 | Acest articol sau această secțiune arebibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vedereasusținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
| Petre Ispirescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | ianuarie1830 București |
| Decedat | 21 noiembrie1887 (57 ani) București |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | editor,folclorist, povestitor,scriitor și tipograf |
| Limbi vorbite | limba română[1] |
Modificădate / text  | |
Petre Ispirescu (n. ianuarie1830,București — d.21 noiembrie, sau27 noiembrie după alte surse,1887) a fost un editor,folclorist, povestitor,scriitor și tipograf român.
Este cunoscut mai ales datorită activitații sale de culegător debasme populare românești pe care le-a repovestit cu un har remarcabil.
Petre Ispirescu s-a născut în ianuarie 1830, laBucurești, în mahalaua Pescăria Veche, în familia frizerului Gheorghe Ispirescu. Mama, Elena, de origine transilvăneană, era, se pare, o povestitoare neîntrecută.[necesită citare] De la părinți sau de la calfele și clienții tatălui său, Ispirescu a putut asculta, în copilărie, numeroase creații populare, mai ales basme.
Tânărul Petre nu a urmat cursurile unor școli, el a fost educat de mai mulți dascăli de pe lângă unele biserici, după care și-a format singur cultura, citind cărți de la tipografiile la care a lucrat. El îi mărturisea luiJ. U. Crainic că "n-am trecut nici patru clase primare". Din inițiativa mamei, Petre a fost învățat să citească de către dascălul Nicolai de la biserica Udricani din cartierul lor; ulterior, el a continuat studiile cu cantorul Lupescu de la biserica Olteni. La 12 ani, băiatul a învățatpsaltichia cu profesorul de muzică George Voiculescu de la biserica Domnița Bălașa.
La paisprezece ani, Ispirescu a intrat ucenic la tipografia condusă deZaharia Carcalechi, sperând că acolo unde se tipăresc cărțile se poate studia. Z. Carcalechi edita din 1843 ziarulVestitorul românesc. Aici Ispirescu a lucrat câte 14 ore pe zi, iar în 1848 a devenit tipograf calificat.
După ce tatăl său a murit, Petre a învățat să cânte lachitară pentru a-i ține de urât mamei. Tot atunci, el a început să scrie câteva versuri. La fel și în cazul prozei memorialiste, însă, în domeniul versurilor, încercările sale au rămas îmbinări hibride de influențe insuficient asimilate.
În1854 Petre a părăsit tipografia luiZaharia Carcalechi și s-a angajat la tipografia Copainie, unde se tipăreau în traducere "Atala", "Paul și Virgina", precum și lucrări deJonathan Swift,Jean-Jacques Rousseau,Alexandre Dumas,Victor Hugo,Miguel de Cervantes. În această perioadă, a depus eforturi să citească Fabulele lui Florian în original. Petre a continuat să locuiască împreună cu mama sa și-și petrecea duminicile acasă.
În 1858, în contextul dezbaterilor privindUnirea Principatelor Române, tipografia la care lucra Ispirescu a acceptat să imprime, fără a prezenta textul cenzurii, corespondența secretă aprincipelui Vogoride, un text util pentru un grup de unioniști. Poliția i-a arestat pe toți participanții afacerii și Ispirescu a petrecut trei săptămâni în închisoare, pierzându-și serviciul și rămânând astfel trei luni fără lucru. Abia la finele anului, Vasile Boerescu, politician unionist și viitorul ministru de externe, i-a oferit direcția unei tipografii mai moderne, care poseda prima presă mecanică din București și imprima revistaNaționalul.
La această tipografie, a devenit asociatul unei părți egale: Boerescu deținea capitalul, iar Ispirescu direcția și activitatea. A fost perioada cea mai fericită din viața lui, mai luminoasă în stare a bucura pe maica lui sărmană. Trăia în liniște și pace, cu conștiința împăcată și având siguranță financiară. Astfel, el și-a cumpărat o casă pe strada Sălciilor (actuala stradă Thomas Masaryk care începe la intersecția cu strada Jean Louis Calderon), astăzi în plin centrul Bucureștilor. Activitatea sa de tipograf l-a pus în contact cu scriitori și oameni importanți timpului său (Ion Ionescu de la Brad,Nicolae Filimon,Ion Ghica,Dimitrie Bolintineanu etc.).
