Shelley nu a trăit suficient să se bucure de succesul operei sale. Unele lucrări ale sale au fost publicate, dar nu puține, au fost mai apoi interzise după tipărire. Se spune că în timpul vieții nu a încasat mai mult de 50 de lire sterline din scrierile sale. Doar 50 de cititori, aproximativ, i-au citit lucrările până la moarte. În1813, la vârsta de 21 de ani, a tipărit primul său poemCrăiasa Mab (Queen Mab), un poem radical și revoluționar, în 250 de exemplare.Crăiasa Mab a fost scrisă folosind excesiv un limbaj tehnico-științific și imortalizând recomandări morale pentru societatea oropsită din lumea industrializată.
S-a născut la Field Place înHorsham, sudulAngliei, fiind fiul lui SirTimothy Shelley, (7 septembrie1753 –24 aprilie1844), membru alParlamentului britanic, din parteaPartidului Whig și al soției acestuia Elisabeth Pilfold, proprietară de terenuri înSussex. A fost cel mai în vârstă dintre frații săi, având cinci surori și un frate. Educația primară a primit-o acasă, avându-l profesor pe reverendul Evan Edwards dinWarnham. A avut o copilărie fericită fiind preocupat de pescuit și vânătoare, conform spuselor vărului și prietenului săuThomas Medwin în cartea saViața lui Percy Bysshe Shelley (The Life of Percy Bysshe Shelley).[24]
În anul1804 merge la Eton College, o școală aristocratică unde intră în conflict atât cu conducerea, cât și cu majoritatea colegilor lui. Aici se practica încă biciuirea colectivă a elevilor. Shelley se răzvrătește împotriva acestormetode de învățământ, cât și împotriva tiraniei practicate de elevii din clasele superioare, care-i sileau pe cei din clasele inferioare să-i slugărească. Firea sa nesupusă, ca și preocupările sale deosebite de cele ale colegilor i-au creat o reputație proastă, concretizată în porecle caShelley nebunul (Shelley-baits) sauShelley ateul.[25] La Eton, Shelley își dezăvârșește studiile clasice (latina era un obiect principal) și se preocupă intens de științele naturii, mai ales de chimie. Influențat deromanele gotice, la modă pe vremea aceea, scrie două povestiri fantastice:Zastrozzi șiSt. Irvyne sau Cavalerul de Rozacruce. RevistaFraser's Magazine publică, în aceeași perioadă, o altă producție literară a lui Shelley, un poem epic, scris în colaborare cu vărul săuThomas Medwin, intitulatJidovul rătăcitor (The Wondering Jew).
În10 aprilie1810, se înscrie laUniversitatea din Oxford - unde învățase și tatăl său. Se împrietenește încă din primele zile, cu studentulThomas Jefferson Hogg, unul dintre viitorii săi biografi. Legenda spune că a participat doar la un singur curs, preferând în schimb să citească 16 ore pe zi. Lecturile sale din această perioadă opere suntIstoria naturală a luiPliniu,Despre natura lucrurilor a luiLucrețiu,Încercare asupra intelectului uman a luiJohn Locke, eseurile luiDavid Hume, scrierile luiRousseau și ale altor iluminiști francezi. Dar cartea lui de căpătâi, descoperită încă pe când era elev la Eton, rămâne celebraCercetare privind principiile dreptății politice și influența acesteia asupra virtuții și fericirii obstești (An Enquiry Concerning the Principles of Political Justice, and its Influence on General Virtue and Happiness), opera capitală a luiWilliam Godwin.
În același an (1810) publică primul săuromangotic,Zastrozzi, în care prezintă viziunea sa ateistă asupra lumii prin intermediul maleficului personaj Zastrozzi. Tot în 1810 publică împreună cu sora sa, Elisabeth, volumul de versuriPoezii originale de Victor și Cazire (Original Poetry by Victor and Cazire). De asemenea, la sfârșitul anului publică o colecție de versuri,Fragmente postume de Margaret Nicholson (Posthumous Fragments of Margaret Nicholson), împreună cuThomas Jefferson Hogg, o culegere de poezii dedicate unei spălătorese care, în1786, atentase la viața regeluiGeorge al III-lea și fusese internată într-un ospiciu.
