Revoluția Germană, (cunoscută și caRevoluția din Noiembrie), este denumirea generică a unei serii de evenimente care s-au petrecut în1918-1919, culminând cu răsturnareaKaiserului și instaurarearepubliciidemocratice. La fel ca și în cazulRusiei, revoluția nu a fost condusă de un partid politic, iar consiliile muncitorilor și soldaților, similare cusovietele rusești, au pus mâna pe putere în toată țara. Evenimentele din acea perioadă continuă să polarizeze chiar și în zilele noastreStânga, unul dintre motive fiind utilizarea de către guvernul social-democrat a unităților paramilitareFreikorps aleDreptei împotriva rebeliuniispartachiste deextrema stângă.
Ca șiRevoluția Rusă,Revoluția Germană a apărut ca o consecință a situației dezastruoase a țării de la sfârșitulprimului război mondial. Înfrângerea armatei de sub comanda supremă a luiErich Ludendorff a declanșat o criză politică. Puterea a fost preluată deliberalulMax von Baden. Deși cel mai important partid al muncitorilor,Partidul Social-Democrat (PSDG), participa la guvernare, acest lucru nu a putut împiedica rebeliunea.
Revolta a început înKiel, pe4 noiembrie1918, când 40.000 demarinari șisoldați din infanteria marină au preluat puterea în port în urma dezvăluirii unor planuri ale Statului Major al Marinei de executare a unui atac împotrivamarinei britanice, în condițiile în care era evident că războiul era pierdut. Începând cu 8 noiembrie,Sfaturile (Sovietele) Muncitorilor și Soldaților au cucerit puterea în cea mai mare parte a Germaniei de vest, ceea ce a dus la formarea așa numiteiRäterepublik (Republica Sfaturilor (Sovietelor)).Kaiserul a fost forțat să abdice pe9 noiembrie, astfel sfârșindu-semonarhia germană. Partidul Social Democrat a fost propulsat la conducerea noiirepublici alături de aliatul mult mai radical,Partidul Social Democrat Independent din Germania (PSDIG).
Alianța celor două partide s-a dezintegrat până la sfârșitul lunii decembrie 1918, când PSDIG a părăsit guvernul în semn de protest față de ceea ce ei considerau a fi compromisurile cu status quoul capitalist. Mai mult, o a doua mișcare revoluționară condusă de comuniștii dinLiga Spartachistă a izbucnit în ianuarie1919. Pentru a îi contracara pe comuniști, liderul social-democratFriedrich Ebert a însărcinat milițiile naționalisteFreikorps să înăbușe revoluția. Cele mai faimoase victime ale operațiunilor contrarevoluționare au fost liderii spartachiștiKarl Liebknecht șiRosa Luxemburg, care au fost asasinați pe 15 ianuarie 1919. Până în mai 1919, stânga revoluționară fusese înfrântă.
Revoluția Germană a dus la instaurareaRepublicii de la Weimar, o democrație parlamentară care a fost zguduită de instabilitate și polarizare, și care a fost lovită de o serie de crize sociale, care au dus la dispariția ei în1933, cândnațional-socialiștii conduși deAdolf Hitler au cucerit puterea.
