Originea denumirii de „Serbia” este neclară. Diverși autori au menționat numelesârbilor (însârbăСрби, cualfabetul latin:Srbi) șisorbilor (însorabă superioară:Serbja; însorabă inferioară:Serby) în diferite variante: Surbii, Suurbi, Serbloi, Zeriuani, Sorabi, Surben, Sarbi, Serbii, Serboi, Zirbi, Surbi, Sorben,[19] etc. Ei au folosit denumirile acestea pentru cu referire la sârbi și sorabi în zone în care prezența lor istorică (sau actuală) nu a fost și nu este contestată (în special înBalcani șiLusația), dar există și surse care menționează nume identice sau similare în alte părți ale lumii (mai ales înSarmația Asiatică dinCaucaz).
Teoretic, rădăcina * sъrbъ a fost pusă în legătură cu cuvântul rusescpaserb (пасерб, „fiul vitreg”), cu cel ucraineanprîserbîtîțea (присербитися, „a se alătură”), vechiulindicsarbh- („a lupta, a tăiaa, a ucide”), latinesculsero („a alcătui, a constitui”), și grecesculsiro (ειρω, „a repeta”).[20] Cu toate acestea, lingvistul polonezStanisław Rospond(d) (1906-1982) a derivat denumirea deSrb de lasrbati (cf.sorbo,absorbbo).[21] Cercetătorul sorab H. Schuster-Šewc a sugerat o conexiune cu verbul proto-slav pentru „a sorbi” * sbrb-, de unde se trage și cuvântul românesc.[22]
Dovezile arheologice de așezări dinpaleolitic pe teritoriul Serbiei actuale sunt rare. Un fragment de maxilar uman a fost găsit îndefileul Sićevo(d) (Mala Balanica) și se crede că are o vechime de până la 525.000–397.000 de ani.[23]
În timpulEpocii Fierului,tracii,dacii șiilirii au fost găsiți degrecii antici în timpul expansiunii lor în sudul Serbiei moderne, în secolul al IV-lea î.e.n.; punctul de nord-vest al imperiului luiAlexandru cel Mare era în zona orașuluiKale-Krševica(d).[26] Tribul celtic al luiscordiscilor s-a așezat în întreaga zonă în secolul al III-lea î.e.n. și a format un stat tribal, construind mai multe fortificații, inclusiv capitala de laSingidunum (actualul Belgrad) și Naissos (actualulNiš), însă au sfârșit prin a fi asimilați de masa traco-ilirică.
Romanii au cucerit o mare parte a teritoriului în secolul al II-lea î.e.n. În 167 î.e.n. a fost înființatăprovincia romanăIllyricum; restul a fost cucerit în jurul anului 75 î.e.n., formând provincia romanăMoesia Superior; regiunea modernăSrem a fost cucerită în 9 î.e.n.; iar Bačka și Banatul în 106 e.n., dupăRăzboaiele Dacice. Drept urmare, Serbia contemporană se extinde integral sau parțial pe mai multe foste provincii romane, între careMoesia,Pannonia, Praevalitana,Dalmația,Dacia șiMacedonia.
Când Imperiul Roman a fost divizat în 395, cea mai mare parte a Serbiei a rămas subImperiul Roman de Răsărit, în timp ce părțile sale din nord-vest au fost incluse înImperiul Roman de Apus. De la începutul secolului al VI-lea,slavii, prezenți în tot Imperiul Bizantin în număr mare,[29] s-au amestecat cu populația băștinașă (daci,iliri,traci romanizați) și au asimilat-o, din acest amestec de popoare rezultândslavii sudici actuali, printre care și sârbii.[30][31][32][33]
Harta religiilor de pe teritoriul Serbiei actuale în anul 1054.
Sârbii albi, un trib slav care s-a stabilit în Balcani între secolele V-VII, a înființatPrincipatul Sârb(d) înaintea secolului al VIII-lea. În 822 se afirma căsârbii locuiau cea mai mare parte a Dalmației Romane, teritoriul lor acoperind ceea ce este astăzi sud-vestul Serbiei și părți ale țărilor vecine. Între timp, Imperiul Bizantin și Țaratul Bulgar dețineau alte părți ale teritoriului. Creștinismul a fost adoptat de conducătorii sârbi pe la 870, iar până la mijlocul secolului al X-lea statul sârb se întindea de laMarea Adriatică prinNeretva,Sava,Morava(d) șiSkadar. Între anii 1166 și 1371, Serbia a fost condusă dedinastia Nemanjić (a cărei moștenire este deosebit de prețuită), sub care statul a fost ridicat la rang deregat (și, pentru scurt timp, dețarat) și episcopia sârbă la rang dearhiepiscopie autocefală (prin efortul luiSava, sfântul protector al Serbiei). Monumentele din perioada Nemanjić supraviețuiesc în multemănăstiri(d) (mai multe fiind înPatrimoniul Mondial(d)) șifortificații(d). În aceste secole, statul (și influența) sârbilor s-a extins semnificativ. Partea de nord,Voivodina, a fost dominată deRegatul Ungariei. Perioada cunoscută sub numele decăderea Țaratului Sârb(d) a însemnat fragmentarea în ducate a statului odinioară puternic, culminând cubătălia de la Kosovo Polje (1389) împotrivaImperiului Otoman aflat în ascensiune. În 1453, Serbia a participat la asediul Constantinopolului de partea turcilor.Despotatul Sârb a fost în cele din urmă cucerit de către otomani în 1459. Amenințarea otomană și cucerirea din cele din urmă a dus la mari migrații ale sârbilor către vest și nord.[34]
După pierderea independenței în favoareaRegatului Ungariei și Imperiului Otoman, Serbia și-a redobândit vremelnic suveranitatea în timpul luiIovan Nenada în secolul al XVI-lea. Trei invazii habsburgice și numeroase rebeliuni au pus multe probleme autorității otomane. Un eveniment celebru a fostrevolta din Banat din 1595, în contextulRăzboiului celui Lung dintre otomani șihabsburgi.[35] Zona Vojvodinei moderne a fost ocupată de otomani im secol înainte de a fi cedatăImperiului Habsburgic la sfârșitul secolului al XVII-lea, în bazaTratatului de la Karlowitz.
În toate ținuturile sârbești de la sud de Dunăre și Sava, nobilimea a fost eliminată, iar țărănimea a fost devenitiobagă în slujba stăpânilor otomani, în vreme ce o mare parte din clerici au fugit ori s-au ascuns în mănăstiri izolate. În sistemul otoman, sârbii, în calitate de creștini, erau considerați oclasă inferioară de oameni și supuși unor biruri grele, iar o mică parte din populația sârbă a cunoscutislamizarea. Otomanii au desființat Patriarhia Sârbă de Peć (1463), dar au reînființat-o în 1557, oferind o continuare limitată a tradițiilor culturale sârbești în cadrul imperiului.[36][37]
Pe măsură cemarile migrații sârbești au depopulat cea mai mare parte a sudului Serbiei, sârbii au căutat refugiu peste Dunăre în nord înVoivodina și laFrontiera Militară din vest, unde coroana austriacă le-a acordat drepturi prin decizii cum ar fiStatuta Wallachorum din 1630. Centrul ecleziastic al sârbilor s-a mutat spre nord, la MitropoliaSremski Karlovci, în timp cePatriarhia Sârbă din Peć(d) a fost din nou desființată de otomani în 1766.[38] În urma mai multor petiții,Sfântul Împărat RomanLeopold I a acordat oficial sârbilor care voiau să plece dreptul la un ținut autonom în cadrul Coroanei Habsburgice.[39]
Revoluția sârbă pentru independență față de Imperiul Otoman a durat unsprezece ani, între 1804 și 1815.[40] Revoluția a cuprins două revolte separate, care au dus la autonomie în cadrul Imperiului Otoman, care a evoluat încet spre independență deplină (1835-1867).[41][42] În timpulPrimei Răscoale Sârbe, condusă de voždKarađorđe Petrović, Serbia a devenit independentă timp de aproape un deceniu înainte ca armata otomană să poată reocupa țara. La scurt timp după aceasta, a început cea dea Doua Răscoală Sârbă. Condusă deMiloš Obrenović, ea s-a încheiat în 1815 cu un compromis între revoluționarii sârbi și autoritățile otomane.[43] De asemenea, Serbia a fost una dintre primele națiuni din Balcani care a eliminatfeudalismul.[44]Convenția de la Ackerman din 1826,tratatul de la Adrianopol din 1829 și, în cele din urmă, unhatișerif emis de Poartă au recunoscut autonomia Serbiei subsuzeranitate otomană. Prima Constituție a Serbiei a fost adoptată la.[45][46]
După ciocnirile între armata otomană și sârbii din Belgrad din 1862 și sub presiuneamarilor puteri, până în 1867 ultimii soldați turci au părăsit Principatul, lăsând țarade facto independentă. Prin adoptarea unei noi constituții fără consultarea Porții,diplomații sârbi au acționat în sensul acestei independențede facto. În 1876, Serbia a declarat război Imperiului Otoman, proclamând unificarea cuBosnia.
În timpulPrimului Război Balcanic din 1912,Liga Balcanică a învinsImperiul Otoman și a capturatteritoriile europene ale acestuia, ceea ce a permis extinderea teritorială a Serbiei în Raška și Kosovo.Al Doilea Război Balcanic a urmat curând, când Bulgaria s-a întors împotriva foștilor aliați, dar a fost înfrântă, rezultândTratatul de la București. În doi ani, Serbia și-a extins teritoriul cu 80%, și populația cu 50%; de asemenea, a suferit pierderi mari în ajunul Primului Război Mondial, cu aproximativ 20.000 de morți.[49] Austro-Ungaria a început să devină îngrijorată de creșterea unei puteri regionale la granițele sale și de potențialul acesteia de a deveni un nucleu pentru unificarea tuturor slavilor din sud, iar relația dintre cele două țări a devenit tensionată.
