În secolele al XV-lea și al XVI-lea, Portugalia și-a creat primul imperiu global, devenind una dintre cele mai mari puteri economice, politice și militare.[9][10][11] În acest timp, exploratorii portughezi au efectuat călătorii maritime de pionierat înEpoca Marilor Descoperiri, în special sub patronajul regal al principelui Henric Navigatorul și al regelui João al II-lea, descoperiri notabile fiind cea a lui Vasco da Gama, care a găsit o rută spre India pe mare (1497-98), dar și descoperirea Braziliei (1500), și ajungerea laCapul Bunei Speranțe. În această perioadă, Portugalia a monopolizat comerțul cu mirodenii în Europa, iar Imperiul Portughez s-a extins cu campaniile militare efectuate în Asia. DistrugereaLisabonei în cutremurul din 1755, apoi ocupația străină din timpulRăzboaielor Napoleoniene,independența Braziliei(d) (1822), șiRăzboaiele Liberale(d) (1828-34), au lăsat Portugalia slăbită de război și cu influența mondială diminuată.[12]
Portugalia este un pionier al reformei consumului de substanțe, decriminalizând posesia de droguri pentru uz personal în 2001.[24] După ani de investiții și cooperare, Portugalia a marcat un punct culminant al folosirii energiei regenerabile la nivel mondial(d) în 2016, atunci când a reușit să se alimenteze timp de 107 ore consecutive exclusiv din energie hidroelectrică, eoliană și solară.[25]
Regiunea Portugaliei de astăzi a fost locuită de omul de Neanderthal și apoi de către Homo sapiens, care cutreierau regiunea de nord a peninsulei Iberice.[27] Acestea erau societăți de subzistență care, deși nu aveau așezări prospere, erau oarecum organizate. Portugalia neolitică a experimentat domesticirea animalelor de pășunat, creșterea unor culturi de cereale și fluviale și pescuitul maritim.
Se crede de către unii cercetători că la începutul primului mileniu î.e.n., mai multe valuri decelți au invadat Portugalia dinEuropa Centrală și prin uniuni mixte cu populațiile locale au format diferite grupuri etnice, cu multe triburi.
Printre aceste triburi, cele mai de seamă au fost au fostcalaicii sau gallaeci din nordul Portugaliei,lusitanii din centru(d),celticii din Alentejo(d), șicyneții sau conii din Algarve(d). Printre cele mai mici triburi sau sub-diviziuni de triburi s-au numărat bracarii, coelernii, equaesii, grovii, interamicii, leunii, luanquii, limicii, narbasii, nemetatii, paesurii, quaquernii, seurbii, tamaganii, tapolii, turdulii, Turduli Veteres, Turdulorum Oppida, turodii, și zoelae. Au fost înființate și câteva târguri mici, semi-permanente, de coastă (cum ar fiTavira) înAlgarve de către fenicieni-cartaginezi.
Romanii au invadat Peninsula Iberică pentru prima oară în 219 î.e.n. În ultimele zile ale lui Iulius Cezar, aproape întreaga peninsulă a fost anexatăRepublicii Romane. Cartaginezii, inamicii Romei înRăzboaiele Punice, au fost expulzați din coloniile de pe coastă.
Cucerirea romană a ceea ce acum face parte din Portugalia modernă a durat aproape două sute de ani și a costat multe vieți de tineri soldați și ale celor care au fost condamnați la moarte sigură în sclavie în mine atunci când nu erau vânduți ca sclavi în alte părți ale imperiului. Cucerirea a trebuit să facă un pas înapoi în 150 î.e.n., când a izbucnit o răscoală în nord. Lusitanii și alte triburi indigene, sub conducerea luiViriathus(d), au preluat controlul asupra întregii Iberii de vest.
Roma a trimis numeroase legiuni și cei mai buni generali ai săi în Lusitania să înăbușe revolta, dar fără nici un rezultat—lusitanii au continuat să cucerească teritoriu. Conducătorii romani au hotărât atunci să-și schimbe strategia: i-au mituit pe aliații lui Viriathus să-l omoare pe acesta. În 139 î.e.n., Viriathus a fost asasinat, și Tautalus a devenit lider.
Roma a instaurat un regim colonial. Romanizarea completă a Lusitaniei a fost desăvârșită abia în epoca vizigotă.
În 27 î.e.n., Lusitania a obținut statutul deprovincie romană. Mai târziu, s-a mai înființat o provincie în Lusitania nordică, provincie cunoscută sub numele deGallaecia, cu capitala în Bracara Augusta, astăziBraga.Există încă multe ruine decastre (dealuri foritficate(d)) în toată Portugalia modernă și rămășițe ale culturii Castro.Numeroase situri romane sunt împrăștiate în Portugalia actuală, unele așezări urbane fiind destul de mari, caConímbriga(d) șiMirobriga(d). Cea dintâi este una dintre cele mai mari așezări romane din Portugalia, aflată la 16 km de Coimbra, și aceasta dezvoltată pe locul unei foste localități romane,Aeminium(d)). Situl are și un muzeu care expune obiectele găsite de arheologi în timpul săpăturilor.
Mai multe lucrări de inginerie, cum ar fi băile, templele, podurile, drumurile, circurile, teatrele și casele de locuit sunt conservate în întreaga țară. S-au găsit și monede, dintre care unele bătute în Lusitania, precum și numeroase piese de ceramică. Printre istoricii contemporani se numără Paulus Orosius (c. 375-418)[28] șiHydatius(d) (c. 400-469), episcop de Aquae Flaviae(d), care a relatat despre ultimii ani ai dominației romane și sosireatriburilor germanice.
Pe la 410 și în timpul secolului al VI-lea, el a devenit regat oficial provlamat, iar regele Hermeric a încheiat un tratat de pace cu gallaecii înainte de a-și lăsa domnia moștenire fiului său,Rechila(d). În 448, Réchila a murit, lăsând conducerea statului aflat în expansiune lui Rechiar(d).
În anul 500, în Iberia s-a instaurat Regatul Vizigot, cu centrul în zona Toledo. Vizigoții i-au învins în cele din urmă pe suebi și le-au cucerit capitala Bracara (Braga din ziua de azi) în 584-585, în urma înfrângerilor consecutive ale ultimilor doi regi suebi Andeca(d) șiMalaric(d). Fostul regat al suebilor a devenit apoi cea de-a șasea provincie a Regatul Vizigot Hispania.
Pentru următorii 300 de ani și până în anul 700, întreaga Peninsulă Iberică a fost dominată de vizigoți. Această perioadă a durat până în 711, când regeleRoderic(d) (Rodrigo) a fost ucis în timp ce se opunea unei invazii maure dinspre sud. Din diversele grupuri germanice care s-au stabilit în vestul Iberiei,suebii au lăsat cea mai de durată moștenire culturală în ceea ce astăzi sunt Portugalia, Galicia și Asturia.[29][30][31]
Califatul de Cordoba, pe la 1000, la apogeulAl-Mansur(d).
Portugalia continentală de astăzi, împreună cu mare parte din Spania, a făcut parte din Califatul Umayyad între 711 e.n. – 1249 e.n., în urma cuceririi de către Califatul Umayyad a Peninsulei Iberice în 711 e.n. Această ocupație a durat de la câteva zeci de ani în nord, până la circa cinci secole, în sud.
După înfrângereavizigoților în doar câteva luni, Califatul Umayyad a început să se extindă rapid în peninsulă. Începând cu anul 711, teritoriul pe care este acum Portugalia a devenit parte a vastului Califat Umayyad cu centrul în Damasc, care se întindea de la râul Indus de pe subcontinentul Indian (în Pakistanul de astăzi) până în sudul Franței, până la prăbușirea acestuia în 750. În acel an, partea de vest a imperiului și-a câștigat independența subAbd-ar-Rahman I, cu înființarea Emiratului de Cordoba. După aproape două secole, Emiratul a devenitCalifatul de Cordoba în 929, până la dizolvarea acesteia un secol mai târziu, în 1031, în nu mai puțin de 23 de mici regate, numite regatele Taifa.
Guvernatorii acestor regate taifa se proclamau fiecare emir în provincia lui și stabileau relații diplomatice cu regatele creștine din nord. Majoritatea Portugaliei a căzut în mâinileTaifalei din Badajoz(d) din dinastia Aftasidă, și după o scurtă perioadă a unei efemere Taifale de Lisabona(d) în 1022, a căzut sub dominațiaTaifalei de Sevilla(d) a poeților Abbadizi(d). Perioada taifalelor s-a încheiat cu cucerireaalmoravizilor care au venit dinMaroc în 1086 câștigând o victorie decisivă înBătălia de la Sargrajas(d), urmați un secol mai târziu, în 1147, după a doua perioadă de taifale, de almohazii veniți și ei tot din Marrakesh.[32]
Al-Andalus a fost împărțită în diferite districte numiteKura. Gharb Al-Andalus a fost, la apogeul său, constituit din zece kurale,[33] fiecare cu o capitală și un guvernator al ei. Principalele orașe ale perioadei în Portugalia erau Beja,Silves,Alcácer do Sal,Santarém șiLisabona.
Populația musulmană din regiune consta, în principal, din iberici autohtoni convertiți laIslam (așa-numiții Muwallad sauMuladi) și berberi. Arabii erau în principal nobili dinSiria șiOman și, deși puțini la număr, ei constituiau elita conducătoare a populației. Berberii erau la început originari din munții Atlas șiRif din Africa de Nord și erau, în esență, nomazi.
Un nobil vizigot asturian pe nume Pelagius de Asturia a fost ales în 718 e.n. conducător de mulți dintre nobilii vizigoți izgoniți. Pelagius a cerut ridicarea a tuturor armatelor vizigote creștine rămase la luptă împotriva maurilor și să se regrupeze teritoriile montane necucerite din Asturii, zonă cunoscută astăzi caMunți Cantabrici, în ceea ce este astăzi mica regiune muntoasă din nord-vestulSpaniei, adiacentă Golfului Biscaya.[34]
Planul lui Pelagius a fost de a utiliza Munții Cantabrici ca loc de refugiu și protecție de invadatorii mauri. Apoi, el a propus regruparea armatelor creștine din Peninsula Iberică și folosirea Munților Cantabrici ca rampă de lansare a recuceririi pământurilor lor. În acest proces, după ce i-a învins pe mauri înBătălia de la Covadonga în 722 e.n., Pelagius a fost proclamat rege, fondând astfel Regatul creștin al Asturiilor și începând războiul de recucerirea creștină cunoscut înportugheză caReconquista Cristã.
La sfârșitul secolului al IX-lea, regiunea Portugaliei dintre râurile Minho și Douro, a fost eliberată sau recucerită de la Mauri de cătreVimara Peres,(d) la ordinele regeluiAlfonso al III-lea al Asturiilor. Găsind că regiunea avea anterior două mari orașe—Portus Cale, în zona de coastă, șiBraga în interior, multe alte orașe fiind acum pustii—a hotărât să o repopuleze și să le reconstruiască cu refugiați portughezi galicieni și cu alți creștini.[35]
Vimara Peres a organizat regiunea eliberată de la mauri, și a ridicat-o la statutul decomitat, numind-ocomitatul Portugalia(d) după marele oraș-port al regiunii—Portus Cale' sau Porto de astăzi. Unul dintre primele orașe fondate de Vimara Peres în această perioadă este Vimaranes, cunoscut astăzi caGuimarães – „leagănul poporului portughez” sau „orașul-leagăn” (Cidade Berço în portugheză).
După anexarea comitatului Portugalia într-unul din mai multele comitate care alcătuiau Regatul Asturiilor, RegeleAlfonso al III-lea al Asturiilor l-a înnobilat pe Vimara Peres în 868 e.n., ca primul conte de Portus Cale (Portugalia). Regiunea a devenit cunoscut sub numele dePortucale,Portugale, și în același timpPortugália —comitatul Portugalia(d).
Mai târziu, Regatul Asturiilor a fost împărțit în mai multe regate creștine din nordul Spaniei, din cauza diviziunilor dinastice ale moștenirii printre urmașii regelui. Cu abdicarea silită a lui Alfonso al III-lea „cel Mare” al Asturiilor de către fiii săi în 910, regatul Asturiilor a fost împărțit în trei regate separate:León,Galicia și Asturiile. Cele trei regate au fost în cele din urmă reunite în 924 (León și Galicia în 914, Asturiile mai târziu) sub coroana deLeón.
