Movatterモバイル変換


[0]ホーム

URL:


Sari la conținut
Wikipediaenciclopedia liberă
Căutare

Scuderia Ferrari

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ferrari
Denumire completăScuderia FerrariHP S.p.A.
SediuMaranello,Italia
LicențăItaliaItalia
Conducerea echipeiFranțaFrédéric Vasseur[1]
Director tehnicItaliaEnrico Cardile
ItaliaFabio Montecchi
Fondator(i)ItaliaEnzo Ferrari
Campionatul Mondial de Formula 1 din 2025
Piloți de curse16.MonacoCharles Leclerc[2]
44.Regatul UnitLewis Hamilton[3]
ȘasiuSF-25[4]
MotorFerrari 066/12
PneuriPirelli
Evoluția în
Campionatul Mondial de Formula 1
Ani activi1950-prezent
Curse1.106 (1.104 starturi)
Titluri la constructori16 (1961,1964,1975,1976,1977,1979,1982,1983,1999,2000,2001,2002,2003,2004,2007,2008)
Titluri la piloțiItaliaAlberto Ascari
(1952,1953)
ArgentinaJuan Manuel Fangio
(1956)
Statele Unite ale AmericiiPhil Hill
(1961)
Regatul UnitJohn Surtess
(1964)
AustriaNiki Lauda
(1975,1977)
Africa de SudJody Scheckter
(1979)
GermaniaMichael Schumacher
(2000,2001,2002,2003,2004)
FinlandaKimi Räikkönen
(2007)
Victorii248 (22,42%)
Pole-uri253 (22,88%)
Tururi rapide263 (23,78%)
Podiumuri830 (75,05%)
Puncte10.418
Prima cursăMP al Principatului Monaco din1950
Prima victorieMP al Marii Britanii din1951
Ultima victorieMP de la Ciudad de México din 2024
Ultima cursăMP de la Miami din2025
Poziția în2024Locul 2 (652 de puncte)
Prezență online
site web oficial
pagină Facebook
cont X
cont Instagram
canal YouTube
Modificătext Consultați documentația formatului

Scuderia Ferrari HP S.p.A. este divizia de curse aproducătorului auto italian de lux,Ferrari, și echipa de curse care concurează în cursele deFormula 1. Este cea mai veche echipă de Formula 1 care a supraviețuit și cea mai de succes, ea participând în fiecare campionat mondial dinsezonul de Formula 1 din 1950 și până în prezent.[5] Echipa a fost fondată deEnzo Ferrari, inițial pentru a concura cu mașini de curse produse deAlfa Romeo, dar în 1947 Ferrari începuse să-și construiască propriile mașini.Marele Premiu al Italiei de laMonza este considerată cursa de acasă a echipei.

Drept constructor, Ferrari are un record de 16Campionate la Constructori, ultimul dintre care a fost câștigat în2008.Alberto Ascari,Juan Manuel Fangio,Mike Hawthorn,Phil Hill,John Surtees,Niki Lauda,Jody Scheckter,Michael Schumacher șiKimi Räikkönen au câștigat un record de 15Campionate la Piloți pentru echipă.[6] De la titlul lui Räikkönen din2007, echipa a pierdut la limită titlul la piloți din2008 cuFelipe Massa și titlurile la piloți din2010 și2012 cuFernando Alonso.Marele Premiu al Toscanei din 2020 a marcat al 1000-lea Mare Premiu pentru Ferrari în Formula 1.

Michael Schumacher este cel mai de succes pilot al echipei. Alăturându-se echipei în1996 și plecând în2006, a câștigat cinci titluri consecutive la piloți și 72 de Mari Premii pentru echipă. Titlurile sale au venit consecutiv între2000 și2004, iar echipa a câștigat titluri consecutive la constructori între1999 și2004; aceasta a fost cea mai reușită perioadă a echipei. Piloții echipei pentru sezonul din2023 suntCharles Leclerc șiCarlos Sainz Jr..

Enzo Ferrari

[modificare |modificare sursă]

Articol de bază:Enzo Ferrari

Născut în1898,Enzo Ferrari, fost pilot de curse, a fondat Scuderia Ferrari în1929, preparând automobileAlfa Romeo pentru piloții privați. După opt ani Scuderia Ferrari devineAlfa Course, echipa de uzină a fabricantului deautomobile, însăEnzo Ferrari a rămas manager.

După cel de-al doilea război mondialEnzo Ferrari pleacă de laAlfa Romeo și decide să construiască primul său automobil, în ciuda unui contract pe care îl semnase cuAlfa Romeo și care îi interzicea acest lucru. În paralel cu construcția de automobile de stradă,Enzo Ferrari se ocupa și de echipa de curse, care a debutat înFormula 1 în1950, odată cu prima ediție a campionatului mondial de profil.

Enzo Ferrari a fost înzestrat cu o personalitate extrem de puternică, acest lucru ajutându-l de nenumărate ori în contrele pe care le-a avut de-a lungul anilor cuFederația Internațională a Automobilului. Conștient de puterea sa și mai ales de importanța prezenței echipei sale în campionatul mondial,Enzo Ferrari a amenințat de multe ori cu retragerea echipei dacă regulamentul nu este schimbat după bunul său plac.

Enzo Ferrari a condus Scuderia Ferrari până în ultimii ani ai vieții. A decedat în1988.

Il Cavallino Rampante

[modificare |modificare sursă]

Caluțul cabrat este cel mai cunoscut simbol atât al echipei deFormula 1 cât și a diviziei de automobile de stradă. La origine el a fost simbolul familieiBaracca, o familie nobiliară dinItalia.Francesco Baracca, fiul conților Baracca, a luptat în primul război mondial alături deAlfredo Ferrari, fratele mai mare a luiEnzo, ambii fiind piloți de vânătoare, căluțul fiind simbolul escadrilei.

După război, conții Baracca i-au permis luiEnzo Ferrari să folosească simbolul în memoria fiului lor dispărut în luptă. Acestuia i-au fost adăugate fundalul galben, culoarea orașuluiModena, steagulItaliei în partea de sus, precum și litereleS șiF, inițialele Scuderiei Ferrari.

Istoric

[modificare |modificare sursă]

1929-1949

[modificare |modificare sursă]

În primii patru ani de activitate, Scuderia Ferrari a avut parte de suportul direct al companieiAlfa Romeo, însă retragerea companiei milaneze în1933 l-a aruncat peEnzo Ferrari într-o profundă criză, de unde a fost ajutat să iasă de către producătorul de pneuriPirelli.

Deși Scuderia Ferrari a încorporat de-a lungul acelor ani piloți celebri ai acelor vremuri -Tazio Nuvollari,Achille Varzi șiLouis Chiron, rezultatele au fost modeste. În ciuda câtorva victorii Scuderia Ferrari nu putea face față echipelor germane.

În1938Alfa Romeo cumpără echipa luiEnzo Ferrari și îi schimbă numele înAlfa Course. Deși era în continuare manager,Enzo Ferrari depindea acum de directorul tehnic al echipei, unul numit deAlfa Romeo. Această situație nu i-a convenit luiEnzo Ferrari care a decis să plece de laAlfa Course.