În1811 publică al doilea roman goticSt. Irvyne și pamfletulNecesitatea ateismului (The Necessity of Atheism). Pamfletul publicat anonim de librarul J. Munday (asociat cu un anume Slatter) din Oxford a atras atenția administrației universității și Shelley a fost chemat în fața consiliului profesoral al colegiului, pentru a da socoteală. Refuzul său de a nega că pamfletul îi aparține a rezultat în exmatricularea sa la data de25 martie1811, împreună cu prietenul său Hogg. Descoperirea lucrăriiEseu poetic asupra stării lucrurilor (Poetical Essay on the Existing State of Things), în anul2006, un lung poem antimonarhic și împotriva războiului publicat în 1811 în Londrade către un gentleman de la Universitatea din Oxford, a dat o nouă lumină în cazul exmatriculării sale de la Oxford.[26]
Ulterior lui Shelley i s-a oferit șansa de a fi reprimit în cadrul universității, la intervenția tatălui său, cu condiția să afirme public că renunță la viziunile sale. Dar refuzul său conduce către deteriorarea relațiilor cu tatăl său, care îi suspendă orice sprijin financiar.
Surorile poetului, care învață acum la o școală pensionat dintr-o mahala aLondrei, îi trimit în taină bani printr-o colegă de-a lor, Harriet Westbrook, fiica unui fost proprietar de cafenea. Harriet, o fată de 16 ani, naivă și frumoasă, se îndrăgostește de tânărul rebel, care încearcă să oconvertească la ateism. Cam în aceeași perioadă, Shelley își găsește un nou prozelit, în persoana învățătoarei Elisabeth Hitchener (cu zece ani mai în vârstă decât el), directoarea unei școli de țară.
Îniulie 1811, Shelley pleacă înȚara Galilor, la moșia unui văr al său, unde primește o scrisoare patetică de la Harriet Westbrook, care i se plânge că tatăl ei vrea să o trimită cu de-a sila la școală, unde atmosfera devenise insuportabilă. Shelley e întoarce la Londra, de unde fuge împreună cu Harriet înScoția. La28 august se căsătoresc laEdinburgh (legile scoțiene privitoare la căsătorie fiind foarte simple).
În curând, Shelley, pleacă împreună cu Harriet și cu sora ei, Eliza, laKeswick, înținuturile lacurilor, cântat deWordsworth,Southey șiColeridge - poeți romantici din generația precedentă, supranumiți șipoeții lacului. Aici îl vizitează peducele deNorfolk, influentul prieten al familiei sale și grație intervenției acestuia, Timothy Shelley va consimți să-i acorde fiului său rătăcit o rentă anuală de 200 delire sterline, iar tatăl Harrietei îi va urma exemplul, cu o sumă egală.
În anul1812, îi scrie din Keswick luiWilliam Godwin, recomandându-i-se ca un discipol. Spre surprinderea lui, va primi de la Godwin niște sfaturi părintești - printre altele, să se împace cu familia și să-și potolească zelul revoluționar. Shelley, însă, își va urma drumul său. Pleacă înIrlanda, unde va desfășura timp de câteva luni o intensă activitate propagandistică. Scrie și difuzează personal laDublin unManifest căte poporul irlandez, cuprinzând un programgodwinian de reforme, dezvoltat apoi sub forma unorPropuneri în vederea înființării unei asociații (a unei Asociații filantropice, menită să promoveze, prin mijloace pașnice, libertatea Irlandei). Idei asemănătoare vor fi expuse și într-oDeclarație a drepturilor, adoptată după modelul celebreiDeclarații adoptate de Adunarea Constituțională franceză în1789. Privit, însă, cu neîncredere sau cu indiferență de către irlandezi, Shelley renunță în curând la apostolatul său.