În timpul secolului de lupte intestine pentru dominație între regatele creștine din nord, comitatul Portugalia forma partea de sud a Regatului Galiciei. Uneori, Regatul Galiției exista ca entitate independentă pentru perioade scurte de timp, dar, de obicei, el însuși forma o parte importantă aRegatului León. În toată această perioadă, locuitorii comitatului Portugalia, ca galicieni, aveau dificultăți în a păstra autonomia Galiciei cu limba și cultura ei distincte (galiciano-portugheză(d)) față de cultural leoneză, ori de câte ori statutul Regatului Galiciei se schimba în raport cu Regatul León. Ca rezultat al diviziunii politice, galiciano-portughezii și-au pierdut unitatea atunci când comitatul Portugalia s-a separat de Regatul Galiției (la rândul lui dependent de Regatul de León) pentru a stabiliRegatul Portugaliei.
În 1093,Alfonso al VI-lea de León și Castilia a acordat comitatul lui Henric de Burgundia(d) și l-a căsătorit cu fiica lui,Teresa León(d), ca răsplată pentru rolul său în recucerirea teritoriilor de la Mauri. Henric și-a instalat capitala noului său comitat în Bracara Augusta (Braga de astăzi), capitala provinciei romane antice și, de asemenea, capitala anterioară a mai multor regate de-a lungul primului mileniu.
Campaniile lui Afonso au fost încununate de succes și, la 25 iulie 1139, a obținut o victorie zdrobitoare înbătălia de la Ourique(d) și, imediat după aceea, a fost în unanimitate proclamatrege al Portugaliei de către soldații săi. Aceasta este în mod tradițional considerată a fi ocazia cu care comitatul Portugalia, ca fief al Regatului León, a fost transformat în Regatul Portugaliei independent.
În timpul perioadei Reconquista, creștinii au recucerit Peninsula Iberică de sub dominația maură.Afonso Henriques și succesorii săi, ajutați deordinele monastice militare(d), au înaintat spre sud pentru a-i alunga pe mauri. În acest moment, Portugalia acoperea aproximativ jumătate din teritoriul ei actual. În 1249, Reconquista s-a încheiat cu capturareaAlgarvei și cu izgonirea definitivă a ultimelor așezări maure de pe coasta de sud, aducând Portugalia aproximativ la frontierele ei actuale.
Domniile luiDinis I (Denis),Afonso al IV-lea șiPedro I (Petru I) au fost în mare parte dominate de pace cu regatele creștine din Iberia.
În 1348 și 1349, Portugalia, ca și restul Europei, a fost devastată deMoartea Neagră.[36] În 1373, Portugalia a făcut oalianță cu Anglia(d), care este cea mai lungă durată de alianță din lume. De-a lungul timpului aceasta a mers dincolo de cooperarea geo-politică și militară (protejarea intereselor reciproce din Africa, America și Asia împotriva rivalilor francezi, spanioli și olandezi) și a menținut legături comerciale și culturale puternice între cei doui vechi aliați europeni. În special în regiunea Porto, este vizibilă influența engleză până în ziua de astăzi.
În 1415, Portugalia a obținut primele sale colonii de peste mări prin cucerireaCeutei, primul târg musulman prosper dinAfrica de Nord. Au urmat primele descoperiri înOceanul Atlantic:Madeira șiAzore, care au condus la primele mișcări pentru colonizare.
De-a lungul secolului al XV-lea,exploratorii portughezi au navigat pe coasta Africii, înființând posturi comerciale pentru mai multe tipuri de mărfuri comerciabile la acea dată, variind de laaur lasclavi, căutând o rută spre India șimirodeniile ei, mult râvnite în Europa.
Tratatul de la Tordesillas a fost menit să soluționeze disputa ivită după întoarcerea lui Cristofor Columb, și a fost aranjat depapa Alexandru al VI-lea, mediator între Portugalia și Spania. Acesta a fost semnat la 7 iunie 1494, și a împărțit teritoriile nou descoperite din afara Europei între cele două țări de-a lungul unui meridian aflat la 370 de leghe vest deInsulele Capului Verde (pe coasta de vest a Africii).
Tratatul de la Zaragoza, semnat la 22 aprilie 1529 între Portugalia și Spania, specifica și anti-meridianul liniei de demarcare specificate în tratatul de la Tordesillas.
Toți acești factori au făcut din Portugalia una dintre cele mai mari puteri economice, militare și politice din secolul al XV-lea până la sfârșitul secolului al XVI-lea.
Uniunea Iberică, Restaurația și începutul epocii brigantine
Ulterior,Filip al II-lea al Spaniei a revendicat tronul și astfel a devenit Filip I al Portugaliei. Deși Portugalia nu și-a pierdut independența formală, ea a fost guvernată de același monarh care domnea și asupra Imperiului Spaniol,[44] formând pentru scurt timp o uniune a celor două regate. În acest moment, Spania devenise un teritoriu geografic.[45] Unirea celor două coroane a privat Portugalia de o politică externă independentă și a condus la implicarea sa înRăzboiul de Optzeci de Ani întreSpania și Țările de Jos.
Războiul a dus la o deteriorarea relațiilor cucel mai vechi aliat al Portugaliei, Anglia(d), și pierderea Hormuzului(d), un târg strategic situat întreIran șiOman. Din 1595 până în 1663, Războiul Olandezo-Portughez(d) a însemnat în primul rând invadarea de către companiile olandeze a multor colonii și interese comerciale portugheze în Brazilia, Africa, India și Orientul Îndepărtat, ceea ce a dus la pierderea monopolului portughez asupra comerțului maritim indian.
RegeleIoan al V-lea a patronat numeroase opere artistice, el câștigând epitetul de Regele Soare Portughez.
Fiul cel mare al regelui Ioan al IV-lea a venit pe tron caAfonso al VI-lea, dar disabilitățile sale fizice și mintale l-au făcut să fie copleșit deLuís de Vasconcelos e Sousa, al treilea conte de Castelo Melhor(d). Într-o lovitură de stat organizată de soția regelui,Maria Francisca de Savoia, și de fratele său,Pedro, Duce de Beja, Regele Afonso al VI-lea a fost declarat incompetent mintal și exilat mai întâi în Azore și apoi laPalatul Regal din Sintra(d), lângă Lisabona. După moartea lui Afonso, Pedro a urcat pe tron ca regele Pedro al II-lea. Domnia lui Pedro a dus la consolidarea independenței naționale, la expansiunea imperială, și la investiții în producția internă.
Pedro al II-lea, fiul luiIoan al V-lea, a condus un regim caracterizat prin afluxul de aur în cuferele trezoreriei regale, furnizat în mare parte de cătrecincimea regală(d) (impozit pe metale prețioase), care era primit din coloniile portugheze dinBrazilia(d) șiMaranhão(d). Acționând ca un monarh absolut, Ioan aproape a epuizat veniturile fiscale ale țării pe ambițioase lucrări de arhitectură, mai alesPalatul Mafra(d), și pe comenzi și adăugiri la considerabilele sale colecți de artă și literatură.
Estimările oficiale – și majoritatea estimărilor făcute până în prezent – plasează numărul emigranților portughezi în Brazilia Colonială în timpul goanei după aur din secolul al XVIII-lea la circa 600.000.[46] Aceasta a reprezentat una dintre cele mai mari mișcări de populație din Europa în coloniile din America din perioada colonială.
Cum încrederea regelui în de Melo a crescut, regele i-a încredințat mai mult control asupra statului. Prin 1755, Sebastião de Melo a fost numit prim-ministru. Impresionat de succesele economice britanice la care asistase în calitate de ambasador, a implementat cu succes poltici economice similare în Portugalia. El a abolit sclavia în Portugalia și în coloniile portugheze din India; a reorganizat armata și marina; a restructuratUniversitatea din Coimbra, și a pus capăt discriminării împotriva diferitelor culte creștine în Portugalia.
Dar cele mai mari reforme ale lui Sebastião de Melo au fost cele economice și financiare, cu crearea mai multor companii și bresle pentru a reglementa fiecare activitate comercială. El a delimitat regiunea de producție a vinului de Porto pentru a asigura calitatea vinului, aceasta fiind prima încercare de a controla calitatea și producția vinului în Europa. El a condus cu mână forte prin impunerea strictă a legii asupra tuturor claselor sociale portugheze, de la marea nobilime până la cei mai săraci muncitori, împreună cu o revizuire pe scară largă a sistemului de impozitare al țării. Aceste reforme i-au adus dușmani în clasele superioare, mai ales printre marea nobilime, care îl considera un parvenit social.
Portugalia a fost lovită de dezastru în dimineața zilei de 1 noiembrie 1755, cândLisabona a fost lovită deun cutremur violent, estimat pe scara actuală a magnitudinii de moment la 8,5–9. Orașul a fost distrus din temelii de cutremur, precum și de tsunami-ul și de incendiile care au urmat.[47] Sebastião de Melo a supraviețuit printr-un mare noroc și apoi s-a angajat imediat în reconstruirea orașului, cu celebrul său citat: „și acum? Ne îngropăm morții și îngrijim pe cei vii.”
În ciuda calamității și a numărului mare de morți, Lisabona nu a suferit nicio epidemie și în mai puțin de un an era deja reconstruită. Noul centru al Lisabonei a fost conceput pentru a rezista la cutremure. S-au construit machete pentru teste, iar efectele unui cutremur au fost simulate prin marșul soldaților în cadență în jurul machetelor. Clădirile și marile piețe din centrul pombalin rămân și astăzi una dintre atracțiile turistice ale Lisabonei. Sebastião de Melo a adus și o contribuție importantă la studiulseismologiei punând la punct o acțiune de colectare de informații de la fiecare parohie din țară.
În urma cutremurului,Iosif I a dat prim-ministrului și mai multă putere, și Sebastião de Melo a devenit un dictator puternic și progresist. Pe măsură ce-i creștea puterea, creșteau în număr și dușmanii lui, și au devenit frecvente disputele cu marea nobilime. În 1758, Iosif I a fost rănit într-o tentativă de asasinat. Famila Távora familie și ducele de Aveiro au fost implicați și au fost executați după un proces rapid.Iezuiții au fost expulzați din țară, iar bunurile lor confiscate de coroană. Sebastião de Melo a trimis în judecată fiecare persoană implicată, chiar și femei și copii. Asta a fost lovitura finală care a frânt puterea aristocrației. Iosif I l-a făcut pe loialul său ministru conte de laOeiras, în 1759.
În urma afacerii Távora, noul conte de Oeiras nu se mai confrunta cu nicio opoziție. A făcut „marchiz de Pombal”, în 1770, și a guvernat efectiv Portugalia până la moartea lui Iosif I în anul 1779. Cu toate acestea, istoricii susțin și că „iluminismul” lui Pombal, deși amplu, a fost în primul rând un mecanism pentru promovarea autocrației în detrimentul libertății individuale și, mai ales, un aparat pentru zdrobirea opoziției, suprimarea criticilor, și promovarea exploatării economice coloniale, precum și intensificarea cenzurii scrisului și consolidarea controlului și profitului personal.[48]
Noua conducătoare, reginaMaria I a Portugaliei, îl displacea pe marchiz pentru puterea pe care o acumulase, și nu l-a iertat pentru cruzimea cu care a tratat familia Távora și, la urcarea pe tron, l-a îndepărtat din toate funcțiile politice. Pombal a murit pe moșia sa de laPombal în 1782.
După ocupația de către Napoleon, Portugalia și-a început un lent dar inexorabil declin care a durat până în secolul al XX-lea. Acest declin a fost grăbit de independența obținută în 1822 de cea mai mare posesiune colonială a sa, Brazilia. În 1807, când armata lui Napoleon se apropia de Lisabona,principele regent(d)João al VI-lea al Portugaliei și-a mutat curtea(d) în Brazilia și a făcut dinRio de Janeiro capitala Imperiului Portughez. În 1815, Brazilia a fost declarată Regat unit cu Regatul Portugaliei, formând un stat pluricontinental,Regatul Unit al Portugaliei, Braziliei și Algarvelor.