În ciuda faptului că atunci când a părăsitAlfa Romeo,Enzo Ferrari nu avea dreptul de a construi automobile, încalcă contractul semnat și proiectează împreună cu inginerii săi modelulFerrari Tipo 815, primul prototipFerrari construit vreodată. Scăparea din contractul cuAlfa Romeo a fost faptul căEnzo Ferrari fondaseAuto Avio Costruzioni, o companie producătoare de unelte, iarTipo 815 era considerat un prototip și nu un automobil. CuFerrari Tipo 815 are loc redebutul Scuderiei în cursele auto, luându-se startul laMille Miglia în1940.

Venirea războiului a pus punct activităților pentru o perioadă. Tot atunci fabrica sa de laModena fusese bombardată de aliați, fiind mutată laMaranello, unde este și astăzi. La reinstalarea păcii, însă, Scuderia Ferrari și-a reluat activitatea și în1947 construieșteFerrari 125', primul automobil fabricat vreodată deFerrari. Construit un doar trei exemplare, fiecare însă diferit,Ferrari 125 avea un motor V8 de 1.500 cmc.

Cu125 Scuderia Ferrari se alinează la startul primuluiMare Premiu, cel alItaliei din1948, an în care s-au câștigat și primele curse majore -Targa Florio șiMille Miglia, ambele cuFerrari 166', al doilea automobil produs laMaranello.

1950-1959

[modificare |modificare sursă]

Într-un mod extrem decurios Scuderia Ferrari a lipsit de la prima cursă a nou înființatului Campionat Mondial deFormula 1, motivul fiind acela căEnzo Ferrari a dorit să protesteze pentru regulamentul scris deFederația Internațională a Automobilului și pe care îl considera avantajos pentruAlfa Romeo, marii săi rivali. Scuderia Ferrari s-a prezentat totuși la startul celei de-a doua etape - Marele Premiu al Principatului Monaco - undeAlberto Ascari a terminat al doilea.

Concurența cuAlfa Romeo practic nici nu a existat în1950 pentru că milanezii erau mult prea puternici, nefiind ajunși de Ferrari în ciuda faptului că de-a lungul sezonului s-au folosit mai multe monoposturi, fiecare înglobând soluții tehnice diferite.

Nici în1951 Ferrari nu a putut face față rivalilor, totuși sezonul avea să aducă prima victorie, odată cu trimful luiJosé Froilán González în Marele Premiu al Marii Britanii de laSilverstone. Această victorie ar fi trebuit să fie a luiAlberto Ascari, primul pilot al echipei, dar abandonul acestuia l-a făcut peEnzo Ferrari să îl cheme la boxe peGonzalez cerându-i să îi încredințeze mașina luiAscari, doar pentru a se lovi de refuzul acestuia din urmă de a mai concura în acea cursă.

Schimbarea regulamentuluiFormulei 1 înainte de sezonul1952 a făcut ca Scuderia Ferrari să domine campionatul, beneficiind și de retragerea din campionat a celor de laAlfa Romeo. Dacă în1950Enzo Ferrari a acuzat federația că avantajeazăAlfa Romeo, în1952 rolurile s-au inversat.

Ferrari 500, model folosit în1952

Rămași fară rivali, cei de la Ferrari au dominat sezoanele1952 și1953, reușind primele două titluri mondiale în întrecerea piloților, ambele fiind semnate deAlberto Ascari. Pe atunci campionatul constructorilor nu se organiza. Tot în acei doi aniAlberto Ascari și Ferrari a reușit două recorduri care mai dăinuie și astăzi. Mai întâi Ferrari a câștigat 14 curse consecutive la care a participat, nouă dintre ele fiind ale luiAscari.

În1954 echipa a înregistrat un recul neputând face față luiJuan Manuel Fangio care în acel an a condus pentruMaserati șiMercedes Benz. Perioada mai puțin fastă a continuat și în1955 când a fost al doilea sezon, după1950 în care Ferrari nu a câștigat nici o cursă.

Falimentul echipeiLancia, la finele anului1955, i-a făcut pe cei de la Ferrari să cumpere șasiurile acesteia și să le folosească în1956. În1955Lancia a fost singura echipă din campionat care a reușit să pună unele probleme celor de laMercedes Benz. Mai mult decât atât, retragereaMercedes Benz l-a făcut peJuan Manuel Fangio liber de contract, acesta fiind înregimentat la Ferrari, cu care a și câștigat de altfel campionatul în1956.

Un al patrulea titlu mondial la piloți a fost adus de cătreMike Hawthorn în1958, la volanului unuiFerrari 246 Dino, denumit așa în memoria luiDino Ferrari, fiul luiEnzo Ferrari decedat în1956 de leucemie la doar 21 de ani, britanicul fiind primul dintre cei doi piloți din istoriaFormulei 1 care devenit campioni mondiali l-a finele unui sezon în care nu au reușit să câștige decât o singura cursă. Titlul constructorilor, primul acordat vreodată, a fost însă pierdut în detrimentul echipei britaniceVanwall. O altă echipă britanică, de această datăCooper, a dominat lupta cu Ferrari în1959.

În anii '50 Scuderia Ferrari nu a participat doar înFormula 1. Piloții și inginerii de laMaranello erau an de an prezenți la toate întrecerile auto de seamă din acei ani, încluzând aiciCursa de 24 ore de la Le Mans șiMille Miglia. Acest fapt s-a petrecut pentru căEnzo Ferrari avea un principiu: toate automobilele pe care le construia trebuiau să participe la curse. Astfel, victoriei din1949, prima reputată de Scuderia Ferrari laLe Mans când câștigator a fost declarat cuplulLuigi Chinetti -Peter Mitchell-Thomson care a pilotat unFerrari 166MM, i s-a adăugat victoriile reușite de cuplurileJosé Froilán González -Maurice Trintignant în1954 șiOlivier Gendebien -Phil Hill în1958.

Scuderia Ferrari a dominat Campionatul Mondial de Automobile Sport, înființat în1953, acolo unde a câștigat cinci dintre titlurile puse în joc în perioada1953 -1958 inclusiv.

Succesul de laMille Miglia a fost și mai pronunțat, Scuderia Ferrari câștigând opt din cele unsprezece curse la care a participat între1948 și1957. Cea din1957 avea să fie și ultima pentru că autoritățile italiene au interzis cursa ca urmare a unui accident provocat de Ferrari-ul luiAlfonso de Portago în urma căruia au decedat doisprezece spectatori, incluzând șapte copii,Enzo Ferrari fiind acuzat de omucidere.

Succeselor reputate în1948 și1949 de laTarga Florio li s-au adăugat un altul în1958.

În1952 Scuderia Ferrari l-a trimis peAlberto Ascari să participe laIndianapolis 500, cea mai celebră cursă americană. Pilotul italian a avut parte de o evoluție relativ bună, luând în considerare faptul că era totuși la prima sa participare, terminând la un tur distanță de lideri. Pentru câteva minute chiar a crezut că a câștigat cursa, pentru că a fost primul pilot căruia i s-a arătat steagul de finiș, însă mai apoi oficialii i-au luat "victoria".

