| t,°C | p,kPa | p,atm | t,°C | p,kPa | p,atm | |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 0 | 0,6113 | 0,0060 | 50 | 12,3440 | 0,1218 | |
| 5 | 0,8726 | 0,0086 | 55 | 15,7520 | 0,1555 | |
| 10 | 1,2281 | 0,0121 | 60 | 19,9320 | 0,1967 | |
| 15 | 1,7056 | 0,0168 | 65 | 25,0220 | 0,2469 | |
| 20 | 2,3388 | 0,0231 | 70 | 31,1760 | 0,3077 | |
| 25 | 3,1690 | 0,0313 | 75 | 38,5630 | 0,3806 | |
| 30 | 4,2455 | 0,0419 | 80 | 47,3730 | 0,4675 | |
| 35 | 5,6267 | 0,0555 | 85 | 57,8150 | 0,5706 | |
| 40 | 7,3814 | 0,0728 | 90 | 70,1170 | 0,6920 | |
| 45 | 9,5898 | 0,0946 | 95 | 84,5290 | 0,8342 | |
| 100 | 101,3200 | 1,0000 |
Presiunea vaporilor de apă estepresiunea exercitată demoleculele devapori deapă în formă gazoasă (fie pură sau în amestec cu altegaze precumaerul).Presiunea de saturație a vaporilor de apă este presiunea la carevaporii de apă suntîn echilibru termodinamic cu starea lor condensată. La presiuni mai mari decât presiunea de saturație vaporii de apă s-arcondensa, în timp ce la presiuni mai mici apa s-arevapora, respectivgheața arsublima. Presiunea de saturație a vaporilor crește odată cu creștereatemperaturii și poate fi determinată cuformula Clausius–Clapeyron(d).Punctul de fierbere al apei este temperatura la care presiunea vaporilor saturați este egală cu presiunea ambiantă.
Calculul presiunii de saturație a vaporilor de apă este utilizat curent înmeteorologie. Relația temperatură–presiune de vapori descrie, invers, relația dintre punctul de fierbere al apei și presiune. Acest lucru este relevant atât pentru gătitul sub presiune, cât și pentru gătitul la altitudini mari. O înțelegere a presiunii de vapori este, de asemenea, relevantă în explicarea problemelor derespirație șicavitație la altitudine mare.
Există multe formule publicate pentru calcularea aproximativă a presiunii vaporilor saturați pentru apă șigheață. Unele dintre acestea sunt (în ordinea aproximativă a preciziei crescânde):
| Denumire | Formulă | Descriere | |||||||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Ecuația August | p este presiunea de vapori înmmHg, iarT este temperatura înkelvini. Constantele nu sunt atribuite. | ||||||||||||||||
| Ecuația Antoine(d) | t este în°C, iar presiunea de vapori p înmmHg. Constantele (neatribuite) sunt date de
| ||||||||||||||||
| Ecuația August–Roche–Magnus | Temperatura t este în °C, iar presiunea de vapori p este înkPa. Constantele provin din ecuația 21 din Alduchov și Eskridge (1996).[2] | ||||||||||||||||
| Ecuația Tetens(d) | t este în °C, iar p este în kPa | ||||||||||||||||
| Ecuația Buck(d) | t este în °C, iarp este în kPa | ||||||||||||||||
| Ecuația Goff-Gratch (1946)(d)[3] | (Formă complicată, v. în articolul respectiv.) | ||||||||||||||||
Iată o comparație a preciziei formulelor de mai sus, care arată presiunile vaporilor la saturație pentru apa lichidă, în kPa, calculate la șase temperaturi, cu eroarea lor procentuală față de valorile din tabela lui Lide (2005):
| t (°C) | p (Lide) | p (August) | p (Antoine) | p (Magnus) | p (Tetens) | p (Buck) | p (Goff-Gratch) |
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 0 | 0,6113 | 0,6593 (+7,85 %) | 0,6056 (-0,93 %) | 0,6109 (-0,06 %) | 0,6108 (-0,09 %) | 0,6112 (-0,01 %) | 0,6089 (-0,40 %) |
| 20 | 2,3388 | 2,3755 (+1,57 %) | 2,3296 (-0,39 %) | 2,3334 (-0,23 %) | 2,3382 (+0,05 %) | 2,3383 (-0,02 %) | 2,3355 (-0,14 %) |
| 35 | 5,6267 | 5,5696 (-1,01 %) | 5,6090 (-0,31 %) | 5,6176 (-0,16 %) | 5,6225 (+0,04 %) | 5,6268 (+0,00 %) | 5,6221 (-0,08 %) |
| 50 | 12,344 | 12,065 (-2,26 %) | 12,306 (-0,31 %) | 12,361 (+0,13 %) | 12,336 (+0,08 %) | 12,349 (+0,04 %) | 12,338 (-0,05 %) |
| 75 | 38,563 | 37,738 (-2,14 %) | 38,463 (-0,26 %) | 39,000 (+1,13 %) | 38,646 (+0,40 %) | 38,595 (+0,08 %) | 38,555 (-0,02 %) |
| 100 | 101,32 | 101,31 (-0,01 %) | 101,34 (+0,02 %) | 104,077 (+2,72 %) | 102,21 (+1,10 %) | 101,31 (-0,01 %) | 101,32 (0,00 %) |
Pentru aplicații serioase, Lowe (1977)[4] a dezvoltat două perechi de ecuații pentru temperaturi peste și sub cea de îngheț a apei, cu diferite grade de precizie. Toate sunt foarte precise (comparativ cuClausius-Clapeyron șiGoff-Gratch) și, pentru calcule foarte eficiente, folosesc polinoame imbricate. Totuși, există formulări posibil superioare, în special Wexler (1976, 1977),[5][6] menționate de Flatau ș.a. (1992).[7] Exemple de utilizare modernă a acestor formule pot fi găsite în GISS Model-E de la NASA și Seinfeld și Pandis (2006). Prima este o ecuație Antoine extrem de simplă, în timp ce a doua este un polinom.[8]
