Regatul Sardiniei (mai rarRegatul Piemontului) este un fost stat din Europa, care a existat de la începutul secolului al XIV-lea până la mijlocul secolului al XIX-lea.
GiudicatiSardiniei, care erau teritorii tribale independente conduse degiudici ("judecători"), au ajuns sub controlul schimbător alGenovei sauPisei, pentru a fi proclamte regat în1297, cândPapa Bonifaciu al VIII-lea a intervenit între Casele deAnjou șiAragon, fondând pe hârtie așa-numitul"regnum Sardiniae et Corsicae", care era unfief papal. Mai apoi, Papa a oferit acest nou-inventat fief catalanuluiJaume al II-lea cel Drept, rege al Coroanei Aragonului, (o confederație a regatelorAragonului șiValenciei și a ținutuluiCataloniei), promițându-i suportul bisericii pentru cucerireaSardiniei, la schimb cuSicilia.
În1323, Jaume a făcut o alianță cugiudicele deArborea și, după o campanie militară care a durat cam un an, a ocupat teritoriile pisaneCagliari șiGallura, precum și orașulSassari, revendicând aceste teritorii ca "RegatulSardiniei șiCorsicii". În 1353, Aragonul a declarat război Arboreii, luptând cugiudicessa eroinăEleanor de Arborea, dar nu a reușit decât în 1410 să distrugă ultimulgiudicato autonom.
Regatul Sardiniei și Corsicii și-a menținut caracterul separat ca parte a Coroanei Aragonului și niciodată nu a fost încorporat în Regatul Aragonului. În timpul luptei cu Arborea,Pere al IV-lea al Aragonului a oferit autonomie legislativă Sardiniei, care avea una dintre cele mai avansate tradiții judiciare din Europa acelor vremuri. Regatul a fost guvernat în numele regelui de către un vicerege.
Când, în 1409, Marti cel Tânăr, regeleSiciliei și moștenitorul tronului Aragonului, a învins ultimulgiudicato Sardinian și a murit demalarie laCagliari, Sardinia a trecut împreună cu Coroana Aragonului sub suzeranitatea uneiSpanii unite. Corsica, care nu a fost niciodată cucerită, a fost scoasă din titlul oficial.
În1720, RegatulSiciliei a fost dat la schimb pentru cel al Sardiniei, iar membriiCasei de Savoia au căpătat dreptul să se numeascăregi ai Regatului Sardiniei. Deși numele oficial era Regatul Sardiniei, cea mai mare parte a teritoriileCasei de Savoia se aflau în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea înSavoia șiPiemont, cu capitala laTorino.
În1814, regatul a reapărut pe harta politică a Europei, cu un teritoriu lărgit prin adăugarea fosteiRepublici Genoveze, (acum un ducat), și a fost folosit castat tampon întreFranța și statele italiene. Însecolul al XIX-lea, a fost folosit și numele deSardinia-Piemont.
Ca o reacție după cucerirea napoleoniană, țara a fost guvernată de monarhi conservatori:Victor Emmanuel I șiCarol Felix, care a luptat în fruntea unui contingent propriu înbătălia de la Trocadero și care l-a pus pe reacționarulFerdinand al VII-lea pe tronul spaniol. În1831, Carol Felix a fost succedat la tron de conservatorulCarol Albert. Industrializarea Sardiniei a început în1830. Înanul revoluționar 1848, a fost promulgată o constituție,Statuto Albertino, în urma presiunilor liberalilor, aceleași presiuni determinând declarația de război împotrivaAustriei. După o serie de succese inițiale, Sardinia a pierdut războiul în cele din urmă.
La fel ca toată Italia, Sardinia a fost tulburată de instabilitatea politică. După un al doilea război scurt și dezastros cu Austria, Carol Albert a abdicat pe23 martie1848 în favoarea fiului săuVittorio Emmanuele. În1850, în fruntea guvernului a fost numit un prim-ministru liberal,Contele Camillo Benso di Cavour, Sardinia devenind forța politică principală a mișcării deunificare a Italiei. Sardinia-Piemontul a luat parte larăzboiul Crimeii, aliindu-se cuImperiul Otoman,Franța șiRegatul Unit împotrivaImperiului Rus. În1859, Franța și Sardinia s-au aliat în războiul împotriva Austriei.Napoleon al III-lea nu și-a ținut promisiunea făcută lui Cavour, și anume aceea de a lupta până totRegatul Lombardia-Veneția avea să fie cucerit. Dupăbătăliile de la Magenta șiSolferino, ambele victorii franco-sarde, Napoleon a considerat că războiul este prea costisitor și a făcut o pace separată, prin care numai Lombardia era cedată. Datorită faptului că guvernul austriac nu dorea să cedeze nici un fel de teritoriu Sardiniei, negociatorii au fost de acord să se cedeze Franței Lombardia, care, la rândul ei, să cedeze teritoriul Regatului Sardiniei, pentru a evita astfel o înfrângere considerată stânjenitoare de către austrieci. Pentru că și-a călcat cuvântul dat înainte de începerea războiului, Napoleon al III-lea a permis Sardiniei să păstrezeSavoia șiNisa.
Pe5 martie1860,Parma,Toscana,Modena șiRomagna au votat prinreferendum să se alăture Sardiniei. Această unire l-a alarmat pe Napoleon al III-lea, care se temea de creștrea puterii vecinului său sud-estic, insistând ca Sardinia să păstreze noile achiziții numai în condițiile în care ar fi cedat Franței Savoia și Nisa. În urma unui referendum considerat în anumite medii dubios, 90% din populația celor două zone au votat pentru alipirea la Franța. În 1860,Giuseppe Garibaldi a început campania de cucerire a sudului Italiei, în numele Sardiniei. El a învins rapidRegatul celor două Sicilii și s-a îndreptat cătreGaeta. Cavour era foarte satisfăcut cu aceste noi cuceriri, dar Garibaldi dorea să cucereascăRoma. Garibaldi era însă prea revoluționar pentru rege și primul său ministru. Pe17 martie1861, a fost proclamatRegatul Italiei, luând astfel sfârșit existența Regatului Sardiniei. Piemontul a devenit una dintre regiunile cele mai bogate și mai puternice din Italia. OrașulTorino avea să rămână capitala Italiei până în1865, cândFlorența avea să fie proclamată noua capitală.Casa de Savoia a condus Italia până în1946, când a fost proclamată republica.
.svg)
.jpg)
.svg)
