Philipp Melanchthon (numele grecizat al luiPhilipp Schwarzerd – în germană „pământ negru”; n.,Bretten,Palatinatul Elector – d.,Lutherstadt Wittenberg,Principatul Saxoniei)[12] a fost un filolog, filosof, umanist, teolog, autor de manuale și poet neolatin. A fost cunoscut caPraeceptor Germaniae. Prieten foarte apropiat cuMartin Luther, reformator el însuși, s-a distanțat, în cele din urmă de acesta, când a început să politizeze Reforma.
Tatăl său, Georg Schwartzerdt era originar din Heidelberg și lui îi era încredințată dotarea militară a principelui. Mama sa, Barbara, fiica lui Johann (Hans) Reuter din Bretten, un negustor de vinuri și de stofe, era înrudită cu Elisabeth, unica soră a luiJohannes Reuchlin.
S-a născut în casa bunicilor de la Bretten, unde a și crescut împreună cu cei trei frați și cu sora lor. Bunicul din Brettheim (cum se numea pe atunci localitatea Bretten) s-a preocupat de educația lui de bază, îndeosebi de studiul limbii latine, grație lecțiilor lui Johannes Unger.
Copilăria i-a fost adânc marcată când tatăl său s-a întors bolnav dintr-o expediție militară (se zicea că ar fi băut apă dintr-o fântână otrăvită; dar se pare că era vorba de o boală profesională cauzată de plumb și de alte substanțe chimice care se foloseau în armata de pe atunci). Numai credința profundă a lui Georg Schwartzerdt l-a ajutat să depășească acel moment de criză.
Avea numai 11 ani când, la 17 octombrie 1507, i-a murit bunicul și la zece zile după și tatăl. În urma acestei pierderi, Filip a fost trimis la rudele de laSpeyer.
În mod foarte discret, Luther susțineapoligamia, bazându-se pe Biblie; în schimb prietenul său Melanchthon o susținea în mod fățis.[20] În cele din urmă, poziția lor a devenit notorie când s-a aflat de bigamialandgrafului de Hessa, care fusese sfătuit de ei, ceea ce a stârnit un enorm scandal în Germania.[21]
Luther considera poligamia ca fiind inoportună, dar permisă conform Bibliei; el considera că nu are căderea să revoce permisiunea acordată în Vechiul Testament.[13]
Melanchthon nu avea cum să nege acordul său, din moment ce a fost martor ocular la căsătoria landgrafului cu a doua nevastă.[22]Martin Bucer, la fel.[22]
^Enciclopedia Universală Britanica. Litera.. p. 153.
^abLuther 1904, p. 252. : „As for me, I avow that I cannot set myself in opposition to men marrying several wives, or assert that such a course is repugnant to the holy Scripture”
^Francisco, Adam S. (). Thomas, David; Khalidi, Tarif; Reinink, Gerrit Jan; Swanson, Mark, ed.Martin Luther and Islam: A Study in Sixteenth-Century Polemics and Apologetics. The History of Christian-Muslim Relations.8. Brill. p. 137 fn. 27.ISBN978-90-04-16043-9. Accesat în.27 For further explanation, see Von Ehesachen, WA 30/3:225.24–29 (LW 46:291); In Genesin Enarrationum, WA 42:582.8–10 (LW 3:46). Continuing with his thought on polygamy, Luther also instructed his students that they should not be of the opinion 'that much license was given to sexual lust among the Jews, since polygamy was not only permitted but even commanded' (WA 42:582.8–10 [LW 3:47]). Nor should they think that polygamous heathen cultures were necessarily morally deficient. [...] His involvement with the latter (Philip of Hesse) reveals the most about his attitude towards bigamy and divorce. For the complicated story, see Heinrich Boehmer, Luther in the Light of Recent Research, trans. E.S.G. Potter (Grand Rapids: Zondervan, 1930), 213–224. To summarise, Luther begrudgingly approved of the Landgrave's marriage to Duke George of Saxony's ugly daughter Margaret von der Sale for two reasons, although he thought that the prince was 'out of his mind' for wanted to take on another wife (WA TR 4:655.13–15 [LW 54:388]): first, since bigamy and polygamy had many 'well-known examples in the Scriptures' and, secondly, since divorce was to be avoided at all cost Luther gave his quiet approval to the marriage (WA TR 4:625.24–628.15 [LW 54:382]).
^Grisar, Hartmann; Dessoulavy, Charles Louis; Lamond, E.M. () [1913].„Chapter XXI. 1. Luther and Henry VIII of England. Bigamy instead of Divorce”.The Life of Luther (Vol. 1-6). DigiCat. p. unpaginated. Accesat în.His plain hint at bigamy as a way out of the difficulty was intened as a counsel ("suasimus"). Hence we can understand why he was anxious that his opinion should not be made too public. [...] Melanchton, too, had intervened in the affair, and had gone considerably further than Luther in recommending recourse to bigamy and in answering possible objections to polygamy.
^Maas, Korey D. ().„The Authority of Scripture in Reformation Anglicanism: Then and Now”. În Bagley, Ellie Gebarowski; Gebarowski-Shafer, Ellie; Null, Ashley; Ryrie, Alec.Contesting Orthodoxies in the History of Christianity: Essays in Honour of Diarmaid MacCulloch. Studies in modern British religious history. Boydell Press. p. 70.ISBN978-1-78327-627-1. Accesat în.Strange as it may seem, however, especially in view of the very public scandal of Landgrave Philipp's bigamy, Lutheran theologians for a century and a half were almost certainly not aware of Luther's opinion.
^Frank, Günter; Treu, Martin; Meerhoff, Kees ().Melanchthon und Europa: Westeuropa. Thorbecke. p. 234.ISBN978-3-7995-4807-6. Accesat în.Melanchthon, as is well known, declared the rather disastrous opinion that Henry's marriage to Catherine of Aragon was valid, but that for the sake of producing an heir, bigamy was permissible