Frontispiciul Constituției Portugheze din 1826 reprezentându-i pe regele-împăratPedro al IV-lea și pe fiica sa, reginaMaria a II-a.
Ca urmare a schimbării de statut și a sosirii familiei regale portugheze, aparatele administrativ, civic,economic(d), militar,educativ șiștiințific(d) braziliene au fost extinse și modernizate. Portughezii și aliații lor britanici au luptat împotrivainvaziei franceze(d) și în 1815 situația în Europa se liniștise suficient pentru ca João al VI-lea să se poată întoarce în siguranță la Lisabona. Regele Portugaliei a rămas însă în Brazilia până cândRevoluția Liberală din 1820(d), izbucnită înPorto, a cerut întoarcerea sa la Lisabona în 1821.
El s-a întors în Portugalia, dar l-a lăsat pe fiul său,Pedro, în fruntea Braziliei. Când Guvernul Portughez a încercat în anul următor să-și resubordoneze Regatul Braziliei, fiul Pedro, având susținerea cvasiunanimă a elitelor braziliene, a proclamatindependența Braziliei(d) față de Portugalia.Provincia Cisplatina(d) (astăzi statul suveran Uruguay), la sud, a fost una dintre ultimele adăugiri la teritoriul Braziliei sub dominație portugheză.
Independența Braziliei a fost recunoscută în 1825, când împăratul Pedro I i-a acordat tatălui său titlul onorific deÎmpărat al Braziliei. Moartea lui Ioan al VI-lea în 1826 a dus la probleme grave de succesiune. Deși Pedro îi era moștenitor, și a domnit pentru scurt timp cu numele de Pedro al IV-lea, statutul său de monarh brazilian era văzut ca impediment la deținerea tronului portughez de către ambele națiuni. Pedro a abdicat în favoarea fiicei sale,Maria a II-a. Fratele lui Pedro,Infantele Miguel, a revendicat însă tronul în semn de protest. După ce o propunere de căsătorie între Miguel și Maria a eșuat, Miguel a preluat puterea cu numele de regele Miguel I, în 1828. Pentru a apăra dreptul la tron al fiicei sale, Pedro a declanșatRăzboiul Liberal(d) pentru a o repune pe fiica sa pe tron și pentru a transforma Portugalia în monarhie constituțională. Războiul a luat sfârșit în 1834, cu înfrângerea lui Miguel, promulgarea unei constituții și revenirea pe tron a reginei Maria a II-a.
Fiul reginei Maria a II-a și al regeluiFerdinand al II-lea, regelePedro al V-lea, a modernizat țara în timpul scurtei sale domnii (1853–1861). În timpul său, s-au construit drumuri, telegraf și căi ferate și s-au făcut îmbunătățiri în domeniul sanitar. Popularitatea sa a crescut când, în timpul unei epidemii deholeră din 1853–1856, a vizitat spitale dând cadouri și alinându-i pe bolnavi. Domnia lui Pedro a fost scurtă, el murind de holeră în 1861, după o serie de decese în familia regală, inclusiv ale celor doi frați ai săi,Infantele Fernando(d) șiInfantele João, duce de Beja, și al soției sale,Stephanie de Hohenzollern-Sigmaringen. Neavând copii, i-a urmat la tron fratele său,Luís I al Portugaliei, care a continuat modernizarea.
La apogeul colonialismului european din secolul al XIX-lea, Portugalia deja își pierduse teritoriile din America de Sud și aproape toate bazele din Asia.Luanda,Benguela,Bissau,Lourenço Marques,Porto Amboim șiInsula Mozambic erau printre cele mai vechi oraș-port fondate de portughezi pe teritoriul Africii. În această fază, colonialismul portughez s-a concentrat pe transformarea avanposturilor africane în teritorii de mărimea unor țări, pentru a concura cu alte puteri europene prezente acolo.
DupăConferința de la Berlin din 1884, teritoriilor Africii Portugheze li s-au stabilit oficial frontierele la cererea Portugaliei pentru a proteja interesele seculare ale țării pe continent de rivalitățile iscate deLupta pentru Africa. Orașele Africii Portugheze, caHuambo,Sá da Bandeira,Silva Porto,Malanje,Tete,Gurúè,Chimoio șiLichinga au apărut ori s-au extins spre interiorul continentului începând cu această perioadă. Au apărut și noi orașe de coastă, caBeira,Moçâmedes,Lobito,Xai-Xai,Nacala șiPemba, Mozambic. Chiar înainte de începutul secolului al XX-lea, căi ferate cum ar filinia Benguela(d) din Angola, șilinia Beira(d) din Mozambic, au început a fi construite pentru a lega zonele de coastă cu unele regiuni din interiorul continentului.
Printre alte episoade din această perioadă de prezență portugheză în Africa se numără șiUltimatumul Britanic din 1890(d). Acesta a obligat armata portugheză să se retragă din teritoriul aflat între coloniile portughezeMozambic șiAngola (astăzi, mare parte dinZimbabwe șiZambia), care fusese revendicat de Portugalia și inclus în „Harta Roz(d)”, care intra în conflict cu aspirațiile britanice de construire a uneicăi ferate Cairo-Cape Town(d).
Portugalia a fost una din cele doar cinci țări europene care au rămas neutre înal Doilea Război Mondial. Din anii 1940 până în anii 1960, Portugalia a devenit membru fondator alNATO,OCDE și aAsociației Europene a Liberului Schimb (EFTA). Treptat, au fost inițiate noile proiecte de dezvoltare economică și mutarea cetățenilor portughezi din metropolă spre provinciile de peste mări din Africa,Angola șiMozambic, cele mai mari și mai bogate astfel de teritorii, fiind principalele ținte ale acestor inițiative. Aceste acțiuni au fost utilizate pentru a afirma statutul Portugaliei de națiunetranscontinentală(d) și nu imperiu colonial.
După ce India și-a dobândit independența în 1947, locuitorii pro-indieni dinDadra și Nagar Haveli, cu susținerea guvernului indian și cu ajutorul organizațiilor pro-independență, au scos teritoriile Dadra și Nagar Haveli de sub dominație portugheză în 1954.[49] În 1961, anexarea așezăriiOuidah de cătreRepublica Dahomey(d) a fost începutul unui proces care a dus la disoluția finală a Imperiului Portughez.
Conform recensământului din 1921, São João Baptista de Ajudá avea 5 locuitori și, la momentul ultimatumului Guvernului din Dahomey, avea doar 2 locuitori ce reprezentau suveranitatea portugheză.
O altă retragere forțată dintr-un teritoriu de peste mări a avut loc în decembrie 1961 când Portugalia a refuzat să predea teritoriileGoa,Daman și Diu. Ca urmare, armata și marina portugheze au fost implicate într-un conflict armat în colonia dinIndia Portugheză(d) împotrivaForțelor Armate Indiene(d).
Operațiunile s-au soldat cu înfrângerea(d) și capitularea micii garnizoane defensive portugheze, care a fost obligată să se predea unei forțe militare mult mai mari. Rezultatul a fost pierderea restului teritoriilor portugheze de pesubcontinentul indian. Regimul portughez a refuzat să recunoască suveranitatea indiană asupra teritoriilor anexate, care au continuat să fie reprezentate în Adunarea Națională a Portugaliei până la lovitura de stat militară din 1974.
De-a lungul războiului colonial, Portugalia s-a confruntat cu nemulțumiri crescânde, embargouri asupra armelor și alte măsuri punitive impuse de majoritatea comunității internaționale. Regumul autoritar și conservatorEstado Novo, instalat și guvernat la început deAntónio de Oliveira Salazar și condus după 1968 deMarcello Caetano(d), a încercat însă să conserve imperiul intercontinental cu o suprafață totală de 2.168.071 km2.[50]
Guvernul și armata portugheze s-au opusdecolonizării(d) teritoriilor de peste mări până în aprilie 1974, când olovitură de stat militară de stânga, fără vărsare de sânge, laLisabona, denumităRevoluția Garoafelor, a deschis calea independenței teritoriilor de peste mări din Africa și Asia, precum și pe cea a restaurării democrației după doi ani de tranziție, denumiți PREC (Processo Revolucionário Em Curso(d)). Această perioadă a fost caracterizată de frământări sociale și de lupte pentru putere între forțele politice de stânga și cele de dreapta. Retragerea din teritoriile de peste mări și acceptarea declarațiilor de independență de către reprezentanții portughezi la negocierile cu acestea, care aveau să ducă la apariția de noi state independente în 1975, au condus la un exod masiv al cetățenilor portughezi din teritoriile africane ale Portugaliei (mai ales dinAngola șiMozambic).[51][52]
Peste un milion derefugiați portughezi(d) au fugit din fostele provincii portugheze deoarece coloniștii albi nu erau de regulă considerați parte a noii identități a fostelor colonii portugheze din Africa și Asia.Mário Soares șiAntónio de Almeida Santos(d) au fost însărcinați cu organizarea independenței teritoriilor de peste mări ale Portugaliei. Până în 1975, toate teritoriile portugheze din Africa erau independente și Portugalia a ținutprimele sale alegeri democratice(d) după 50 de ani de regim totalitar.
Portugalia a continuat să fie guvernată de oJunta de Salvare Națională(d) până laalegerile legislative din 1976. Acestea au fost câștigate dePartidul Socialist Portughez (PS) și Mário Soares, liderul acestuia, a devenit prim-ministru al primului guvern constituțional la 23 iulie. Mário Soares avea să fie prim-ministru din 1976 până în 1978 și din nou între 1983 și 1985. Din această funcție, Soares a încercat să reia creșterea economică și dezvoltarea care fuseseră realizate în anii dinaintea Revoluției Garoafelor, în ultimul deceniu al regimului anterior. El a inițiat procesul de aderare laComunitatea Economică Europeană (CEE) demarând negocierile de aderare încă din 1977.
Mário Soares a devenit primul premier al Portugaliei ales democratic în 1976.
Portugalia a pendulat întresocialism șineoliberalism. S-au înfăptuit oreformă agrară(d) și unelenaționalizări;Constituția Portugheză (aprobată în 1976) a fost rescrisă pentru a face loc unor principii socialiste și comuniste. Până la revizuirile constituționale din 1982 și 1989, constituția a fost astfel un document cu mare încărcătură ideologică și cu numeroase referiri la socialism, la drepturile muncitorilor și la o dorităeconomie socialistă(d). Situația economică a Portugaliei după tranziția la democrație a obligat guvernul să pună în aplicare programe de stabilizare monitorizate deFondul Monetar Internațional (FMI) în 1977–78 și 1983–85.
În 1986, Portugalia a aderat laComunitatea Economică Europeană, care ulterior avea să devină Uniunea Europeană (UE). În anii următori, economia Portugaliei a progresat considerabil ca urmare afondurilor structurale și de coeziune ale CEE/UE și datorită deschiderii unor piețe externe pentru companiile portugheze.
Ultimul teritoriu de peste mări al Portugaliei,Macau, a fost cedat pe cale pașnică Republicii Populare Chineze în 1999, conform unei declarații comune din 1987. În 2002, independențaTimorului de Est (Asia) a fost recunoscută oficial de Portugalia, după un proces incomplet de decolonizare inițiat în 1975 în urma Revoluției Garoafelor, dar întrerupt de o invazieindoneziană urmată de oocupație militară(d).
La 26 martie 1995, Portugalia a început să implementeze reglementărileZonei Schengen, eliminând controlul la frontiera terestră cu Spania și pe relațiile aeriene cu alte țări Schengen întârind simultan controalele cu statele nemembre. În 1996 țara a devenit cofondatoare aComunității Țărilor Lusofone (CPLP) cu sediul la Lisabona.Expo '98(d) a avut loc în Portugalia și în 1999 țara a devenit una dintre fondatoarele monedeieuro și alezonei euro.
Teritoriul Portugaliei include o zonă dinPeninsula Iberică (denumită de majoritatea portughezilorcontinentul) și două arhipelaguri din Oceanul Atlantic: Insulele Madeira și Azore. Se întinde între paralelele de32°(d) și43° latitudine nordică(d), și între meridianele de32°(d) și6° longitudine vestică(d).
