CândIsraelul s-a retras dinSinai în 1982, Rafah a fost împărțit în două, o parte în Gaza și oparte egipteană, separând familii prin bariere de sârmă ghimpată.[2][3] Centrul orașului a fost distrus de Israel[4][5][6] șiEgipt[7][8] pentru a crea ozonă tampon mare.
De-a lungul timpului[10] a fost cunoscut sub numele deRpwḥw de cătreegiptenii antici,𒊏𒉿𒄭Rapiḫi sau𒊏𒉿𒄷Rapiḫu de cătreasirieni,[11]ῬαφίαRhaphía[12] degreci, „Raphia” deromani, רפיח „Rafiaḥ” deisraeliți, „Rafh” decalifatul arab. Transliterarea numelui ebraic, „Rafiah”, este folosită în limba engleză modernă alături de „Rafah”.[13][14]
Acordul otomano-britanic din 1 octombrie 1906 a stabilit o graniță între Palestina condusă de otomani și Egiptul condus de britanici, de laTaba la Rafah. DupăPrimul Război Mondial,Palestina a fost, de asemenea, sub control britanic, dar granița dintre Egipt și Palestina a fost menținută pentru a controla mișcareabeduinilor locali. De la mijlocul anilor 1930, britanicii au sporit controlul graniței, iar Rafah a evoluat ca un mic oraș de graniță, care a funcționat ca un centru comercial și de servicii pentru populația beduină semi-așezată.[3] În timpul celui de-al doilea război mondial a devenit o bază britanică importantă.
În urma Acordului de armistițiu din 24 februarie 1949, Rafah aajuns în Gaza ocupată de Egipt și, în consecință, o graniță între Gaza și Egipt nu mai exista. Rafah se putea dezvolta fără să se ia în considerare vechea graniță internațională din 1906.[3] Dar, dupăRăzboiul de șase zile din 1967, Israelul a cuceritPeninsula Sinai și Fâșia Gaza din Egipt și tot orașul se află acum sub ocupație israeliană.
În 1979,Israelul și Egiptul au semnat un tratat de pace care a readusPeninsula Sinai, care se învecinează cu Fâșia Gaza, sub controlul egiptean. În Tratatul de pace, granița re-creată dintre Gaza și Egipt a fost trasată prin orașul Rafah. Rafah a fost împărțit într-o parte egipteană și una palestiniană, împărțind familii, separate prin bariere de sârmă ghimpată. Familiile au fost separate, proprietățile au fost împărțite și multe case și livezi au fost tăiate și distruse de noua graniță, nivelate cu buldozerele, din motive presupuse de securitate. Rafah a devenit unul dintre cele trei puncte de graniță dintre Egipt și Israel.[2][3]
În 1922, populația lui Rafah era de 599,[15] care a crescut la 1.423 în 1931,[16] și a crescut în continuare la 2.220 în 1945.[17] În 1982, populația totală a fost de aproximativ 10.800 de locuitori.[18]
La recensământul Biroului Central Palestinian de Statistică (PCBS) din 1997, Rafah și tabăra adiacentă aveau o populație combinată de 91.181 de locuitori, tabăra de refugiațiTall as-Sultan a fost listată cu încă 17.141.[19]Refugiații reprezentau 80,3% din întreaga populație.[20] La recensământul din 1997, distribuția de gen din Rafah (împreună cutabăra de refugiați Rafah) era de 50,5% bărbați și 49,5% femei.
În estimarea PCBS din 2006, orașul Rafah avea o populație de 71.003,[21]tabăra Rafah și Tall as-Sultan formează localități separate în scopuri de recensământ, având populații de 59.983 și, respectiv, 24.418.[21]
Rafah are o istorie de mii de ani. A fost consemnată pentru prima dată într-o inscripție afaraonului egipteanSeti I, din 1303 î.Hr. caRph, și ca prima oprire a campaniei faraonuluiShoshenq I cătreLevant în 925 î.Hr. În 720 î.Hr., a fost locul victoriei regeluiasirianSargon al II-lea asupraegiptenilor.[23]
În 217 î.Hr.Bătălia de la Rafia a fost purtată între învingătorul Ptolemeu al IV-lea șiAntioh al III-lea.[23] Se spune că este una dintre cele mai mari bătălii purtate vreodată înLevant, cu peste o sută de mii de soldați și sute deelefanți.
Rafah a fost unul dintre orașele cucerite dearmata califatului Rașidun sub comanda generalului'Amr ibn al-'As(d) în 635 d.Hr. și, ulterior, a fost un important oraș comercial în timpul perioadei musulmane timpurii.[27]
Subomeiazi șiabbazizi, Rafah a fost granița cea mai sudică a districtului militar Filistian („Districtul Palestinei”, جُنْد فِلَسْطِيْن). Potrivit geografului arabAl-Ya'qubi(d), era ultimul oraș din provincia Siria și de pe drumul de laRamla laEgipt.[28]
O comunitateevreiască s-a stabilit în oraș în secolele al IX-lea și al X-lea și din nou în secolul al XII-lea, deși în secolul al XI-lea a suferit un declin și în 1080 au migrat înAșkelon. O comunitatesamariteană a locuit acolo în această perioadă. La fel ca majoritatea orașelor din sudulPalestinei, vechiul Rafah avea un loc de sosire pe coastă (acum Tell Rafah), în timp ce orașul principal era spre interior.[23]
În 1226, geograful arabYaqut al-Hamawi scrie despre importanța anterioară a lui Rafah în perioada arabă timpurie, spunând că „în vechime era un oraș înfloritor, cu o piață, omoschee și pensiuni”. Cu toate acestea, el continuă spunând că în starea sa actuală, Rafah era în ruine, ca o stație poștalăAyyubidă pe drumul către Egipt, dupăDeir al-Balah(d) din apropiere.[28]
Rafah a apărut înregistrele fiscaleotomane din 1596 ca fiind înNahia Gaza dinLiwaGazza(d) (Sangeacul Gazza). Avea o populație de 15 gospodării, toate musulmane, care plăteau impozite pe grâu, orz, culturi de vară, venituri ocazionale, capre și/sau stupi de albine.[29]
Rafah era granița dintre provinciile Egipt și Siria. În1832, zona a intrat sub ocupația egipteană a luiMuhammad Ali, care a durat până în1840.