1960-1969

[modificare |modificare sursă]

După un nou sezon,1960, în care nu a reușit să câștige nici un titlu mondial, Ferrari, s-a prezentat la startul sezonului1961 cu o mașină nouă -Ferrari 156, revoluționară din mai multe puncte de vedere, care avea o parte frontală distinctivă, de unde și porecla mașinii -Nas de rechin. Cu această mașină, Ferrari a spulberat opoziția în acel sezon,Phil Hill reușind să câștige un nou titlu mondial, iar ajutorul acordat de cătreWolfgang von Trips șiGiancarlo Baghetti a fost hotărâtor în câștigarea primului titlul în campionatul constructorilor, un titlu la careEnzo Ferrari ținea foarte mult pentru că el era convins că mașinile sale și nu piloții câștigau curse.

Phil Hill șiWolfgang von Trips au mers cap la cap în1961 până înainte cu cursa de laMonza, penultima a campionatului, cândvon Trips era lider cu 33 de puncte, față de 25 ale luiHill. Înainte de cursa de laMonza cei doi piloți se înțeleseseră că acela care va câștiga înItalia să devină campion mondial, însă tragedia s-a produs în momentul în carevon Trips a pierdut controlul volanului în virajul Parabolica, după o coliziune cuLotus-ul luiJim Clark, mașina lui luându-și pur și simplu zborul. În urma acelui accident și-au pierdut viața 13 spectactori și pilotul.

În1961 s-a produs o premieră înFormula 1,Giancarlo Baghetti câștigând Marele Premiu al Franței, chiar cursa sa de debut înFormula 1. Această performanță nu a fost egalată până în prezent.

Ferrari 156 în1962

Apariția a numeroase echipe britanice, care aveau pretenții din ce în ce mai mari, dar și politica dusă deEnzo Ferrari, una neînțeleasă de multă lume, a făcut ca echipa dinMaranello să înregistreze un nou recul în1962 și1963 acesta datorându-se plecării de la echipă a mai multor ingineri, în frunte cu directorul tehnicCarlo Chiti, care nu a fost de acord cu unele decizii luate deEnzo Ferrari. Cei care au plecat au format o echipă nouă -ATS.

Ferrari a revenit pe prima poziție a campionatului în1964 când a semnat o noua dublă,John Surtess câștigând în campionatul piloților, dar numai după ceJim Clark, protagonistul acelui sezon, a avut parte de numeroase probleme tehnice,John Surtess nefiind nici măcar primul pilot al Scuderiei, acest avantaj fiind de partea luiLorenzo Bandini, iar postura de prim pilot al echipei oferea multe avantaje chiar și în timpul curselor. Succesul s-a datorat în mare parte unui nou motor proiectat de inginerii de laMaranello.

Ultima parte a anilor '60 a fost mai puțin prolifică pentru Scuderia Ferrari, în ciuda numeroaselor mașini și configurații de motoare folosite. Bătălia purtată până atunci de la egal la egal cu echipele britanice fusese în cele din urmă pierdută, aceasta în mare parte și datorită firii deosebit de conservatoare a luiEnzo Ferrari, fire care înconjura și echipa de curse. Era însă și un secret la mijloc: luiEnzo Ferrari îi plăceau mai mult cursele de Sport Prototip, acolo unde materialul de concurs folosit se apropia mult mai mult de automobilele pe care le producea pentru a circula pe drumurile publice decât o făcea materialul de concurs folosit înFormula 1.

Situația avea să se schimbe însă în1968 cândEnzo Ferrari vinde 50% din acțiunileFerrari concernuluiFiat.

Aventura Scuderiei Ferrari laLe Mans a continuat și în anii '60 când a câștigat șase curse consecutive între1960 și1965, înainte caLe Mans să devină o afacereFord pentru câteva sezoane. Victoriilor de laLe Mans li s-a asociat și titlurile din Campionatul Mondial de Automobile Sport din1960,1961,1962,1963,1964,1965 și1967.

În anii '60 au fost câștigate și trei curse laTarga Florio, în1961,1962 și1965.

1970-1979

[modificare |modificare sursă]

Deși inițialFiat l-a lăsat peEnzo Ferrari să își conducă în continuare cum dorește echipa deFormula 1, faptul că aceasta nu mai putea ridica nici un fel de pretenții la cucerirea titlurilor mondiale, i-a făcut pe noii acționari de laTorino să-l promoveze peLuca di Montezemolo în postul de asistent personal a luiEnzo Ferrari în1973, noul asistent intrând imediat în pâine prin cooptarea în echipă a luiNiki Lauda, văzut la vremea aceea drept unul dintre cele mai promițătoare talente dinFormula 1.

Șidi Montezemolo nu s-a înșelat cuLauda, austriacul câștigând primele sale curse cu Ferrari în1974, anunțându-se un real pretendent la titlul suprem în1975. Succesul luiLauda l-a promovat pedi Montezemolo în funcția de director sportiv la Scuderia Ferrari, un post care practic însemna conducerea efectivă a echipei.

O altă mișcare inteligentă a luiLuca di Montezemolo a fost faptul că a reușit sâ îl convingă peEnzo Ferrari sâ îl promoveze din nou în funcția de director tehnic peMauro Forghieri, cel care construise mașina care adusese ultimele titluri mondiale câștigate de Ferrari la acea dată. Și din noudi Montezemolo a avut dreptate pentru că soluția abordată deForghieri, una prin care a amplasat transversal cutia de viteze a mașinii, a adus echipei șapte titluri mondiale în perioada1975 -1979, un al optulea fiind oprit doar de atitudinea luiNiki Lauda.

Niki Lauda în1976 înainte de accidentul din Germania

După un început mai slab de sezon în1975,Niki Lauda s-a dezlănțuit începând cu etapa a cincea, câștigând trei curse consecutive, sosind al doilea în a opta etapă a sezonului, înainte de a o câștiga pe a noua. În fine, a cincea sa victorie în1975 a venit în ultima etapă a sezonului, când austriacul era deja campion mondial. Scuderia Ferrari a câștigat în1975 șase curseClay Regazzoni impunându-se și el odată, astfel că anul1975 fusese cel mai bun an din1964 încoace.

Dominarea luiNiki Lauda a continuat în1976 când deja după câteva etape era clar că austriacul își va trece în cont un al doilea titlu mondial, dar în Marele Premiu al Germaniei s-a produs drama:Lauda a avut parte de un accident în al doilea tur al cursei, în urma căruia mașina sa a luat foc. Rănile suferite l-au făcut să stea departe de curse pentru o vreme, permițându-i luiJames Hunt de laMcLaren să refacă diferența de puncte. CândLauda a revenit la curse, în Marele Premiu al Italiei, o lună și jumătate după accidentul dinGermania, avea totuși în buzunar un avans considerabil, dar victoriile luiHunt dinCanada șiSUA au neutralizat complet acel avantaj, ultima bătălie, decisivă pentru titlu, urmând să se dea înJaponia, acolo undeLauda a refuzat să concureze, invocând condițiile meteo, permițându-i luiHunt să câștige titlul piloților, Ferrari trebuind să se mulțumească doar cu titlul constructorilor.