Portugalia continentală(d) este divizată de râul său principal,Tagus, care curge din Spania și se varsă în Atlantic prin Estuarul Tagus, la Lisabona. Peisajul nordic este muntos spre interior, cu mai multe platouri crestate de văi de râuri, în timp ce spre sud, inclusiv în regiunileAlgarve șiAlentejo, este caracterizat prin șesuri.
Cel mai înalt vârf al Portugaliei esteMuntele Pico de peInsula Pico din Azore. Acest vechi vulcan, cu o altitudine maximă de 2.351 m este un simbol reprezentativ al Azorelor, în timp ceSerra da Estrela de pe continent (cu vârful la 1.991 m peste nivelul mării) este o atracție sezonieră importantă pentru schiori și entuziaștii sporturilor de iarnă.
Arhipelagurile Madeira și Azore sunt împrăștiate în Oceanul Atlantic: Azorele sunt niște culmi aledorsalei Atlantice la o triplă intersecție tectonică, iar Madeira sunt vârfurile unei creste submarine produsă de geologia unuipunct fierbinte tectonic. Geologic, aceste insule sunt formate prin evenimente vulcanice și seismice. Ultima erupție vulcanică terestră a avut loc în 1957–58 (Capelinhos(d)) și sporadic au loc cutremure minore, de obicei de intensitate redusă.
Zona economică exclusivă a Portugaliei(d), o zonă maritimă asupra căreia portughezii au drepturi speciale de prospectare și utilizare a resurselor marine, are 1.727.408 km2 și este a treiazonă economică exclusivă din Uniunea Europeană ca mărime și a 11-a din lume.
Portugalia este definită ca avândclimă mediteraneană (Csa în sud, în interior, și în regiunea Douro;Csb în nord, centru și pe coastele Alentejo;climă oceanică mixtă de-a lungul jumătății nordice a coastei[53] precum șiclimă semiaridă saude stepă – BSk în unele părți sudice ale regiunii Beja – conform to theclasificării climatice Köppen-Geiger), și este una din cele mai calde țări europene: media anuală a temperaturii înPortugalia continentală(d) variază de la 8–12 °C în interiorul muntos până la 16–18 °C în sud și în bazinulrâului Guadiana. Există însă și variații de la câmpie la munte: Rivas Martinez prezintă câteva zone bioclimatice ale Portugaliei.[54]Algarvele, separate de regiuneaAlentejo de munți de până la 900 m în Alto de Fóia, au o climă similară cu cea a coastelor sudice ale Spaniei sau Australiei de Sud-Vest.
Precipitațiile medii anuale pe continent variază de la puțin peste 3.200 mm în munții din nord până la sub 300 mm în zona râului Massueime, lângă Côa, de-a lungul râuluiDouro.Muntele Pico este atestat ca fiind cea mai ploioasă zonă a țării (peste 6.250 mm pe an), conformPortuguese Institute for Sea and Atmosphere(d) (în traducere, Institutul Portughez al Mării și Atmosferei).
În unele zone, cum ar fi bazinul Guadiana, temperaturile medii anuale pot crește până la 28 °C, iar maximele verii trec adesea peste 40 °C. Temperatura maximă înregistrată vreodată în Portugalia a fost de 47,4 °C laAmareleja(d), deși, conform datelor din satelit, nu acesta este cel mai fierbinte punct din timpul verii.[55][56]
Zăpezile cad regulat pe timp de iarnă în nordul și centrul zonei interioare a țării, în regiuni caGuarda,Bragança,Viseu șiVila Real, mai ales la munte. Iarna, temperaturile pot scădea și sub −10 °C mai ales înSerra da Estrela,Parcul Național Peneda-Gerês(d),Serra do Marão(d) șiSerra de Montesinho(d). În aceste zone, poate cădea zăpadă oricând din octombrie până în mai. În sudul țării, ninsorile sunt rare, dar apar totuși la altitudini mari. Deși temperatura minimă absolută înregistrată deIPMA(d) este de −16 °C laPenhas da Saúde(d) șiMiranda do Douro, s-au efectuat și măsurători care au arătat temperaturi mai scăzute, cum ar fi −17,5 °C, măsurate de Institutul PolitehnicBragança la marginea orașului în 1983, și sub −20 °C în Serra da Estrela.
Portugalia are între 2500 și 3200 de ore de lumină solară pe an, o medie de 4–6 h zilnic iarna și 10–12 h zilnic vara, cele mai mari valori înregistrându-se în sud-est și cele mai mici în nord-vest.
Temperatura suprafeței mării pe coasta de vest a Portugaliei continentale variază de la 13–15 °C iarna la 18–22 °C vara, în timp ce pe coasta de sud, ea se încrie între 15 °C iarna și 23 °C, atingând ocazional și 26 °C.
Arhipelagurile Azore și Madeira au climă subtropicală, deși există variații de la insulă la insulă, ceea ce face ca prognozarea vremii să fie foarte dificilă (din cauza reliefului accidentat). Madeira și Azorele au o gamă mai restrânsă de temperaturi, media anuală depășind 20 °C pe coastă (conform Institutului Meteorologic Portughez). Unele insulde din Azore au luni mai uscate vara. Ca urmare, unele insule din Azore au fost identificate ca avândclimă mediteraneană (atât de tipCsa cât și de tipCsb), în timp ce altele (cum ar fiFlores(d) sauCorvo(d)) sunt clasificate ca temperat-maritime (Cfb) și, respectiv, subtropicale umede (Cfa), conform clasificării Köppen-Geiger.
InsulaPorto Santo din Madeira are o climă semiaridă de stepă (BSh).Insulele Savage(d), care fac parte din teritoriul regional Madeira și sunt rezervație naturală, sunt unice prin aceea că sunt clasificate ca având climă deșertică (BWh) cu precipitații anuale medii de circa 150 mm. Temperatura apei mării în arhipelaguri variază de la 17–18 °C iarna la 24–25 °C vara, ajungând uneori la 25 °C.
Deși oamenii ocupă teritoriul Portugaliei de mii de ani, încă mai rămân părți din vegetația inițială. În Gerês se găsesc păduri mature atât de foioase, cât și de conifere, din pădurea mediteraneană de dimensiuni mondiale mai rămân câteva părți extrem de rare în munții Arrábida, și o pădure subtropicală de laurissilva, datând din perioada terțiară, acoperă cea mai mare arie continuă a sa din lume pe insula principală a arhipelagului Madeira. Datorită scăderii populației umane și datorită exodului rural, stejarul de Pirinei și alți arbori indigeni au început să reocupe multe zone abandonate.
Aceste medii naturale sunt modelate de flora diversă, și cuprind specii foarte răspândite de pin (mai alesPin maritim șiPinus pinea), stejarul (Quercus robur), stejarul de Pirinei (Quercus pyrenaica(d)) castanul (Castanea sativa), stejarul de plută (Quercus suber), stejarul de stâncă (Quercus ilex(d)) sau stejarul portughez (Quercus faginea(d)). Datorită valorii lor economice, unele specii ale genuluiEucalyptus au fost introduse și sunt acum frecvente, deși sunt specii invazive cu impact negativ asupra mediului.
Laurel forest(d) este un tip unic de pădure subtropicală umedă găsită în puține zone din Europa și din lume: în Azore, și mai ales pe insula Madeira, există păduri mari, endemice deLaurisilva (pe cea din urmă insulă, este și protejată ca rezervație naturală). Există mai multe specii diverse de faunămamiferă, reprezentată devulpe,bursuc,râs iberic,lup iberic(d),capră sălbatică (Capra pyrenaica(d)), pisică sălbatică (Felis silvestris),iepure,nevăstuică,dihor,cameleon,mangustă,zibetă(d),ursul brun[necesită citare] (observat lângă Rio Minho, lângă Peneda-Gerês) și multe altele. Portugalia este o oprire importantă pentru păsările migratoare, în unele locuri cum ar fiCapul Sf. Vincent(d) sau munțiiMonchique(d), unde toamna mii de păsări traversează marea din Europa în Africa și primăvara invers.
Majoritatea speciilor de păsări se adună înPeninsula Iberică deoarece este cea mai apropiată porțiune mare de uscat între Europa de Nord și Africa. Șase sute de specii de păsări sunt prezente în Portugalia (fie pentru cuibărit, fie periodic în timpul migrației), și în fiecare an se identifică noi specii care cuibăresc. Arhipelagurile Azore și Madeira sunt și ele zone de oprire pentru păsări americane, europene și africane, în timp ce în Portugalia continentală se întâlnesc mai ales specii europene și africane.
Sunt peste 100 de specii de pește de apă dulce, de la uriașul somn european (în Parcul Natural Internațional Tagus) până la specii endemice mici care trăiesc doar în lacuri mici (de exemplu, în partea vestică a țării). Unele din aceste specii rare și localizate sunt amenințate de pierderea habitatului, de poluare și secetă.Up-wellingul de-a lungul coastei vestice a Portugaliei face ca marea să fie extrem de bogată în nutrienți și în diverse specii de pește de mare; apele maritime portugheze sunt unele din cele mai bogate din lume. Sunt prezente mii de specii depește de mare, cum ar fisardina(d) (Sardina pilchardus),tonul(d) șimacroul de Atlantic. Speciile bioluminiscente sunt și ele bine reprezentate.
Sunt multe specii endemice de insecte, majoritatea găsite în anumite părți ale Portugaliei, în vreme ce unele sunt răspândite în toată țara, carădașca(d) (Lucanus cervus) șicicada. InsuleMacaroneziene (Azore și Madeira) au multe specii endemice (de păsări, reptile, lilieci, insecte, melci) care au evoluat independent de alte regiuni ale Portugaliei. În Madeira, de exemplu, se pot observa peste 250 de specii degastropode de uscat.
Președintele, care este ales pe un mandat de cinci ani, are un rol executiv. Adunarea Republicii este un parlament unicameral format din 230 de deputați aleși pentru mandate de patru ani. Guvernul este condus deprim-ministru(d) și cuprinde miniștri și secretari de stat.Instanțele judecătorești sunt organizate pe mai multe niveluri, între ramurile judecătorească, administrativă și fiscală. OCurte Constituțională(d) cu 13 membri analizează constituționaliatea legilor.
Șeful statului portughez estepreședintele(d), ales pe mandat de cinci ani prinvot universal direct. Areatribuții rezervate(d) și de supervizare. Între atribuțiile prezidențiale se numără numirea prim-ministrului și altor membri ai Guvernului (în raport cu care președintele ține cont și de rezultatele alegerilor legislative); demiterea prim-ministrului; dizolvarea Adunării Republicii (și convocarea de alegeri legislative anticipate); are drept deveto asupra legilor (drept care peste care Adunarea poate trece); și declararea stării de război sau de asediu. Președintele este și comandant supremlist of Latin phrases (E)(d) al Forțelor Armate.
Președintele este sfătuit deConsiliul de Stat(d), format din șase ofițeri civili de rang înalt, orice fost președinte ales sub autoritatea Constituției din 1976, cinci membri aleși de Adunare și cinci numiți de președinte.
Guvernul este condus deprim-ministrul(d) numit de președinte, și cuprinde și unul sau mai mulți viceprim-miniștri, miniștri, secretari de stat și subsecretari de stat.
Guvernul este atât organul suveran care execută politica generală a țării cât și corpul superior al administrației publice.
El are puteri esențialmente executive, dar și puteri legislative limitate. Guvernul poate legifera propria organizare, în unele domenii în care este delegat de Adunarea Republicii și poate adopta regulamente de aplicare a legilor cu caracter mai general adoptate de Adunare.
Consiliul de Miniștri(d) – prezidat de prim-ministru (sau de președinte) și de miniștri – estecabinetul. Fiecare guvern trebuie să definească liniile generale ale politicilor sale într-un program de guvernare, și să-l prezinte Adunării pentru o perioadă obligatorie de deliberări. Dacă Adunarea nu respinge programul de guvernare prin majoritate absolută a deputaților, atunci cabinetul este considerat a fi confirmat în funcție.
Adunarea Republicii(d) esteparlamentul național al Portugaliei. Este principalul organ legislativ, deși și Guvernul are unele atribuții legislative restrânse.