În primăvara lui 1812, Shelley se întoarce în Anglia. Se stabilește, împreună cu Harriet și Eliza, în pitoreasca localitateLynmouth, de pe coastaDevonshire-ului, unde va sosi în curând și Elisabeth Hitchener, hotărâtă să-l ajute la opera deregenerare morală a societății. Shelley e pus sub urmărirea poliției, din ordinul ministrului de interne.
Pe la sfârșitul lui februarie1813, Shelley pleacă brusc din orășelulTremadoc (unde se stabilise pe la începutul lui septembrie 1812) în urma unui incident misterios, asupra căruia părerile biografilor lui sunt împărțite: în noaptea din ajunul plecării, poetul a fost victima unei halucinații sau a unei tentative reale de asasinat, din partea unui individ strecurat în locuința lui.
După o scurtă călătorie în Irlanda, soții Shelley se reîntorc în Anglia, stabilindu-se la Londra. În iunie 1813 apareCrăiasa Mab, un amplu poem filosofic, însoțit de numeroase note. Cam tot pe atunci, vine pe lume Ianthe Elisabeth, primul copil al lui Shelley. Harriet începe să se înstrăineze de soțul ei, refuzând chiar să-și crească fetița, pe care o lasă în grija Elizei Westbrook. Shelley face cunoștință cu poetulThomas Love Peacock, care avea să devină unul din biografii săi (publicând în1855 -1860Amintiri despre Shelley).
Sub îndrumarea lui Peacock, care este un bun cunoscător al literaturii clasice greco-latine, Shelley începe să studieze temeinicgreaca veche, pentru ai citi în original peHomer,Platon, etc.
La23 martie1814, Shelley se cunună din nou cu Harriet (potrivit ritualuluibisericii anglicane), pentru a-și legaliza prima căsătorie, oficiată în Scoția. Totuși, nici această inițiativă a lui nu duce la o împăcare reală cu soția sa. Singura operă mai importantă în această perioadă este dialogul filosoficÎmpotriva deismului (A Refulation of Deism), publicat, fără semnătură, pe la începutul anului 1814. În iunie, Harriet pleacă laBath împreuă cu fetița, părăsindu-l de fapt pe Shelley.
La Londra, acesta face cunoștință cuMary Godwin, fiica filosofului, și a luptătoarei feministeMary Wollstonecraft (autoarea uneiPledoarii pentru drepturile femeilor, publicată în1792).
La28 iulie 1814, Shelley pleacă în taină, împreună cu Mary și cuClaire Clairmont (fiica celei de-a doua soții a lui Godwin), într-o călătorie pe continent. Ajung înElveția, dar, după câteva zile petrecute pe malul laculuiLucerna, cei trei fugari sunt nevoiți să se întoarcă în Anglia. Godwin refuză să-l mai primească pe Shelley în casa lui, deși continuă să-i ceară bani.
La30 noiembrie 1814, Harriet aduce pe lume un băiat, care va primi numele de Charles Bysshe.
La6 ianuarie 1815, Sir Bysshe Shelley, bunicul poetului (care fusese înnobilat în1806 cu titlul debaronet), moare, lăsând o avere considerabilă, evaluată la 200.000 lire sterline. După îndelungate și penibile tratative cu tatăl său, poetul consimte să primească un venit anual de 1.000 lire. (Pentru a o pune pe Harriet la adăpost de griji, Shelley îi va acorda a cincea parte din această rentă.)
Mary Shelley
În vara aceluiași an, poetul e instalează împreună cu Mary în satul Bishopsgate, de lîngă pădureaWindsor. În urma unei excursii făcute cu barca peTamisa, către izvoarele acesteia, scrie poemulAlastor sau duhul singurătății (Alastor, or the Spirit of Solitude), care va apărea în martie1816, într-un volum cuprinzând și alte câteva poezii. Volumul e întâmpinat cu răceală de critica vremii.
La24 ianuarie 1816, Mary naște un băiat, care primește numele de William.