Nikola Pašić, prim-ministru în timpul Primului Război Mondial
În ciuda succeselor inițiale, ea a fost în cele din urmă copleșită de Puterile Centrale în 1915. Cea mai mare parte a armatei și a unor persoaneau fugit prin Albania în Grecia șiCorfu, suferind pierderi imense pe drum. Serbia a fost ocupată de Puterile Centrale. După ce situația militară a Puterilor Centrale s-a înrăutățit pe alte fronturi, rămășițele armatei sârbe s-au întors spre est și au efectuat o pătrundere finală prin liniile inamice la, eliberând Serbia și înfrângând Imperiul Austro-Ungar șiBulgaria.[53] Serbia, cucampania sa, a reprezentat o importantă putere a Antantei în Balcani,[54] care a contribuit în mod semnificativ la victoria aliaților în Balcani în noiembrie 1918, mai ales ajutând Franța să forțezecapitularea Bulgariei.[55] Serbia a fost clasificată caputere minoră a Antantei.[56]
Regele Petru a fost urmat de fiul său, Alexandru, în august 1921. Centraliștii sârbi și autonomiștii croați s-au ciocnit în parlament, iar majoritatea guvernelor au fost fragile și de scurtă durată.Nikola Pašić, un prim-ministru conservator, a condus sau a dominat majoritatea guvernelor până la moartea sa. Regele Alexandru a instaurat o dictatură în 1929, a schimbat numele țării în „Iugoslavia” și a schimbat diviziunile interne de la cele 33 deregiuni la nouăbanovine. Efectul dictaturii lui Alexandru a fost acela că a înstrăinat și mai mult pe nesârbii care trăiau în Iugoslavia de ideea de unitate.[64]
Germanii escortează locuitori dinKragujevac(d) și din zona înconjurătoare pentru a fi executați
În 1941, în ciuda încercărilor iugoslavilor de a rămâne neutri în timpul războiului,puterile Axei au invadat Iugoslavia. Teritoriul Serbiei moderne a fost împărțit între Ungaria, Bulgaria, Statul Independent al Croației (NDH) și Italia (Albania și Muntenegru), în timp ce restul Serbiei a fost plasat subadministrația militară germană, cu guverne-marionetă sârbești conduse deMilan Ačimović(d) șiMilan Nedić.
În această perioadă, sute de mii de etnici sârbi au fugit dinstatul-marionetă al Axei, cunoscut sub numele deStatul Independent al Croației, și au căutat refugiu în Serbia ocupată de Germania, încercând să scape de persecuțiile și genocidul pe scară largă al sârbilor, evreilor și romilor de către regimulustaș.[65]
Republica de la Užice a fost un teritoriu eliberat pentru scurt timp, proclamat departizani, și primul teritoriu eliberat în Europa celui de al Doilea Război Mondial, organizat ca un mini-stat militar care a existat în toamna anului 1941 în vestulSerbiei ocupate. Până la sfîrșitul anului 1944,ofensiva Belgradului a înclinat în favoarea partizanilor în războiul civil; partizanii au preluat ulterior controlul asupra Iugoslaviei.[70] După ofensiva Belgradului,Frontul Syrmian(d) a fost ultima acțiune militară majoră a celui de al Doilea Război Mondial din Serbia. Un studiu realizat deVladimir Žerjavić(d) estimează că numărul total dedecese cauzate de război în Iugoslavia este de 1.027.000, dintre care 273.000 în Serbia.[71]
Victoria partizanilor comuniști a dus la desființarea monarhiei și la un referendum constituțional ulterior. Iugoslavia a devenitstat monopartid având ca partid unicLiga Comuniștilor din Iugoslavia. Între 60.000 și 70.000 de persoane au fost ucise în Serbia în timpul preluării puterii de către comuniști.[72] Toată opoziția a fost suprimată și cei considerați a promova opoziția față de socialism sau separatismul au fost închiși sau executați pentru trădare. Serbia a devenit orepublică constituentă(d) aRSFI, cunoscută sub numele deRepublica Socialistă Serbia, iar ramura la nivel de republică a partidului comunist federal a fostLiga Comuniștilor din Serbia(d) .
Cel mai puternic și mai influent politician din Serbia în perioada Iugoslaviei lui Tito a fostAleksandar Ranković, unul dintre cei „patru mari” lideri iugoslavi, alături de Tito,Edvard Kardelj(d) șiMilovan Đilas.[73] Ranković a fost ulterior eliminat din funcție din cauza dezacordurilor privindnomenclatura din Kosovo și unitatea Serbiei.[73] Înlăturarea lui Ranković a fost extrem de nepopulară în rândul sârbilor.[74] Reformiștii pro-descentralizare din Iugoslavia au reușit la sfârșitul anilor 1960 să obțină o descentralizare substanțială a puterilor, creând autonomie substanțială în Kosovo și Voivodina și recunoscând o naționalitate distinctă „musulmană”.[74] Ca urmare a acestor reforme, a existat o revizuire masivă a nomenclaturii și a poliției din Kosovo, care, de la a fi dominată de minoritarii sârbi, a început să fie dominată de etnicii albanezi majoritari, sârbii fiind înlăturați pe scară largă din funcțiile de conducere.[74] S-au făcut mai multe concesii etnicilor albanezi din Kosovo ca răspuns la frământări, între care înființareaUniversității din Prishtina(d) ca instituție delimbă albaneză.[74] Aceste schimbări au creat o frică larg răspândită în rândul sârbilor de a fi tratați cacetățeni de rangul al doilea(d).[75]
În 1989,Slobodan Milošević a ajuns la putere în Serbia. Milošević a promis o reducere a puterilor provinciilor autonome Kosovo și Voivodina, unde aliații săi au preluat ulterior puterea, în timpulrevoluției antibirocratice(d).[76] Aceasta a provocat tensiuni între conducerea comunistă a celorlalte republici ale Iugoslaviei și a trezit naționalismul etnic în întreaga Iugoslavie, ceea ce a dus în cele din urmă ladestrămarea ei,Slovenia,Croația,Bosnia și Herțegovina șiMacedonia declarându-și independența.[77] Serbia și Muntenegru au rămas împreună într-un stat-rămășiță numitRepublica Federală Iugoslavia (FRJ).[11] Cu toate acestea, potrivitComisiei Badinter, această țară nu a fost considerată a fi, din punct de vedere legal, continuatoarea fostei RSFI, ci un nou stat.
Alimentate de tensiunile interetnice, au izbucnitrăzboaiele iugoslave (1991-2001), cele mai grave conflicte având loc înCroația șiBosnia, unde marile comunități etnice sârbești s-au opus independenței față de Iugoslavia. RFI a rămas în afara conflictelor, dar a oferit sprijin logistic, militar și financiar forțelor sârbești în timpul războaielor. Ca răspuns, ONU a impussancțiuni împotriva Serbiei, ceea ce a dus la izolare politică și la prăbușirea economiei (PIB-ul a scăzut de la 24 miliarde dolari în 1990 la sub 10 miliarde dolari în 1993).
Democrația multipartită a fost introdusă în Serbia în 1990, când s-a abolit oficial sistemul partidului unic. Criticii lui Milošević au susținut că guvernul continuă să fie unul autoritar, în ciuda schimbărilor constituționale, deoarece Milošević și-a menținut influența politică puternică asupra aparatului de stat și a aparatului de securitate.[78][79] Atunci cândPartidul Socialist din Serbia, partid de guvernământ, a refuzat să-și accepte înfrângerea în alegerile locale din 1996, sârbii s-au angajat înproteste mari(d) împotriva guvernului.
La, Muntenegru a organizat un referendum pentru a determina dacă se va retrage din uniunea cu Serbia. Rezultatele au arătat că 55,4% dintre alegători au fost în favoarea independenței, ceea ce a depășit cu puțin pragul de 55% necesar validării referendumului. La,Adunarea Națională a Serbiei a declarat Serbia ca fiind succesorul legal al fostei uniuni statale.[82] Adunarea din Kosovo a declarat și ea unilateral independența față de Serbia la. Serbia a condamnat imediat declarația și continuă să refuze recunoașterea independenței Republicii Kosovo. Declarația a declanșat răspunsuri variate în comunitatea internațională.[83] Au locdiscuții paralele cu statutul de statalitate(d) între Serbia și autoritățile albaneze din Kosovo, laBruxelles, mediate de UE.
În aprilie 2008, Serbia a fost invitată să participe la programul dedialog intensificat(d) cuNATO, în ciuda ruperii diplomatice cu Alianța pentru Kosovo.[84] Serbia a solicitat oficial aderarea laUniunea Europeană la[85] și a primit statutul de stat-candidat la, în urma unei amânări din decembrie 2011.[86][87] În urma unei recomandări pozitive aComisiei Europene și aConsiliului European din iunie 2013, negocierile deaderare la UE au început în ianuarie 2014.[88]
Situat la intersecția între Europa Centrală[15][89][90] și cea de Sud, Serbia este situată înPeninsula Balcanică șiCâmpia Panonică, între latitudinile de 41 ° și 47 ° N și longitudinile de 18 ° și 23 ° E. Țara acoperă un total de 77.474 km² (excluzând Kosovo), ceea ce o pune pe locul 117 în lume. Lungimea totală a frontierei este de 2.026 km.[91][92] Dintre aceștia, 352 km de frontieră cu Kosovo sunt tratați de Serbia ca „linie administrativă”, ea revendicând în schimb un total similar de frontieră cu Albania, Muntenegru și Macedonia de Nord. Frontiera cu Kosovo este sub controlul comun al poliției de frontieră din Kosovo și al forțelor de poliție sârbe și există 11 puncte de trecere.[93]
Harta topografică a Serbiei
Câmpia Panonică acoperă treimea nordică a țării (Voivodina șiMačva(d)[94]), în timp ce extremitatea estică a Serbiei se întinde înCâmpia Română. Relieful părții centrale a țării, cu nucleul în regiuneaŠumadija, constă în principal în dealuri traversate de râuri. Munții domină treimea de sud a Serbiei.Alpii dinarici se întind în vest și sud-vest, urmând cursul râurilorDrina șiIbar.Munții Carpați șiBalcani încep și se întind pe direcția nord-sud în estul Serbiei.[95]
Munții vechi din colțul sud-estic al țării aparțin sistemuluimontan Rilo-Rodopi. Altitudinea variază de la vârfulMidjor al Balcanilor, de 2.169 m, cel mai înalt vârf al Serbiei, până la punctul cel mai jos de doar 17 m pe malul Dunării laPrahovo(d).[96] Cel mai mare lac esteLacul Porțile de Fier 163 kilometri pătrați, iar cel mai lung râu care trece prin Serbia esteDunărea (587,35 km de la intrarea în țară la Bački Breg până la ieșirea din țară la guraTimocului).
Clima Serbiei se află sub influența continentală a Eurasiei și cea oceanică aAtlanticului șiMării Mediterane. Cu temperaturi medii în ianuarie în jurul valorii de 0 ºC, și temperaturi medii în iulie de 22 ºC, ea poate fi clasificată dreptclimă continentală caldă-umedă sauclimă subtropicală umedă.[97] În nord, clima este mai continentală, cu ierni friguroase și cu veri fierbinți și umede, împreună cu distribuții uniforme de precipitații. În sud, verile și toamna sunt mai uscate, iar ierniile sunt relativ reci, cu ninsori grele în munți.
Diferențele de altitudine, apropierea de Marea Adriatică și bazinele mari ale râurilor, precum și expunerea la vânt explică variațiile climei.[98] Serbia de Sud este supusă influențelor mediteraneene.[99] Alpii dinarici și alte lanțuri montane contribuie la răcirea majorității maselor de aer cald. Iernile sunt destul de grele în platoulPešter(d), datorită munților care îl înconjoară.[100] Una dintre trăsăturile climatice ale Serbiei esteKošava(d), un vânt dinspre sud-est, rece și înrafale(d) care își are originea înMunții Carpați și urmeazăDunărea spre nord-vest prinPorțile de Fier, unde capătăefect de jet(d) și continuă spreBelgrad, ajungând chiar și până laNiš.[101]
Temperatura medie anuală a aerului pentru perioada 1961-1990 pentru zona cu o altitudine de până la 300 m este de 10,9 ºC. Zonele cu o altitudine de 300–500 m au o temperatură medie anuală de aproximativ 10 ºC, iar cele de peste 1.000 m altitudine au în jur de 6 ºC.[102] Cea mai mică temperatură înregistrată în Serbia a fost −39,5 ºC la,Karajukića Bunari(d) înPeșter(d), iar cea mai înaltă a fost de 44,9 ºC, la, înregistrată înSmederevska Palanka .[103]
Serbia este una dintre puținele țări europene cu expunerefoarte mare la riscuri naturale (cutremure, furtuni, inundații, secetă).[104] Se estimează că inundațiile potențiale, în special în zonele din Serbia centrală, amenință peste 500 de așezări mai mari și o suprafață de 16.000 kilometri pătrați.[105] Cele mai dezastruoase au fostinundațiile din mai 2014, când au murit 57 de persoane și s-au produs pagube de peste 1,5 miliarde de euro.[106]
Aproape toate râurile din Serbia se scurg înMarea Neagră prin intermediul fluviului Dunărea.Dunărea, al doilea fluviu din Europa ca lungime, trece prin Serbia cu 588 de kilometri (21% din lungimea sa globală) și reprezintă cea mai mare sursă de apă dulce. El primește în Serbia cei mai mari afluenți ai săi,Morava Mare (cel mai lung râu aflat în întregime în Serbia, cu 493 km lungime), râurileSava șiTisa.[107] O excepție notabilă estePčinja care curge spreMarea Egee. RâulDrina formează granița naturală dintreBosnia și Herțegovina și Serbia și reprezintă atracția principală pentrucaiac(d) șirafting în ambele țări.
Datorită configurației terenului, lacurile naturale sunt rare și mici; cele mai multe dintre acestea sunt situate în zonele joase din Voivodina, cum ar filacul Palić sau numeroasebrațe moarte de-a lungul râurilor (cum ar fiZasavica(d) șiCarska Bara(d)). Cu toate acestea, există numeroaselacuri artificiale, în mare parte realizate în urma construcției barajelor hidroelectrice, cel mai mare fiindĐerdap (Porțile de Fier) de pe Dunăre cu 163 km² pe partea sârbă (suprafața totală de 253 km² fiind împărțită cu România), tot el fiind și cel mai adânc (cu adâncimea maximă de 92 m);Perućac(d) pe Drina șiVlasina. Cea mai mare cascadă,Jelovarnik(d), situată în Kopaonik, are o înălțime de 71 m.[108] Abundența apei de suprafață relativ nepoluate și numeroasele surse subterane de apă dulce și carbogazoasă cu o înaltăcalitate a apei prezintă o oportunitate pentru îmbunătățirea exporturilor și a economiei; totuși, exploatarea mai extinsă și producția apei îmbuteliate sunt abia la început.
Cu 29,1% din teritoriul său acoperit de păduri, Serbia este considerată a fi o țară mediu împădurită, comparativ cu o acoperire mondială a pădurilor cu 30% și cu o medie europeană de 35%. Suprafața totală a pădurilor din Serbia este de 2.252.000 ha (1.194.000 ha sau 53% sunt deținute de stat și 1.058.387 ha sau 47% sunt proprietate privată), sau 0,3 ha/cap de locuitor.[109]
Cheile Uvac, unul dintre ultimele habitate alevulturului sur din Europa
Copacii cei mai obișnuiți sunt stejarul, fagul, pinul și bradul. Serbia este o țară cu un bogat ecosistem și o bogată diversitate a speciilor – deși acoperă doar 1,9% din întregul teritoriu european, în Serbia trăiește 39% din flora vasculară europeană, 51% din fauna piscicolă europeană, 40% din speciile de reptile și amfibieni din Europa, 74% din speciile de păsări, 67% din cele de mamifere.[110] Abundența munților și râurilor constituie un mediu ideal pentru o varietate de animale, dintre care multe sunt protejate, inclusiv lupii, râșii, urșii, vulpile și cerbii. Există 17 specii de șerpi care trăiesc în toată țara, dintre care 8 sunt veninoase.[111] În Serbia trăiesc specii de bufniță foarte protejate. În partea de nord a câmpieiVoivodinei, în orașulKikinda, se remarcă un număr de 145 deciufi de pădure, care fac ca acest oraș să fie cea mai mare așezare din lume a acestei specii.[112] Serbia este deosevit de bogată în specii periclitate de lilieci și fluturi.[113]
MunteleTara(d) din vestul Serbiei este una din ultimele regiuni din Europa unde urșii mai pot trăi în libertate absolută.[114] În țară trăiesc și aproximativ 380 de specii de păsări. ÎnCarska Bara(d), există peste 300 de specii de păsări pe câțiva kilometri pătrați.[115]Cheile Uvac(d) sunt considerate unul dintre ultimele habitate alevulturului sur din Europa.[116]
Există 377 dezone protejate în Serbia(d), care cuprind 4.947 kilometri pătrați sau 6,4% din suprafața țării. „Planul Spațial al Republicii Serbia” prevede că suprafața totală protejată ar trebui să crească la 12% până în 2021.[110] Zonele protejate includ 5 parcuri naționale (Porțile de Fier,Tara(d),Kopaonik,Fruška Gora șiMuntele Šar), 15parcuri naturale, 15 „peisaje cu trăsături remarcabile”, 61 rezervații naturale și 281 de monumente ale naturii.[108]
Poluarea aerului este o problemă semnificativă în zoneleBor, din cauza activității complexului extractiv și de prelucrare a cuprului, șiPančevo, unde se află industrie petrochimică și petrolieră.[117] Unele orașe se confruntă cu probleme legate de aprovizionarea cu apă, din cauza gestionării incorecte și a investițiilor prea reduse din trecut, precum și a poluării apei (cum ar fi poluarearâului Ibar de la combinatul dezincTrepča(d), care afectează orașulKraljevo, sau prezența naturală aarsenului în apele subterane dinZrenjanin).
Gestionarea slabă a deșeurilor a fost identificată drept una dintre cele mai importante probleme de mediu din Serbia, iarreciclarea este o activitate aflată la început, doar 15% din deșeuri fiind întoarse pentru reutilizare.[118]Bombardamentele NATO din 1999 au provocat daune grave mediului, cu câteva mii de tone de substanțe chimice toxice depozitate în fabrici și rafinării fiind eliberate în sol și în apă.
Serbia este orepublică parlamentară, guvernarea țării fiind împărțită în ramurile legislativă, executivă și judiciară.
Serbia a avut una dintre primele constituții moderne din Europa, cea din 1835 (cunoscută sub numele deConstituția de Sretenje(d)), considerată la acea vreme printre cele mai progresiste și liberale constituții din lume. De atunci, s-au adoptat 10 constituții diferite.[119] Constituția actuală a fost adoptată în 2006 în urmareferendumului de independență a Muntenegrului(d), care a dus și la reînnoirea independenței Serbiei.[120]Curtea Constituțională(d) se pronunță asupra problemelor privindConstituția.
Președintele Republicii(d) (Predsednik Republike) esteșeful statului, ales prin vot popular pentru o perioadă de cinci ani și este limitat de Constituție la maximum două mandate. Pe lângă faptul că estecomandantul suprem(d) al forțelor armate, președintele are datoria procedurală de a numi premierul cu acordul Parlamentului și are o anumită influență asupra politicii externe.[121]Aleksandar Vučić alPartidului Progresist Sârb este actualul președinte în urma alegerilor prezidențiale din 2017.[122] Sediul președinției esteNovi Dvor(d).
Guvernul (Vlada) este compus din premier și miniștrii cabinetului. Guvernul este responsabil pentru propunerea de legislație și buget, executarea legilor și ghidarea politicilor interne și externe. Actualul prim-ministru esteAna Brnabić de la Partidul Progresist Sârb.[123]
Adunarea Națională (Narodna skupština) este un organism legislativunicameral. Adunarea Națională are puterea să adopte legi, să aprobe bugetul, să programeze alegerile prezidențiale, să aleagă și să demită prim-ministrul și alți miniștri, să declare război și să ratifice tratatele și acordurile internaționale.[124] Acesta este alcătuit din 250 de membri aleșiproporțional, cu mandate de patru ani.
Serbia are un sistem judiciar pe trei niveluri, format dinCurtea Supremă de Casație(d) ca instanță supremă,curțile de apel ca instanță de apel și tribunalele și judecătoriile ca jurisdicții generale în primă instanță.
Instanțele de jurisdicție specială sunt Curtea Administrativă, instanțele comerciale (inclusiv Curtea Comercială de Apel în a doua instanță) și tribunalele de delicte minore (inclusiv Înalta Curtea pentru Delicte Minore ca a doua instanță).[126] Sistemul judiciar este supravegheat de Ministerul Justiției. Serbia are un sistem tipic dedrept civil.
ProvinciaKosovo și-a declarat independența față de Serbia la, ceea ce a provocat răspunsuri variate din comunitatea internațională, unele state recunoscând-o, în timp ce altele condamnau mișcarea unilaterală.[83] În semn de protest, Serbia și-a rechemat inițial ambasadorii din țările care au recunoscut independența Kosovo.[136] Rezoluția din aAdunării Naționale declara că atâtdeclarația de independență a Republicii Kosovo, cât și recunoașterea acesteia de către orice stat ar fi o încălcare gravă a dreptului internațional.[137]
Serbia a început cooperarea și dialogul cuNATO în 2006, când țara s-a alăturat programuluiParteneriat pentru Pace șiConsiliului Parteneriatului Euro-Atlantic. Neutralitatea militară a țării a fost proclamată în mod oficial printr-o rezoluție adoptată de Parlamentul Serbiei în decembrie 2007, ceea ce face ca aderarea la orice contingent alianță militară să depindă de un referendum popular,[138][139] poziție recunoscută de NATO.[140][141][142] Pe de altă parte, relațiile Serbiei cu Rusia sunt descrise în mod obișnuit de către mass-media ca o „alianță religioasă, etnică și politică veche de secole”[143] și se spune că Rusia a încercat să-și solidificerelația cu Serbia(d) de la impunerea desancțiuni Rusiei în 2014.[144]
Bazată în mod tradițional pe un număr mare de recruți, forțele armate sârbe au trecut printr-o perioadă de reducere, restructurare șiprofesionalizare(d).Serviciul militar obligatoriu(d) a fost abolit în 2011.[146] Forțele armate sârbe dispun de 28.000 de militari activi,[147] suplimentați cu o „rezervă activă” care numără 20.000 de membri și o „rezervă pasivă” de aproximativ 170.000.[148][149]
Serbia este un important producător și exportator de echipamente militare în regiune. Exporturile de apărare au totalizat aproximativ 569 milioane de dolari în 2017.[153] Serbia exportă în întreaga lume, în special în Orientul Mijlociu, Africa, Asia de Sud-Est și America de Nord.[154] Industria de apărare a înregistrat o creștere semnificativă pe parcursul anilor și continuă să crească anual.[155][156]
Serbia este unstat unitar[157] compus din comune șiorașe, districte și o provincie autonomă. În Serbia, cu excepția provinciei Kosovo, există 145 de comune (opštine) și 29 de orașe (gradovi), care formează unitățile de bază ale autoguvernării locale.[158] Pe lângă comune și orașe, există 24 dedistricte (okruzi, cele mai multe populate 10 sunt enumerate mai jos), orașul Belgrad constituind un district suplimentar. Cu excepția Belgradului, care are un guvern local ales, districtele sunt centre regionale de autoritate de stat, dar nu au competențe proprii; ele prezintă diviziuni pur administrative.[158]
Serbia are o provincie autonomă,Voivodina, în nordul țării, în timp ce teritoriul Republicii Kosovo este considerat de guvernul sârb o altă provincie autonomă, numităKosovo și Metohija.[158][159][160] Zona rămasă, „Serbia Centrală”, nu are nicio autoritate regională.
La recensământul din 2011, Serbia (fără Kosovo) avea o populație totală de 7.186.862 de locuitori, iardensitatea populației este una medie, de 92,8 locuitori pe kilometru pătrat.[161] Recensământul nu a fost efectuat înKosovo, care a avut propriul recensământ, cu o populație totală la 1.739.825 de locuitori,[162] cu excepțiaprovinciei Kosovo de Nord, locuite majoritar desârbi, deoarecesârbii din acea zonă (aproximativ 50.000) au boicotat recensământul.
Serbia are astfel una dintre cele mai îmbătrânite populații din lume, cu vârsta medie de 42,9 ani iar populația se micșorează cu una dintre cele mai rapide rate din lume.[164] O cincime din toate gospodăriile sunt formate dintr-o singură persoană și doar un sfert din patru și mai multe persoane.[165] Speranța medie de viață în Serbia la naștere este de 74,8 ani.[166]
În anii 1990, Serbia a avut cea mai mare populație de refugiați din Europa.[167]Refugiații șipersoanele(d) strămutate intern (IDP) din Serbia au format între 7 și 7,5% din populația sa la acea dată – aproximativ jumătate de milion de refugiați au căutat refugiu în țară după seriarăzboaielor iugoslave, în principal din Croația (și într-o mai mică măsură din Bosnia și Herțegovina) și din Kosovo.[168]
Se estimează că 300.000 de persoane au părăsit Serbia în anii 1990, dintre care 20% aveau studii superioare.[169][170]
Sârbii, în număr de 5.988.150, sunt cel mai mare grup etnic din Serbia, reprezentând 83% din totalul populației. Cu o populație de 253.899,maghiarii sunt cea mai mare minoritate etnică din Serbia, concentrată predominant în nordul Voivodinei și reprezentând 3,5% din populația țării (13% în Voivodina). Numărul rromilor este de 147.604, conform recensământului din 2011, însă estimările neoficiale plasează numărul real între 400.000 și 500.000.[171]Bosniacii(d), în număr de 145.278 sunt concentrați înRaška (Sandžak), în sud-vest. Alte grupuri minoritare suntcroații(d),slovacii(d),albanezii(d),muntenegrenii(d),vlahii/românii,macedonenii(d) șibulgarii.Chinezii(d), estimați la aproximativ 15.000, sunt singura minoritateimigrantă neeuropeană semnificativă.[172][173]
Majoritatea populației (59,4%) locuiește în zonele urbane și 16,1% în Belgrad. Belgradul este singurul oraș cu peste un milion de locuitori; mai sunt patru orașe însemnate ce au peste 100.000 de locuitori.[174]
Constituția Serbiei o definește ca pe unstat secular cu libertate religioasă garantată. Creștinii ortodocși, în număr de 6.079.396, reprezintă 84,5% din populația țării.Biserica Ortodoxă Sârbă este cea mai mare și biserică a țării, adepții ei fiind în mare parte sârbi. Alte comunități creștine ortodoxe din Serbia sunt muntenegrenii, românii, vlahii,macedonenii șibulgarii.
Romano-catolicii(d) sunt în număr de 356.957 în Serbia, sau aproximativ 6% din populație, mai ales în Voivodina (în special partea de nord), unde trăiesc grupuri etnice minoritare, cum ar fi maghiarii, croații,bunjevcii, precum și unii slovaci și cehi.[176]
Musulmanii, în număr de 222.282, sau 3% din populație, formează al treilea grup religios ca dimensiuni. Islamul are o puternică tradiție în regiunile sudice ale Serbiei, mai ales în sudul Raškăi.Bosniacii sunt cea mai mare comunitate islamică din Serbia; estimările sunt că aproximativ o treime din populația romă a țării este musulmană.
Există doar 578 deevrei(d) în Serbia.[178]Ateii numărau 80.053 sau 1,1% din populație, iar alți 4.070 s-au declaratagnostici.[178]
Alfabet latin sârb (sus) și alfabet chirilic sârb (jos)
Limba oficială estesârba, limbă maternă pentru 88% din populație.[178] Limba sârbă este singura limbă europeană activdigrafă(d), folosindalfabetul chirilic șicel latin(d).Alfabetul chirilic sârb este desemnat în Constituție ca „scriere oficială” și a fost conceput în 1814 de filologul sârbVuk Karadžić, care l-a fundamentat pe principii fonemice,[179] în timp cealfabetul latin(d) are statut de „scriere în uz oficial” prin Constituție. Un sondaj din 2014 a arătat că 47% dintre sârbi preferă alfabetul latin, 36% îl preferă pe cel chirilic și 17% nu au nicio preferință.[180]
Limbi minoritare recunoscute sunt:maghiara,bosniaca,slovaca,croata,albaneza,româna,bulgara șiruteana. Toate aceste limbi sunt în uz oficial în comune sau orașe unde minoritatea etnică depășește 15% din totalul populației.[181] În Voivodina, administrația provincială folosește, alături de limba sârbă, și alte cinci limbi (maghiară, slovacă, croată, română și ruteană).
Serbia are oeconomie de piață emergentă cu venituri în gama medie spre superioară.[182] PotrivitFMI,PIB-ul nominal sârb în 2017 este oficial estimat la 39.366 miliarde dolari sau 5.599 dolari pe cap de locuitor, în timp ce PIB-ul ajustat dupăparitatea puterii de cumpărare a fost de 106.602 miliarde de dolari sau 15.163 dolari pe cap de locuitor. Economia este dominată deservicii care reprezintă 60,8% din PIB, urmată de industrie cu 31,3% din PIB, iar agricultura cu 7,9% din PIB.[183] Moneda oficială a Serbiei estedinarul sârbesc (codISO : RSD), iar banca centrală esteBanca Națională a Serbiei.Bursa de Valori din Belgrad(d) este singura bursă din țară, cu o capitalizare de piață de 8,65 miliarde dolari șiBELEX15(d) ca indice principal reprezentând cele mai lichide 15 acțiuni.[184]
Economia a fost afectată decriza economică globală. După aproape un deceniu de creștere economică puternică (cu o medie de 4,45% pe an), Serbia a intrat în recesiune în 2009, cu o creștere negativă de -3%, iar din 2012 și 2014, cu -1%, respectiv -1,8%.[185] Pe măsură ce guvernul a luptat împotriva crizei, datoria publică s-a dublat: de la nivelul de dinainte de criză, de la aproximativ 30% până la aproximativ 70% din PIB, care a scăzut recent, până la aproximativ 60%.[186][187] Forța de muncă este de 3,1 milioane de persoane, dintre care 56,2% sunt angajați în sectorul serviciilor, 24,4% sunt angajați în agricultură și 19,4% sunt angajați în industrie.[188] Salariul mediu lunar net în noiembrie 2017 a fost de 47.575 dinari sau 480 dolari.[189] Șomajul rămâne o problemă acută, cu o rată de 13% în 2017.[188]
Serbia are o balanță comercială nefavorabilă: importurile depășesc exporturile cu 23%. Exporturile din Serbia totuși au înregistrat o creștere constantă în ultimii ani, atingând 17 miliarde USD în 2017.[193] Țara areacorduri de liber schimb(d) cuAELS șiCEFTA, un regim comercial preferențial cu Uniunea Europeană, unsistem generalizat de preferințe(d) cu Statele Unite și acorduri individuale de liber schimb cu Rusia, Belarus, Kazahstan și Turcia.[194]
Serbia are condiții naturale foarte favorabile (teren și climă) pentru producția agricolă variată. Are 5.056.000 ha (0,7 ha pe cap de locuitor), din care 3.294.000 ha teren arabil (0,45 ha pe cap de locuitor).[195] În 2016, Serbia a exportat produse agricole și alimentare în valoare de 3,2 miliarde de dolari, iar raportul export-import a fost de 178%.[196] Exporturile agricole reprezintă mai mult de o cincime din totalul vânzărilor Serbiei pe piața mondială. Serbia este unul dintre cei mai mari furnizori de fructe congelate în UE (cel mai mare pe piața franceză și al doilea pe piața germană).[197]
Serbia este al doilea producător mondial de zmeură. Podgoriile dinSyrmia lângăSremski Karlovci
În structura producției agricole, 70% este din producția de cultură, iar 30% este din producția animalieră.[198] Serbia este al doilea producător mondial deprune(d) (582.485 tone, al doilea după China), al doilea ca mărime dezmeură(d) (89.602 tone, al doilea după Polonia), este, de asemenea, un producător important de porumb (6,48 milioane de tone, clasat pe locul 32 în lume), grâu (2,07 milioane de tone, clasat pe locul 35 în lume).[108][199] Alte produse agricole importante sunt:floarea-soarelui,sfecla de zahăr,soia, cartoful, merele, carnea de porc, carnea de vită,păsările de curte și produsele lactate.
Există 56 000 de hectare depodgorii în Serbia(d), producând anual aproximativ 230 milioane de litri de vin.[108][195] Cele mai renumite regiuni viticole sunt situate în Voivodina și Šumadija.
Industria este sectorul economic care a fost cel mai grav afectat desancțiunile ONU și de embargoul comercial(d) și debombardamentele NATO din anii 1990 și de tranziția la economia de piață în anii 2000.[200] Producția industrială a cunoscut o diminuare dramatică: în 2013, era de așteptat să fie doar jumătate din cea din 1989.[201] Printre principalele sectoare industriale se numără: industria auto, mineritul, metalele neferoase, industria alimentară, electronică, produse farmaceutice, îmbrăcăminte.
Fiat 500L, asamblat la uzina FCA din Kragujevac
Industria de automobile (în frunte cuFiat Chrysler Automobiles) este dominată de un cluster situat înKragujevac și în vecinătatea sa și contribuie la export cu aproximativ 2 miliarde de dolari.[202] Industria minieră a Serbiei este relativ puternică: Serbia este al 18-lea cel mai mare producător de cărbune (al 7-lea în Europa) extras din depozitele mari din bazineleKolubara(d) șiKostolac(d); este de asemenea cel de-al 23-lea producător de cupru din lume, care este extras deRTB Bor(d), o mare companie internațională de exploatare a cuprului; exploatarea semnificativă a aurului este dezvoltată în zonaMajdanpek. Serbia produce și smartphone-uriIntel, sub denumirea deTesla.[203]
Industria alimentară este bine cunoscută atât la nivel regional, cât și la nivel internațional și este unul dintre punctele forte ale economiei.[204] Unele mărci internaționale au stabilit unități de producție în Serbia:PepsiCo șiNestlé în sectorul de procesare a produselor alimentare;Coca-Cola (Belgrad),Heineken (Novi Sad) șiCarlsberg (Bačka Palanka) în industria băuturilor; Nordzucker în industria zahărului.[197] Industria electronică din Serbia a avut un apogeu în anii 1980, dar nu a reușit să țină pasul cu evoluția tehnologică, și industria de astăzi reprezintă doar o treime din ceea ce era ea în acel moment. Ea a înregistrat o revigorare abia în ultimul deceniu, prin investiții ale companiilor precumSiemens (turbine eoliene) în Subotica,Panasonic dispozitive de iluminat) din Svilajnac șiGorenje (electrocasnice) în Valjevo.[205] Industria farmaceutică din Serbia cuprinde o duzină de producători de medicamente generice, dintre careHemofarm(d) din Vršac șiGalenika(d) din Belgrad, reprezentând 80% din volumul producției. Producția internă satisface peste 60% din cererea locală.[206]
Sectorul energetic este unul dintre cele mai mari și mai importante sectoare ale economiei țării. Serbia este un exportator net de electricitate și importator de combustibili cheie (precum petrol și gaz).
Serbia are o abundență de cărbune și rezerve semnificative de petrol și gaze. Rezerva demonstrată de 5,5 miliarde de tone delignit sunt a 5-a cea mai mare din lume (a doua în Europa, după Germania).[207][208] Cărbunele se găsește în două depozite mari:Kolubara(d) (4 miliarde de tone de rezerve) șiKostolac(d) (1,5 miliarde de tone).[207] În ciuda faptului este o țară mică la scară mondială, resursele de petrol și gaze ale Serbiei (77,4 milioane tone echivalent petrol și, respectiv, 48,1 miliarde metri cubi) au o anumită importanță regională, deoarece sunt cele mai mari din regiunea fostei Iugoslavii și Balcanilor (excluzând România).[209] Aproape 90% din petrolul și gazele descoperite se găsesc înBanat, iar acele câmpuri de petrol și gaze sunt de dimensiuni între cele mai mari din bazinul panonic, dar medii la scară europeană.[210]
Producția de energie electrică în Serbia în 2015 a fost de 36,5 miliarde kilowați-oră (KWh), în timp ce consumul final de energie electrică a fost de 35,5 miliarde kilowați-oră (KWh).[211] Cea mai mare parte a energiei electrice provine din centralele termoelectrice (72,7% din totalul energiei electrice) și într-o mai mică măsură decentralele hidroelectrice (27,3%).[212] Există 6termocentrale(d) pe bază de lignit, cu o putere instalată de 3.936 MW; cele mai mari dintre acestea fiindNikola Tesla 1(d) de 1.502 MW șiNikola Tesla 2(d) de 1.160 MW, ambele în Obrenovac.[213] Puterea totală instalată a principalelor 9 centrale hidroelectrice este de 2.831 MW, cea mai mare dintre acestea fiindPorțile de Fier 1, cu o capacitate de 1.026 MW.[214] În plus, există centrale termoelectrice cu gaze cu putere instalată de 353 MW.[215] Întreaga producție de energie electrică este concentrată în cadrul societățiiElektroprivreda Srbije (EPS)(d), societate publică de electricitate utilitară.
Producția curentă de petrol în Serbia se ridică la peste 1,1 milioane tone de echivalent petrol[216] și satisface circa 43% din necesarul țării, restul fiind importat.[217] Compania națională de petrol,Naftna Industrija Srbije (NIS), a fost achiziționată în 2008 deGazprom Neft. Compania a efectuat lucrări de modernizare în valoare de 700 de milioane de dolari, la rafinăria de laPančevo (capacitate de 4,8 milioane de tone) și este în curs de convertire a rafinăriei de petrol de laNovi Sad în fabrică de lubrifianți. Ea operează și o rețea de 334 de benzinării în Serbia (74% din piața internă) și alte 36 de benzinării înBosnia și Herzegovina, 31 înBulgaria, și 28 înRomania.[218][219] Există 155 kilometri de conducte de petrol ce leagă rafinăriile Pančevo și Novi Sad deconducta transanțională Adria(d).[220]
Serbia este dependentă în mare măsură de sursele externe de gaze naturale, numai 17% provenind din producția internă (în total, 491 milioane de metri cubi în 2012), iar restul se importă, în special din Rusia (prin conductele de gaze care tranzitează Ucraina și Ungaria).[217]Srbijagas(d), o companie publică de gaze, operează sistemul de transport al gazelor naturale care cuprinde conducte de 3.177 km de conductă principală și regională, și o unitate de stocare subterană cu o capacitate de de 450 milioane de metri cubi de gaz laBanatski Dvor.[221]
Serbia are o locație strategică pentru transport, din moment ce coloana vertebrală a țării,Valea Morava, reprezintă de departe cea mai ușoară cale de a călători pe uscat din Europa continentală înAsia Mică și înOrientul Apropiat.
Rețeaua de autostrăzi
în folosință
în construcție
planificat
Rețeaua rutieră sârbă transportă cea mai mare parte a traficului din țară. Lungimea totală a drumurilor este de 45.419 km, din care 782 km „drumuri naționale de clasă Ia” (adicăautostrăzi); 4.481 km sunt „drumurile naționale de clasa-Ib” (drumuri naționale); 10.941 km sunt „drumuri naționale de clasa a II-a” (drumuri regionale) și 23.780 km „drumuri comunale”.[222][223][224] Rețeaua rutieră, cu excepția celor mai multe drumuri clasa Ia, are o calitate relativ scăzută față de standardele occidentale, din cauza lipsei de resurse financiare pentru întrenținerea lor în ultimii 20 de ani.
În prezent există 124 km de autostrăzi în construcție: două secțiuni de 34 km dinAutostrada A1 (de la sud deLeskovac laBujanovac), 67 km dinA2(d) (întreBelgrad șiLjig Municipality(d)) și 23 km dinA4(d) (la est deNiš până la granița cu Bulgaria).[225][226][227] Transportul cuautocarul este foarte amplu: aproape toate așezările din țară sunt conectate cu autobuzul, de la cele mai mari orașe până la sate; în plus există rute internaționale (în special în țări din Europa de Vest cu diaspora sârbă mare). Rutele, atât cele interne, cât și internaționale, sunt deservite de mai mult de 100 de companii de autobuze, dintre care cele mai mari suntLasta(d) șiNiš-Ekspres(d). La data de 2015[update], erau înmatriculate 1.833.215 autoturisme, sau 1 autoturism la 3,8 locuitori.[188]
Tren Srbija Voz
Serbia are 3819 kilometri de linii de cale ferată, dintre care 1279 sunt electrificate și 283 kilometri sunt dublate.[108] Principalul nod feroviar major esteGara Belgrad Centar (și, într-o măsură mai mică, Niš), în timp ce cele mai importante căi ferate sunt:Belgrad-Bar (Muntenegru)(d),Belgrad-Šid-Zagreb (Croația) / Belgrad-Niš-Sofia (Bulgaria)(d) (o parte dinCoridorul pan-european X(d)), Belgrad-Subotica-Budapesta (Ungaria) și Niš-Salonic (Grecia). Deși încă un mod major de transport de marfă, căile ferate se confruntă cu probleme tot mai mari cu întrenținerea infrastructurii și cu viteze reduse. Serviciile feroviare sunt operate deSrbijavoz(d) (transport de pasageri) șiSrbija Kargo(d) (transport de marfă).[228]
Serbia are o rețea dezvoltată de transport fluvial, deoarece există 1716 kilometri de căi navigabile interioare (1.043 km de râuri navigabile și 673 km de canale navigabile), care sunt aproape toate situate în treimea nordică a țării.[108] Cea mai importantă cale navigabilă interioară esteDunărea (parte a coridorului VII paneuropean). Alte râuri navigabile suntSava,Tisa,Bega șiTimișul, toate care leagă Serbia cu Europa de Nord și de Vest prinCanalul Rin-Main-Dunăre și pe rutaMării Nordului, de Europa de Est prin traseele Tisa, Bega și Dunăre ale Mării Negre, și cu sudul Europei prin râul Sava. Peste 2 milioane de tone de mărfuri au fost transportate pe râurile și canalele sârbeștri în 2016, în timp ce cele mai mari porturi fluviale sunt: Novi Sad, Belgrad, Pančevo,Smederevo,Prahovo(d) și Šabac.[108][232]
Liniile de telefonie fixă leagă 81% din gospodăriile din Serbia, iar cu circa 9,1 milioane de utilizatori numărul de telefoane mobile depășește cu 28% populația totală.[233] Cel mai mare operator de telefonie mobilă esteTelekom Srbija(d) cu 4,2 milioane de abonați, urmat deTelenor(d) cu 2,8 milioane de utilizatori șiA1 Srbija(d) cu aproximativ 2 milioane de utilizatori.[233] Aproape 58% din gospodării au conexiune la internet în bandă largă pe linii fixe, în timp ce 67% beneficiază deservicii de televiziune cu plată(d) (38% prin cablu TV, 17% IPTV și 10% prin satelit).[233]Tranziția digitală a televiziunii(d) a fost finalizată în 2015 cu standardulDVB-T2 pentru transmiterea semnalului.[234][235]
Serbia nu este o destinație de turism în masă, dar are totuși o gamă variată de produse turistice.[236] În 2017, au fost înregistrate peste 3 milioane de turiști, dintre care circa 1,5 milioane au fost străini.[237] Venitul din turism din străinătate a fost estimat la 1,44 miliarde de dolari.[238]
Turismul se concentrează în principal pe munții și stațiunile balneare din țară, care sunt vizitate în cea mai mare parte de turiștii locali, precum și peBelgrad și, într-o mai mică măsură,Novi Sad, alegeri preferate ale turiștilor străini (aproape două treimi din totalul străinilor se fac vizite în aceste două orașe).[239][240] Cele mai renumite stațiuni montane suntKopaonik(d),Stara Planina(d) șiZlatibor(d). Există, de asemenea, numeroasestațiuni balneare în Serbia, dintre care cele mai mari suntVrnjačka Banja(d),Sokobanja(d) șiBanja Koviljača(d). Turismul de city-break și de conferințe este dezvoltat în Belgrad și Novi Sad.[241] Alte produse turistice pe care Serbia le oferă sunt situri naturale, cum ar fiĐavolja varoš(d),[242] pelerinajul creștin la numeroaselemănăstiri ortodoxe(d) din țară și croazierele peDunăre. Există mai multe festivaluri de muzică cunoscute la nivel internațional organizate în Serbia, cum ar fiEXIT(d) (cu 25-30.000 de vizitatori străini provenind din 60 de țări diferite) șifestivalul de trompete Guča(d).[243]
Conform recensământului din 2011, gradul de alfabetizare în Serbia se situează la 98% din populație, în timp ce alfabetizarea pe calculator este de 49% (gradul alfabetizării complete pe calculator este de 34,2%).[245] Același recensământ a arătat urmatoarele niveluri de educație: 16,2% dintre locuitori au studii superioare (10,6% au studii de licență sau masterat, 5,6% au un grad asociat), 49% au studii medii, 20,7% au o educație elementară și 13,7% nu au absolvit învățământul elementar.[246]
Educația în Serbia este reglementată de Ministerul Educației și Științei. Învățământul începe fie la grădinițe, fie în școli elementare. Copiii se înscriu în școlile elementare la vârsta de șapte ani. Educația obligatorie este formată din opt clase de școală primară. Elevii au posibilitatea să participe lagimnazii șișcoli profesionale timp de încă patru ani sau să se înscrie la școli profesionale timp de 2 până la 3 ani. În urma finalizării gimnaziilor sau a școlilor profesionale, elevii au posibilitatea să meargă la universitate.[247] Învățământul elementar și secundar este disponibil și în limbile minorităților recunoscute din Serbia, unde cursurile sunt organizate în limbilemaghiară,slovacă, albaneză, română,rusă, bulgară, bosniacă și croată.
În Serbia există 17 universități (opt universități publice cu un număr total de 85 defacultăți și nouă universități private cu 51 de facultăți).[248] În anul universitar 2010/2011, 181.362 de studenți au participat la cursurile a 17 universități (148.248 la universități publice și 33.114 la universități private), iar 47.169 au frecventat 81 de „școli superioare”.[108] Universitățile publice din Serbia sunt:Universitatea din Belgrad (cea mai veche, fondată în 1808, și cea mai mare universitate, cu 89.827 studenți la ciclul de licență și cele postuniversitare[249]),Universitatea din Novi Sad(d) (fondată în 1960 și cu un număr de 47.826 studenți[250]),Universitatea din Niš(d) (fondată în 1965, 27.000 de studenți),Universitatea din Kragujevac(d) (înființată în 1976, 14.000 de studenți),Universitatea de Stat din Novi Pazar(d), precum și două universități de specialitate – Universitatea de Arte(d) șiUniversitatea de Apărare(d). Cele mai mari universități private suntUniversitatea John Naisbitt(d) șiUniversitatea Sngidunum(d), ambele din Belgrad, ca și Universitatea Educons din Novi Sad. Universitățile publice tind să fie de o calitate mai bună și, prin urmare, mai renumite decât cele private.Universitatea din Belgrad (plasată în grupa locurilor 301-400 înclasamentul Shanghai al universităților mondiale pe 2013 , fiind cea mai bună universitate din Europa de Sud-Est după cele din Atena și Salonic) șiUniversitatea din Novi Sad(d) sunt în general considerate cele mai bune instituții de învățământ superior din țară.[251]
În 2012, Serbia a cheltuit 0,4% din PIB pentru cercetarea științifică, unul dintre cele mai scăzute bugete pentru cercetare și dezvoltare din Europa.[252] Începând cu anul 2018, Serbia a devenit membru cu drepturi depline alCERN.[253][254] Serbia are o lungă istorie de excelență în domeniul matematicii și științelor informatice, care a creat o masă critică de talent tehnic, deși sancțiunile economice din anii 1990 și subinvestițiile cronice în cercetare au forțat pe mulți profesioniști științifici să părăsească țara.[255] Cu toate acestea, există mai multe domenii în care Serbia încă mai excelează, cum ar fi sectorul în creștere al tehnologiei informației, care include dezvoltarea de software și outsourcingul. Aceasta a generat exporturi în valoare de 200 milioane de dolari în 2011, atât de la investitori internaționali, cât și de la un număr semnificativ de întreprinderi dinamice din țară.[256] În 2005, gigantul global de tehnologie,Microsoft , a înființat Microsoft Development Center, doar al patrulea astfel de centru din lume. Printre institutele științifice care operează în Serbia, cele mai mari suntInstitutul Mihajlo Pupin(d) șiInstitutul Nuclear Vinča, ambele la Belgrad.Academia Sârbă de Științe și Arte este osocietate academică(d) ce promovează știința și artele de la înființarea sa în 1841.[257] Cu un ecosistem științific și tehnologic puternic, Serbia a produs mai mulți oameni de știință renumiți care au contribuit în mare măsură la domeniul științei și tehnologiei.
Aflată de secole la limita între Orient și Occident, teritoriul Serbiei fusese împărțit între jumătatea estică și ceavestică aleImperiului Roman; apoi întreBizanț și Regatul Ungariei; și în perioada modernă timpurie întreImperiul Otoman șiImperiul Habsburgic. Aceste influențe suprapuse au avut ca rezultat diverse varietăți culturale pe întreg teritoriul Serbiei; nordul înclină spre profilul Europei Centrale, în timp ce sudul este caracteristic Balcanilor și chiar zonei Mediterane. Influența bizantină asupra Serbiei a fost profundă, în primul rând prin introducereacreștinismului oriental (ortodoxia) în Evul Mediu timpuriu. Biserica Ortodoxă Sârbă a rezistat în Serbia,numeroasele mănăstiri sârbe(d) constituind cele mai valoroase monumente culturale rămase dinSerbia Evului Mediu. În Serbia s-au exercitat influențe și din parteaRepublicii Veneția, în special prin comerț, literatură șiarhitectura romanescă.