Atitudinea luiLauda nu a fost deloc gustată deLuca di Montezemolo, austriacul fiind dat afară de la Ferrari un an mai târziu, imediat după ce a adus, totuși, echipei sale două noi titluri mondiale. În acel an de la Ferrari a plecat șiLuca di Montezemolo, acestuia preluând un alt rol în cadrul concernuluiFiat.

În1978 Ferrari a pierdut bătălia cuLotus, echipa luiColin Chapman având avantajul folosirii efectului de sol, dar italienii au revenit la putere în1979 cândJody Scheckter a câștigat un nou titlu mondial pentru Ferrari, echipă care s-a impus și în campionatul constructorilor.

Scuderia Ferrari și-a continuat aventura în Campionatul Mondial de Automobile Sport și în anii '70, câștigând însă doar un singur titlu mondial, în1972.

În1972 Scuderia Ferrari a construit un circuit propriu laFiorano, devenind astfel prima, și până în prezent singura echipă deFormula 1 cu un astfel de circuit. De fapt, la ora actuală Scuderia Ferrari are două circuite private, al doilea fiind cel de laMugello, însă doarFiorano este folosit exclusiv de către Ferrari.

1972 a însemnat și ultima victorie reputată de Scuderia Ferrari laTarga Florio. Cursă a încetat să se organizeze cinci ani mai târziu.

1980-1989

[modificare |modificare sursă]

După un an foarte bun în1979 când Ferrari a reușit dubla, în1980 au avut parte de un sezon foarte prost, reușind abia opt puncte și un rușinos loc zece în campionatul constructorilor. Urmare a acestei clasări, la Ferrari este adusDr Harvey Postlethwaite pe postul de designer, pentru a neutraliza avântul aerodinamic luat de echipele britanice.

Rezultatele muncii luiDr Harvey Postlethwaite s-au văzut imediat și după două victorii în1981, ambele semnate deGilles Villeneuve, în1982 Ferrari a câștigat un nou titlu mondial la constructori, doar un accident care l-a privat de prezența în ultimele patru curse ale sezonului făcându-l peDidier Pironi să nu câștige titlul mondial al piloților.

De fapt1982 a fost un an tragic pentru Ferrari - a fost anul în careGilles Villeneuve a suferit un accident fatal în timpul calificărilor pentru Marele Premiu al Belgiei. Relația dintreGilles Villeneuve șiEnzo Ferrari era una deosebită, pentru că ultimul îl considera pe canadian ca pe fiul său. Decesul luiVilleneuve l-a făcut peEnzo Ferrari, de-acum în vârstă de 84 ani, să se retragă în sinea lui, preferând să stea din ce în ce mai mult ferit de ochii opiniei publice.

Titlul mondial din1982 a fost dublat de cel din1983, tot la constructori, însă laMaranello începea un nou declin.

Chiar dacă la Ferrari a fost adus la începutul lui1984Michele Alboreto, primul pilot italian la Maranello după aproape un deceniu, Scuderia nu a putut face față echipelorMcLaren șiWilliams, ajungând să joace un rol secundar, câștigând totuși câteva curse, drept urmareDr Harvey Postlethwaite este concediat, locul său fiind luat de cătreJohn Barnard, cel care ajutaseMcLaren să devină o echipă de top înFormula 1. Alegerea nu a fost însă extrem de inspirată pentru căBarnard a cedat insistențelor soției care nu dorea să locuiască înItalia, preferând astfel să lucreze cu Scuderia Ferrari dinMarea Britanie, relația având din start probleme de comunicare.

Pe data de14 august1988,Enzo Ferrari deceda la vârsta de 90 ani, lăsând în urmă cea mai respectată echipă deFormula 1 din toate timpurile.

Urmare a decesului său,Fiat își urca cota de acțiuni de la 50% la 90%, restul de 10% fiind moștenite dePiero Lardi Ferrari, fiul nelegitim a luiEnzo Ferrari.Pierdo și-a asumat conducerea Scuderiei imediat după moartea tatălui său, conducându-și piloții, peGerhard Berger șiMichele Alboreto, spre o dublă laMonza la doar câteva zile după decesul luiEnzo.

Piero Lardi Ferrari a încercat să copieze stilul managerial a luiLuca di Montezemolo și să semenze doi piloți de top. Dacă primul a fost semnat imediat, fiind vorba despre britaniculNigel Mansell, în cazul celui de-al doileaPiero Lardi Ferrari s-a oprit asupra francezuluiAlain Prost, contractul fiind semnat în1989 cândProst era încă pilot laMcLaren, urmând să înceapă în1990.

1990-1999

[modificare |modificare sursă]
Alain Prost în1991 în Marele Premiu al SUA

TriplaAlain Prost -Nigel Mansell -John Barnard a readus Scuderia Ferrari în top în1990 când s-a bătut din nou pentru titlurile mondiale puse în joc în acel an.Alain Prost a câștigat cinci curse, una dintre ele, în Marele Premiu al Franței, fiind victoria cu numărul 100 pentru Scuderia Ferrari înFormula 1, iarNigel Mansell una, Ferrari fiind astfel în cărți pentru ambele titluri mondiale până înainte de ultima cursă. În final ambele au fost însă pierdute în fața celor de laMcLaren.

Evoluția din1990 a fost însă doar meteorică, iar după ea a început cea mai neagră perioadă din istoria echipei înFormula 1, în perioadaseptembrie1990 -iulie1994 nefiind câștigată nici o cursă.

Nefiind convinși de capacitățile manageriale ale luiPiero Lardi Ferrari, directorii de laFiat au instalat un trimviat la conducerea echipei, numindu-i și pe Marco Piccinini și Claudio Lombardi la conducere, însă acest lucru nu a făcut decât să nasca certuri interminabile între cei trei. Mai întâi la finele lui1990 a plecatNigel Mansell, apoi după numai un an, cu o cursă înainte de finalul sezonului,Alain Prost este concediat de Lombardi pentru că francezul și-a permis să asemuiască mașina cu un tractor. Mai apoi au plecat șiPiero Lardi Ferrari și Marco Piccinini, Claudio Lombardi rămânând singur.

Cum problemele erau din ce în ce mai mari,Fiat decide numirea luiLuca di Montezemolo pe postul de președinte alFerrari, marchizul urmând să se ocupe direct și de echipa deFormula 1, acolo unde Claudio Lombardi este numit mai întâi director tehnic, iar mai apoi șef al departamentului de motoare, postul de director tehnic fiind încredințat luiJohn Barnard, cel care până atunci fusese consultant. Revenirea luidi Montezemolo laFerrari a fost primul pas spre o curățenie generală în urma căreia au căzut multe capete.

