Primatul papal este întâietatea revendicată de episcopulRomei față de ceilalțiepiscopi, pe baza convingerii că el este succesorulSfântului Petru.
Papa Ștefan I, care a fost episcop al Romei în a doua jumătate a secolului al III-lea, a interpretat textul biblic dinevanghelia după Matei 16,18 („Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi biserica mea”) în sensul că el, ca urmaș al lui Petru, are rolul de fundament al bisericii. Acest argument, adus într-o dispută cu episcopulCiprian de Cartagina, nu a fost în măsură să-l determine pe Ciprian să urmeze indicațiile date de papa Ștefan.
LaSinodul de la Ferrara și Florența, 1438-1439, reprezentanții Bisericii Latine și cei ai Bisericii Grecești au ajuns la un acord privind recunoașterea întâietății episcopului Romei.[1]
Primatul episcopului Romei a fost interpretat în temei spiritual sau în temei politic. Prima categorie de argumente s-a bazat pe autoritatea apostolului Petru, cea de-a doua pe faptul că Roma a fost capitala Imperiului Roman până la data de11 mai330, când împăratulConstantin cel Mare a mutat capitala laConstantinopol. Din argumentul politic decurge consecința că primatul l-ar avea întotdeauna episcopul aflat cel mai aproape de puterea politică, adică cel de Constantinopol după inaugararea noii capitale, respectiv cel de laMoscova, după căderea Constantinopolului:Moscova, a treia Romă.