În mai, Shelley pleacă din nou pe continent, împreună cu Mary, cu micul William și cu Claire Clairmont, și se instalează laGeneva, unde cu puțină vreme înainte poposise ilustrulLord Byron. Cei doi se împrietenesc repede. Shelley scrie poemeleMont Blanc șiImn frumuseții intelectuale (Hymn to Intellectual Beauty). Petrece cîteva zile memorabile în casa lui Byron, unde poposise între timp șiMatthew Gregory Lewis, autorulCălugărului și a altorromane gotice.
În septembrie, Shelley și ai săi se întorc în Anglia. Mary și Jane se stabilesc la Bath, lăsându-l pe Shelley la Londra, să rezolve diferite chestiuni legale de moștenire.
În decembrie, o veste îngrozitoare: încanalul Serpentine dinHyde Park a fost găsit cadavrul lui Harriet, care dispăruse cu vreo lună în urmă de acasă. Deși, personal n-avea să-și reproșeze nimic, Shelley a rămas toată viața afectat de moartea tragică a primei sale soții. Totuși, pentru a-și sublinia nevinovăția și pentru a-și pune la adăpost noua familie, poetul se căsătorește, la30 decembrie, cu Mary.
La8 ianuarie1817, tatăl lui Harriet adresează lordului cancelar Eldon o jalbă pioasă în numele celor doi copii ai lui Shelley din prima căsătorie, cerând șefului justiției engleze să nu-i lase în grija tatălui lor,un ateu declarat și unom imoral.
La27 martie, lordul cancelar pronunță sentința: copiii lui Shelley sunt puși subprotecția Înaltei Curți, urmând ca tatăl lor să fie consultat, împreună cu domnul John Westbrook, în privința alegerii unui tutore capabil să le asigure o educațiemorală. Revolta poetului (exprimată în versurile adresate lordului cancelar) nu cunoaște margini. În timpul procesului de laChancery Court, Shelley se stabilise laMarlow împreună cu Mary, Claire și fetița acesteia, Allegra, fiica nelegitimă alordului Byron.
La Marlow, Shelley desfășoară o intensă activitate literară, politică și socială. El scrie un amplu poem, pe care îl va intitula la începutLaon și Cythna, iar mai apoiRevolta Islamului. Poemul, o sinteză lirică a convingerilor și experienței lui revoluționare, va apărea în1818.
Sub pseudonimulPustnicul din Marlow, Shelley publică în martieUn proiect de reformă electorală (A Proposal for Putting Reform to the Vote), iar în noiembrieUn mesaj adresat poporului în legătură cu moartea prințesei Charlotte (An Address to the People on the Death of Princess Charlotte); în acest mesaj, poetul comentează două evenimente la ordinea zilei, punându-le într-un izbitor contrast: moartea fiicei prințului regent și executarea a trei țesători dinDerbyshire, acuzați de a fi luat parte la o răscoală instigată chiar de guvern, în scopuri diversioniste. Analizând aceste două evenimente, Shelley propunea poporului englez să abordeze doliu nu pentru răposata prințesă, ci pentru liberatatea ucisă!
La11 martie 1818, poetul, bolnav de plămâni, își părăsește pentru totdeauna patria nerecunoscătoare, pornind spreItalia, împreună cu familia sa. LaBagni di Lucca, o mică localitate din inimaApeninilor, își definitivează poemulRosalind și Helen, început la Marlow, și traduceSimposion-ul lui Platon.
În august, Shelley o însoțește pe Claire Clairmont laVeneția, unde se stabilise Byron, care consimțise să-și crească fetița, dar nu voia să știe de fosta lui iubită. Datorită tactului lui Shelley, Byron îi îngăduie acesteia să-și viziteze copilul. La propunerea lui Byron, Shelley se mută împreună cu familia într-o casă închiriată laEste, nu departe de Veneția, în regiuneadealurilor Euganee.
Poetul scrieJulian și Maddalo - o evocare a întâlnirilor cu Byron la Veneția.
