Sistemul Solar este format dinSoare împreună cusistemul său planetar (care cuprinde optplanete împreună cusateliții lor naturali) șialte obiecte non-stelare.
În afară de cele opt planete, oamenii de știință au emis ipoteza existenței unei alte planete, denumită provizoriuA noua planetă. Această ipotetică planetă gigantă s-ar afla la marginea Sistemului Solar. Existența planetei ar explica configurarea orbitală neobișnuită a unui grup deobiecte transneptuniene (OTN). La20 ianuarie2016, cercetătoriiKonstantin Batygin șiMichael E. Brown de laInstitutul de Tehnologie din California au anunțat că există dovezi suplimentare indirecte privind existența unei a noua planete dincolo de orbita planeteiNeptun. Aceasta ar orbita în jurulSoarelui între 10.000 și 20.000 deani. Conform studiului publicat înAstronomical Journal, „Planeta Nouă” ar avea o masă de aproximativ 10 ori mai mare decât Terra și s-ar afla la minim 200UA.
Sistemul este situat într-unul dintre brațele exterioare alegalaxieiCalea Lactee (mai precis înBrațul Orion), galaxie care are cca. 200 de miliarde de stele. El s-aformat acum 4,6 miliarde de ani, ca urmare a colapsului gravitațional al unui gigantnor molecular. Cel mai masiv obiect este steaua centrală - Soarele, al doilea obiect ca masă fiind planetaJupiter. Cele patru planete interioare mici,Mercur,Venus,Pământul șiMarte, numiteplanete terestre /planete telurice, sunt compuse în principal din roci și metal. Cele patru planete exterioare, numitegiganți gazoși, sunt mult mai masive decât cele telurice. Cele mai mari două planete,Jupiter șiSaturn, sunt compuse în principal din hidrogen și heliu; cele două planete mai îndepărtate,Uranus șiNeptun, sunt compuse în mare parte din substanțe cu o temperatură de topire relativ ridicată (comparativ cu hidrogenul și heliu), numiteghețuri, cum ar fi apa, amoniacul șimetanul. Ele sunt denumite „giganți de gheață” (termen distinct de cel de „gigant gazos”). Toate planetele au orbite aproape circulare dispuse într-un disc aproape plat numitplan ecliptic.
Sistemul solar prezintă câteva regiuni unde se află diferiteobiecte mici.Centura de asteroizi, situată între Marte și Jupiter, este similară din punct de vedere al compoziției cu planetele terestre, deoarece o mare parte dintre obiecte sunt compuse din rocă și metal. Dincolo de orbita lui Neptun se aflăcentura Kuiper șidiscul împrăștiat; multe dintreobiectele transneptuniene sunt în mare parte compuse din ghețuri.
Io este unul dintre cei patrusateliți galileeni ai planeteiJupiter. Dintresalteliții lui Jupiter, Io este al treilea ca mărime șial patrulea dinSistemul solar. Este puțin mai mare decâtLuna (satelitul natural al Terrei), având undiametru de 3,642 kilometri. El a fost denumit în cinstea luiIo, iubita luiZeus, transformată de acesta într-o junincă (vacă tânără) cu scopul de a o ascunde deHera. Io mai este poreclitplaneta pizza deoarece este colorat ca atare.
Io are peste 400 de vulcani activi, fiind din punct de vedere geologic cel mai activ obiect din Sistemul solar. Această activitate geologică este rezultatul încălzirilormareice generate de forțele de frecare interioare sub influența atracției variabile a lui Jupiter și a celorlalți sateliți galileeni -Europa,Ganymede șiCallisto. Câțiva vulcani produc nori desulfură șidioxid de sulf ce ating și 500 km înălțime. Suprafața lui Io este de asemenea pictată cu 100 de munți ce au fost ridicați de compresia puternică a scoarței silicate a satelitului. Unele vârfuri sunt mai înalte caMuntele Everest. Spre deosebire de majoritatea sateliților ce sunt compuși din apă înghețată, Io este format din piatră silicată ce învelește un miez de fier topit sau sulfit de fier topit. Suprafața sa este caracterizată de întinderi de sulf și dioxid de sulf înghețat.
Vulcanismul lui Io este responsabil pentru multe dintre caracteristicile sale unice. Penelele sale vulcanice și fluxurile de lavă produc modificări mari ale suprafeței și pictează suprafața în diferite nuanțe subtile de galben, roșu, alb, negru și verde, în mare parte datorităalotropilor și compușilor sulfului.
Johann Gottfried Galle (n.9 iunie1812,Radis – d.10 iulie1910,Potsdam) a fost unastronom german. Galle a studiat laUniversitatea din Berlin în perioada 1830-33. Asistat de studentulHeinrich Louis d'Arrest, a fost prima persoană din lume care a văzut în cunoștință de cauzăplaneta Neptun, pe 23 septembrie 1846. El a folosit calculele luiUrbain Le Verrier pentru a ști unde să se uite.
Din 1835 și până în 1851, Galle a lucrat la Observatorul din Berlin ca adjunct al directoruluiJohann Franz Encke. În 1851 a devenit profesor de astronomie și director al Observatorului Breslau (acum înWrocław,Polonia). Galle a ocupat funcția de director până în 1897.
În septembrie 1846, Galle a primit de la Urbain Le Verrier, directorulObservatorului din Paris, calculele acestuia privind poziția probabilă a unei noiplanete. În termen de o oră de la începerea căutărilor, Galle și colegul său Heinrich d'Arrest (1822-1875) au descoperitastrul Neptun la mai puțin de 1° față de poziția calculată de Le Verrier.
Johann Gottfried Galle a a studiat Inelele lui Saturn și a fost primul care a descoperit inelul C (așa-numitul inel Crêpe), un inel interior din jurul Saturnului, în anul 1838. Galle a sugerat și o metodă, dovedită ulterior corectă, de măsurare a scalei sistemului solar prin observarea paralaxei asteroizilor. El a aplicat această metodă pentru prima dată la asteroidul Flora, în 1873.
De-a lungul carierei sale el a studiat cometele, iar în 1894 (cu ajutorul fiului său, Andreas Galle) a publicat o listă cu 414 comete.
.jpg)
Iapetus, al treilea satelit ca mărime al luiSaturn, fost descoperit deGiovanni Domenico Cassini, un astronom italian, în octombrie 1671. Caracteristicile geologice de pe Iapetus sunt numite după personaje și locuri din poezia epică francezăCântecul lui Roland.
Următoarele proiecte aleFundației Wikimedia oferă mai multe despre acest subiect:
Wikimanuale
Manuale
Commons
Media
Wikiștiri
Știri
Wikicitat
Citate
Wikisource
Texte
Wikiversity
Resurse de învățare
Wikivoyage
Ghiduri de călătorie
Wikționar
Dicționar
Wikidata
Bază de date
Wikispecies
Director de specii
Căutare · Index · Cuprins · Categorii · Articole · Fișiere · Formate · Utilizatori · MediaWiki · Wikipedia · Pagini de Ajutor · Portaluri · Proiecte · Întreținere · Servicii · Unelte · Distincții |