Arebibliografia incompletă sau inexistentă. Marcat din martie 2012.
Este scris parțial sau în întregimefără diacritice. Marcat din martie 2012.
Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor.
Pentagrama întoarsă - simbolul satanismului.
Satanismul modern este ofilozofie bazată peBiblia Satanică și peBiserica lui Satan, fondată deAnton Szandor LaVey. În această filozofie,Satan devine un simbol pozitiv,arhetip al sinelui și al egoului. Deși este asociată în cultura populară cu ritualuri ce au în prim plan violența și cruzimea, filozofia Bisericii Satanice are la bază următoarele caracteristici:
Individualismul fundamental, bazat pe conceptulnietzschean că individul este singurul responsabil pentru viața sa și că trebuie să se ridice peste perceputa conformitate a maselor pentru a găsi o cale în viață. În acest sens, satanismul fiind influențat delibertarianism, LaVey declară că „sataniștii sunt născuți nu făcuți... au o boală numită independență”. De asemenea, sataniștii se opunreligiilor care plasează oamenii într-un raport de subordonare față de zei (iudaismul,creștinismul,islamul etc.).
Denumirea curentului satanist modern pornește de la „Satan”, adversarul spiritual aldemiurgului din tradiția religioasă iudeo-creștină, nume folosit pentru a simboliza respingerea de către sataniști a principiilor majore ale religiilor iudeo-creștine.
Simbolul Satan – în satanismul modern nu estezeu, ci doar un simbol pentrudumnezeu, care la rândul lui este performat și satisfăcut de satanistul însuși. LaVey propune că toți zeii sunt creații ale credincioșilor și că în acest fel venerația zeilor este prin extensie, venerația creatorului acestor zei (credinciosul). Odogmă a satanismului modern este: „Eu sunt dumnezeul meu”. Cel mai important eveniment din calendarul satanic este ziua de naștere a credinciosului, aceasta reprezentând și nașterea dumnezeului său. Un fapt surprinzător despre satanismul modern este că Satan, perceput ca „diavol” în cultura populară, nu este venerat, fiind considerat doar un arhetip literar care este un exemplu de opoziție față de umilință și credință. În filozofia laveyană, cultul „diavolului” este văzut ca fiind doar o inversare a creștinismului și o înțelegere greșită a satanismului.
Satanismulteist (cunoscut și sub numele de Satanism tradițional sau satanism spiritual) este o credință satanistă bazată pe ideea că Satan este odivinitate sau forță supranaturală care trebuie venerată sau respectată.[1][2] Alte caracteristici specifice includ credința înmagie, care este controlată prin intermediul unuiritual, și devotamentul. Spre deosebire de satanismul laveyan, satanismul teist îl consideră pe Satan o ființă reală și nu un simplu simbol al individualismului.
MinisterulBucuria Lui Satan (Joy of Satan) este un cult al Satanismului Teistic, acesta fiind redenumit Satanism Spiritual datorită practicilor Spirituale pe care aceștia le practică.
Luciferianismul este credința în care trăsăturile esențiale și inerente luiLucifer sunt venerate.[3] Aceasta este des identificată cu mișcarea satanistă din cauza conceptelor de „Satan” și „Lucifer” sau sunt considerate aspecte diferite ale aceleiași ființe - partea materială și partea spirituală.[4] Unii acceptă această asociere, în timp ce alții o resping, văzând în Lucifer un ideal mai pozitiv decât Satan. Mișcarea a fost inspirată de miturile egiptene, romane, grecești, de gnosticism și de ocultismul tradițional occidental.[5]
Ophite Culturs Satanas (pronunțat Sathanas) sau Our Lady of Endor Coven, a fost un cult satanic fondat în 1948 de către Herbert Arthur Solane în Toledo, Ohio. Mișcarea a fost puternic influențata de cartea lui Hans Jonas,The Gnostic Religion, și este caracterizată de credința în Satan; Cultus Satanus (ro: Cultul lui Satan) , iar Ophite face trimitere la secta lui Ophites. Doamna din Endor (The Lady of Endor) este o referinta la Vrajitoarea din Endor (Witch of Endor).