Adunarea Republicii este unicamerală, și formată din până la 230 de deputați. Aleși prin vot universal cu reprezentare proporțională, deputații au mandate de patru ani.
Actualmente partidul de guvernământ (PS) și coalița sa neoficială (BE, PCP, PEV) controlează cele mai multe mandate în parlament. PSD și CDS-PP formează opoziția, iar PAN deține un singur mandat.
Puterea judecătorească și particularități ale legislației
Sistemul legal portughez este unul de inspirație napoleoniană, similar celor din Europa continentală. Printre principalele legi se numără Constituția (1976, cu modificări),Codul Civil Portughez(d) (1966, cu modificări) șiCodul Penal al Portugaliei(d) (1982, cu modificări). Alte legi relevante suntCodul Comercial (1888, cu modificări) șiCodul de Procedură Civilă (1961, cu modificări).
Portugalia a fost una dintre primele țări din lume care au abolit pedeapsa capitală. Sentința maximă este limitată la 25 de ani.
Portugalia a decriminalizat și utilizarea drogurilor comune în 2001, fiind prima țară din lume care face acest lucru. Portugalia a decriminalizat efectiv posesia tuturor drogurilor care sunt încă ilegale în alte țări dezvoltate, între aceste droguri numărându-secannabis,cocaina,heroina șiLSD. Deși posesia este legală, traficul și posesia a unei cantități care depășește „cantitatea de uz personal pentru 10 zile” se pedepsesc încă cu încarcerare și amendă. Persoanele prinse cu cantități mici asupra lor sunt îndrumate către o clinică de dezintoxicare, dar internarea acolo nu este obligatorie. În ciuda criticilor venite dinspre alte țări europene, care afirmau că consumul de droguri în Portugalia va crește enorm, în realitate consumul de droguri a scăzut, îmrepună cu numărul de cazuri de infectare cuHIV, din 2001 până în 2009 ambele ajungând la 50% din valoarea inițială. Utilizarea drogurilor de către tinerii de 16-18 ani a scăzut și ea, singurul care a crescut puțin în cadrul acestei categorii de vârstă fiind consumul de marijuana.[57][58][59]
Drepturile LGBT+(d) au crescut substanțial în ultimii ani. La 31 mai 2010, Portugalia a devenit a șasea țară din Europa și a opta din lume care a recunoscut legalcăsătoria între persoane de același sex(d) la nivel național. Legea a intrat în vigoare la 5 iunie 2010.[60] Adopțiile de copii pentrucupluri de același sex sunt permise de la 1 martie 2016,[61] iar accesul cuplurilor de două femei la reproducere asistată există din 13 mai 2016.[62][63][64][65] În ianuarie 2017, noualege a identității de sex[66] a simplificat procesul de schimbare a sexului și numelui pentru persoaneletransgender, ceea ce a ușurat schimbareaidentității de sex pentru minori.[67]
Portugalia este divizată administrativ în 308 decomune(d) (portughezămunicípios sauconcelho(d)), care, după o reformă în2013(d) au fost împărțite în 3092 de parohii civile (înportughezăFreguesia). Din punct de vedere operațional, comunele și parohiile civile, împreună cu guvernul național, sunt singureleautorități publice locale oficial identificate de guvernul Portugaliei (de exemplu, satele, orașele și marile orașe nu au statut legal, dar pot fi folosite pentru organizarea unor servicii). În scopuri statistice, guvernul portughez recunoaște șiNUTS(d), comunități inter-municipale și, neoficial, sistemul districtelor, utilizat până la integrarea europeană (și eliminat treptat de guvernul național). Portugalia continentală este compusă din 18 districte, arhipelagurile Azore și Madeira fiind guvernate caregiuni autonome; cele mai mari unități, înființate la 1976, sunt fiePortugalia continentală(d) (înportughezăPortugal Continental) șiregiunile autonome ale Portugaliei (Azore șiMadeira).
Stat-membru alNațiunilor Unite din 1955, Portugalia este și membru fondator alNATO (1949),OCDE (1961) șiEFTA (1960); s-a retras din ultima dintre aceste organizații în 1986 pentru a adera laComunitatea Economică Europeană, care a devenit în 1993 Uniunea Europeană. În 1996, a cofondatComunitatea Țărilor Lusofone (CPLP), care are ca obiectiv încurajarea legăturilor economice și culturale între țărilelusofone(d) din lume.
António Guterres, care a fost prim-ministru al Portugaliei între 1995 și 2002 șiînalt comisar al ONU pentru Refugiați între 2005 și 2015, a devenitsecretar general al ONU la 1 ianuarie 2017; el a devenit primul secretar general din Europa de Vest de la austriaculKurt Waldheim (1972–1981), primul fost șef de guvern care a devenit secretar general și primul secretar general născut după înființarea ONU la 26 iunie 1945.
Olivenza. Sub suveranitate portugheză din 1297, comuna Olivenza a fost cedată Spaniei prinTratatul de la Badajoz din 1801, dupăRăzboiul Portocalelor(d). Portugalia a revendicat-o din nou în 1815 conformTratatului de la Viena. Din secolul al XIX-lea, ea este continuu guvernată de Spania, care consideră că este teritoriul său, atâtde facto cât șide jure.[69]
Ilhas Selvagens (Insulele Sălbatice(d)). Arhipelagul este sub dominație portugheză dar este mai apropiat geografic deInsulele Canare (165 km) decât deMadeira (280 km). Descoperite în 1364 de navigatori italieni, insulele au aparținut unor persoane private până la 1971, când guvernul portughez le-a achiziționat și a înființat o rezervație naturală ce acoperă întreg arhipelagul. Insulele sunt revendicate de Spania din 1911 iar disputa a produs unele tensiuni politice între cele două țări. Problema principală nu este valoarea lor intrinsecă, ci faptul că ele extind considerabilZona Economică Exclusivă a Portugaliei.[70]
Forțele armate au trei ramuri:Marina(d),Forțele Terestre(d) șiForțele Aeriene(d). Ele servesc în principal drept forță de apărare, a cărei misiune este protejarea integrității teritoriale a țării și de a oferi asistență și securitate pe plan intern și extern. În 2008, cele trei ramuri numărau 39.200 de militari activi, dintre care 7500 femei.Cheltuielile militare ale Portugaliei se ridicau în 2009 la 5,2 miliarde de dolari, reprezentând 2,1 procente din PIB. Serviciul militar obligatoriu a fost abolit în 2004. Vârsta minimă pentru recrutarea voluntarilor este de 18 ani.
Pe lângă aceste trei ramuri, mai există șiGarda Națională Republicană, o forță de securitate organizată după sistem militar (ojandarmerie) formată din 25.000 de persoane. Această forță se află sub autoritatea comună a Ministerelor Apărării și Internelor. Ea a furnizat detașamente care au participat la operațiuni internaționale în Irak și în Timorul de Est.
În secolul al XX-lea, Portugalia a fost implicată în două mari conflicte:Primul Război Mondial(d) șiRăzboiul Colonial Portughez (1961–1974). După sfârșitulImperiului Portughez în 1975, Forțele Armate Portugheze au participat la misiuni de menținerea păcii în Timorul de Est, Bosnia, Kosovo, Afganistan, Somalia, Irak (Nassiriya) și Liban. Portugalia a efectuat și câteva operațiuni militare unilaterale independente peste hotare, cum a fost cazul cu intervențiile Forțelor Armate Portugheze în Angola în 1992 și în Guinea-Bissau în 1998 având ca principale obiective protejarea și retragerea cetățenilor portughezi și străini amenințați de conflictele civile locale.
Datoria suverană ca procentaj dineconomia Portugaliei, comparat cu media zonei euro.
Guvernul portughez este greu îndatorat și a primit un pachet de 78 de miliarde de euro de laUniunea Europeană și de laFondul Monetar Internațional în mai 2011.[71] Raportul între datoria Portugaliei și dimensiunile economiei sale era de 107% când a primit pachetul.[71] Ca parte a înțelegerii, guvernul s-a angajat să-și reducă deficitul bugetar de la 9,8 procente din PIB în 2010 la 5,9 procente în 2011, 4,5 procente în 2012 și 3 procente în 2013.[72]
După ce s-a anunțat planul de salvare, guvernul portughez al luiPedro Passos Coelho a reușit să implementeze măsurile cu intenția de a îmbunătăți situația financiară a statului, inclusiv creșteri de taxe, înghețarea salariilor mici ale bugetarilor și reducerea salariilor mari ale bugetarilor cu 14,3%, împreună cu reducerile de cheltuieli publice. Guvernul portughez a acceptat și să-și eliminegolden share-ul deținut laAltice Portugal(d), prin care avea drept de veto asupra unor hotărâri vitale.[73][74] În 2012, toți bugetarii suferiseră o reducere de salariu de 20% relativ la nivelul din 2010, reducerile ajungând la 25% pentru cei ce câștigau peste 1500 de euro pe lună.[75]
FMI,Comisia Europeană (CE) șiBanca Centrală Europeană (BCE) au afirmat în septembrie 2012 că datoria Portugaliei va atinge un maxim de 124% din PIB în 2014.[76] FMI estimase anterior în iulie 2012 un maxim de circa 118,5% din PIB pentru anul 2013.[76] În septembrie 2013, Guvernul Portughez și-a revizuit estimarea datoriei publice a Portugaliei pe 2013 la 127,8%, după un maxim de 130,9% în acea lună.[77]
Dupăcriza financiară din 2007–08(d), se știa în 2008–2009 că două bănci portugheze (Banco Português de Negócios(d) (BPN) șiBanco Privado Português(d) (BPP)) acumulaseră de-a lungul anilor pierderi cauzate de proastele investiții, de delapidări și de fraude contabile. Cazul BPN era deosebit de grav din cauza dimensiunilor băncii, a cotei sale de piață și a implicațiilor politice – președintele de atunci al Portugaliei, Cavaco Silva, și unii dintre aliații săi politici mențineau relații personale și de afaceri cu banca și cu președintele ei, care în cele din urmă a fost arestat și acuzat de fraudă și de alte infracțiuni.[80][81][82] Pentru a evita o criză financiară gravă cu impact puternic asupra economiei portugheze, guvernul a hotărât să le acorde un pachet de salvare, pe cheltuiala contribuabililor portughezi.
Reprezentare proporțională a exporturilor Portugaliei, în 2012
Portugalia este oțară dezvoltată și cuvenit mare, al cărui PIB pe cap de locuitor era în 2014 78% din media UE27 – în creștere față de 76% în 2012.[83] La sfârșitul lui 2016, PIBul Portugaliei ajunsese la 30.612 de dolari pe cap de locuitori, conform raportului OCDE.[84] Moneda Portugaliei esteeuro (€), care a înlocuitescudoul portughez, iar țara a fost unul dintre membrii fondatori aizonei euro. Banca centrală a Portugaliei esteBanca Portugaliei, parte integrantă aSistemului European de Bănci Centrale. Majoritatea industriilor, afacerilor și instituțiilor financiare sunt concentrate în zonele metropolitaneLisabona șiPorto(d)—districteleSetúbal,Aveiro,Braga,Coimbra șiLeiria fiind cele mai mari centre economice din afara acestora. Conform World Travel Awards, Portugalia era principala destinație de practicare a golfului din Europa în 2012 și 2013.[85][86]
De laRevoluția Garoafelor din 1974, care a culminat cu sfârșitul uneia dintre cele mai notabilefaze de expansiune economică(d) din istoria Portugaliei (începând cu anii 1960),[87] a avut loc o importantă schimbare în creșterea economică anuală. După frământările revoluției din 1974 și perioadaProcesso Revolucionário Em Curso(d), Portugalia a încercat să se adapteze la oeconomie globală modernă în schimbare, proces care continuă și astăzi. După anii 1990, modelul de dezvoltare economică pe bazaconsumului(d) a fost modificat treptat către un sistem concentrat pe exporturi,investiții private și dezvoltarea sectorului deînalte tehnologii. Ca urmare, serviciile au depășit industriile mai tradiționale, cum ar fi textilele, încălțămintea, îmbrăcămintea șipluta (Portugalia este principalul producător mondial de plută),[88] produsele de lemn și băuturile.[89]
Protestele din noiembrie 2011 împotriva măsurilor de austeritate, în fațaAdunării Republicii(d)
În al doilea deceniu al secolului al XXI-lea, economia portugheză a suferit cea mai severă recesiune de după 1974, care a făcut ca țara să trebuiască să fie salvată de la încetarea de plăți de Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional. Pachetul convenit în 2011 impunea ca Portugalia să pună în aplicare o serie de măsuri de austeritate în schimbul unei finanțări de 78 de miliarde de euro. În mai 2014, țara a ieșit din acord, dar și-a reafirmat angajamentul de a păstra ritmul reformelor. În acel moment, economia se contractase cu 0,7% în primul trimestru al lui 2014, în timp ce șomajul, încă ridicat, își începuse scăderea, ajungând la 15,3%.[90]
Salariul mediu în Portugalia este 910 € pe lună (net), excluzând aici liber-profesioniștii,[91] în timp cesalariul minim, reglementat prin lege, este 530 de euro pe lună (plătit de 14 ori pe an).