Pe la începutul lui noiembrie, Shelley, pleacă spre sudul Italiei, pentru a-și petrece iarna laNeapole.
Către sfârșitul lui februarie1819, Shelley pleacă din Neapole laRoma, unde - printre ruineleBăilor lui Caracalla - scrie cea mai mare parte a poemuluiPrometeu descătușat, început încă de la Este; lucrează la o nouă piesă în versuriFamilia Cenci, inspirată de o cronică a tragediei acestei nobile familiiromane.
O nouă tragedie în propria-i familie - moartea micuțului William, la7 iunie - îl determină pe Shelley să plece de la Roma laLivorno, unde termină drama istoricăFamilia Cenci', pe care o tipărește în 250 de exemplare, cu gândul să le trimită în Anglia pentru o eventuală punere în scenă. În Anglia, însă, campania împotriva poetului continua, chiar în absența lui. Revista ultraconservatoareThe Quarterly Review publicase, de pildă, în aprilie 1819 un articol injurios, care-l califica pe autorulRevoltei Islamului drept undestrăbălat lipsit de rușine ...
Aflând despremasacrul de la Peterloo, Shelley își va exprima revolta într-un poem satiric intitulatMascarada anarhiei. Dar niciMascarada anarhiei (trimisă luiLeigh Hunt cu rugămintea de a o publica înThe Examiner), nici celelalte poezii politice -Cântec pentru fiii Angliei,Anglia în 1819,Un nou imn național, etc - n-au putut vedea lumina tiparului în Anglia acelei vremi.
În toamnă, Shelley se mută laFlorența, unde - la12 noiembrie - Mary aduce pe lume un băiat, Percy Florence. Shelley scrie ultimul act dinPrometeu descătușat, precum și un poem satiric, intitulatPeter Bell al treilea (Peter Bell the Third), în care ridiculizează noua operă (Peter Bell) a lui Wordsworth, devenit ultrareacționar. Tot la Florența ia naștere faimoasaOdă vântului de apus. Poetul încheie anul 1819 - cel mai rodnic dintre puținii ani ai vieții sale - scriind un eseu intitulatUn punct de vedere filosofic asupra Reformei (A Philosophical View of Reform), eseu rămas neterminat.
Către sfârșitul lui ianuarie1820, poetul părăsește Florența, stabilindu-se laPisa. Aici scrie poemulPlanta simțitoare (The Sensitive Plant). În iunie își schimbă din nou reședința, plecând laLivorno, unde scrie celebraOdă unei ciocârlii. În august, pleacă laSan Giuliano, o localitate balneară de lângă Pisa. Scrie poemul fantasticVrăjitoarea din Atlas (The Witch of Atlas) și piesa satirică în versuriOedip tiranul (Oedipus Tyrannus, or Swellfoot the Tyrant), inspirată de răsunătorul scandal izbucnit în Anglia în legătură cu procesul intentat de prințul regent soției lui legitime, prințesa Carolina.
Evenimentele din viața politică europeană îl preocupă în egală măsură pe Shelley, care scrie printre altele, oOdă libertății (Ode to Liberty) și oOdă Neapolelui (Ode to Naples) - prima inspirată de revoluția izbucnită pe la începutul lui 1820 înSpania, iar cea de-a doua derăscoala carbonarilor din Neapole (în iulie).
Pe la sfârșitul lunii octombrie, Shelley e nevoit să plece din San Giuliano, casa lui fiind inundată de apele revărsate alefluviului Serchio. Se stabilește la Pisa, într-o casă de peLung' Arno (cheiulfluviului Arno).
În iarna anului 1820 - 21, Shelley face cunoștință, la Pisa, cu Emilia Viviani, fiica mai mare a guvernatorului acestui oraș, închisă de tatăl ei într-o mănăstire. Fermecat de frumusețea fetei, în care vede o victimă a tiraniei, poetul scrieEpipsychidion, un imn închinat iubirii platonice, dragostei ideale. (Termenulepipsychidion - născocit de Shelley prin analogie cuepithalamion = cântec de nuntă, și cuepinikion = cântec de biruință - înseamnă în greacă cântec despre suflet.) Poemul apare în vara anului1821, la Londra, într-o plachetă anonimă. Shelley va mărturisi ulterior că s-a înșelat în privința Emiliei Viviani.
