În Senatul Statelor Unite, fiecarestat al Statelor Unite, indiferent de numărul locuitorilor săi, este egal reprezentat de către doisenatori, care sunt aleși pentru o perioadă de șase ani prinvot direct de cătrepopulațiastatului respectiv. Alegerile pentru senatori au loc din doi în doi ani, în anii pari, aproximativo treime din senatori fiind aleși sau realeși cu aceste ocazii. Anii2004,2006 și2008, spre exemplu, au fost ani de alegeri, fiecare din ei, pentru câte o treime din senatori. Astfel, ciclul de realegere și reînnoire completă a Senatului este de șase ani, număr evident identic cu duratamandatului oricărui senator.
Astfel, Senatul SUA este constituit din cei2 x 50 state ale SUA =100 senatori, la care se adaugăvicepreședintele în exercițiu al Statelor Unite, care este, conform legii, șipreședinte al Senatului, dar nu este senator. Acesta nu are drept devot în Congress, și nu intervine în hotărârile și voturile Senate-ului decât dacă existăun scor de 50 la 50 (așa numitulbreak tie vote). În acest caz rar, votul său înclină balanța decisiv în favoarea unei părți.
În realitate, vicepreședintele SUA acționează rar ca președinte al Senatului, cu excepția situaților care necesită un „break tie vote” sau în cazuri ceremoniale. În mod uzual, această funcție este îndeplinită dePreședintele „pro tempore”, care este de obicei senatorul cusenioritate maximă al partidului majoritar din Senat. Adesea, președintele „pro tempore” desemnează un membru al partidului său, de obicei prin rotație, pentru a servi ca președinte activ al unei anumite zile.
Senatul Statelor Unite este privit, și în chip firesc, ca o entitate legislativă mai mult dedicată deliberărilor decât Camera Reprezentanților (House of Reprezentatives); Senate-ul este mai mic ca număr (100 de senatori comparativ cu 435 de reprezentativi), membrii săi sunt aleși pe o perioadă de trei ori mai mare de timp (șase ani comparativ cu doi ani), permițând tratări mult mai colegiale și mai puțin confruntaționale ale problemelor, datorită unei atmosfere care este mult mai puțin fluctuantă așa cum este atitudinea membrilor camerei inferioare, care este puternic ancorată în părerea mereu schimbătoare a opiniei publice.
În același timp, Senate-ul are puteri exclusive garantate deArticolul Întâi alConstituției Statelor Unite ale Americii, care nu sunt oferite și camerei inferioare aparlamentului american. Printre altele, mai importantă decât toate celelalte puteri investite,președintele Statelor Unite nu poate semnatratate sau stabili întâlniri importante fără sfatul și aprobarea Senate-ului (așa numita funcție de "advice and consent").
Creatorii Constituției Statelor Unite au creat un parlament (Congress)bicameral pentru că au dorit ca cele două camere aleentității legislative să fie capabile de a se controla reciproc. Camera inferioară, House of Representatives, a fost concepută de a fi mult mai sensibilă la părerea opiniei publice, a fi o adevăratăcameră a poporului. Camera superioară, Senate, a fost concepută în ideea de a fi mult mai rezervată, un forum al înțelepciunii și bunului simț, reprezentând legislaturile diferitelor state ce alcătuiesc Statele Unite.
Constituția prevede ca orice document ce ține de legislație să fie aprobat de către ambele camere. Puterile exclusive pe care doar Senate-ul le are, și care sunt enumerate concret în Constituție, sunt considerate a fi mai importante decât cele care constituie apanajul exclusiv ale House of Representatives. Ca atare, responsabilitățile Senate-ului, "Camera Superioară" a Congress-ului, sunt mai extensive și intensive decât cele ale House of representatives, "Camera Inferioară."
.svg)