Mai întâidi Montezemolo a căutat un nou director sportiv care să îndeplinească rolul pe care l-a avut el la Scuderia Ferrari în anii '70 și, după o discuție cuBernie Ecclestone, s-a oprit asupra luiJean Todt, un fost navigator de raliuri, atunci director sportiv laPeugeot Sport.Todt a fost numit în această funcție în1993, începându-și activitatea pe data de1 iulie.

Numirea luiJean Todt ca director sportiv la Scuderia Ferrari a însemnat plecarea lui Claudio Lombardi, locul acestuia fiind luat dePaolo Martinelli. Pentru o perioadăJohn Barnard a rămas în funcție, așa cum au rămas pe loc și cei doi piloți ai Scuderiei -Jean Alesi șiGerhard Berger.

CuTodt la conducere Scuderia Ferrari a revenit rapid în lupta pentru podium, iarGerhard Berger a câștigat Marele Premiu al Germaniei din1994, urmat fiind deJean Alesi care a câștigat Marele Premiu al Canadei un an mai târziu. Totuși niciBerger și niciAlesi nu erau piloți capabili să aduca titlul mondial înapoi laMaranello, astfel că în toamna lui1995 a fost semnatMichael Schumacher, campionul mondial dinFormula 1 în1994 și1995, germanul urmând a fi secondat de cătreEddie Irvine. Seria înlocuirilor a continuat cuJohn Barnard, în locul său fiind adusRoss Brawn, cel care lucrase deja cuMichael Schumacher laBenetton, un alt fost colaborator de-a luiSchumacher,Rory Byrne, fiind numit designer șef.

După un an de tranziție în1996, Scuderia Ferrari a revenit în lupta pentru titlurile mondiale în1997 când însă le-a pierdut pe ambele în ultima etapă. Scenariul s-a repetat și în1998, astfel că tensiunea ce se instalase laMaranello în prima parte a anilor '90 revenise. Cu calm și multă muncă, Ferrari a câștigat la finele sezonului1999 primul titlu mondial după șaisprezece ani de secetă. În acel anEddie Irvine s-a clasat pe locul secund în întrecerea piloților.

2000-2009

[modificare |modificare sursă]

Cucerirea titlului mondial în întrecerea constructorilor în1999 a dus la dispariția totală a tensiunii, pentru prima dată după mai bine de un deceniu angajații de la Scuderia Ferrari putând să lucreze în liniște, iar acest avantaj s-a văzut imediat pentru că în perioadă2000 -2004 s-au câștigat zece titluri mondiale din tot atâtea posibile, doborându-se record după record. Practic doarMcLaren în2000 și2003 a fost singura echipă care a mai pus ceva probleme.

Michael Schumacher a avut parte de un debut de senzație în2000, câștigând primele trei curse ale sezonului și instalându-se în fruntea clasamentului. Ulterior însăMika Häkkinen șiMcLaren au reușit să revină și beneficiind de cele trei abandonuri consecutive ale luiSchumacher din luna iulie au redus semnificativ distanța din campionat, preluând chiar conducerea după Marele Premiu al Belgiei. Sezonul s-a terminat pentruMichael Schumacher exact așa cum începuse, adică cu victorii la rând, de această dată fiind vorba de patru, iar după cursa dinJaponia,Michael Schumacher devenea campion mondial al piloților, primul titlu reușit de Scuderia Ferrari în acest campionat după o pauză de 21 de ani.

Un nou titlu mondial a urmat în2001, de această datăMcLaren fiind doar un adversar distant al celor de la Ferrari, iar în2002 a urmat o veritabilă demonstrație de forță a echipei care a câștigat 15 din cele 17 etape ale sezonului,Michael Schumacher reușind 11 victorii, record de victorii într-un singur sezon, iarRubens Barrichello alte patru. MonopostulFerrari F2002 folosit de Scuderia Ferrari în acel an este considerat de mulți drept cea mai bună mașină deFormula 1 din toate timpurile.

Rubens Barrichello (stânga) șiMichael Schumacher (dreapta) înMarele Premiu al Austriei din 2002.

Sezonul2003 a debutat mai slab pentru Ferrari, nici o victorie nefiind reușită în primele trei curse, dar odată introdusă noua mașină -Ferrari F2003 GA, nimeni nu mai mai putut sta în calea lor. Totuși, schimbarea sistemului de punctare a arătat pe hârtie un sezon deosebit de disputat, pentru că de-acum victoria aducea doar două puncte mai mult decât locul secund, față de patru până în2002, acest lucru făcând ca situația titlului mondial al piloților să se decidă abia în ultima etapă a sezonului cândMichael Schumacher a câștigat al patrulea titlu mondial consecutiv.

2004 a fost în mare o repetare a sezonului2002: Ferrari a câștigat din nou 15 curse (13 prinMichael Schumacher și două prinRubens Barrichello), spulberând pur și simplu competiția.

FIA a decis să schimbe semnificativ regulamentul, interzicând în primul rând schimbul de pneuri în timpul curselor, ceea ce a lovit din plin în Scuderia Ferrari care folosea pneuriBridgestone pe când rivalii foloseauMichelin, considerate mai bune pe toată durata cursei. În aceste condiții Ferrari nu a contat în lupta pentru titlul suprem, reușind o singură victorie în întreg sezonul.

Situația s-a schimbat dramatic în2006 când reintroducerea schimbului de pneuri a readus Ferrari în lupta pentru titlul mondial. După o primă parte a sezonului mai slabă,Michael Schumacher a avut parte de câteva curse foarte bune în perioada de vară reușind să-l egaleze peFernando Alonso în campionatul piloților, dar problemele de motor avute înJaponia l-au privat de titlul mondial, Ferrari terminând pe locul secund și la constructori.

Sezonul din2007 va intra în istoria Formulei 1 drept unul dintre cele mai intense sezoane. Două echipe legendare, Ferrari șiMcLaren împreună cu piloții lor,Felipe Massa și noua achiziție,Kimi Räikkönen contraFernando Alonso și debutantuluiLewis Hamilton, au luptat pentru titlul mondial până la la ultima cursă. În sezonul în careBridgestone a devenit din nou singurul furnizor de pneuri, Scuderia a acumulat 9 victorii (6 cu Räikkönen, 3 cu Massa) și 9 pole position, reușind să câștige campionatul la constructori cu 204 puncte și campionatul la piloți,Kimi Räikkönen câștigând ultima cursa a sezonului înBrazilia în fața celor de laMcLaren.

La sfârșitul unui sezon la fel de intens ca precedentul, Ferrari a câștigat cel de-al 16-lea titlu la constructori cu 8 victorii (6 cu Massa, 2 cu Räikkönen) și 8 pole position. În ceea ce privește titlul la piloți, ultima cursă dinBrazilia a fost o zi tristă pentru Scuderia:Felipe Massa care a câștigat cursa, a fost campion mondial pentru mai puțin de 40 de secunde, până cândLewis Hamilton a trecut linia de sosire. La ultimul viraj, pilotul britanic a trecut pe poziția a cincea, acumulând cele 4 puncte necesare pentru a câstiga titlul, cu un punct mai mult decât Massa.

