Regele Italiei (înlimba latină:rex Italiae; înlimba italiană:re d'Italia) este un titlu de mulți conducători dinPeninsula Italică după cădereaImperiului Roman de Apus. Cu toate acestea, începând dinsecolul al VI-lea nu a existat niciun "rege al Italiei" care să fi condus în întreaga peninsulă până laVictor Emanuel al II-lea, atunci cândRoma a fost în cele din urmă cucerită de către italieni în1870, deși unii dintre suverani au emis asemenea pretenții de autoritate. Mai mult decât atât, în paralel cu pretențiile unui regat al Italiei, s-au ivit situații în care pe cuprinsul Peninsulei Italice să fi existat nu numai alte state, dar chiar și regate, precumRegatul Siciliei sauRegatul Neapolelui.
În951, împăratulOtto I de Germania a invadat Italia și a fost încoronat ca "rege al longobarzilor". În952, Berengar și Adalbert i-au devenit vasali, însă au rămas regi până la depunerea lor de către Otto.
Ferdinand I de Habsburg, fratele luiCarol Quintul, succesor al acestuia, a continuat să utilizeze formula de "rege al Italiei", însă nu a fost niciodată ca atare, ca și urmașii săi.
^Bryce, JamesThe Holy Roman Empire (1913), pg. xxxv
^Potrivit lui Sismondi,History of the Italian Republics in the Middle Ages, p. 29, cu toate că Otto a fost încoronat ca rege al romanilor în961 și ca împărat în967, el ar fi obținutCoroana de fier a regilor longobarzi laPavia la sfârșitul lui980, în timpul venirii sale în Italia și anterior serbării Crăciunului laRavenna.
^Deși Otto a fost încoronat ca împărat roman laRoma la21 mai996, el a fost încoronat ca rege al Italiei laMilano înainte de moartea papeiIoan al XV-lea de la început de martie996, Comyn,History of the Western Empire, Vol. 1, p. 123.
^Enumerat "al II-lea"" ca succesor al luiHenric I al Germaniei, care a fost rege german (919–936), dar nu și împărat.
^Enumerat "al II-lea" ca succesor al luiConrad I, care a fost rege german (911–918), dar nu și împărat.