Dürer's "Syphilitic Man"?”.Perspectives in biology and medicine.52 (1): 48–60.doi:10.1353/pbm.0.0065.PMID19168944.Verificați datele pentru:|date= (ajutor)
^Hughes, Robert ().Things I didn't know : a memoir (ed. 1st Vintage Book). New York: Vintage. p. 346.ISBN978-0-307-38598-7.
^Wilson, [ed]: Joanne Entwistle, Elizabeth ().Body dressing (ed. [Online-Ausg.]). Oxford: Berg Publishers. p. 205.ISBN978-1-85973-444-5.Mentenanță CS1: Text în plus: lista autorilor (link)
Puteți găsi mai multe informații despreSyphilis prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică de„proiecte surori”:
