Oplanetă minoră, sauplanetă mică[1], este un obiect care orbitează în jurulSoarelui, dar nu răspunde criteriilor definiției uneiplanete în sensulUniunii Astronomice Internaționale (care le distinge de cele 8 planete) și nu prezintăactivitate cometară (fapt care le distinge decomete). Privitor la acest ultim punct, se pot nota că sunt unele obiecte referențiate în același timp drept planetă minoră și drept cometă, prin faptul că au proprietăți intermediare. Planetele minore pot fiplanete pitice,asteroizi,troieni,centauri,obiecte din Centura Kuiper și alteobiecte transneptuniene.[2] Prima planeta minoră descoperită a fost1 Ceres în 1801. Orbitele a mai mult de 570.000 de obiecte au fost arhivate laMinor Planet Center.[3]
Urmând contextul, conceptul este uneori lărgit la altesisteme planetare, veziobiecte interstelare interpretate ca foste planete minore care au fost ejectate dintr-un sistem planetar.
Noțiunea de planetă minoră constituie noțiunea generică pentru a vorbi deplanete pitice,asteroizi,centauri,obiecte transneptuniene, obiecte dinNorul lui Oort etc. Ea întreține legături strânse cu cele deobiecte mici, deplanetoid sau și demeteoroid. Frontierele dintre aceste diferite noțiuni variază urmând diferitele utilizări. A se vedea secțiuneaTerminologie.
Distribuția planetelor minore în cadrulSistemului Solar nu este omogenă și este studiată prin noțiunea de grup de planete minore. Existența acestor grupuri decurge din fenomene dinamice (actuale sau trecute) inclusiv fenomene derezonanță cu planetele Sistemului Solar la originea zonelor de stabilitate sau, dimpotrivă, de instabilitate. Noțiunea defamilie descrie, și ea, seturi de obiecte care împărtășesc proprietăți orbitale similare, dar interpretate ca rezultate din fragmentarea unui obiect anterior în urma unei coliziuni.
Minor Planet Center (MPC) este organismul oficial însărcinat de Uniunea Astronomică Internațională (UAI) să centralizeze informațiile relative la observații, să dea referințe relative la noile obiecte și să administreze denumirile or provizorii sau definitive.
La data de 18 mai 2019[4], MPC recenza794.832 de planete minore, dintre care541.128 numerotate și21.922 denumite.
Termeniiasteroid,planetoid și planetă minoră sunt foarte apropiați. Ei au coabitat timp îndelungat ca diferite alternative pentru a desemna aceleași obiecte astronomice. Utilizările au u evoluat pe măsura descoperirilor care au arătat diversitatea acestor „mici planete”.
Termenul de „asteroid” a apărut la începutulsecolului al XIX-lea și se referă la aspectul înstelat al asteroizilor observați cu telescopul. A rămas mult timp cel mai comun termen folosit pentru a desemna toate „planetele mici”. O utilizare din ce în ce mai frecventă urmărește să acorde acest rol termenului de „planetă minoră” și să distingă asteroizii și obiectele trans-neptuniene. (A se vedea secțiuneaAsteroizi și obiecte transneptuniene).
Termenul „planetoid” a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea ca alternativă la termenul de asteroid, dar a rămas întotdeauna în utilizare mai puțin frecventă. Se folosește astăzi fie casinonim pentru planetă minoră, fie informal pentru a desemna planetele minore mari (cu toate acestea, această utilizare este contestată din2006 de introducerea conceptului mai precis deplanetă pitică).
Termenul „planetă minoră” este folosit de mult timp, însă a căpătat importanță mai ales după crearea, în 1947, aCentrului Planetelor Minore, organism oficial care depinde deUniunea Astronomică Internațională. Este cel mai bine „normat” dintre cele trei, în sensul în care folosirea lui urmează această instituție. Tinde să devină termenul generic care permite distincția între asteroizi șiobiecte transneptuniene.
Până înanii 1980, toți asteroizii descoperiți gravitau încentura principală sau în zone vecine (asteroizi care intersectează orbita Pământului,troieni ai lui Jupiter, câțivacentauri). Noțiunea de asteroid era, prin urmare, relativ univocă. Descoperirile unor noi centauri apoi mai ales, începând dinanii 1990, a unorobiecte transneptuniene tot mai numeroase și mai îndepărtate, au zguduit noțiunea de asteroid. Două utilizări au intrat în concurență și continuă să coexiste:
Până în prezent, nu există o definiție oficială care să decidă între aceste două opțiuni. Se observă, totuși, că al doilea termen tinde treptat să prevaleze, la fel ca și utilizarea din ce în ce mai frecventă a termenului „obiect”. Coabitarea celor două utilizări poate fi ilustrată prin cele două baze de date publice principale pe această temă: cea gestionată deJet Propulsion Laboratory folosește prima variantă, în timp ce cea gestionată deMinor Planet Center o folosește pe a doua.