Exploratorul francezVictor Guérin(d), care a vizitat orașul în mai 1863, a remarcat doi stâlpi de granit pe care localnicii i-au numitBab el Medinet, adică „Poarta orașului”.[31] În 1881,arhiducele Ludwig Salvator al Austriei scria: „Fragmente de stâlpi de granit cenușiu, încă în picioare, sunt aici pentru a fi întâlnite dinspre drum, câmpuri și nisip, și am văzut unul întins pe pământ pe jumătate îngropat... Stâlpii sunt rămășițele unui templu antic, Raphia, și au o importanță deosebită în ochii arabilor, care îi numesc Rafah, deoarece marchează granița dintre Egipt și Siria”.[32]
Înstatisticile din 1945, Rafah avea o populație de 2.220 de locuitori, toți musulmani,[34] cu 40.579dunami de pământ, conform unui studiu oficial asupra terenurilor și populației.[17] Dintre acestea, 275 de dunami erau plantații și teren irigabil, 24.173 erau folosiți pentru cereale,[35] în timp ce 16.131 de dunami erau terenuri necultivabile.[36]
Vineri, 9 iunie 1967, armata israeliană a nivelat cu buldozerul și a aruncat în aer 144 de case în tabăra de refugiați Rafah, ucigând 23 de locuitori.[39]
În vara anului 1971, IDF, sub comanda generaluluiAriel Sharon (pe atunci șefulcomandamentului sudic al IDF), a distrus aproximativ 500 de case în taberele de refugiați din Rafah pentru a crea drumuri de patrulare pentru forțele israeliene. Aceste demolări au strămutat aproape 4.000 de oameni.[40] Israelul a înființatproiectele de locuințe în Brazil și Canada pentru a găzduipalestinienii strămutați și pentru a oferi condiții mai bune în speranța integrăriirefugiaților în populația generală și în standardul său de viață;[41] Brazil se află imediat la sud de Rafah, în timp ce Canada se afla chiar peste granița din Sinai. Ambele tabere au fost numite așa deoarece trupeONU de menținere a păcii din țările respective (Brazilia șiCanada) au avut cazărmi în acele locuri. După ceAcordurile de la Camp David din 1978 au mandatat repatrierea refugiaților din proiectul Canada în Fâșia Gaza, proiectul Tel al-Sultan, la nord-vest de Rafah, a fost construit pentru a-i găzdui.[42]
În primele luni alePrimei Intifade, la 25 aprilie 1989, Khaled Musa Armilat, rezident din Rafah, în vârstă de 22 de ani, a fost împușcat mortal desoldații israelieni înKhan Yunis. Într-o scrisoare către un membru alKnessetului, martie 1990, ministrul apărării,Ițhak Rabin, a declarat că fratele mortului a fost interogat și a declarat că a fost ucis depoliția de frontieră, dar patru luni mai târziu a dat vina pearmată. Rabin a adăugat că problema este investigată depoliția israeliană.[43] La trei săptămâni și jumătate după uciderea lui Armilat, la 19 mai, cinci civili, inclusiv o femeie de 50 de ani și un băiat de 13 ani, au fost uciși în Rafah de soldații israelieni folosind gloanțe de plastic. Două dintre celelalte 12 victime au murit ulterior din cauza rănilor.[44]
În septembrie 2005,Israelul s-a retras din Fâșia Gaza, dar Rafah a rămas divizat, o parte din el pe partea egipteană a graniței sub stăpânire egipteană. S-a susținut că pentru a face față împărțirii orașului,contrabandiștii au făcut tuneluri sub graniță, care leagă cele două părți și permițând introducerea ilegală de bunuri și persoane.[45]
Orașul Rafah, împărțit de graniță într-o parte egipteană și o parte din Gaza, este situat în centrul imaginii.
Aici se află locul de trecere a frontierei Rafah, singura trecere dintre Fâșia Gaza și Egipt. Operat anterior de forțele militare israeliene, controlul trecerii a fost transferat cătreAutoritatea Palestiniană în septembrie 2005, ca parte a retragerii mai mari a Israelului din Fâșia Gaza. Ocomisie a Uniunii Europene a început să monitorizeze trecerea în noiembrie 2005, pe fondul preocupărilor de securitate israeliene, iar în aprilie 2006, Garda Prezidențială a președinteluiAutorității PalestinieneMahmoud Abbas și-a asumat responsabilitatea pentru amplasament pe partea Autorității Palestiniene.[46] Pe partea egipteană, responsabilitatea este asumată de cei 750 de grăniceri permiși printr-un acord al Egiptului cu Israelul. Acordul a fost semnat în noiembrie 2005, forțat de presiunea SUA, și precizează că se află sub cerințele de securitate cerute de Israel.
^UN DocArhivat în, laWayback Machine. A/8389 of 5 October 1971 (h) The continued transfer of the population of the occupied territories to other areas within the occupied territories.