Satanismul Laveyan (nu este considerat drept religie de majoritatea adepților) a fost întemeiat în 1966 de cătreAnton Szandor LaVey. Învățăturile sale se bazează peindividualism,epicureism[6] și pe expresia morală „ochi pentru ochi”. Spre deosebire de satanismul teist, satanismul laveyan este ateist și consideră conceptul de „Satan” doar un simplu simbol al naturii umane.[7] Conform siteului religioustolerance.org, mișcarea laveyană este un „mic grup de credincioși care nu se asociază cu vreo credință, și ai cărei membri își trăiesc viață responsabil”.[8] Credința a fost descrisă pe larg pentru prima dată în lucrareaThe Satanic Bible.
Din punct de vedere istoric, unii oameni și unele comunități au fost asociate cu venerarea lui Satan, sau caracterizați ca fiind devotați faptelor pe care el le săvârșește. Răspândirea preponderentă a acestor grupuri în culturile europene este corelată cu importanța și sensul conceptului de Satan în creștinism.
Păgânii care-i venerau peOdin, Perkunas,Pan sau alte divinități erau numiți de cătreBiserica Catolică drept sclavi ai Diavolului.[9]
Multe comunitățignostice au fost considerate sataniste.
Hegemonius l-a acuzat peMani, întemeietorulmaniheismului, ca fiind satanist la auzul vorbelor că Iehova este Diavolul care a dat viață lumii”[10] și că cel care le-a vorbit lui Moise, evreilor și preoților [...] este Prințul Întunericului, nu adevăratul Dumnezeu”.[11]
DesființareaOrdinului Templierilor, când membrii acestui ordin cavaleresc au fost acuzați de venerarea Diavolului și de practicarea unor ritualuri satanice, consecința fiind arderea lor pe rug.
Gilles de Rais (Franța, secolul XV) a fost un nobil francez judecat și executat pentru omuciderea a sute de copii în ritualuri cvasi-satanice.[12]
Johann Georg Faust (Germania, secolul XVI).[12] Multe instrucțiuni, în limbagermană șilatină, specifice inițierii unui pact cu diavolul i-au fost asociate acestuia. Lucrările au fost publicate în Germania într-o serie de câteva volume înDas Kloster (1845 - 1849)
Urban Grandier (Franța, secolul XVII). Deși a fost subiectul unei scamatorii organizate de Biserica Catolică, un foarte faimos document legat de un pact cu diavolul pe care acesta l-ar fi scris a fost păstrat.[12]
Persoanele implicate în scandalul otrăvirii (o parte din aristocrația franceză a fost acuzată de vrăjitorie), precum Catherine Deshayes și Etienne Guibourg (Franța, secolul XVII). Documentarea cazului rămâne principală sursă medievală de informare legată de ritualul Black Mass.[13][14]
Marchizul de Sade (Franța, secolul XVIII) a fost descris de cătreIwan Bloch drept un satanist fanatic.[15] Lucrările sale grafice au fost clasificate drept blasfemii la adresa Bisericii Catolice. Una dintre ele prezenta o orgie condusă dePapa Pius al VI-lea.
În 1865, poetul italianGiosuè Carducci a publicat poemulInno a Satana (Imn luiSatan), admirându-l pe Satan în calitate de zeu alrațiunii, și exprimând ură față de creștini.