În1862, Ispirescu a publicat primele șase basme culese de el, înȚăranul român, la îndemnul luiNicolae Filimon. Este vorba de basmeleTinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte,Prâslea cel voinic și merele de aur,Balaurul cel cu șapte capete,Fata de împărat și pescarul,Făt-Frumos cu părul de aur șiFata moșului cea cuminte.[2] Ele au fost reunite apoi, împreună cu altele, în prima sa culegere de basme, astăzi devenită o raritate bibliografică.
După ce în1863, Vasile Boerescu, asociatul său, a vândut imprimeria,C. A. Rosetti, viitor ministru, l-a invitat să lucreze ca director al imprimeriei ce tipăreaRomânul, revistaPartidului Liberal, atunci în opoziție. Împreună cu Rosetti, Ispirescu a participat la înființarea primei "Case de ajutor reciproc a tipografilor din România".
În1864, însă, guvernul a suprimat ziarul Românul, iar Ispirescu, împreună cu alți asociați,Walter Scarlat șiFrederic Göbl, a înființatTipografia Lucrătorilor Asociați. Cu un an mai târziu, Ispirescu conducea personal foaiaTipograful român. Timp de un deceniu, din1862 până în1872, autorul nu a publicat niciun basm. După abdicarea luiAlexandru Ioan Cuza în1866, la invitația ministrului de interneIon Ghica, Ispirescu a acceptat să conducă Imprimeria de Stat. După o perioadă de doi ani, împreună cu alți trei asociați, a înființatNoua tipografie a laboratorilor români.
În 1872, și-a reluat activitatea de publicare a basmelor, cu colecțiaLegende sau basmele românilor. Ghicitori și proverburi, cu o prefață deB. P. Hasdeu. Este încurajat, apreciat pentru calitățile scrisului său și pentru cunoașterea profundă și inestimabilă a creației populare.[necesită citare] Un an mai târziu, a apărut șiSnoave sau povești populare, iar în 1876,Ispravele și viața luiMihai Viteazul. După ce a rămas unic asociat al imprimeriei sale, Ispirescu a redenumit-oTipografia Academiei Române. Activitatea sa a fost subiectul unui articol elogios scris de folcloristul evreuMoses Gaster și publicat înMagasin fur die Literatur des Auslandes.
În 1879, editura sa a imprimat o colecție de basme culte ce reprezentau prelucrări în limbaj autohton ale unor mituri ale folclorului universal și ale unor fragmente din mitologia greacă, reunite în volumulDin poveștile unchiului sfătos, basme păgânești. Acest volum a apărut prin influența luiAlexandru Odobescu, care a scris și prefața.
În 1882, la îndemnul luiVasile Alecsandri, Petre Ispirescu reunește toate basmele și legendele într-o culegere completă:Legendele sau basmele românilor. Alecsandri îi elogiază culegerea printr-o scrisoare convertită ulterior în prefață a volumului publicat: „recunoștința noastră îți este dar câștigată pentru totdeauna. Prețiosul dumitale volum trebie să se afle în fiecare casă”.
După 50 de ani petrecuți numai în București, Ispirescu a călătorit laRoșiorii de Vede, un oraș situat la 120 km de București, unde fiica sa trebuia să fie numită institutoare.
Principala operă a vieții sale, culegereaLegende sau basmele românilor cu 37 de basme, și prefață deVasile Alecsandri, a apărut în 1882. Ulterior, la Sibiu a fost publicată colecțiaJocuri și jucării de copii, ce valorifica folclorul copiilor.
Petre Ispirescu a murit la 21 noiembrie 1887 (sau 27 noiembrie 1887, conform altor surse), după o congestie cerebrală suferită la masa de lucru. Ședința literară a grupului de laRevista Nouă (compusă dinIonescu-Gion,Delavrancea,Vlahuță,Hasdeu) a fost suspendată la anunțarea morții sale.
O stradă dinBucurești,sectorul 5, poartă numele scriitorului.
De asemenea, o școală gimnazială dinBucurești,sectorul 1, este numită „Școala Gimnazială Petre Ispirescu”.[4]
Materiale media legate dePetre Ispirescu laWikimedia Commons
 | LaWikisursă există există texte originale legate de acest articol: |
Lucrări dePetre Ispirescu | ||
|---|---|---|
| Publicații |
|  |
| Basme |
| |
| Adaptări |
| |