Sezonul din2009 a fost unul dezamăgitor pentru Ferrari, reușind doar un loc 4 în campionat (70 de puncte), cel mai bun pilot fiindKimi Räikkönen, terminând pe locul 6 cu 48 de puncte.

2010-2019

[modificare |modificare sursă]
Sebastian Vettel în 2015.

Sezoanele2010-2013 au fost cu urcușuri și coborâșuri pentru echipă, în2010 Alonso fiind la 4 puncte în spatele campionului mondial,Sebastian Vettel. În2011 dezamăgirea s-a instalat din nou în echipă, Scuderia terminând pe 3 în campionat, însă la o diferență mare de primul loc, urmând ca în2012 să fie din nou o luptă strânsă între Ferrari șiRed Bull, cuaustriecii ieșind învingători, avându-l peSebastian Vettel câștigând un nou titlu în fața luiAlonso, la doar 3 puncte diferență. Odată cu introducerea noilor motoarea V6 începând cu sezonul din2014,Felipe Massa a părăsit echipa, făcând loc pentru revenirea luiKimi Räikkönen. Sezonul a fost unul dezastruos însă, Ferrari terminând pe locul 4, la 485 de puncte în spatele celor de laMercedes.

Începând cu2015,Sebastian Vettel a părăsitRed Bull pentru a intra la Ferrari în locul luiFernando Alonso care a plecat laMcLaren. Vettel și Räikkönen vor fi coechipieri până în2018, finlandezul părăsind echipa pentruAlfa Romeo Racing, unde va concura începând cu2019 și de unde se va și retrage în 2021. În acești 4 ani, echipa a avut o evoluție mediocră, nereușind să facă față celor de laMercedes, terminând în fiecare an pe locul 2, cu excepția sezonului din2016, când a terminat pe locul 3. În2019 parcursul a continuat în aceeași notă, Vettel și noul pilotCharles Leclerc terminând din nou pe locul 2.

2020-prezent

[modificare |modificare sursă]

Sebastian Vettel șiCharles Leclerc au fost reținuți pentruSezonul de Formula 1 din 2020, Leclerc a fost contractat să conducă pentru echipă până în 2024, în timp ce contractul lui Vettel expiră la sfârșitul anului. Pe 18 august 2020, Scuderia a semnat noul Acord Concorde pentru a concura în Campionatul Mondial de Formula 1 din 2021 până în 2025, coincizând cu noile modificări ale regulii, exprimându-și în același timp sinonimia și angajamentul cu acest sport. Marele Premiu al Toscanei din 2020 a marcat cel de-al 1000-lea start într-o cursă pentru Ferrari drept constructor. Ferrari a terminat sezonul pe locul 6 în Campionatul Constructorilor, cea mai proastă clasare din1980.

În2021, Ferrari l-a semnat peCarlos Sainz Jr. de laMcLaren în locul lui Vettel care a părăsit echipa după 6 ani petrecuți cu echipa din Maranello. Ferrari a avut un parcurs mai bun față de 2020, terminând pe locul 3 după o luptă destul de strânsă cuMcLaren, care a terminat pe locul 4. Ferrari a fost singura echipă care a punctat în toate cursele sezonului 2021.

În2022, odată cu modificările de regulament aduse deFIA,[7] Ferrari a început o campanie foarte promițătoare, obținând 2 victorii în primele 3 curse ale sezonului. Totuși, fiabilitatea proastă a motorului și strategiile de cursă îndoielnice nu i-a permis echipei din Maranello să poarte o bătălie strânsă pentru titlu împotrivaRed Bull. Echipa a mai câștigat 2 curse în restul sezonului, terminând pe locul 2 în clasamentul constructorilor, la distanță mare față de prima poziție. După încheierea sezonului, directorul principal al echipei,Mattia Binotto, și-a anunțat demisia după 4 ani în această funcție.[8] Binotto a părăsit compania după aproape 30 de ani.

Palmares în Formula 1

[modificare |modificare sursă]
SezonPiloți (curse)ȘasiuMotorPuncteLoc
2024SpaniaCarlos Sainz Jr. (24 de curse)
MonacoCharles Leclerc (24 de curse)
SF-24066/126522
2023SpaniaCarlos Sainz Jr. (22 de curse)
MonacoCharles Leclerc (22 de curse)
SF-23066/104063
2022SpaniaCarlos Sainz Jr. (22 de curse)
MonacoCharles Leclerc (22 de curse)
SF75066/7 „Superfast”[9]5542
2021SpaniaCarlos Sainz Jr. (22 de curse)
MonacoCharles Leclerc (22 de curse)
SF21065/6323,53
2020GermaniaSebastian Vettel (17 curse)
MonacoCharles Leclerc (17 curse)
SF10000651316
2019GermaniaSebastian Vettel (21 de curse)
MonacoCharles Leclerc (21 de curse)
SF900645042
2018GermaniaSebastian Vettel (21 de curse)
FinlandaKimi Räikkönen (21 de curse)
SF71H062 EVO5712
2017GermaniaSebastian Vettel (20 de curse)
FinlandaKimi Räikkönen (20 de curse)
SF70H0625222
2016GermaniaSebastian Vettel (21 de curse)
FinlandaKimi Räikkönen (21 de curse)
SF16-H0613983
2015GermaniaSebastian Vettel (19 curse)
FinlandaKimi Räikkönen (19 curse)
SF15-T059/44282
2014SpaniaFernando Alonso (19 curse)
FinlandaKimi Räikkönen (19 curse)
F14 T059/32163
2013SpaniaFernando Alonso (19 curse)
BraziliaFelipe Massa (19 curse)
F138Type 0563543
2012SpaniaFernando Alonso (20 de curse)
BraziliaFelipe Massa (20 de curse)
F2012Type 0564002
2011SpaniaFernando Alonso (19 curse)
BraziliaFelipe Massa (19 curse)
F1500563753
2010Fernando Alonso (19 curse)

Felipe Massa (19 curse)     

F10     Tipo 056
Tipo 056     
     396      3  
2009Kimi Räikkönen (17 curse)

Felipe Massa (10 curse)
Giancarlo Fisichella (5 curse)
Luca Badoer (2 curse)     

F60     Tipo 056
Tipo 056
Tipo 056
Tipo 056     
     70      4  
2008Kimi Räikkönen (18 curse)

Felipe Massa (18 curse)     

F2008     Tipo 056
Tipo 056     
     172      1  
2007Kimi Räikkönen (17 curse)

Felipe Massa (17 curse)     

F2007     Tipo 056
Tipo 056     
     204      1  
2006Michael Schumacher (18 curse)

Felipe Massa (18 curse)     

248     Tipo 055
Tipo 056     
     201      2  
2005Michael Schumacher (19 curse)

Rubens Barrichello (19 curse)     

F2004M
F2005     
Tipo 054          100      3  
2004Michael Schumacher (18 curse)

Rubens Barrichello (18 curse)     

F2003 GA
F2004     
Tipo 053          262      1  
2003Michael Schumacher (16 curse)