În afară deCeres (cudiametrul de aproximativ 1.000 km), toți asteroizii descoperiți în secolele al XIX-lea și al XX-lea au un diametru mai mic de 600 km și deci clar mai mic decât cele ale luiMercur (cu diametrul de 4.880 km) sauPluto, considerat atunci a noua planetă (cu diametrul de 2.375 de kilometri). Lucrurile s-au schimbat brusc între2002 și2005 odată cu descoperirile succesive a mai multor obiecte transneptuniene cu diametre care se apropie sau depășesc 1.000 km. Cel mai mare dintre ele,Eris, are o mărime comparabilă cu aceea a lui Pluto. Acest fapt a condus Uniunea Astronomică Internațională săclarifice în 2006 distincția dintreplanete,planete pitice șiobiecte mici.[5] Criteriul reținut nu este un criteriu al mărimii. O planetă verifică două criterii: a) este în echilibru hidostatic, forma sa fiind aproapesferică (eventualelipsoidală din cauza rotației sale) și b) și-amăturat /curățat vecinătatea orbitei. O planetă pitică verifică primul criteriu, dar nu-l verifică pe al doilea. Un obiect mic nu respectă primul criteriu (șia priori, nici pe al doilea).
Două situații pot fi distinse, după zona studiată a Sistemului Solar.
Cu foarte rare excepții, obiectele din această zonă prezintă caracteristicile tipice ale asteroizilor: diametru mai mic de 200 km, formă neregulată care caracterizează obiectele mici, compoziție internă nediferențiată, absența atmosferei... Principala excepție esteCeres (cu diametrul de circa 1.000 km), recunoscută, în 2006, ca planetă pitică. Pe lângă forma sa în echilibru hidrostatic, are o compoziție internă diferențiată și oatmosferă fină de vapori de apă.Pallas,Vesta șiHygiea sunt cei mai mari asteroizi din această zonă, după Ceres (cu diametre cuprinse între 400 și 550 km). Acestea nu au primit statutul de planetă pitică, dar pot prezenta proprietăți intermediare (formă parțial hidrostatică, început de diferențiere...)
Patruobiecte transneptuniene sunt oficial recunoscute ca planete pitice:Pluto,Eris,Makemake șiHaumea.Alte obiecte respectă probabil criteriile pentru a fi considerate ca atare. Studii au arătat că numărul lor ar putea atinge mai multe sute printre obiectele transneptuniene[6], echilibrul hidrostatic fiind susceptibil de a fi atins, în cazul corpurilor înghețate, la diametre mai mici de 500 km.
Definițiile uzuale (indiferent dacă este vorba despre asteroid, planetă minoră sau obiect mic) nu dau nicio limită inferioară a mărimii. În particular, definiția dată în 2006 de Uniunea Astronomică Internațională pentruobiect mic nu spune nimic despre acest punct. Această limită rezultă, prin urmare, în practică, de limita de detectare a planetelor minore referințiate, în mod progresiv, de cătreCentrul Planetelor Minore. Această limită este astăzi de ordinul unuimetru pentruasteroizii care intersectează orbita Pământului. 2011 CQ1 este un exemplu de obiect cu diametrul de circa 1 metru, care a fost detectat în timpul trecerii acestuia în proximitatea Pământului și referențiat ca planetă minoră.
Paralel, comisia Uniunii Astronomice Internaționale însărcinată cu studiulmeteorilor șimeteoriților a precizat, în1961, noțiunea demeteoroid. Acest termen (introdus în secolul al XIX-lea) desemnează obiectele având o talie comparabilă cu cele care generează meteori (cunoscuți de publicul larg ca „stele căzătoare”!!) saubolizi când intră în atmosferă. Definiția a fost revăzută în2017, între altele datorită evoluției limitelor detecției asteroizilor. Conform acestei definiții[7], un meteoroid este un corp de dimensiuni cuprinse între aproximativ 30 demicrometri și 1 metru. Acest lucru conduce indirect la propunerea de 1 metru ca limită de dimensiune pentru planetele minore. Sub 30 de micrometri, vorbim depraf.
