modificare CrăciunCrăciunul sauNașterea Domnului (nașterea luiIisus Hristos este o sărbătoarecreștină celebrată la25 decembrie (încalendarul gregorian) sau7 ianuarie (încalendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12sărbători domnești (praznice împărătești) aleBisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea dePaști și deRusalii. În anumite țări, unde creștinii sunt majoritari, Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală, iar sărbătoarea se prelungește în ziua următoare,26 decembrie: a doua zi de Crăciun. De la debutulsecolului al XX-lea, Crăciunul devine și o sărbătoare laică, celebrată atât de către creștini cât și de către cei necreștini, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de laMoș Crăciun”. modificare Articol selectatSaturnalia (25 decembrie) era ziuaSaturnaliei, o sărbătoare în onoarea zeului romanSaturn, zi care coincidea cusolstițiul de iarnă. Pentru vechile civilizații antecreștine aceasta era ziua nașterii zeilor, când zilele începeau să se lungească, iar omul era binecuvântat prin renașterea naturii. Încalendarele romane, ziua de 25 decembrie era indicată drept ziua nașterii Soarelui, iar biserica creștină a adoptat această dată drept zi de naștere a luiIisus Hristos spre a îmbina cultura ante-creștină cu cea creștină și spre a-i converti pe oameni lacreștinism. Festivitățile deAnul Nou au originea înBabilon, apoi se transmit înGrecia și în cele din urmă laRoma. Romanii au numit-oSaturnalia - în cinstea lui Saturn. Printre romani era o sărbătoare extrem de populară - un timp de distracție, băutură șiorgii - care se termina cusacrificii umane. Prima zi de Saturnalii la Roma începea la mijlocul lunii decembrie și continua până pe1 ianuarie. În mijlocul lui decembrie, pe data de25 decembrie romanii au calculat căSoarele este la reflux său cel mai scăzut. modificare Imagine selectatămodificare Colinde de Crăciunmodificare Despre CrăciunCrăciunul în România este osărbătoare principală anuală, la fel ca în majoritatea statelor creștine. Crăciunul a fost introdus odată cu aparițiacreștinismului în România, dar a avut o perioadă de întrerupere în timpulcomunismului când religia,Iisus Hristos și Crucea au fost interzise de dictatorulNicolae Ceaușescu. Sărbătoarea Nașterii Domnului se ține pe25 și26 decembrie. Cântareacântecelor de stea este o parte foarte importantă din festivitățile Crăciunului românesc. Înprima zi de Crăciun, mulți colindători umblă pe străzile acoperite cu zăpadă ale orașelor și satelor, ținând în mână o stea făcută din carton și hârtie, cu scene biblice pictate pe ea. Tradiția din România cere ca cei mici să meargă din casă în casă, cântând cântece de stea și recitând poezii sau legende, pe toată perioada Crăciunului. Liderul cară cu el o stea din lemn, acoperită cu staniol și decorată cu clopoței și panglici colorate. O imagine a Sfintei Familii este lipită în centru stelei și întreaga creație este atașată de o coadă de mătură sau de un băț puternic. modificare Moș CrăciunMoș Crăciun este versiunea mai nouă aSfântului Nicolae care și-a făcut apariția însecolul III. El apare ca un om bătrân prietenos care împartecadouri tuturor copiilor în noaptea deCrăciun (de24 spre25 decembrie). Chiar dacă mitul poate varia de la zonă la zonă, în special în funcție de clima în perioada Crăciunului (care pleacă de la o iarnă înghețată înemisfera nordică și ajunge la o vară călduroasă înemisfera sudică), în general Moș Crăciun este imaginat ca fiind îmbrăcat într-un costum roșu, având o barbă lungă și albă și locuind într-o țară nordică (mai frecvent înFinlanda sau înCanada). Spiridușii îl ajută la pregătirea cadourilor. El împarte cadourile cu ajutorul unei sănii zburătoare, ce este trasă dereni (sau pe o planșă de surf înAustralia). Moș Crăciun intră în case prin horn (dacă există unul) și pune cadourile subpomul de Crăciun sau în cizmele pregătite special pentru aceasta. modificare Biografie selectatăSfântulNicolae din Mira (n. ca.280,Patara,Lichia — d. ca.345,Mira, astăziKocademre, în apropiere deKale,Turcia) a fost un episcop. Toate elementele biografice sunt târzii și îndoielnice.Nicolae de Mira e menționat pentru prima dată în secolul al VI-lea, înMartirologiul roman; în schimb nu e vorba de vreo pomenire ca atare a sfântului, ci doar de vedenia când sfântul Nicolae Licianul i s-ar fi arătat în vis luiConstantin cel Mare, cerându-i să-i ierte pe trei ostași osândiți la moarte. De fapt, sărbătoarea de pe6 decembrie pomenește tocmai această vedenie. Tot în secolul al VI-lea,Nicolae Sionitul, episcop dePinara, ar fi zidit o biserică în cinstea sfântului Nicolae de Mira Liciei. Toate celelalte elemente biografice despre sfântul Nicolae ne vin dinLegenda aurea a luiIacob de Voragina, scrisă în1264. Un cult neînsemnat al sfântului Nicolae de Mira își face apariția în Occident, o dată cuNicolae I (†867),papaRomei, care zidește, în bazilicaSanta Maria Maggiore, un altar lateral dedicat patronului său. În secolul al X-lea, cultul sfântului Nicolae începe să se răspândească în Occident: Othon al III-lea, în Germania, a zidit o biserică derit bizantin laBurtscheid (lângăAachen), căreia îi dă ca hram pe sfântul Nicolae. Cunoscut sub numele de laNikolaus înGermania,Sinterklaas înBelgia șiȚările de Jos șiKleeschen înLuxemburg, este o sărbătoare legată de personajul istoric Nicolae din Mira.Santa Claus din lumea anglofonă (Moș Crăciun în România) a apărut prin deformarea cuvântului neerlandofonSinterklaas. Sărbătoarea lui Moș Crăciun a înlocuit-o pe cea a Sfântului Nicolae în numeroase țări, devenind o oportunitate de a face cadouri, iar pentru comercianți una de a-și spori vânzările, și a apărut chiar și în țări care nu au o legătură culturală directă cu sfântului Nicolae, precumChina. modificare CitateIdeea mea de Crăciun, indiferent dacă este modernă sau de modă veche, este foarte simplă: iubiții pe ceilalți; gândiți-vă, de ce trebuie să așteptăm Crăciunul pentru a face asta? -Bob Hope modificare Liste despre Crăciunmodificare Categoriimodificare Legături externemodificare Alte portaluri
|