Rubens Barrichello (16 curse)     

F2002
F2003 GA     
Tipo 052          158      1  
2002Michael Schumacher (17 curse)

Rubens Barrichello (17 curse)     

F2001B
F2002     
Tipo 050
Tipo 051     
     221      1  
2001Michael Schumacher (17 curse)

Rubens Barrichello (17 curse)     

F2001     Tipo 050          179      1  
2000Michael Schumacher (17 curse)

Rubens Barrichello (17 curse)     

F1-2000     Tipo 049          170      1  
1999Eddie Irvine (16 curse)     

Michael Schumacher (10 curse)
Mika Salo (6 curse)

F399     Tipo 048          128      1  
1998Michael Schumacher (16 curse)

Eddie Irvine (16 curse)     

F300     Tipo 047          133      2  
1997Michael Schumacher (17 curse)

Eddie Irvine (17 curse)     

F310B     Tipo 046/1B
Tipo 046/2     
     102      2  
1996Michael Schumacher (16 curse)

Eddie Irvine (16 curse)     

F310     Tipo 046          70      2  
1995Jean Alesi (17 curse)

Gerhard Berger (17 curse)     

F412T2     Tipo 044/1          73      3  
1994Gerhard Berger (16 curse)

Jean Alesi (14 curse)     
Nicola Larini (2 curse)     

F412T1     F4A/94          71      3  
1993Gerhard Berger (16 curse)

Jean Alesi (16 curse)     

F93A     E2A/93          28      4  
1992Jean Alesi (16 curse)

Ivan Capelli (14 curse)     
Nicola Larini (2 curse)     

F92A     E1A/92          21      4  
1991Jean Alesi (16 curse)

Alain Prost (15 curse)     
Gianni Morbidelli (1 cursă)     

643     3.5 V12          55,5      3  
1990Alain Prost (16 curse)

Nigel Mansell (16 curse)     

F1/90
F1/90 2     
Tipo 036          110      2  
1989Gerhard Berger (16 curse)

Nigel Mansell (16 curse)     

640     Tipo 035          59      3  
1988Gerhard Berger (16 curse)

Michele Alboreto (16 curse)     

F1/87-88C     Tipo 033E          65      2  
1987Gerhard Berger (16 curse)

Michele Alboreto (16 curse)     

F1/87     Tipo 033D          53      4  
1986Michele Alboreto (16 curse)     

Stefan Johansson (16 curse)

F1/86     Tipo 032          37      4  
1985Michele Alboreto (16 curse)     

Stefan Johansson (15 curse)
René Arnoux (1 cursă)

156/85     Tipo 031          81      2  
1984Michele Alboreto (16 curse)     

René Arnoux (16 curse)

126C4     Tipo 031          57,5      2  
1983René Arnoux (15 curse)     

Patrick Tambay (15 curse)

126C2B     Tipo 021          89      1  
1982Didier Pironi (10 curse)

Patrick Tambay (6 curse)     
Gilles Villeneuve (4 curse)
Mario Andretti (2 curse)

126C2B     Tipo 021          74      1  
1981Didier Pironi (15 curse)

Gilles Villeneuve (15 curse)     

126CK     Tipo 021          34      5  
1980Gilles Villeneuve (14 curse)     

Jody Scheckter (14 curse)     

312T5     Tipo 015          8      10  
1979Jody Scheckter (15 curse)     

Gilles Villeneuve (15 curse)     

312T3     Tipo 015          113      1  
1978Carlos Reutemann (15 curse)     

Gilles Villeneuve (15 curse)     

312T2     Tipo 015          65      2  
1977Niki Lauda (14 curse)     

Carlos Reutemann (17 curse)     
Gilles Villeneuve (2 curse)     

312T2     Tipo 015          112      1  
1976Clay Regazzoni (15 curse)     

Niki Lauda (13 curse)     
Carlos Reutemann (1 cursă)     

312T2     Tipo 015          99      1  
1975Niki Lauda (15 curse)     

Clay Regazzoni (15 curse)     

312T     Tipo 015          89,5      1  
1974Niki Lauda (15 curse)     

Clay Regazzoni (15 curse)     

312B3     Tipo 001/12          90      2  
1973Jacky Ickx (13 curse)     

Arturo Merzario (9 curse)     

312B2     Tipo 001/11          14      7  
1972Jacky Ickx (12 curse)     

Clay Regazzoni (10 curse)     
Mario Andretti (5 curse)     
Arturo Merzario (2 curse)     
Nanni Galli (1 cursă)     

312B2     Tipo 001/1          47      4  
1971Jacky Ickx (11 curse)     

Clay Regazzoni (11 curse)     
Mario Andretti (5 curse)     

312B2     Tipo 001/1          44      3  
1970Jacky Ickx (13 curse)     

Clay Regazzoni (8 curse)     
Ignazio Giunti (4 curse)     

312B     Tipo 001          73      2  
1969Chris Amon (6 curse)     

Pedro Rodriguez (5 curse)     

312 F1     Tipo 255C          6      7  
1968Chris Amon (11 curse)     

Jacky Ickx (9 curse)     
Derek Bell (2 curse)     
Andrea de Adamich (1 cursă)     

312     Tipo 242C          37      4  
1967Chris Amon (10 curse)     

Ludovico Scarfiotti (2 curse)     
Mike Parkes (2 curse)     
Lorenzo Bandini (1 cursă)     
Jonathan Williams (1 cursă)     

312     Tipo 242          23      5  
1966Lorenzo Bandini (7 curse)     

Mike Parkes (4 curse)     
Ludovico Scarfiotti (2 curse)     
John Surtess (2 curse)     
Giancarlo Baghetti (1 cursă)     

312     Tipo 218          41      2  
1965Lorenzo Bandini (10 curse)     

John Surtess (8 curse)     
Pedro Rodriguez (2 curse)     
Nino Vaccarella (1 cursă)     
Bob Bondurant (1 cursă)     

158/2     B12          31      4  
1964John Surtess (10 curse)     

Lorenzo Bandini (10 curse)     
Pedro Rodriguez (1 cursă)     
Ludovico Scarfiotti (1 cursă)     

158     Tipo 205B          60      1  
1963John Surtess (10 curse)     

Lorenzo Bandini (4 curse)     
Willy Mairesse (3 curse)     
Ludovico Scarfiotti (1 cursă)     

156     Tipo 178          27      4  
1962Phil Hill (6 curse)     

Giancarlo Baghetti (4 curse)     
Ricardo Rodriguez (4 curse)     
Lorenzo Bandini (3 curse)     
Willy Mairesse (3 curse)     

156     Tipo 178          30      5  
1961Phil Hill (7 curse)     

Wolfgang von Trips (7 curse)     
Richie Ginther (7 curse)     
Ricardo Rodriguez (1 cursă)     
Olivier Gendebien (1 cursă)     
Willy Mairesse (1 cursă)     
Pilot privat
Giancarlo Baghetti (3 curse)     