Contrarcometelor, planetele minore (asteroizi sau obiecte transneptuniene) nu prezintăactivitate cometară (formare a unei coame sau a unei cozi) când trec laperiheliu. Cu toate acestea, această distincție istorică a fost treptat contestată de descoperirile acumulate începând cuanii 1980.
Câțiva asteroizi au fost observați cu activitate cometară, cum ar fi7968 Elst-Pizarro în centura principală sau centaurul2060 Chiron. Aceste obiecte, denumiteasteroizi activi, sunt catalogate atât ca planetă minoră, cât și ca cometă.
Planetele minore aparținând categorieidamocloizilor sunt obiecte cu o orbită cu perioadă lungă și oexcentricitate puternică, la fel cum suntcometele periodice. Pot ficomete stinse (nuclee cometare care au devenit inactive).
Potrivit unui studiu publicat în revistaNature în2009, 20 % din obiectele dincentura principală ar fi nuclee cometare.[8] Aceste nuclee, provenind dinCentura Kuiper, ar fi fost propulsate spre Sistemul Solar Interior în timpulMarelui bombardament târziu provocat îndeosebi de migrația luiNeptun.
La22 ianuarie2014,Agenția Spațială Europeană a anunțat prima detecție sigură a unor vapori de apă în atmosfera lui1 Ceres, cel mai mare obiect dincentura de asteroizi.[9]
Detecția a fost realizată prin observațiile îninfraroșu îndepărtat aletelescopului spațialHerschel.[10]
Această descoperire tinde să confirme prezența gheții pe suprafața lui Ceres. Potrivit unuia dintre oamenii de știință, acest lucru ilustrează din nou că „delimitarea dintre comete și asteroizi devine din ce în ce maiflu.”[10]
Se crede că unii sateliți care orbitează planetele sunt de fapt asteroizi care au fost „capturați” de acele planete. Acesta este în special cazul unora dintre miciisateliți neregulați ai celor patru planete exterioare. Aceste obiecte sunt clasificate ca sateliți și nu ca asteroizi sau planete minore.
Primele „planete mici” au fost desemnate pentru prima dată printr-un nume de zeitate și unsimbol astronomic (.svg)
pentruCeres,.svg)
pentruPallas,.svg)
pentruJuno etc.), precum planetele din Sistemul Solar. În 1851, în fața numărului crescând de descoperiri, specialistul germanJohann Franz Encke a luat decizia să înlocuiască aceste simboluri printr-o numerotație. În 1947, americanulPaul Herget, director alObservatorul din Cincinnati, a fost însărcinat deUniunea Astronomică Internațională să fondezeCentrul Planetelor Minore. De atunci,denumirea planetelor minore este asigurată de acest centru.
Când orbita obiectului care pare a fi o nouă planetă minoră a fost determinată, obiectul primește o denumire provizorie constituită din anul descoperirii urmat de o literă care indică chenzina (jumătatea de lună) în timpul căreia s-a produs descoperirea, și o a doua literă care indică ordinea descoperirii în timpul acelei chenzine (litera I nu este utilizată). Dacă au fost descoperite mai mult de25 de obiecte în acea chenzină, se reîncepe alfabetul adăugând un număr care indică de câte ori a fost reutilizată a doua literă (exemplu:1998 FJ74).
| Luna | De la 1 la 15 | De la 16 la 31 |
|---|---|---|
| Ianuarie | A | B |
| Februarie | C | D |
| Martie | E | F |
| Aprilie | G | H |
| Mai | J | K |
| Iunie | L | M |
| Iulie | N | O |
| August | P | Q |
| Septembrie | R | S |
| Octombrie | T | U |
| Noiembrie | V | W |
| Decembrie | X | Y |
După mai multe observații concordante, descoperirea este confirmată, iar planeta minoră primește o denumire definitivă constituită dintr-un număr permanent, notat între paranteze, urmat de denumirea sa provizorie (exemplu: (26308) 1998 SM165). Unele planete minore primesc apoi un nume care înlocuiește denumirea provizorie (exemplu:588 Achilles / (588) Achille). Primele planete minore au primit nume ale personajelor dinmitologia greacă sauromană, așa cum au primit planetele din Sistemul Solar și sateliții lor. Alte mitologii au fost apoi utilizate (nordică,celtică,egipteană...) precum și nume de locuri, prenume sau hipocoristice (diminutive), nume ale unor personaje fictive, ale unor artiști, oameni de știință, personalități din cele mai diverse medii, referințe la evenimente istorice.[11] Sursele de inspirație pentru denumirea planetelor minore sunt de acum foarte variate. Dinanii 1990, ritmul descoperirilor este atât de mare încât planetele minore fără nume au devenit majoritare.
