Căutare · Index · Cuprins · Categorii · Articole · Fișiere · Formate · Utilizatori · MediaWiki · Wikipedia · Pagini de Ajutor · Portaluri · Proiecte · Întreținere · Servicii · Unelte · Distincții |

| Comandă rapidă:P:UE |
Uniunea Europeană (UE, vezi șinume alternative) este o uniune economică și politică, dezvoltată înEuropa, ce este compusă din 28 state. Originile Uniunii Europene se trag de laComunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) și dinComunitatea Economică Europeană (CEE), formată din șase state în 1958. În anii următori Uniunea Europeană s-a lărgit prin aderarea unor noi state membre și și-a crescut puterea prin adăugarea de domenii economice, sociale și politice în abilitățile sale.Tratatul de la Maastricht a înființat Uniunea Europeană sub prezenta denumire în 1993. Ultima amendare a bazelor constituționale ale UE a fostTratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.

Uniunea funcționează printr-un sistem de instituții supranaționale independente și interguvernamentale care iau decizii prin negociere între statele membre. Cele mai importante instituții ale UE sunt:
Parlamentul European este ales la fiecare 5 ani decetățenii europeni.
Uniunea Europeană a dezvoltat o piață unică în cadrul unui sistem standardizat și unificat de legi care se aplică tuturor statelor membre. În cadrulSpațiului Schengen (care include state membre UE și state non-UE) controalele vamale au fost desființate. Politicile UE sprijină și garantează libera mișcare a persoanelor, bunurilor, serviciilor și a capitalului, au fost emise legi în domeniul justiției și afacerilor interne și se păstrează politici comune în domeniul comerțului, agriculturii, în domeniul pescuitului și dezvoltarea regională. A fost înființată de asemenea și o uniune monetară,Zona Euro care este compusă în prezent din 17 state. PrinPolitica Comună pentru afaceri externe și securitate, UE și-a dezvoltat un rol limitat în relațiile internaționale și de securitate. Au fost înființate și Misiuni Diplomatice Permanente în mai multe state din lume, iar UE este reprezentată în cadrulOrganizației Națiunilor Unite,Organizația Mondială a Comerțului,G8 șiG-20.
Cu o populație combinată de peste 500 de milioane de locuitori, care reprezintă 7.3% din populația lumii, Uniunea Europeană generează unPIB de 17,6 trilioane de dolari americani în 2011 (mai mare decât orice altă țară din lume), care reprezintă 20% din PIB-ul estimat în termeni deparitatea puterii de cumpărare la nivel mondial.
Este considerată a fi o construcțiesui generis, fiind considerată de unii ca fiindde facto oconfederație. Începând cu 1 decembrie 2009, Uniunea Europeană are personalitate juridică internațională și poate încheia tratate.
În 2012 i-a fost decernatPremiul Nobel pentru Pace, „pentru că peste șase decenii a contribuit la progresul păcii și reconcilierii, democrației și drepturilor omului înEuropa”.

Parlamentul European (abreviatEuroparl sauPE) este o instituție legislativă aUniunii Europene (UE) aleasă prinscrutin direct odată la cinci ani. Împreună cuConsiliul Uniunii Europene (Consiliul) și cuComisia Europeană, exercită puterea legislativă a UE. A fost descrisă (chiar deeurodeputați) ca fiind una dintre cele mai puternice legislative din lume. Parlamentul este compus din 766 demembrii, care reprezintă al doilea cel mai mare electorat democratic în lume (375 milioane de votanți eligibili în 2009).
Începând cu anul1979 este ales direct, o dată la 5 ani, prinalegeri generale, libere și secrete. Însă, prezența la vot pentrualegerile Uniunii Europene au scăzut la fiecare alegere consecutiv din acel an, și au fost sub 50% din 1999. Prezența la vot în 2009 a fost de 43% din totalul votanților europeni, variind de la 90% înLuxembourg șiBelgia (unde este folositvotul obligatoriu) până la 20% înSlovacia; în 18 din 27 de state membre (în 2009) a fost de sub 50%.
Deși Parlamentul European are puterea legislativă pe careConsiliul șiComisia nu o posedă, acesta nu are controlul formal asuprainițiativei legislative, cum de altfel majoritateaparlamentelor naționale al membrilor Uniunii o au. Parlamentul este „prima instituție” a UE (menționată întratate, având precedent ceremonial peste toate celelalte organe de autoritate la nivel european), și împarte în mod egal puterile legislative și cele bugetare cu Consiliul (cu excepția câtorva domenii în care se aplică procedurile legislative speciale). Are, de asemenea, controlul asuprabugetului UE. În cele din urmă,Comisia Europeană, organul executiv al UE, răspunde în fața Parlamentului. În special, Parlamentul alege președintele Comisiei, și aprobă (sau respinge) numirea întregii Comisii. Poate forța, ulterior, Comisia (consiliul de comisari europeni) să demisioneze prin adoptarea unei moțiuni de cenzură.
Președintele Parlamentului European (actualulpreședinte al Parlamentului este esteMartin Schulz (S&D), ales în ianuarie 2012. El prezidează o cameră multi-partid, cele mai mari grupuri fiindGrupul Partidului Popular European (PPE),Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (S&D) șiAlianța Democraților și Liberalilor pentru Europa (ALDE). Ultimele alegeri la nivel european au fostcele din 2009, iar viitoarele alegeri vor fi înmai 2014. Parlamentul European are trei sedii oficiale –Bruxelles (Belgia),Luxemburg șiStrasbourg(Franța).
Luxemburg este sediul birourilor administrative („Secretariatul General”). Reuniunile întregului Parlament („sesiunile plenare”) au loc la Strasbourg și la Bruxelles. Reuniunile comisiilor au loc la Bruxelles.