156     Tipo 178          87      1  
1960Phil Hill (8 curse)     

Wolfgang von Trips (8 curse)     
Richie Ginther (3 curse)     
Willy Mairesse (3 curse)     
Cliff Allison (1 cursă)     
José Froilán González (1 cursă)     

Dino 246     Tipo 171          42      3  
1959Tony Brooks (7 curse)     

Phil Hill (7 curse)     
Cliff Allison (5 curse)     
Dan Gurney (4 curse)     
Jean Behra (3 curse)     
Olivier Gendebien (2 curse)     
Wolfgang von Trips (1 cursă)     

Dino 246     Tipo 143          61      2  
1958Mike Hawthorn (10 curse)     

Peter Collins (7 curse)     
Wolfgang von Trips (6 curse)     
Luigi Musso (5 curse)     
Phil Hill (3 curse)     
Olivier Gendebien (3 curse)     

Dino 246     Tipo 143          75      2  
1957Luigi Musso (6 curse)     

Peter Collins (6 curse)     
Mike Hawthorn (6 curse)     
Maurice Trintignant (3 curse)     
Wolfgang von Trips (3 curse)     
Eugenio Castellotti (1 cursă)     
José Froilán González (1 cursă)     
Alfonso de Portago (1 cursă)     
Alessandro de Tomaso (1 cursă)     

801     2.5 V8          -      -  
1956Juan Manuel Fangio (7 curse)     

Eugenio Castellotti (7 curse)     
Peter Collins (7 curse)     
Luigi Musso (4 curse)     
Alfonso de Portago (4 curse)     
Olivier Gendebien (2 curse)     
Paul Frère (1 cursă)     
André Pilette (1 cursă)     
Giorgio Scarlatti (1 cursă)     

Lancia D50     2.5 V8          -      -  
1955Maurice Trintignant (6 curse)     

Giuseppe Farina (4 curse)     
Eugenio Castellotti (3 curse)     
Mike Hawthorn (3 curse)     
Umberto Maglioli (2 curse)     
Paul Frère (1 cursă)     
Harry Schell (1 cursă)     
José Froilán González (1 cursă)     
Piero Taruffi (1 cursă)     
Luigi Villoresi (1 cursă)     
Pilot privat
Johnny Claes (1 cursă)     

555
625     
Tipo 106
Tipo 107     
     -      -  
1954Mike Hawthorn (8 curse)     

Maurice Trintignant (8 curse)     
José Froilán González (7 curse)     
Robert Manzon (5 curse)     
Umberto Maglioli (3 curse)     
Giuseppe Farina (2 curse)     
Alberto Ascari (1 cursă)     
Piero Taruffi (1 cursă)     
Piloți Privați
Louis Rosier (4 curse)     
Jacques Swaters (3 curse)     
Reg Parnell (1 cursă)     

625
553
554
500     
Tipo 106
Tipo 107     
     -      -  
1953Alberto Ascari (9 curse)     

Luigi Villoresi (9 curse)     
Giuseppe Farina (8 curse)     
Mike Hawthorn (8 curse)     
Piero Carini (1 cursă)     
Umberto Maglioli (1 cursă)     
Piloți Privați
Louis Rosier (7 curse)     
Jacques Swaters (2 curse)     
Kurt Adolff (1 cursă)     
Peter Hirt (1 cursă)     
Max de Terra (1 cursă)     
Charles de Tornaco (1 cursă)     

500
166C
553     
Tipo 106          -      -  
1952Alberto Ascari (7 curse)     

Giuseppe Farina (8 curse)     
Piero Taruffi (6 curse)     
Andre Simon (2 curse)     
Luigi Villoresi (2 curse)     
Piloți Privați
Rudolf Fischer (6 curse)     
Louis Rosier (4 curse)     
Charles de Tornaco (3 curse)     
Peter Hirt (3 curse)     
Piero Carini (2 curse)     
Gianfranco Comotti (1 cursă)     
Roger Laurent (1 cursă)     
Roy Salvadori (1 cursă)     
Rudolf Schoeller (1 cursă)     
Hans Stuck (1 cursă)     
Peter Whitehead (1 cursă)     

375
500
166F2
212
125F2     
Tipo 106          -      -  
1951Alberto Ascari (8 curse)     

Luigi Villoresi (7 curse)     
José Froilán González (6 curse)     
Piero Taruffi (5 curse)     
Piloți Privați
Peter Whitehead (4 curse)     
Rudolf Fischer (3 curse)     
Chico Landi (1 cursă)     
Reg Parnell (1 cursă)     
Hans Stuck (1 cursă)     

375
212     
4.5 V12          -      -  
1950Alberto Ascari (5 curse)     

Luigi Villoresi (4 curse)     
Raymond Sommer (2 curse)     
Dorino Serafini (1 cursă)     
Piloți Privați
Peter Whitehead (2 curse)     
Clemente Biondetti (1 cursă)     

125
275
375
166T
166F2     
1.5 V12C
4.5 V12     
     -      -  

Articole recomandate

[modificare |modificare sursă]

Legături externe

[modificare |modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate deScuderia Ferrari

Referințe

[modificare |modificare sursă]
  1. ^„Vasseur to replace Binotto as Ferrari Team Principal”.formula1.com.. Accesat în. 
  2. ^„F1: Ferrari anuncia extensão de contrato de Leclerc” [Ferrari announces Leclerc contract extension, but makes mystery about the length of new deal].motorsport.uol.com.br (în portugheză).. Arhivat dinoriginal la. Accesat în. 
  3. ^Coleman, Madeline ().„Ferrari's prestige lured Lewis Hamilton – and cost Carlos Sainz his seat”.The Athletic (în engleză).The New York Times. Arhivat dinoriginal la. Accesat în. 
  4. ^Velasco, Paul ().„Ferrari confirms SF-25 as name for 2025 Formula 1 car”.GRANDPRIX247. Accesat în. 
  5. ^„Ferrari”. Formula One. Accesat în. 
  6. ^„Scuderia Ferrari Formula 1”. Scuderia Ferrari. Accesat în. 
  7. ^Federația Internațională a Automobilului.„Reglementări tehnice Formula 1 2022”(PDF). FIA. Accesat în10 aprilie 2022. Verificați datele pentru:|access-date= (ajutor)
  8. ^„F1: Conducătorul echipei Ferrari, Mattia Binotto, și-a prezentat demisia”. stiripesurse.ro.. 
  9. ^„Ferrari decides on Superfast engine for project 672 (2022 F1 ground-effect car)”. scuderiafans.com. Accesat în10 aprilie 2022. Verificați datele pentru:|access-date= (ajutor)
Mașini
Actuale
Trecut
Concepte
Motoare
Actuale
Trecut
Altele
Muzeu
Înrudite
Echipe deFormula 1
Echipele și piloții ce sunt sub contract pentru a concura înSezonul de Formula 1 din 2025
16 titluri
9 titluri
8 titluri
7 titluri
6 titluri
2 titluri
Un titlu
Adus de lahttps://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Scuderia_Ferrari&oldid=16866735
Categorii:
Categorii ascunse:

[8]ページ先頭

©2009-2025 Movatter.jp