Planetele minore ale unorgrupe orbitale au nume având o temă comună. De exemplu,centaurii sunt denumiți dupăcentaurii din mitologie,troienii lui Jupiter după eroii dinRăzboiul Troiei,troienii lui Neptun dupăamazoane.
Mai multe baze de date recenzează în totalitate sau parțial planete minore. Cele două mai importante sunt:
Cele două baze de date sunt publice și accesibile online.
Până la data de 18 mai 2019,[List 1] MPC recenzase794.832 de planete minore, dintre care541.128 numerotate și21.922 denumite.
Viteza descoperirilor s-a accelerat în mod regulat ca efect al evoluțiilor tehnologice. Introducerea sistemelor automatizate a amplificat în plus fenomenul dupăanii 2000 (a se vedea secțiuneaMetode de detecție și analiză).
| 1800 | 1850 | 1900 | 1950 | 2000[List 2] | 2018[List 2] | |
|---|---|---|---|---|---|---|
| Data informației de la MPC | 11 decembrie | 26 octombrie | ||||
| Numărul planetelor minore numerotate | 0 | 13 | 463 | 1.568 | 19.910 | 523.824 |
| Increment | / | 13 | 450 | 1.105 | 18.342 | 503.914 |
| 1995 | 2000 | 2005 | 2010 | 2015 | 2018 | |
|---|---|---|---|---|---|---|
| Data informației de la MPC | 7 decembrie | 11 decembrie | 15 decembrie | 28 noiembrie | 25 decembrie | 26 octombrie |
| Numărul planetelor minore referințiate | 29.039 | 108.066 | 305.224 | 540.573 | 701.660 | 789.069 |
| Numărul planetelor minore numerotate | 6.752 | 19.910 | 120.437 | 257.455 | 455.144 | 523.824 |
| Numărul planetelor minore denumite | 4.974 | 7.956 | 12.779 | 16.216 | 19.712 | 21.787 |
| Increment pentru planetele minore numerotate | / | 13.158 | 100.527 | 137.018 | 197.689 | 68.680 |
În cele ce urmează,ua este notațiaunității astronomice, a cărei lungine corespunde cu distanța dintre Soare și Pământ (circa 150 de milioane de kilometri).
Orbitele planetelor minore descriuelipse în jurul Soarelui. Asemenea orbite sunt descrise clasic prin 5 parametri numiți elemente orbitale. Primele două descriu forma și mărimea elipsei orbitale, ultimele trei descriu poziția sa unghiulară. Clasificările orbitale ale planetelor minore se sprijină îndeosebi pe parametrii a, e și i.
Alți doi parametri orbitali sunt folosiți în mod curent, îndeosebi pentru studierea fenomenelor de întretăiere a orbitelor. Cei patru parametri a, e, q și Q suntredundanți: cunoașterea a doi dintre ei poate permite aflarea celorlalți doi.
Poziția obiectului la un moment t poate fi dată deanomalia medie (M = M0 + n(t-t0)),anomalia excentrică sauanomalia adevărată.
Perturbații tinde să modifice cu încetul orbita planetelor minore. Aceste perturbații sunt datorate îndeosebi atracției gravitaționale a planetelor. Ele influențează toate elementele orbitale, inclusiv a, e și i.
Aceste evoluții sunt la originea distincției dintreelementele orbitale osculatoare (cele date în general, care descriu bine mișcarea curentă, dar fluctuează în timp) șielementele orbitale proprii (independente de aceste fluctuații). Aceștia sunt parametrii specifici care fac posibilă identificarea familiilor de asteroizi (rezultate în urma coliziunilor) în centura principală.
 | |||||
Probabil planete pitice | |||||
Obiecte mici | |||||
Altele | |||||
Eroare la citare: Există etichete<ref> pentru un grup numit „List”, dar nu și o etichetă<references group="List"/>
Eroare la citare: Există etichete<ref> pentru un grup numit „JPL”, dar nu și o etichetă<references group="JPL"/>
Eroare la citare: Există etichete<ref> pentru un grup numit „MPC”, dar nu și o etichetă<references group="MPC"/>
