| Radu Gyr | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] Câmpulung,Muscel,România |
| Decedat | (70 de ani)[1] București,România |
| Înmormântat | Mănăstirea Petru Vodă |
| Cetățenie |  România |
| Religie | creștinism |
| Ocupație | jurnalist poet dramaturg |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Partid politic | Mișcarea Legionară |
| Studii | Universitatea din București Colegiul Național Carol I din Craiova |
| Patronaj | Universitatea din București |
| Prezență online | |
Modificădate / text  | |
| Parte din seria |
| Fascismul în România |
|---|
 |
Organizații
|
Evenimente |
Represiunea antilegionară |
Radu Gyr (pseudonimul literar al luiRadu Demetrescu; n.,Câmpulung,Muscel,România – d.,București,România) a fost unpoet,dramaturg,eseist,ziaristromân șipolitician de extremă dreaptă,legionar-fascist. O perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesoruluiMihail Dragomirescu apoi, conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București.
Radu Gyr s-a născut la poaleleGruiului dinCâmpulung - de unde, prin derivație, pseudonimul literarGyr - fiul actoruluicraiovean Coco Demetrescu. Comandant legionar și șef al regiuniiOltenia, Radu Gyr a fost autorul textelor la imnul neoficial allegionarilor, „Sfânta tinerețe legionară”, al imnului „Moța și Marin” (dedicat luiIon Moța șiVasile Marin, legionari căzuți în luptă laMajadahonda în1937 în timpulrăzboiului civil din Spania împotriva forțelor republicane), al „Imnului muncitorilor legionari” și al altor scrieri dedicateMișcării Legionare.
A debutat la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic „În munți”, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev a fost și, ca student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, cu volumul „Liniști de schituri”1924.
A fost de mai multe ori laureat - în1926,1927,1928 și1939 - alSocietății Scriitorilor Români, și al Institutului pentru Literatură șiAcademiei Române. A conferențiat pentru propagarea ideologiei legionare precum „Studențimea și Idealul Spiritual” (conferință din 1935). A colaborat la revistele „Universul literar”, „Gândirea”, „Gândul românesc”, „Sfarmă-Piatră”, „Decembrie”, „Vremea”, „Revista mea”, „Revistă dobrogeană”, „Ramuri”, „Adevărul literar și artistic”, „Axa”, „Iconar” etc., precum și la ziarele „Cuvântul”, „Buna Vestire” și „Cuvântul studențesc”. A scris povești pentru copii semnând cu pseudonimul „Nenea Răducu”[2]. A fost laureat al Premiului „Adamachi” al Academiei Române.
În timpulStatului Național-Legionar (septembrie1940 - ianuarie1941), Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor.
În data de 6 octombrie 1940, defilează cu grupuri de legionari la parada legionară din București, cu ocazia sărbătoririi ce marca o lună de la abdicarea lui Carol al II-lea[3].
În calitate de director general al teatrelor, actoriievrei au fost eliminați din toate teatrele, cu interdicția de a apare pe scenele teatrelor românești. Potrivit Raportului Final al Comisiei Internaționale pentru studierea Holocaustului din România, urmând directivele legionare, Radu Gyr i-a înlăturat pe artiștii de origine evreiască din teatrele din toată țară. Legionarii de la teatrele din România au persecutat actorii evrei sau cei cu simpatii de stânga, uneori concediindu-i sau refuzând să-i plătească. În timpul conducerii sale se înființeazăTeatrul Barașeum în București, singurul teatru evreiesc agreat în acea perioadă, unde a ghetoizat comunitatea artistică evreiască din România. Fiindcă în reprezentația din 13 ianuarie 1941, la Teatrul Regina Maria, a jucat o actriță evreică, Radu Gyr transmite un„sever avertisment public companiei Bulandra-Maximilian-Storin”. Totodată, a decis suspendarea subvenției bugetare pe care Ministerul Cultelor și Artelor o acorda acestei companii[4]. În paralel, în ciuda presiunilor exercitate de Radu Gyr,Liviu Rebreanu, în calitate de director a Teatrului Național, refuză să o concedieze pe actrița evreicăLeny Caler. Ulterior, susținători ai regimului fascist spuneau că teatrul a putut să ființeze în toată perioada guvernării antonesciene datoritătoleranței regimului antonescian față decultura evreiască.[5].
În data de 22 ianuarie 1941, în timpul desfărăriiRebeliuni Legionare, ține un discurs de pe balconul Teatrului Național din București, îndemnând mulțimea să atace și să ocupePalatul Telefoanelor[6][7]. Împreună cu un grup de legionari organizează rezistența împotriva Armatei Române în sediul Ministerului Cultelor. Pentru contribuția sa în timpul rebeliunii, este condamnat de Tribunalul Militar al Comandamentului Militar al Capitalei la 12 ani de închisoare corecțională[8].
În timpul dictaturii regale a luiCarol al II-lea, Gyr a fost arestat și deținut în lagărul de laMiercurea Ciuc alături deMircea Eliade,Nae Ionescu,Mihail Polihroniade și alți intelectuali legionari.
Ulterior condamnării pentru rolul avut în timpul Rebeliunii Legionare, este eliberat din detenție și este trimis pe front, pentru „reabilitare”. LaSărata, în anul 1942 a fost grav rănit. Întors din război rănit și cu poemele în raniță, Gyr a publicat în 1942 (la editura Gorjan) volumul (cenzurat) „Poeme de răsboiu”, în care povestește că a trecutNistrul,Odesa până în stepă - întorcându-se rănit de pe front acasă la soție.
În1945, regimul comunist l-a încadrat în procesul „lotului ziariștilor fasciști” și, condamnat la 12 ani de detenție a revenit acasă în1956 dar, după doi ani a fost arestat din nou și condamnat la moarte în 1959, sub acuzarea deinstigare la insurecție armată[9], cu poezia-manifest „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”[9], sentință comutată la 25 de ani de muncă silnică. Este eliberat din închisoare la amnistia generală din 1964.[10]
În închisoarea dinAiud, Gyr a fost supus unui regim de detenție deosebit de aspru. Doi ani din pedeapsă i-a executat, purtând lanțuri grele la picioare.[9] Când s-a îmbolnăvit i s-a refuzat asistența medicală..
Din1964, după eliberarea din închisoare s-a raliat - împreună cu alți legionari, caNichifor Crainic sau, preotul legionar Ion Dumitrescu Borșa - la propagarea ideologiei comuniste în ziare supravegheate și bine subvenționate deSecuritate, precum„Glasul Patriei” (mai târziu„Tribuna României”), o revistă propagandistică comunistă care avea ca scop principal influențarea și controla comunităților din exilului românesc[11]. Gyr a publicat reportaje, articole politice și poezii„pe linie”[12] sau cu pseudonimele, Ioachim Pușcașul și Radu Miroslav.
Înainte de1989 Gyr a fost ignorat, cu excepția criticuluiNicolae Manolescu, care l-a menționat în volumul al doilea din „Poezia românească modernă” (1968).
A fost înmormântat la cimitirulBelluCatolic, în1975. A fost reînhumat, împreună cu soția sa, Flora, în cimitirulMănăstirii Petru Vodă.
Poezia lui Radu Gyr, ”Ne vom întoarce într-o zi”, a fost una profetică, spuneMarius Oprea în contextul stabilirii zilei de14 mai caZi națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, știind că la această dată, în1948, a avut loc arestarea în masă a legionarilor.[14]
|access-date= (ajutor)