Urme ale moștenirii arhitecturale a Imperiului Roman și a Imperiului Bizantin sunt găsite în multe orașe regale și palate din Serbia, precumSirmium,Felix Romuliana șiJustiniana Prima.
Mănăstirile sârbești reprezintă punctul culminant al artei medievale sârbe. La început erau sub influențaartei bizantine, care a fost resimțită în mod deosebit după căderea Constantinopolului în 1204, când mulți artiști bizantini au fugit în Serbia. Cea mai remarcată dintre aceste mănăstiri esteStudenica(d) (construită în jurul anului 1190). Ea a fost un model pentru mănăstirile de mai târziu, cum ar fimănăstirea Mileševa(d),Mănăstirea Sopoćani,Mănăstirea Žiča,Gračanica(d) șiVisoki Dečani. La sfârșitul secolului al XIV-lea și în secolul al XV-lea, stilul arhitectural autohton cunoscut dreptstilul Morava(d) a evoluat în zona din jurul Văii Morava. O caracteristică a acestui stil era decorarea bogată a pereților frontali ai bisericilor. Printre exemple se numărămănăstirile Manasija(d),Mănăstirea Ravanica șiKalenić(d) mănăstiri.
Icoanele și frescele sunt adesea considerate apogeul artei sârbești. Cele mai faimoase fresce suntÎngerul Alb (mănăstirea Mileševa),Răstignirea (mănăstirea Studenica) șiAdormirea Maicii Domnului (Sopoćani).
În timpul ocupației otomane, arta sârbă era practic inexistentă, cu excepția câtorva artiști sârbi care trăiau în teritoriile stăpânite deMonarhia Habsburgică. Arta tradițională sârbă a fost influențată debaroc la sfârșitul secolului al XVIII-lea, așa cum arată lucrările luiNikola Nešković(d),Teodor Kračun(d),Zaharije Orfelin(d) și Jakov Orfelin.[259]
Anastas Jovanović(d) a fost unul dintre primii fotografi din lume, în timp ceMarina Abramović este unul dintre cei mai importanți artiști interpretativi.Covorul Pirot(d) este cunoscut ca una dintre cele mai importante artizanate tradiționale din Serbia.
În Serbia există aproximativ 100 de muzee de artă, dintre care cel mai proeminent esteMuzeul Național al Serbiei, fondat în 1844; el găzduiește una dintre cele mai mari colecții de artă din Balcani, cu peste 400.000 de exponate, peste 5.600 de picturi și 8.400 de desene și amprente, inclusiv multe colecții de capodopere străine. Alte muzee de artă suntMuzeul de Artă Contemporană(d) din Belgrad șiMuzeul Voivodinei(d) din Novi Sad.
Începutul alfabetizării Serbiei datează de la activitatea frațilorChiril și Metodiu în Balcani. Monumente ale alfabetizării Serbiei de la începutul secolului al XI-lea pot fi găsite în scriereaglagolitică. Începând cu secolul al XII-lea, cărțile au fost scrise înalfabet chirilic. Din această epocă, cea mai veche ediție a cărții chirilice sârbești esteEvanghelia lui Miroslav(d) din 1186.Evanghelia lui Miroslav este considerată cea mai veche carte a istoriei medievale sârbe și, ca atare, a intrat înRegistrul UNESCO Memoria Lumii.[261]
Printre autorii medievali notabili se numărăSfântul Sava,Jefimija,Stefan Lazarević,Constantin de Kostenets și alții.[262] Din cauza ocupației otomane, care a pus capăt tuturor aspectelor legate de alfabetizarea formală, Serbia a rămas exclusă din întregul flux alRenașterii în cultura occidentală. Cu toate acestea, tradiția povestirii orale a înflorit, și s-a conturat prinpoezia epică, inspirată de încă recentabătălie de la Kosovo Polje și depovestile folclorice adânc înrădăcinate înmitologia slavă(d).Poezia epică sârbă(d) din acele vremuri era considerată cea mai eficientă modalitate de păstrare a identității naționale.[263][264] Cele mai vechi poeme cunoscute, în întregime fictive, alcătuiescciclul non-istoric; acesta este urmat de poezii inspirate de evenimentele petrecute înainte, în timpul și după bătălia de la Kosovo Polje. Ciclurile speciale sunt dedicate legendarului erou sârb,Marko Kraljević, apoi desprehaiduci șiuskoci(d), iar ultimul este dedicat eliberării Serbiei în secolul al XIX-lea. Unele dintre cele mai cunoscute balade populare sunt„Moartea mamei familiei Jugović” și„Cântarea de doliu a nobilei soții” a lui Asan Aga(d) (1646), traduse în limbile europene deGoethe,Walter Scott,Pușkin șiMérimée. Cea mai notabilă poveste din folclorul sârbesc esteCele nouă păunițe și merele de aur(d).[265]
Există 551 de biblioteci publice, dintre care cele mai mari sunt:Biblioteca Națională a Serbiei din Belgrad cu fonduri de aproximativ 5 milioane de volume și Matica Srpska (cea mai veche instituție culturală sârbă, înființată în 1826) din Novi Sad, cu aproape 3,5 milioane de volume.[281][282] În 2010, au fost publicate 10.989 de cărți și broșuri.[108] Piața de carte este dominată de mai multe edituri majore, cum ar fi Laguna și Vulkan (ambele operând propriile lanțuri de librării), iar evenimentul central al industriei,Târgul de Carte de la Belgrad, este cel mai vizitat eveniment cultural din Serbia, cu 158.128 de vizitatori în 2013.[283] Punctul central al scenei literare este acordareapremiului NIN(d), acordat în luna ianuarie a fiecărui an începând cu 1954 pentru cel mai bun roman nou publicat în limba sârbă (în perioada Iugoslaviei, în limba sârbo-croată).[284]
Muzica tradițională sârbă include diferite tipuri decimpoaie(d),fluiere,cornuri(d),trompete,lăute,țitere, tobe și țambale.Kolo este dansul tradițional popular colectiv, care areun număr de varietăți(d) în toate regiunile. Cele mai populare sunt cele din regiuneaUžice și Morava.Poezia epică poetică(d) a fost o parte integrantă a muzicii sârbe și balcanice timp de secole. În regiunile muntoase ale Serbiei, aceste poezii lungi sunt de obicei acompaniate de o vioară cu o singură coardă, numităguzlă(d) și se preocupă de teme din istorie și mitologie. La curtea regeluiȘtefan I Prvovenčani din secolul al XIII-lea sunt consemnate cântări dinguzlă.[289]
Muzica populară în forma sa originară a fost un stil de muzică proeminent dupăPrimul Război Mondial după succesul timpuriu al luiSofka Nikolić. Muzica a fost promovată în continuare de Danica Obrenić, Anđelija Milić,Nada Mamula(d) și chiar mai târziu, în anii '60 și '70, cu vedete precumSilvana Armenulić,Toma Zdravković(d),Lepa Lukić(d), Vasilija Radojčić, Vida Pavlović și Gordana Stojićević.
Balkan Brass(d) sautruba („trompetă”) este și el un gen popular, mai ales în Serbia centrală și sudică, de unde este originar. Muzica își are tradiția dinPrima Răscoală Sârbă. Trompeta a fost folosită ca un instrument militar pentru a trezi și aduna soldații și a anunța bătălii, dar a devenit instrument de divertisment în timpul perioadelor de pace, deoarece soldații o foloseau și pentru a reda cântece populare cunoscute. Când războiul s-a încheiat și soldații s-au întors la viața rurală, muzica a intrat în viața civilă și, în cele din urmă, a devenit stil muzical, cântat la nașteri, botezuri, nunți și înmormântări. Există două varietăți principale ale genului, unul din vestul Serbiei și celălalt din sudul Serbiei. Cel mai cunoscut muzician al genului esteBoban Marković(d), de asemenea unul dintre cele mai mari nume din lumea formațiilor moderne de instrumente de suflat.
Cele mai populare festivaluri de muzică suntFestivalul de Trompete Guča(d) cu peste 300.000 de vizitatori anuali șiEXIT(d) din Novi Sad (titlul de „Cel mai bun festival european” în 2007 decernat de UK Festival Awards și Yourope – Asociația Europeană a celor mai mari 40 de festivaluri din Europa).[290][291] Alte festivaluri suntFestivalul de Jazz Nišville(d) din Niš și festivalul rockGitarijada(d) din Zaječar.
Cinematografia sârbă(d) este una dintre cele mai dinamice cinematografii europene mici. Industria cinematografică a Serbiei este puternic subvenționată de guvern, în principal prin granturi aprobate de Centrul de Film al Serbiei. În 2011, au fost produse 17 filme de lung metraj.[295] Există 22 de cinematografe funcționale în țară, dintre care 12multiplexuri(d), cu o participare totală de peste 2,6 milioane. Un procent relativ ridicat, de 32,3% din totalul biletelor vândute, este pentru filme sârbești.[296][297]Studiourile PFI(d) situate înŠimanovci(d) sunt în prezent singurul complex de studiouri din Serbia; este format din 9 scene sonore de ultimă oră și atrage în principal producții internaționale, în special din America și Europa de Vest.[298]Arhiva Iugoslavă de Film(d) aparține acum Serbiei - și cuprinde peste 95 de mii de filmări, fiind una dintre cele mai mari cinci arhive de filme din lume.[299]
Libertatea presei și libertatea de exprimare sunt garantate deConstituția Serbiei.[303] Serbia este clasată pe locul 54 din 180 de țări în raportulprivind libertatea presei din 2014, realizat deReporteri fără Frontiere.[304] Ambele rapoarte au remarcat faptul că mass-media și jurnaliștii continuă să facă față presiunii partizane și guvernamentale asupra politicilor editoriale. Cu toate acestea, mass-media este acum mult mai dependentă de contractele de publicitate și de subvențiile guvernamentale pentru a supraviețui financiar.[305]
Potrivit AGB Nielsen Research în 2009, sârbii urmăresc, în medie, cinci ore de televiziune pe zi, cea mai mare medie din Europa.[306] Există șapte canale de televiziune gratuite la nivel național,Radioteleviziunea publică a Serbiei (RTS) operând trei dintre ele (RTS1(d),RTS 2(d) și RTS3), iar restul patru fiind posturi private:Pink(d),Happy(d),Prva șiO2. Ponderile de piață pentru aceste canale în 2016 au fost următoarele: 20,2% pentru RTS1, 14,1% pentru Pink, 9,4% pentru Happy, 9,0% pentru Prva, 4,7% pentru O2 și 2,5% pentru RTS2.[307] Există 28 de posturi regionale de televiziune și 74 de posturi de televiziune locale.[108] Pe lângă canalele terestre, există zeci de canale de televiziune sârbe disponibile numai pe cablu sau prin satelit.