Indicele Calității Vieții calculat deEconomist Intelligence Unit(d) punea Portugalia pe locul 19 în lume pe anul 2005, în fața altor țări avansate economic și tehnologic, ca Franța, Germania, Regatul Unit și Coreea de Sud, dar cu 9 locuri în urma singurului său vecin, Spania;[92] aceasta în ciuda faptului că Portugalia rămâne una din țările cu cel mai mic PIB pe cap de locuitor din Europa de Vest.[93]
Portugalia are a 13-a cea mai marerezervă de aur(d) din lume.
Fondul Monetar Internațional a emis un raport actualizat despre economia Portugaliei la jumătatea lui 2017, cu perspective bune pe termen scurt și cu o creștere a investițiilor și exporturilor față de anii anteriori. Din cauza unui excedent bugetar înregistrat în 2016, țara nu mai era supusă procedurii de deficit excesiv, care fusese implementată în timpul crizei financiare anterioare. Sistemul bancar era mai stabil, deși încă mai existau credite neperformante și datorii ale companiilor. FMI recomanda rezolvarea acestor probleme pentru ca Portugalia să poată atrage mai multe investiții private.[94]
Putere maritimă tradițională, Portugalia are o puternică tradiție însectorul pescuitului(d) și este una din țările cu cele mai mari niveluri ale consumului de pește pe cap de locuitor.[95] Principalele porturi pescărești din Portugalia (inclusiv Azore și Madeira), după masa totală descărcată pe an, sunt porturileMatosinhos,Peniche,Olhão,Sesimbra(d),Figueira da Foz,Sines,Portimão șiMadeira. Produsele portugheze din pește sunt exportate prin mai multe companii, sub mai multe mărci diferite, cum ar fiRamirez(d), cel mai vechi producător de conserve de pește încă activ.
Portugalia este un important producător european deminereu și se numără printre principalii producători europeni decupru. Aici se produc cantități notabile destaniu,wolfram șiuraniu. Țării însă îi lipsește potențialul de a efectuaprospectări de hidrocarburi șialuminiu, limitare care a frânat dezvoltarea sectoarelorminier(d) șimetalurgic în Portugalia. Deși are rezerve bogate de fier și cărbune—în special în nord—după revoluția din 1974 șiglobalizarea economică(d) ce a urmat, competitivitatea scăzută a dus la scăderea activității de extracție a acestor minereuri. Printre cele mai cunoscute mine portugheze care încă mai funcționează se numărăPanasqueira(d) șiNeves-Corvo(d).
Sectoarele bancar și al asigurărilor au înregistrat performanțe bune până lacriza financiară de la sfârșitul deceniului anilor 2000(d), aceasta a reflectând parțial o extinderea rapidă în adâncime a pieței din Portugalia. Deși sensibile la diferite tipuri deriscuri de piață, s-a estimat că în ansamblu atât sectorul asigurărilor de viață cât și cel al altor asigurări pot rezista la mai multe șocuri dure, deși impact asupra asiguratorilor individuali variază mult.[98]
Călătoriile șiturismul(d) continuă să fie extrem de importante pentru Portugalia. A fost nevoie ca țara să se concentreze pe atracții de nișă, cum ar fi turismul sanitar, natural și rural, pentru a rămâne înaintea concurenților.[99]
Portugalia se numără printre cele mai vizitate 20 de țări din lume, primind în medie 13 milloane de turiști străini anual.[100] În 2014, Portugalia a fost aleasăcea mai bună țară europeană de cătreUSA Today.[101]
Atracțiile turistice ale Portugaliei sunt Lisabona, Algarvele,Madeira, Porto și orașulCoimbra. Numărul de turiști atras de Lisabona pune orașul pe locul al 16-lea în Europa[102] (cu șapte milioane de turiști în hotelurile din oraș în 2006).[103]
De asemenea, între 4–5 milioane de pelerini religioși viziteazăFátima anual, unde legendele creștine spun că Fecioara Maria s-a arătat în fața a trei copii de ciobani în 1917.Sanctuarul din Fátima(d) este unul dintre cele mai mari altare romano-catolice din lume. Guvernul portughez continuă să promoveze și să dezvolte noi destinații turistice, cum ar fiValea Douro, insulaPorto Santo(d), șiAlentejo.
Legenda cocoșului din Barcelos vorbește despre intervenția miraculoasă a unui cocoș mort prin s-a demonstrat nevinovăția unui om acuzat și condamant pe nedrept la moarte. Povestea este asociată cu statuiacalvarului(d) din secolul al XVII-lea și care face parte din colecția Muzeului Arheologic din Paço dos Condes, un palat gotic dinBarcelos, în nord-vestul țării. Reprezentări alecocoșului din Barcelos(d) sunt vândute turiștilor casuveniruri.
Tradiția portughezăBisalhães a olăritului vaselor negre este inclus de UNESCO în lista patrimoniului mondial intangibil.[104]
Printre cele mai mari institute de cercetări private din Portugalia se numărăInstituto Gulbenkian de Ciência(d) șiFundația Champalimaud(d), un centru de cercetare în neuroștiințe și oncologie care decernează anual unul dintre cele mai mari premii științifice din lume. Multe companii industriale și de înaltă tehnologie, naționale și multinaționale, efectuează activități de cercetare și dezvoltare. Una dintre cele mai vechi societăți științifice din Portugalia esteAcademia de Științe din Lisabona(d), fondată în 1779.
Portugalia are cel mai mareacvariu din Europa,Oceanariul din Lisabona(d), și portughezii au mai multe alte organizații notabile care se ocupă de expoziții științifice și popularizarea științei, cum ar fi agenția de statCiência Viva, un program al Ministerului Portughez al Științei și Tehnologiei pentru promovarea culturii științifice și tehnologice în rândul populației portugheze,[105]Muzeul Științific al Universității din Coimbra(d),Muzeul Național de Istorie Naturală(d) de la Universitatea din Lisabona, șiVisionarium(d). După apariția și creșterea mai multorparcuri științifice pe mapamond, prin care s-a contribuit la crearea de numeroase afaceri științifice, tehnologice și bazate pe cunoaștere, Portugalia a început să dezvolte mai multe[106] parcuri științifice în toată țara. Printre acestea, se numărăTaguspark(d) (înOeiras),Coimbra iParque(d) (înCoimbra),biocantul(d) (înCantanhede),Madeira Tecnopolo(d)[107] (înFunchal),Sines Tecnopolo(d)[108] (înSines), Tecmaia[109] (înMaia) șiParkurbis(d)[110] (înCovilhã). Companiile își mută sediul în parcurile științifice din Portugalia pentru a profita de o serie de servicii de la consiliere financiară și legală până la suport tehnologic și de marketing.
European Innovation Scoreboard(d) 2011 plasa inovațiile de origine portugheză pe locul al 15-lea, cu creșteri imresionante ale investițiilor și producției inovative.[111]
Metroul din Lisabona, cel mai vechi și mai mare sistem de transport urban rapid din Portugalia
La sfârșitul anilor 1970,creșterea economică rapidă(d) a Portugaliei condusese la o creștere aconsumului și la achiziția de noi automobile, ceea ce a stabilit transporturile ca destinație prioritară a investițiilor de stat. În anii 1990, din nou, după ce a aderat laComunitatea Economică Europeană, țara a construit multe noi autostrăzi. Astăzi, țara are o rețea de drumuri de 68.732 km, dintre care aproape 3.000 km fac parte dintr-un sistem de 44 de autostrăzi. Deschisă în 1944, prima autostradă (de la Lisabona la Stadionul Național) a fost un proiect inovator prin care Portugalia a fost una din primele țări din lume care au deschis o autostradă (acest drum a devenit ulterior autostrada Lisabona-Cascais, sau A5).
Deși s-au construit și alte câteva tronsoane prin 1960 și 1970, abia după începutul deceniului anilor 1980 s-a implementat un program extins de construcție de autostrăi. În 1972,Brisa(d), concesionarul drumurilor, s-a înființat pentru a gestiona multe din autostrăzi. Pe multe drumuri se plătesc taxe de utilizare, veziVia Verde(d).Podul Vasco da Gama este cel mai lung pod din Europa.[112][113]
Teritoriul de 89.015 km² alPortugaliei Continentale(d) este deservit de patru aeroporturi internaționale aflate lângă principalele orașe,Lisabona,Porto,Faro șiBeja. Poziția geografică face din Lisabona un punct de oprire al multor linii aeriene străine.Compania-fanion(d) națională esteTAP Portugal, deși și alte linii aeriene interne furnizează servicii de transport aerian. Guvernul a hotărât construirea unui nou aeroport lângă Lisabona, laAlcochete(d), în loculAeroportului Lisabona Portela, dar acest plan a fost amânat din cauza măsurilor de austeritate. Actualmente, cele mai importante aerporturi sunt laLisabona,Porto,Faro,Funchal (Madeira), șiPonta Delgada (Azore), gestionate de autoritatea națională aeroportuarăANA – Aeroportos de Portugal(d). Un alt aeroport important este Aeroporto Internacional das Lajes de pe insula Terceira din Azore. Acesta servește drept unul din cele două aeroporturi care deservesc conexiuni cu țări din afara Uniunii Europene pentru nouă insule din Azore. El servește și drept bază militară aeriană a Forțelor Aeriene ale Statelor Unite. Baza continuă să rămână în uz și astăzi.
Sistemul feroviar național se extinde în toată țara și este conectat cu Spania, fiind susținut și administrat deComboios de Portugal.Transportul feroviar de pasageri și mărfuri se face pe cei 2.791 km de cale ferată, dintre care 1.430 km sunt electrificați și circa 900 km permit viteze de peste 120 km/h. Rețeaua de cale ferată este una cuecartament foarte larg (iberic) și este gestionată deREFER(d) în timp ce transportul de călători și marfă sunt responsabilitateaComboios de Portugal (CP), ambele companii publice. În 2006, CP a transportat 133 milioane de pasageri și 9.750.000 t de mărfuri.
Portugalia are resurse considerabile de energie hidroelectrică și eoliană, cele mai eficiente surse de energie regenerabilă. De la începutul secolului al XXI-lea, a apărut o tendință către dezvoltarea unei industrii de energie regenerabilă și de reducere a consumului și utilizării de combustibili fosili. În 2006, cea mai mare centralăsolară de la acea dată,Stația de Energie Fotovoltaică Moura(d), a intrat în funcțiune lângăMoura, în sud, în timp ce prima fermă energetică ce exploateazăenergia valurilor,Ferma de Valuri Aguçadoura(d), s-a deschis înregiunea Norte (2008). La sfârșitul lui 2006, 66% din energia electrică din țară provenea din surse fosile (cărbuni și hidrocarburi), în timp ce 29% provenea dinhidroenergie și 6% dinenergie eoliană.[114]
În 2008, resursele de energie regenerabilă produceau 43% din consumul național de electricitate, deși producția hidroelectrică scăzuse din cauza secetei.[115] În iunie 2010, exporturile de electricitate depășiseră importurile. În perioada ianuarie-mai 2010, 70% din producția națională de energie provenea din surse regenerabile.[116]
Compania națională portugheză de transport energetic,Redes Energéticas Nacionais(d) (REN), utilizează modele sofisticate de predicție a vremii, mai ales a vânturilor, precum și programe pe calculator pentru a calcula energia produsă de diferite centrale de energie regenerabilă. Înainte de revoluția solar-eoliană, Portugalia genera energie electrică în hidrocentrale de mai multe decenii. Noile programe combină vântul cu apa: turbine eoliene pompează apa în rezervoare pe timp de noapte, cea mai vântoasă perioadă; apoi apa este lăsată să curgă la vale prin turbine pe timp de zi, generând electricitate, atunci când cererea de consum este mai mare. Sistemul de distribuție al Portugaliei a devenit și el bidirecțional. În loc doar de a livra energie, el extrage energie și de la cele mai mici generatoare, cum ar fi panourile solare de pe acoperișurile caselor. Guvernul a încurajat agresiv aceste contribuții stabilind un preț special pentru cei care doresc să cumpere generatoare solare de acoperiș.
