Înretorică și înlingvistică,pleonasmul (înfrancezăpléonasme,latinăpleonasmus, dingreaca veche πλεονασμόςpleonasmós), conform uneia din definițiile sale, este folosirea alăturată a doi sau mai mulți semnificanți pentru a exprima un singur semnificat[1]. Poate fi vorba de alăturarea unorsinonime, de exemplu înN-am cumpăratdecât numai flori sau de osintagmă în care sensul unuia din termeni esteinclus în sensul celuilalt, ex.Mijlocașul a pornit unatac agresiv asupra adversarului său[2].
Noțiunea de pleonasm este înrudită cu cea detautologie. Au în comun exprimarea repetată a aceluiași semnificat, și unii autori le tratează ca sinonime[3], dar alții consideră că pleonasmul nu trebuie confundat cu tautologia, care este după ei repetarea unuicuvânt la aceeași formăgramaticală sau la forme diferite (ex.„Crima nu e politică...Crima e crimă.” (Liviu Rebreanu)[4]), ori a unuiradical din caremorfeme diferite fac cuvinte diferite[5], ex.„... când cu gândul nu gândești” (Ion Creangă)[6].
Autori care tratează separat pleonasmul și tautologia, includ totuși cazuri de repetare a unui cuvânt sau a unui radical printre pleonasme[7][1][5].
În acest articol, pleonasmul este tratat conform definiției de la începutul articolului. El poate fi privit din mai multe puncte de vedere:logic,pragmatic,stilistic șigramatical.
Pleonasmul este frecvent în folosirea limbii, fiind totdeauna un fenomen deredundanță în exprimare. Este de cele mai multe ori o greșeală delogică, dar atitudinea față de el ține de natura sa și de orientarea lingvistului care îl tratează. Există fenomene calificate drept pleonasme de către unii lingviști, a căror corectitudine nu este pusă în discuție. Astfel sunt mai ales unele pleonasme gramaticale. Alte pleonasme sunt în general admise dacă au o justificare acceptată de lingvistica normativă, pe când lingvistica pur descriptivă nu critică niciun fel de pleonasm.
Pleonasmul nu este în general admis dacă nu aduce nimic în plus față de exprimarea cu un singur semnificant[8], fiind comis din ignoranță, neglijență sau grabă[7]. Un asemenea exemplu este cel din propozițiaAmintirea luiva dăinui permanent în sufletele noastre, în careatributulpermanent este inutil. Sensul lui este inclus în cel al luia dăinui și nu face sintagma mai expresivă decât verbul singur[2].
Pleonasmul este justificat când servește la precizarea sensului unui cuvântpolisemantic. De pildă, înmeteorologie se vorbește despreaverse de ploaie, ceea ce este un pleonasm, dat fiind că sensul luiploaie este inclus în cel al luiaverse. Totuși, atributul poate fi necesar dacăcontextul situațional nu indică despre ce fel de averse este vorba, pentru că există și averse de grindină, de zăpadă, de lapoviță[9].
Există pleonasme justificate de necunoașterea originii cuvintelor de către vorbitorii obișnuiți. Astfel sunt pleonasmele numite „latente” de cătreTheodor Hristea, care pot fi puse în evidență numai prin explicațiietimologice, precummuncă laborioasă (adjectivul de lalatinescullabor „muncă”). Poate fi vorba și de cuvinte autohtone vechi, a căror origine nu mai poate fi recunoscută de vorbitorul actual, ex.mujdei de usturoi, în caremujdei provine din sintagmamust de ai (< lat.alium „usturoi”)[1].
Unele pleonasme sunt bilingve, folosite pentru că vorbitorul de rând nu cunoaște (nici nu este obligat să cunoască) sensul cuvântului străin din pleonasm, de exemplu al unei denumiri geografice. De pildă, înAnglia sunt mai multe cursuri de apă numite înenglezăRiver Avon „râul Avon”, unde șiAvon înseamnă „râu”, înlimba galeză[10].
Pleonasme neadmise în vorbirea curentă sunt folosite conștient de către scriitori în unele opere literare, pentru caracterizarea comică a unor personaje, ex.„Este chiar el însuși în persoană” (Ion Luca Caragiale)[11].
Există unele pleonasme generalizate, despre admisibilitatea cărora nu există unitate de vederi. De pildă, pentru Forăscu 2002,a coborî jos nu este acceptabil[2], dar după Constantinescu-Dobridor 1998 nu mai este o greșeală[11].
Unele pleonasme din vorbirea obișnuită au o funcție expresivă de intensificare, sunt generale și acceptate, precum cele din propozițiileAm auzit cu urechile mele,Am văzut cu ochii mei,Mi-a scris scrisoarea cu mâna lui proprie[2],ani de zile,ieși afară![11].
Uneori, vorbitorul folosește în cunoștință de cauză pleonasme cunoscute de o parte relativ mare a comunității lingvistice, pentru a adăuga o notă de umor informației, ex.Parodiind titlul unuivechi antic și de demult film cuFernandel, în fotbalul românesc paralizat de pandemie, s-a descoperit dușmanul poporului[12].
În opere literare sau înjurnalism, pleonasmul cu valoare expresivă creat în mod conștient, este ofigură de stil. Așa este, bunăoară,epitetul pleonastic:„aburi ușori”,„fumuri cenușii” (Vasile Alecsandri)[1],[...] o epocă derapidități grăbite și devagi aproximații.” (Tudor Arghezi)[4].