Croația (încroatăHrvatska, pronunțat[xř̩ʋaːtskaː]), oficialRepublica Croația (încroatăRepublika Hrvatskapronunțieⓘ),„este un stat al bunăstării democratice, unitar și indivizibil” dinEuropa, situată în nord-vestulPeninsulei Balcanice, pe țărmulMării Adriatice. Capitala și cel mai mare oraș al țării esteZagreb. Țara este împărțită în20 de diviziuni administrative („županije”) și orașul Zagreb. Croația acoperă 56.594 km² și are o climă diversă, predominant temperat continentală și mediteraneană. Coasta croată aAdriaticii are peste o mie de insule. Populația țării este de 4,29 milioane de locuitori, majoritateacroați și majoritatearomano-catolici.
Între secolele V-VII, „croații albi” s-au stabilit în Croația actuală. Statul lor era la sfârșitul secolului al IX-lea organizat în două ducate.Tomislav a devenit primul rege în 925, ridicând Croația la rang de regat.Regatul Croației și-a păstrat suveranitatea aproape două veacuri, atingând maxima expansiune în timpul domniei regeluiPeter Krešimir al IV-lea și a luiDmitar Zvonimir. Croația a intrat într-ouniune personală cuUngaria în 1102. În 1527, în fațacuceririi otomane,parlamentul croat l-a ales peFerdinand I dinCasa de Habsburg pe tronul croat. În 1918, dupăPrimul Război Mondial, Croația a fost pentru scurt timp inclusă înStatul Slovenilor, Croaților și Sârbilor care și-a declarat independența față deAustro–Ungaria și a co-fondat apoiRegatul Iugoslaviei. Unstat croat independent a existat pentru scurt timp în timpul celui deal Doilea Război Mondial castat-marionetăfascist. După război, Croația a devenit membru-fondator și republică federală constituentă aRSF Iugoslavia, sub denumirile deRepublica Populară Croația șiRepublica Socialistă Croația. În iunie 1991, Croația și-a declarat independența, care a intrat în vigoare la 8 octombrie în același an.Războiul de Independență al Croației a durat patru ani după declararea independenței și a fost câștigat.
16 februarie 2014 Uniunea Europeană șiStatele Unite vor mediaun acord laKiev între putere și opoziție. //RFE/RL
16 februarie 2014 Președintele Comisiei Europene,Jose Manuel Barroso: Ar fi „extrem de dificil, dacă nu imposibil” pentru oScoție independentă să adere la Uniunea Europeană. //BBC
14 februarie 2014 Uniunea Europeană intenționează să trimită 1.000 de militari înRepublica Africa Centrală. //Libération
13 februarie 2014 CetățeniiRepublicii Moldova vor beneficia de regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană în vara anului 2014. //Deutsche Welle
11 februarie 2014 Uniunea Europeana a lansat proiectul de normalizare arelațiilor cu regimul de laHavana. //HotNews
9 februarie 2014 Comisia Europeană va analiza implicațiilevotuluielvețienilor de limitare a imigrației. //Evenimentul Zilei
7 februarie 2014 Parlamentul European a adoptatraportul Lunacek, o rezoluție care stabilește foaia de parcurs a UE împotrivahomofobiei și discriminării pe motiv deorientare sexuală șiidentitate de gen. //euronews


Stockholmul estecapitala și cel mai mareoraș dinSuedia. Orașul este totodată reședința regiunii administrativeStockholms län. Stockholmul avea în anul 2009 o populație de 829.417 locuitori (2.019.182 în zona metropolitană).
Fiind capitala Suediei, Stockholm este sediulGuvernului și alParlamentului. Este de asemenea orașul de reședință alșefului statului, RegeleCarol al XVI-lea Gustaf.
Prima atestare documentară a orașului datează din1252, când era o piață importantă în comerțul cu fier din minele de laBergslagen. Se spune că orașul a fost fondat de Birger Jarl, cu scopul de a proteja Suedia de invazia maritimă a forțelor străine și pentru a împiedica jefuirea unor cetăți caSigtuna pe laculMälaren.
Cimitirul Skogskyrkogården din Stockholm a fost înscris în anul1994 pe lista patrimoniului cultural mondialUNESCO.
Orașul este deservit deaeroportul Stockholm-Arlanda, situat între Stockholm șiUppsala.
Mai mult laCategorie:Uniunea Europeană

Acesta este doar începutulWikiportalului Uniunea Europeană. Mai sunt multe de făcut, așa că vă invităm să ne dați o mână de ajutor.
De extins: Articolele din categoriaCioturi legate de Uniunea Europeană
Următoarele proiecte aleFundației Wikimedia oferă mai multe despre acest subiect:
Wikimanuale
Manuale

Commons
Media

Wikiștiri
Știri

Wikicitat
Citate

Wikisource
Texte

Wikiversity
Resurse de învățare

Wikivoyage
Ghiduri de călătorie

Wikționar
Dicționar

Wikidata
Bază de date

Wikispecies
Director de specii