Există 247 posturi de radio în Serbia.[108] Dintre acestea, șase posturi de radio cu acoperire națională, inclusiv două posturi publice de radiodifuziune aleRadio-Televiziunii Sârbe (Radio Belgrad 1 șiRadio Belgrad 2 / Radio Belgrad 3) și patru companii radio private (Radio S1, Radio S2, Radio și Radio Hit FM). De asemenea, există 34 de posturi regionale și 207 posturi locale.[308]
Există 305 deziare publicate în Serbia,[188] dintre care 12 cotidiane. CotidianelePolitika(d) șiDanas(d) suntpublicațiile de referință(d) ale Serbiei, primul fiind cel mai vechi ziar din Balcani, fondat în 1904.[309] Ziarele cu cel mai mare tiraj sunt tabloideleВечерње новости(d),Blic(d),Kurir(d) șiInformer(d), toate cu peste 100.000 de exemplare vândute.[310] Există un cotidian dedicat sportului -Sportski žurnal(d), un ziar de afaceri,Privredni pregled, două ziare regionale (Dnevnik(d), publicat în Novi Sad șiNarodne novine de la Niš) și un cotidian într-o limbă minoritară (Magyar Szó(d) în limba maghiară, publicat la Subotica).
Există două agenții de știri principale,Beta(d) și Fonet.
La data de 2017[update], din 432 de portaluri web (în principal pe domeniul.rs)[311] cele mai vizitate sunt edițiile online ale ziarelor tipăriteBlic(d) șiKurir(d) , portalul de știriB92 și anunțurileKupujemProdajem(d).[312]
Bucătăria sârbă este în mare parte eterogenă, amestecând caracteristici balcanice (în specialfosta Iugoslavie) cubucătăria mediteraneană (în specialgreacească(d)),turcească și central-europeană (în specialaustriacă(d) șimaghiară(d)). Alimentația este foarte importantă în viața socială sârbă, în special în timpul sărbătorilor religioase, cum ar fiCrăciunul,Paștele și zilele de sărbătoare, de exemplu,slava (onomastica).[313]
Caracteristicile regimului alimentar sârbesc sunt pâinea, carnea, fructele, legumele și produse lactate. Pâinea este baza tuturor meselor sârbești și joacă un rol important în bucătăria sârbă și poate fi găsită în ritualuri religioase. O întâmpinare tradițională sârbească implică oferirea de pâine șisare oaspeților. Carnea este consumată pe scară largă, ca și peștele. Specialitățile sârbe suntčevapčići (cârnați neînveliți din carne tocată, mereu făcuți la grătar și condimentați),pljeskavica(d),sarmale,caimac (produs lactat similar cusmântâna coagulată(d)),Gibanica(d) (plăcintă de brânză și caimac),Ajvar (o cremă din ardei roșu copt),Proja(d) (pâine de porumb) șikačamak(d) (un fel de mămăligă).[314]
Sârbii pretind că țara lor este locul de naștere alrakiei(d) (rakija), o băutură foarte alcoolică distilată în principal din fructe. Rakia sub diverse forme se regăsește însă în întreaga Peninsulă Balcanică, în special în Bulgaria, Croația, Slovenia, Muntenegru, Ungaria și Turcia.Șlivovița (šljivovica), un fel de țuică, este un tip de rakie care considerată băutura națională a Serbiei.[315]
Producția de vinificație din Serbia(d) datează din epoca romană.[316] Vinurile sârbești sunt produse în 22 de regiuni geografice diferite, dominând vinul alb.[317] Pe lângă rakia și bere, vinul este cea mai populară băutură alcoolică din țară.
Sportul joacă un rol important în societatea sârbă, iar țara are o istorie sportivă puternică. Cele mai populare sporturi din Serbia suntfotbalul,baschetul,tenisul,voleiul,polo șihandbalul.
Sporturile profesioniste din Serbia sunt organizate de federațiile și ligile sportive (în cazul sportului de echipă). Una dintre particularitățile sportului profesionist sârb este existența multor cluburi multi-sportive (numite „societăți sportive”), dintre care cele mai mari și cele mai de succes suntSteaua Roșie(d),Partizan(d) șiOSD Belgrad(d) din Belgrad,Voivodina(d) din Novi Sad,Radnički(d) din Kragujevac,Spartak din Subotica.
Novak Đokovic, considerat unul dintre cei mai buni jucători de tenis din toate timpurile
Fotbalul este cel mai popular sport din Serbia, iarAsociația de Fotbal a Serbiei, cu 146.845 de jucători înregistrați, este cea mai mare asociație sportivă din țară.[318]Dragan Džajić a fost oficial recunoscut ca „cel mai bun jucător sârb al tuturor timpurilor” de către Asociația de Fotbal a Serbiei și, mai recent,Nemanja Vidić ,Dejan Stanković șiBranislav Ivanović joacă pentru cluburi de elită din Europa, dezvoltând reputația națiunii ca una dintre cei mai mari exportatori de fotbaliști din lume.[319]
Alți sportivi sârbi notabili sunt: înotătoriiMilorad Čavić (campion mondial în 2009 la 50 de metri fluture și medaliat cu argint la 100 de metri fluture, precum și medaliații olimpici cu argint la 100 de metri fluture înistorica cursă cu înotătorul american Michael Phelps(d)) șiNađa Higl(d), campioană mondial în 2009 la 200 de metri bras – prima femeie sârbă care a devenit campioană mondial la înot); atletaIvana Vuleta(d) (săritoare în lungime, campioană europeană în 2016 și medaliată cu bronz laJocurile Olimpice din 2016); luptătorulDavor Štefanek(d) (medaliat olimpic cu aur în 2016) și taekwondoistaMilica Mandić (medaliată cu aur la olimpiada din 2012).
^Roksandic M.,Mihailovic D.,Mercier N.,Dimitrijevic V.,Morley M.W.,Rakocevic Z.,Mihailovic B.,Guibert P. etBabb J. A human mandible (BH-1) from the Pleistocene deposits of Mala Balanica cave (Sicevo Gorge, Nis, Serbia) // Journal of Human Evolution, 2011, V.61, pp.186–196.
^en The Illyrians. A Stipcevic. Noyes Press. Pg 76the Slavs merged with these people (the Illyrians), thus preserving in their own identity remains of ancient Illyrians
Todorovic, Jelena.O carte a festivalului ortodox în Imperiul Habsburgic: Salutul festiv al lui Zaharija Orfelin către Mojsej Putnik (1757) -pp. 7-8 . Ashgate Publishing, 2006
^abMelissa Katherine Bokovoy, Jill A. Irvine, Carol S. Lilly. State-society relations in Yugoslavia, 1945–1992. Scranton, Pennsylvania, USA: Palgrave Macmillan, 1997. p. 295.
^abcdMelissa Katherine Bokovoy, Jill A. Irvine, Carol S. Lilly. State-society relations in Yugoslavia, 1945–1992. Scranton, Pennsylvania, USA: Palgrave Macmillan, 1997. p. 296.
^Melissa Katherine Bokovoy, Jill A. Irvine, Carol S. Lilly. State-society relations in Yugoslavia, 1945–1992. Scranton, Pennsylvania, USA: Palgrave Macmillan, 1997. p. 301.
Wide Angle, Milosevic și mass-media."Partea a 3-a: Dictatura pe undele aeriene". PBS. Citat din film: "... lucrurile care s-au întâmplat la televiziunea de stat, încălzirea, lucruri pe care le putem recunoaște acum: informații false, raportare părtinitoare. Asta a mers direct de la Milošević la conducătorul televiziunii ".
^Ivan Vejvoda, 'Civil Society versus Slobodan Milošević: Serbia 1991–2000', inAdam Roberts(d) andTimothy Garton Ash (eds.),Civil Resistance and Power Politics: The Experience of Non-violent Action from Gandhi to the Present. Oxford & New York: Oxford University Press, 2009, pp. 295–316.ISBN: 978-0-19-955201-6.
^[2] - Ultimele informații publicate în presa lunară a Ministerului Apărării al Serbiei, "Odbrana", în 1 noiembrie 2011, despre rezervele conform legii adoptate în parlamentul sârb. Documentul conține 20 de pagini și dispune de informații privind obligația de a apăra utilizarea forțelor de rezervă de către țări și de a le împărți în rezervă activă și pasivă
^Jovanka Matic and Larisa Rankovic, "SerbiaEroare în formatul webarchive: Verificați valoarea pentru|url=. Gol.", EJC Media Landscapes; accessed 11 March 2016
^„Манастир Милешева и Бели Анђео” [Mileševa Monastery and the White Angel] (în Serbian). Tourist Organisation of Preijepolje. Accesat în.Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
Albala, Ken, ed. ().Food Cultures of the World Encyclopedia. Santa Barbara, California, US: ABC-CLIO.ISBN978-0-313-37627-6.Mentenanță CS1: Text în plus: lista autorilor (link)
1 Întinde granița convențională dintre Europa și un alt continent.2 Este considerat european din motive culturale, politice și istorice, dar se află geografic în Asia de Vest.3 Insulele oceanice aflate în apropierea Europei sunt de obicei incluse în cadrul continentului, chiar dacă nu se află pe platforma sa continentală.4 Este guvernat deSfântul Scaun, care are suveranitate asupraVaticanului. Țări după continent:Africa·America de Nord·America de Sud·Asia·Europa·Oceania
![Stema Serbiei[*]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aCoat_of_arms_of_Serbia.svg)
.png)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.svg)