În unele cazuri, cuvintele din construcția pleonastică pot să nu aibă vreun raportsintactic între ele, de exemplu înpropoziția[...] au posibilitateanemijlocită de a lua contactdirect cu marfa[1]. În altele suntjuxtapuse (ex.„Moaie pana în coloarea unor vremi de mult trecute. / Zugrăveștedin nou iarăși pânzele posomorâte” (Mihai Eminescu)[11]) saucoordonate copulativ:vechi, antic și de demult.
Cel mai adesea, cuvântul pleonastic estesubordonat, putând avea diverse funcții sintactice[4], de exemplu:
Astfel numește Grevisse și Goosse 2007 cazurile de redundanță în care aceeași funcție sintactică este îndeplinită de două entități lingvistice în aceeași propoziție[8]. Uneori acest fenomen este chiar obligatoriu învarietatea standard alimbii. Astfel, înlimba franceză, în construcția depropoziție interogativă dinregistrul elevat,subiectul exprimat prinsubstantiv trebuie reluat după predicat prinpronumele personal corespunzător, ex.Votre père reviendra-t-il lundi ? „Tatăl dumneavoastră se va întoarce mâine?”[13]. Un fenomen asemănător este înlimba română reluarea, obligatorie în unele cazuri, a complementului direct prin pronumele personal corespunzător:Pe băiat l-am văzut,Pe tine te aștept[14].
Un pleonasm gramatical neadmis este folosirea cuvintelor care includ în sensul lor ideea decomparativ sau de superlativ, împreună cuadverbul morfem al acestor grade, ex.mai superior,mai inferior,cel mai perfect[11].
În limbi chiar foarte diferite există pleonasme de același tip, și chiar unele cu același conținut noțional. Astfel,am văzut cu ochii mei se întâlnește în:
frPuissè-je de mes yeux y voir tomber la foudre „De-aș putea vedea cu ochii mei căzând trăsnetul” (Pierre Corneille)[1];
enI saw it myself, with my own eyes „Am văzut-o eu însumi, cu proprii mei ochi”[16];
huLátjátok feleim szemtekkel, mik vagyunk „Vedeți, semenii mei, cu ochii voștri, ce suntem”[17].
Iată mai jos și tipuri de pleonasme care nu se găsesc în limba română.
În franceză, în adresarea către două sau mai multe persoane care constituie subiectul colectiv al propoziției, acesta este reluat cu pronumele personalvous:Gérard et toi vous entraînez cette petite „Gérard și cu tine o trageți după voi pe micuța asta” (Jean Cocteau)[13].
Înlimba maghiară, standardul recomandă în cazul unor titluri de publicații și nume de formațiuni artistice străine cuarticol hotărât, folosirea acestora și cu articolul hotărât maghiar, ex.Ezt elemziaThe Wall Street Journal „Acest lucru este analizat deThe Wall Street Journal”,ElőadjaazI Musici di Roma „InterpreteazăI Musici di Roma”[18].
Înlimba rusă, un pleonasm gramatical neadmis este exprimarea gradelor de comparație în același timp cu morfemul legat (sufixul) și cu cel liber (adverb) al acestor grade, de exempluсамые высочайшие вершиныsamîe vîsociaișie verșinî, corect самые высокие вершиныsamîe vîsokie verșinî sau высочайшие вершиныvîsociaișie verșinî „cele mai înalte culmi”[19].
Înlimba idiș se întâlnesc prenume pleonastice bilingve. Unul din ele este înlimba ebraică, iar celălalt – traducerea sa în idiș, ex.Arie-Leib, literal „Leu-Leu”[20].
^Halotti beszéd és könyörgés (Discurs funebru și rugăciune) din1192-1195, primul text scris în întregime în maghiară,apud Szathmári 2008, articolulPleonazmus.
Constantinescu-Dobridor, Gheorghe,Dicționar de termeni lingvistici, București, Teora, 1998; online:Dexonline (DTL) (accesat la 26 februarie 2022)
Dragomirescu, Gheorghe,Dicționarul figurilor de stil. Terminologia fundamentală a analizei textului poetic, București, Editura Științifică, 1995,ISBN 973-4401-55-6; online:Dexonline (DFS) (accesat la 26 februarie 2022)
fr Grevisse, Maurice și Goosse, André,Le Bon usage. Grammaire française (Folosirea corectă a limbii. Gramatică franceză), ediția a XIV-a, Bruxelles, De Boeck Université, 2007,ISBN 978-2-8011-1404-9
ru Rozental, Ditmar și Telenkova, Margarita,Словарь-справочник лингвистических терминов (Dicționar-ghid al termenilor lingvistici), ediția a III-a, Moscova, Prosveșcenie, 1985
hu Szathmári, István (coord.),Alakzatlexikon. A retorikai és stilisztikai alakzatok kézikönyve (Lexiconul figurilor. Ghidul figurilor retorice și de stil), Budapesta, Tinta, 2008,ISBN 978-963-9902-02-2; online:Alakzatlexikon, PDF de descărcat (accesat la 26 februarie 2022)
en Zuckermann, Ghil'ad,Language Contact and Lexical Enrichment in Israeli Hebrew (Contactul lingvistic și îmbogățirea lexicului în ebraica israeliană),Basingstoke – New York, Palgrave Macmillan, 2003,ISBN 978-1-4039-1723-2