Institutul Național Portughez de Statistică (înportughezăINE –National Institute of Statistics(d)) estima, pe baza recensământului din 2011, populația la 10.562.178 de locuitori (dintre care 52% femei, 48% bărbați). În 2017 și după cifrele actualizate, se estimează o scădere a populației la 10.294.289 locuitori.[117] Această populație a fost relativ omogenă de-a lungul majorității istoriei sale: o religie unică (romano-catolicismul) și o limbă unică au contribuit la această uniformitate etnică și națională, mai ales după expulzareamaurilor șievreilor.[118] Mai multe dintre aceste minorități au rămas însă în Portugalia, cu condiția convertirii la catolicism, cei care au acceptat aceste condiții fiind denumiți după aceeaMouriscos(d) șiCristãos Novos (creștini noi, sau foști evrei). Un număr mic al foștilor evrei au continuat să practice iudaismul rabinic în secret de-a lungul multor generații, ca în cazulevreilor din Belmonte(d), un mic oraș din interiorul țării, unde astăzi localnicii sunt liberi să practice iudaismul. După 1772, distincția între vechii și noii creștini a fost abolită prin decret. Printre noii creștini portughezi mai cunoscuți s-au numărat matematicianulPedro Nunes(d) și medicul și naturalistulGarcia de Orta(d).
Cea mai importantă influență demografică asupra portughezilor moderni pare a fi și cea mai veche; interpretările actuale ale datelor dincromozomii Y șiADN mitocondrial sugerează că portughezii își au originile în popoarelepaleolitice care au început să sosească pe continentul european acum circa 45.000 de ani. Toate migrațiile ulterioare au lăsat și ele un impact, genetic și cultural, dar principala sursă demografică a portughezilor rămâne paleoliticul. Studiile genetice arată că populațiile portugheze nu sunt semnificativ diferite de alte populații europene.[119]
Rata totală a fertilității în 2015 era estimată la 1,52 copii născuți/femeie, sub rata de înlocuire de 2,1.[120] În 2016, 52,8% din nașteri au fost înregistrate la femei necăsătorite.[121] Ca și majoritatea țărilor occidentale, Portugalia se confruntă cu problema fertilității reduse: țara arerată a fertilității sub pragul de înlocuire(d) începând din anii 1980.[122]
Structura societății portugheze este caracterizată printr-o inegalitate în creștere, care în 2015 punea țara în treimea inferioară a clasamentului Indicelui Dreptății Sociale pentru Uniunea Europeană.[123]
Top origins for foreign-born naturalized citizens of Portugal
În 2007, Portugalia avea 10.617.575 de locuitori dintre care 332.137 erauimigranți(d) legali.[124] În 2015, Portugalia avea 10.341.330 de locuitori, dintre care 383.759 erau imigranți legali, care alcătuiau 3,7% din populație.[125]
La recensământul din 2021, populația rezidentă a țării era de 10.343.066 locuitori, în scădere cu 2,1% față de 2011. Din aceștia, 542.314 erau cetățeni străini (+37% față de 2011), mai ales brazilieni (199,8 mii), angolezi (31,6 mii), capverdieni (27,1 mii), britanici (24,6 mii), ucraineni (21,2 mii), francezi (19,1 mii), chinezi (16,6 mii), bissagoani (15,3 mii), indieni (14,1 mii), români (13,8 mii), italieni (13,8 mii), nepalezi (13,2 mii), spanioli (12,8 mii), germani (11,2 mii) și sao tomezi (10 mii).
Pe continente, 39,8% din străini erau cetățeni ai unor țări din America de Sud, 18% din Africa, 17,6% din U.E., 11,2% din restul Europei, 12,1% din Asia, 1,2% din America de Nord și 0,1% din Oceania.[3]
Istoria colonială a Portugaliei a fost de mult timp o piatră de hotar a identității naționale, ca și poziția geografică în colțul sud-vestic al Europei, pe malul Oceanului Atlantic. A fost una dintre ultimele puteri coloniale vest-europene care a renunțat la teritoriile sale de peste mări (Angola șiMozambic în 1975), predând apoi și administrarea orașuluiMacau către Republica Populară Chineză la sfârșitul lui 1999. Ca urmare, a influențat și a fost influențată de culturi din fostele colonii, manifestate și prin imigrație din aceste foste teritorii din motive atât economice cât și personale. De mult timp sursă de emigrație (marea majoritate abrazilienilior(d) sunt de origine portugheză),[126] Portugalia a devenit între timp o destinație de imigrație,[127] și nu doar din ultimele teritorii de peste mări dinIndia(d) (până în 1961),Africa(d) (până în 1975), șiOrientul Îndepărtat (până în 1999). Circa 800.000 de portughezi s-au întors în Portugalia după ce posesiunile africane ale țării au dobândit independență în 1975.[126]
Mai mulți alțicetățeni europeni, predominant din Regatul Unit, dar și din țări europenenordice, au devenit rezidenți permanenți ai țării (comunitatea britanică fiind formată predominant din pensionari care trăiesc în Algarve și Madeira).[129]
În 2012, un studiu efectuat de Universitatea Catolică a arătat că 79,5% din portughezi se consideră catolici, și 18%participă regulat la liturghie(d). Aceste cifre reprezintă o scădere de la procentul de 86,9% catolici în 2001, în aceeași perioadă numărul celor care nu au religie a crescut de la 8,2% la 14,2%.[133]
Multe sărbători, festivaluri și tradiții portugheze au origine sau conotație creștină. Deși relațiile între statul portughez și Biserica Romano-Catolică au fost în general stabile și amiabile din primii ani de statalitate a națiunii portugheze, puterea lor relativă a fluctuat. Însecolele al XIII-lea și al XIV-lea(d), biserica s-a bucurat atât de bogății și putere datorită rolului jucat de ea înReconquista, identificării ei apropiate cu naționalismul portughez timpuriu și cu fondarea sistemului de educație portughez, inclusiv aprimei universități.
Portugheza este limba oficială a Portugaliei. Ea este olimbă romanică apărută în ceea ce astăzi reprezintăGalicia șiPortugalia de Nord, individualizată dingaliciano-portugheză(d), limba comună a galicienilor și portughezilor înainte de formarea Portugaliei. În special în nordul țării, mai există încă similitudini între culturile galiciană și portugheză. Regiunea Galicia este membru-observator cu rol consultativ înComunitatea Țărilor Lusofone. Conform Etnologului Limbilor, portugheza și spaniola au o similaritate lexicală de 89% – vorbitorii oricăreia din cele două limbi pot comunica cu cei ai celeilalte.
Portugheza provine dinlatina vorbită depopoarele preromane ale Peninsulei Iberice(d) – în specialcelți,tartesieni,lusitani(d) șiiberi(d) – romanizate acum circa 2000 de ani. În secolele al XV-lea și al XVI-lea, limba s-a răspândit în toată lumea prin intermediul imperiului colonial și comercial fondat de Portugalia între 1415 și 1999.[134] Portugheza este vorbită ca limbă națională pe cinci continente diferite, Brazilia fiind țara cu cei mai mulți vorbitori de portugheză (209,5 milioane de vorbitori în 2016).[135][136]
În 2013, portugheza era limbă oficială în Brazilia, Angola, Mozambic, Capul Verde, São Tomé și Príncipe, Guinea-Bissau, Guinea Ecuatorială șiTimorul de Est. Aceste țări, plus Regiunea Administrativă SpecialăMacau a Republicii Populare Chineze, unde portugheza este cooficială împreună cu cantoneza, formeazăLusosfera(d), termen extras din numele vechiiprovincii romane „Lusitania”, care se suprapune peste teritoriul portughez actual de la sud de râulDouro.[137]
Mirandeza este recunoscută ca limbă regională cooficială în câteva comune din nord-estul Portugaliei. Circa 6000 până la 7000 de vorbitori de mirandeză sunt atestați în Portugalia.[138]
Universitatea din Porto(d) este a doua ca mărime din Portugalia și principala universitate de cercetare.
Sistemul de educație este împărțit în nivelul preșcolar (copii sub 6 ani), educație elementară (nouă ani, în trei subniveluri, obligatoriu), educația secundară (liceul; 3 ani, obligatoriu din 2010), și educația superioară. Universitățile sunt organizate de regulă pefacultăți.
Rata alfabetizării adulților este de 99%. Rata înscrierilor la școlile primare este de 100%.
ConformProgramului Internațional de Evaluare a Elevilor (PISA) 2015, elevul portughez mediu de 15 ani se clasează semnificativ peste mediaOCDE la citit, matematică și științe, pe un similar level cu elevii din Norvegia, Polonia, Danemarca și Belgia, cu 501 puncte (media fiind de 493). Rezultatele elevilor portughezi la testele PISA sunt într-o permanentă îmbunătățire, depășind mai multe state occidentale foarte dezvoltate, ca SUA, Austria, Franța și Suedia.[140][141]
Circa 40% din cetățenii cu vârstă de facultate (20 de ani) merg la una din instituțiile de învățământ superior ale Portugaliei[142][143] (față de 50% în Statele Unite și 35% în țările OCDE). Pe lângă faptul că este o destinație pentrustudenți internaționali(d), Portugalia este printre principalele țări de origine ale multor studenți internaționali. Toți studenții, interni și internaționali, erau in 2005 în număr de 380.937.
Procesul de la Bologna a fost adoptat din 2006 de către universitățile și politehnicile portugheze. Învățământul superior în instituțiile de stat este furnizat pe baze competitive, aplicându-se un sistem denumerus clausus printr-o bază de date națională de admiteri. Fiecare instituție de învățământ superior oferă însă și un număr de locuri libere în afara procesului normal de admitere pentru sportivi, persoane de peste 23 de ani,studenți internaționali(d), studenți din altețări lusofone(d), absolvenți ai altor instituții, studenți din alte instituții (transfer academic), foști studenți (readmitere), și schimb de curriculum, conform unor standarde și reglementări specifice stabilite de fiecare instituție sau facultate.
Majoritatea costurilor studiilor sunt suportate din bani publici. Cu toate acestea, întrucât taxele de studii cresc și cum multe instituții de învățământ superior atrag noi tipuri de studenți (part-time sau la seral), cum ar fi angajați, oameni de afaceri, părinți și pensionari, multe facultăți fac profituri substanțiale de la fiecare student înscris, cu beneficii pentru veniturile universității și fără a pierde din calitatea educației (măsurată în raportul profesori/elevi, calculatoare/elevi, dimensiunea sălii/elevi etc.).
Portugalia a convenit acorduri de cooperare cu MIT și alte instituții americane pentru a promova dezoltarea și a crește eficiența cercetării și învățământului superior în țară.
Portugalia se clasează pe locul 12 în clasamentul celor mai bune sisteme sanitare din lume, în fața unor țări foarte dezvoltate, ca Regatul Unit, Germania ori Suedia.[145][146]
Sistemul sanitar portughez se caracterizează prin trei sisteme care coexistă: Serviciul Național de Sănătate (Serviço Nacional de Saúde, SNS), scheme speciale de asigurare socială de sănătate pentru anumite profesii (subsisteme de sănătate) și asigurări sanitare private. SNS furnizează acoperire universală. În plus, circa 25% din populație este acoperită de subsistemele sanitare, 10% de asigurări private și alte 7% de fonduri mutuale.
