Scrisul este un mijloc decomunicare care reprezintălimbajul prin înscrierea unor semne pe diverse suporturi. Este o tehnică care se bazează pe aceleași structuri ca șivorbirea, precumvocabularul,gramatica șisemantica, dar cu constrângeri suplimentare legate de sistemul de ortografie specific fiecărei culturi. Scrisul este o activitatecognitivă care implică proceseneuropsihologice și fizice și utilizareasistemelor de scriere pentru a structura și a traduce gândurile umane în reprezentări persistente alelimbajului uman. Rezultatul scrierii este în general un text al cărui destinatar este cititorul.[1]
Sistemele de scriere nu constituie ele însele limbaje (cu excepția discutabilă a limbajelor informatice); sunt un mijloc de redare a limbajului într-o formă care poate fi reconstruită de alți oameni separați de timp și/sau spațiu.[2][3] Deși nu toate limbile folosesc un sistem de scriere, cele care o folosesc pot completa și extinde capacitățilelimbajului vorbit prin crearea unor forme durabile de limbaj care pot fi transmise în spațiu (de exemplu,corespondența scrisă) și stocate în timp (de exemplubiblioteci).[4] Scrisul poate avea, de asemenea, efecte de transformare a cunoștințelor, deoarece le permite oamenilor să-și exteriorizeze gândirea în forme la care sunt mai ușor de reflectat, elaborat, reconsiderat și revizuit.[5][6][7]
Bizon purtând anumite semne, descoperit la Marsoulas, sudul Franței.Se crede că dreptunghiul și seria de puncte ar fi un început de cod scris,Peștera Lascaux.
Protoscrierea constă în semne vizibile care comunică informații limitate.[8] Astfel de sisteme au apărut din tradițiile anterioare ale sistemelor de simboluri înneoliticul timpuriu, încă din mileniul al VII-lea î.Hr. în Europa de Est și China. Ele au folosit simboluri ideografice sau mnemonice timpurii sau ambele pentru a reprezenta un număr limitat de concepte, în contrast cu adevăratele sisteme de scriere, care înregistrează limbajul autorului.[9]
Potrivit paleo-etnologului italian Emmanuel Anati, secvențe de ideograme incizate pe oase care datează de mai bine de 15.000 de ani, probabil nu corespundeau sunetelor unui limbaj precis.[10]. În China au fost găsite urme antice de caractere datând de acum 7.000 până la 8.000 de ani, folosite ulterior în scris, dar neformând încă un sistem articulat.[11]
Originile scrisului sunt atribuite în general începutului fazei de ceramică dinneolitic, când jetoanele de lut erau folosite pentru a înregistra cantități specifice de animale sau mărfuri.[12] Aceste jetoane de lut au fost încastrate într-un „plic” de lut, de formă rotundă, și cunoscute sub denumirea debulla.[12] Jetoanele au fost apoi înlocuite progresiv cu tăblițe plate, pe care semnele erau înregistrate cu un instrument specific.
Oamenii de știință fac o distincție rezonabilă între preistorie și istoria scrierii timpurii,[13] dar nu au fost de acord cu privire la momentul în care preistoria devine istorie și când proto-scrierea a devenit „scriere adevărată”. Definiția este în mare măsură subiectivă.[14] Scrierea, în termenii săi cei mai generali, este o metodă de înregistrare a informațiilor și este compusă dingrafeme, care pot fi, la rândul lor, compuse dinglife.[15] Apariția scrisului într-o zonă dată este de obicei urmată de câteva secole de inscripții fragmentare. Istoricii marchează „istoricitatea” unei culturi prin prezența unor texte coerente în sistemul (sistemele) de scriere a culturii.[13]
Jetoane simple descoperite la Jarmo, cca. 7000 î.Hr, Muzeul Luvru
Jetoane provenind de la Tepe Gawra, cca. 5000-4500 î.Hr, Muzeul de Arheologie și Antropologie al Universității din Pennsylvania
Douăbulla (sau „plicuri” de lut); una sigilată, cealaltă spartă cu jetoane vizibile.
Jetoane de contabilitate folosite în interiorul uneibulla
^Haas, Christina. (1996).Writing technology: Studies on the materiality of literacy. Mahwah, NJ: L. Erlbaum Associates.
^Schmandt-Besserat, Denise and Michael Erard. (2008) "Origins and Forms of Writing."Handbook of Research on Writing: History, Society, School, Individual, Text. Charles Bazerman, ed. New York: Lawrence Erlbaum Associates, 7-21 [21].
^Emig J (). „Writing as a mode of learning”.Landmark essays. Taylor and Francis Groups.ISBN9781003059219.
^Estrem, Heidi. "Writing is a Knowledge-Making Activity."Naming What We Know: Threshold Concepts of Writing Studies. L. Adler-Kassner & E. Wardle, eds. Logan: Utah State University Press, 2015: 55-56.
^Winsor, Dorothy A. (). „Invention and Writing in Technical Work: Representing the Object”.Written Communication.11 (2): 227–250.doi:10.1177/0741088394011002003.
^ab"Beginning in the pottery-phase of the Neolithic, clay tokens are widely attested as a system of counting and identifying specific amounts of specified livestock or commodities. The tokens, enclosed in clay envelopes after being impressed on their rounded surface, were gradually replaced by impressions on flat or plano-convex tablets, and these in turn by more or less conventionalized pictures of the tokens incised on the clay with a reed stylus. That final step completed the transition to full writing, and with it the consequent ability to record contemporary events for posterity".Hallo, W.; Simpson, W. ().The Ancient Near East. New York: Harcourt, Brace, Jovanovich. p. 25.
^abShotwell, James Thomson ().An Introduction to the History of History: Records of civilization, sources and studies. New York:Columbia University Press.
^Smail, Daniel Lord ().On Deep History and the Brain: An Ahmanson foundation book in the humanities. Berkeley: University of California Press.
^Bricker, Victoria Reifler; Andrews, Patricia A. ().Epigraphy: Supplement to the Handbook of Middle American Indians, v. 5. Austin: University of Texas Press.