Mulți adepți ai mișcării decadentiste, precum autorul polonezStanislaw Przybyszewski, artistul belgian Felicien Rops și poetul francezCharles Baudelaire, se caracterizau sataniști sau au creat artă și literatură cu trimiteri spre Satan.[16]
Unele mișcări de origine franceză au fost descrise drept sataniste de către scriitorii francezi ai secolului XIX și ai secolului XX. Cea mai cunoscută traducere engleză este nuvelaLa-bas, scrisă în 1891 deJoris-Karl Huysmans. Alte personalități - Joseph-Antoine Boullan, Stanislas de Guaita, Henri Antoine Jules-Bois șiJoséphin Péladan - fie au scris despre satanism, fie au fost acuzați ca fiind sataniști.[17][18]
Cel puțin două secte sataniste (sau luciferice) au existat în Franța anilor 1930. Prima era condusă deMaria de Naglowska, care a dedicat mai multe ritualuri lui Satan și Lucifer.[20] Cea de-a două era condusă de un fost preot catolic.[21]
Yaziditii, o minoritate religioasă dinOrientul Mijlociu care-l venerează peMelek Taus, sunt caracterizați drept adepți ai lui Satan de către unii musulmani.[22]
Mandeenismul este o ramură agnosticismului considerată de unii musulmani drept satanistă. În calitate de sectă gnostica, conține principii identificate drept sataniste în lumea musulmană.
În noaptea dintre 30 aprilie și 1 mai 1966, Anton LaVey întemeiază „Biserica Satanica”, o organizație dedicată acceptării părții materiale a individului. LaVey a fost înaltul prelat al bisericii până la moartea sa în 1997.
Prima Biserică Satanică a fost fondată de către fiica lui Anton LaVey, Karla LaVey. Dupa moartea acestuia, Peter H. Gilmore a devenit noul înalt prelat, iar sediul a fost mutat la New York, lucru pe care fiica acesuia l-a considerat dăunător. A decis să înființeze organizația pe 31 octombrie 1999 în memoria tatălui său.
Autorii Per Faxneld și Jesper Petersen menționau căOrdinul celor Nouă Unghiuri „reprezinta o formă periculoasă și extremă de satanism”.[23] Ordinul a atras atenția mass-mediei pe parcursul anilor 1980 și a anilor 1990 după ce au fost asociați cu satanismulfascist. Organizația s-a format înMarea Britanie.
În anii1950, Anton LaVey a format un grup numit Ordinul Trapezoidului, care mai târziu a devenit conducerea Bisericii Sataniste. În primul an de existență a Bisericii, Anton LaVey a atras atenția presei oficiind o căsătorie satanistă a Judith-ei Case cu jurnalistul John Raymond.
Biserica lui Satan a fost menționată în:
literatură și presă de-a lungul anilor1960 și1970.
Satanismul nu este în sine ilegal în țările liberal-democratice, dar există mișcări religioase criminale care se revendică de la satanism.[24] În acest caz, nu adorarea lui Lucifer/Satan este cauza din care ele sunt urmărite penal, ciinfracțiuni reale, obiective.[24]
^LaVey, Anton (1969). The Satanic Bible. Avon. p. 40.: "It is a common misconception that the Satanist does not believe in God...To the Satanist, "God" - by whatever name he is called, or by no name at all - is seen as a balancing factor..."
^Acta Archelai of Hegemonius, Chapter XII, c. AD 350, quoted in Translated Texts of Manicheism, compiled by Prods Oktor Skjærvø, page 68. History of the Acta Archelai explained in the Introduction, page 11
^abcdRobbins, Rossell Hope, The Encyclopedia of Witchcraft and Demonology, 1959.
^Extensively described in: Zacharias, Gerhard, Der dunkle Gott: Satanskult und Schwarze Messe, München (1964).
^Original sources: Ravaisson, François Archives de la Bastille (Paris, 1866-1884, volumes IV, V, VI, VII)
^Dr. Iwan Bloch, Marquis de Sade: His Life and Work, 1899: "The Marquis de Sade gave evidence in his novels of being a fanatic Satanist."
^Jullian, Philippe, Esthétes et Magiciens, 1969;Dreamers of Decadence, 1971.
^Bois, Jules, Le Satanisme et la Magie - avec une étude de J.-K. Huysmans, Paris, 1895.
^Per Faxneld: Post-Satanism, Left Hand Paths, and Beyond in Per Faxneld & Jesper Petersen (eds) The Devil's Party: Satanism in Modernity, Oxford University Press (2012), p.207. ISBN 9780199779246