Ministerul Sănătății este responsabil cu dezvoltarea politicii sanitare precum și cu administrarea SNS. Cinci administrații regionale de sănătate se ocupă cu implementarea obiectivelor politicii naționale de sănătate, dezvoltarea de îndrumări și protocoale, și supervizarea furnizării îngrijirii medicale. Eforturile de descentralizare au avut ca scop mutarea responsabilității administrative și financiare la nivel regional. În practică, însă, autonomia administrațiilor sanitare regionale asupra bugetelor și cheltuielilor este limitată la îngrijirea primară.
SNS este predominant finanțat prin impozite. Contribuțiile angajatorilor (inclusiv statul) și angajaților reprezintă principalele surse de finanțare a subsistemelor sanitare. Plățile directe ale pacienților și asigurările sanitare facultative reprezintă o mare parte a finanțării
Ca și în alte țări Eur-A, majoritatea portughezilor mor deboli netransmisibile(d). Mortalitatea deboli cardiovasculare (CVD) este mai ridicată decât în mediazonei Euro, dar principalele sale două componente, bolile cardiace ischemice și bolile cerebrovasculare, prezintă tendințe inverse față de Eur-A,bolile cerebrovasculare(d) fiind cea mai mare sursă unică de mortalitate în Portugalia (17%). Portughezii mor cu 12% mai rar de cancer decât în Eur-A, dar mortalitatea nu scade la fel de rapid ca în Eur-A. Cancerul este mai frecvent la copii și la femeile sub 44 de ani. Deși cancerul pulmonar (într-o creștere lentă în rândul femeilor) și cel mamar (în scădere rapidă) sunt mai rare, cancerul cervical și de prostată sunt mai frecvente. Portugalia are cea mai mare rată a mortalității de diabet în zona Eur-A, cu o creștere bruscă din anii 1980.
Rata mortalității infantile a scăzut puternic de la sfârșitul anilor 1970, când 24 din 1000 de nou-născuți mureau în primul an de viață. Astăzi, ea se cifrează la 2 decese la 1000 de nou-născuți. Această ameliorare se datorează în principal scăderii mortalității neonatale, de la 15,5 la 2,4 la mie.
Doar o treime din adulți consideră că au sănătate bună sau foarte bună (Kasmel et al., 2004). Este cel mai mic procentaj din țările Eur-A și reflectă situația adversă a țării în termeni de mortalitate și morbiditate selectivă.[147]
Portugalia și-a dezvoltat o cultură specifică, influențată de diferitele civilizații care au traversat Mediterana și continentul european, sau au fost introduse în timpulEpocii Descoperirilor Geografice. În deceniile anilor 1990 și 2000, Portugalia și-a modernizat instituțiile culturale publice, pe lângăFundația Calouste Gulbenkian(d) înființată în 1956 la Lisabona.
Arhitectura tradițională este specifică, și cuprinde stitlulmanuelin(d), denumit și „gotic târziu portughez”, un stil somptuos de ornamentație arhitecturală din primele decenii ale secolului al XVI-lea. O interpretare de secol al XX-lea a arhitecturii tradiționale,stilul portughez suav(d), apare mai ales în marile orașe, în special Lisabona. Portugalia modernă a dat lumii arhitecți celebri, caEduardo Souto de Moura(d),Álvaro Siza Vieira (ambii laureați aiPremiului Pritzker) șiGonçalo Byrne(d). În Portugalia, este notabil șiTomás Taveira(d), în special pentru stadioanele sale.[148][149][150]
Literatura portugheză literature, una din cele mai vechi literaturi occidentale, s-a dezvoltat atât prin text, cât și prin cântec. Până la 1350,trubaduriigaliciano-portughezi(d) și-au răspândit influența literară în mare parte din Peninsula Iberică.[151]Gil Vicente (c. 1465–c. 1536) a fost unul dintre fondatorii tradiției dramatice portugheze.
Bucătăria portugheză este una diversă, fiecare regiune având specificul ei. Portughezii consumă multcod uscat (bacalhau(d) în portugheză), pentru care există sute de rețete.[153] Se spune că există câte un fel debacalhau(d) pentru fiecare zi a anului. Alte două feluri de mâncare de pește frecvent consumate suntsardinele(d) șiCaldeirada(d), otocană(d) cu cartofi făcută din mai multe feluri de pește. Rețete portugheze cu carne de vită, porc, miel sau pui suntCozido à portuguesa(d),feijoada(d),churrasco(d),leitão (purcel de lapte(d)) șicarne de porco à alentejana(d). Un fel de mâncare originar din nord este arroz de sarrabulho (orez fiert în sânge de porc) sau arroz de cabidela (orez și carne de pui în sânge de pui).
Pastel de Nata
Butoaie de vin de Porto transportate pe o barcă în Porto
Feluri de fast food specifice suntFrancesinha(d) („franțuzica”) din Porto, șisandwich-uribifanas (porc pe grătar) sauprego (vită la grătar), celebre în toată țara. Arta portugheză apatiseriei își are originea în numeroasele mănăstiri catolicemedievale din toată țara. Aceste mănăstiri reușeau, folosind foarte puține ingrediente (mai ales migdale, făină, ouă și puțină băutură alcoolică), să producă o gamă spectaculoasă de produse de patiserie, dintre carepastel de nata(d) (saupastéis de nata) originare din Lisabona, șiovos moles(d) din Aveiro. În toată țara există numeroase restaurante și micitasquinhas.
Vinurile portugheze sunt recunoscute pe plan internațional din vremea romanilor, care asociau Portugalia cu zeul lor,Bacchus. Astăzi, țara este cunoscută pentru vinurile sale care au câștigat mai multe premii internaționale. Unele dintre cele mai cunoscute soiuri portugheze suntvinho verde(d),vinho verde(d),Douro DOC(d),vin de Alentejo(d),Dão DOC(d),Bairrada DOC(d) și variantele dulci:vinul de Porto,vinul de Madeira, șimuscat(d) dinSetúbal șiFavaios(d). Vinurile de Porto și Madeira sunt apreciate în special în multe locuri din lume.
Portugalia are obogată istorie în pictură(d). Primii pictori cunoscuți datează de la începutul secolului al XV-lea – caNuno Gonçalves – în contextul perioadei gotice târzii. În timpul picturii Renașterii Portugheze, pictura a fost influențată de cea nord-europeană. În perioada barocă, cei mai prolifici pictori au fost Joana d'Obidos și Vieira Lusitano.José Malhoa, cunoscut pentru opera sa,Fado, șiColumbano Bordalo Pinheiro (care a pictat portretele luiTeófilo Braga șiAntero de Quental) sunt de referință pentrupictura naturalistă.
Secolul al XX-lea a adus venireamodernismului, și cu el a celor mai cunoscuți pictori portughezi:Amadeo de Souza-Cardoso, puternic influențat de pictorii francezi, în special deRobert șiSonia(d) Delaunay. Printre cele mai cunoscute opere ale lui se numărăCanção Popular a Russa e o Fígaro. Alți mari pictori/scriitori moderniști au fostCarlos Botelho(d) șiJosé de Almada Negreiros(d), prieten al poetuluiFernando Pessoa, și care a pictat portretul acestuia. El a fost puternic influențat de curenteleCubism șifuturist.
S.L. Benfica,Sporting CP șiFC Porto sunt cele mai maricluburi sportive după popularitate și număr de trofee câștigate, pentru care sunt numite adesea „os três grandes” („cei trei mari”(d)). Ele au adunat opt titluri în competițiile europene intercluburi aleUEFA, au jucat numeroase finale și sunt an de an printre principalele favorite la accederea în fazele finale. În afară de fotbal, multe cluburi sportive portugheze, inclusiv cele „trei mari”, concurează și în alte sporturi cu diferite grade de succes și popularitate, care pot includehockey pe role(d),baschet,futsal,handbal șivolei.Federația Portugheză de Fotbal (FPF) –Federação Portuguesa de Futebol – organizează anualCupa Algarvelor(d), un turneu prestigios defotbal feminin desfășurat în sudul țării.
La echitație, Portugalia a câștigat singurul Campionat Mondial de Horseball-Pato (2006), a ajuns pe locul al treilea la prima Cupă Mondială dehorseball(d) (organizată la Ponte de Lima, Portugalia, în 2008), și a obținut unele victorii în Campionatul Europeanechitație de muncă(d).
În sporturile de apă, în Portugalia se practicănatația șipolo pe apă. Nordul Portugaliei este zona unde a apărutarta marțială numităJogo do Pau(d), în care luptătorii folosesc bastoane pentru a lupta cu unul sau mai mulți adversari. Alte activități recreative asociate sportului, având numeroși entuziaști în toată țara suntairsoftul, pescuitul,golful, drumețiile, vânătoarea șiorientarea turistică.
Portugalia este una dintre cele mai bune destinații mondiale degolf,[157] cu mai multe premii ale World Golf Awards.[158] Vremea permite practicarea acestui sport tot timpul anului.
^Araújo, António; Morais, Carlos Blanco de;Cunha, Luís Campos e; Costa, José Manuel M. Cardoso da; Lobo, Marina Costa; Duarte, David; Duarte, Tiago; Freire, André; Garoupa, Nuno; Gonçalves, Maria Eduarda; Lomba, Pedro; Magalhães, Pedro; Brito, Miguel Nogueira de; Barros, Pedro Pita; Sousa, Luís de; Tavares, José A.; Vasconcelos Vilaça, Guilherme; Veiga, Francisco José; Andrade, José Carlos Vieira de (). Garoupa, Nuno; Magalhães, Pedro;Maduro, Miguel Poiares; Tavares, José A., ed.A Constituição Revista(PDF) (în Portuguese).Lisboa, Portugal: Fundação Francisco Manuel dos Santos. p. 143.ISBN978-989-8424-28-0. Arhivat dinoriginal(PDF) la. Accesat în.Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
^Portugal musulman (Le) – VIIIe-XIIIe siècles par Christophe Picard – Maisonneuve et Larose – Collection Occident Musulman – 2001, 500 p., 34 euros.
^A History of Portugal and the Portuguese Empire, Vol. 1: From Beginnings to 1807: Portugal (Volume 1) p.55
^H. V. Livermore,A New History of Portugal (Cambridge University Press: London, 1969) pp. 32–33.
^Ribeiro, Ângelo; Hermano, José ().História de Portugal I — A Formação do Território [History of Portugal: The Formation of the Territory] (în Portuguese). QuidNovi.ISBN989-554-106-6.Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
^Black Death, Great Moments in Science, ABC Science
^The standard view of historians is that Cabral was blown off course as he was navigating the currents of the South Atlantic, sighted the coast of South America, thereby accidentally discovering Brazil.
^Pessoa, M.F.; Mendes, B.; Oliveria, J.S.„Per Capita Consumption”(PDF) (în English).Annual per capita consumption of fish and shellfish for human food.Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
^SILVA, A. J. M. (2015), The fable of the cod and the promised sea. About portuguese traditions of bacalhau, in BARATA, F. T- and ROCHA, J. M. (eds.), Heritages and Memories from the Sea, Proceedings of the 1st International Conference of the UNESCO Chair in Intangible Heritage and Traditional Know-How: Linking Heritage, 14–16 January 2015. University of Evora, Évora, pp. 130–143.PDF version
1 Întinde granița convențională dintre Europa și un alt continent.2 Este considerat european din motive culturale, politice și istorice, dar se află geografic în Asia de Vest.3 Insulele oceanice aflate în apropierea Europei sunt de obicei incluse în cadrul continentului, chiar dacă nu se află pe platforma sa continentală.4 Este guvernat deSfântul Scaun, care are suveranitate asupraVaticanului. Țări după continent:Africa·America de Nord·America de Sud·Asia·Europa·Oceania
.svg)
![Stema Portugaliei[*]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aCoat_of_arms_of_Portugal.svg)
.svg)
.jpg)
.jpg)
.png)
.jpg)
.jpg)
_op_Schiphol_aangeko%2c_Bestanddeelnr_927-7110.jpg)
.jpg)
%2c_by_Klugschnacker_in_Wikipedia_(86).JPG)
.jpg)
.jpg)
_(cropped).jpg)
.jpg)
.jpg)
%2c_Metro_Centric%2c_2015%2c_24025730286.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
_-_Jul_2008.jpg)
.jpg)
_-_Domingos_Sequeira.png)
.jpg)
.svg)
.svg)