În primăvară, Shelley scrieÎn apărarea poeziei (A Defence of Poetry), eseu conceput ca o replică la un articol publicat de prietenul săuThomas Love Peacock în almanahul londonezLiterary Miscellany. În acest articol, intitulatCele patru vârste ale poeziei (The Four Ages of Poetry), Peacock argumenta că poezia, ajunsă în ultima ei fază (epoca de bronz, reprezentată depoeții lacului), e sortită să dispară. Shelley se ridică în apărarea poeziei, subliniind rolul ei revoluționar.
Pe la jumătatea lui aprilie, Shelley află de moartea compatriotului săuJohn Keats,doborât de tuberculoză la Roma. Socotind că atacurile veninoase ale unor critici literari conservatori împotriva tânărului său confrate nu erau străine de moartea lui prematură, Shelley scrie elegiaAdonis, pe care o tipărește în iulie, la Pisa. (Atât Shelley, cât și Keats erau ținta preferată a revistelor reacționareQuarterly Review șiBlackwood's Edinburgh Magazine.)
La Pisa, Shelley e înconjurat de un cerc de prieteni din ce în ce mai larg: soții John și Maria Gisborne, soții Eduard și Jane Williams, precum și Thomas Medwin, vărul său, proaspăt reîntors dinIndia, unde slujise, ca și Eduard Williams, în armata britanică.
În toamnă sosește la Pisa și Byron. Relațiile dintre cei doi poeți, umbrite întrucâtva de purtarea lui Byron față de cumnata lui Shelley, sunt din nou cordiale. La această apropiere contribuind și hotărârea lor comună de a-l chema în Italia pe Leigh Hunt pentru a edita împreună o revistă în care toși trei să-și poată publica nestingheriți operele.
În1822, un nou prieten se adaugă cercului din jurul poetului: e vorba de Edward John Trelawny, un tânăr căpitan de marină, reîntors recent dintr-o călătorie romantică prinOrientul Îndepărtat.
Shelley lucrează la o nouă piesă în versuri, o tragedie istorică despre ajunul primei revoluții burgheze din Anglia -Carol I (Charles the First). De asemeni, traduce dinCalderón, dramaturgul spaniol, cu care și-a descoperit, nu de mult, afinități deosebite. Prin intermediul lui Trelawny, Shelley comandă unui constructor de navegenovez o ambarcațiune specială, pentru plimbările pe care speră să le facă, împreună cu Eduard Williams, pe apelegolfului Spezzia, unde s-au hotărât să se instaleze amândoi, împreună cu soțiile.
La12 mai, ambarcațiunea, botezatăAriel, sosește la noua lor reședință, Villa Magni, pe țărmul golfului Spezzia.
Shelley începe un nou poem, intitulatTriumful vieții (The Triumph of Life).
Funeraliile lui Shelley deLouis Edouard Fournier (1889); pictați în centru, de la stânga, Trelawny, Hunt și Byron
La19 iunie, o veste plăcută: familia Hunt a sosit în sfârșit în Italia. Dornic să-și întâmpine prietenul, Shelley se îmbarcă împreună cu Williams pe Ariel, în ziua de1 iulie. A doua zi îl îmbrățișează pe Leigh Hunt la Livorno și pornește de îndată cu el și cu familia lui spre Pisa, ca să-i instaleze în palatul Lanfranchi, de mult pregătit ca să-i găzduiască. În seara zilei de7 iulie, Shelley se întoarce la Livorno, și a doua zi, pe la amiază, se îmbarcă împreună cu Williams pe Ariel, în ciuda zăpușelii prevestitoare de furtună.
La18 iulie a fost găsit, pe plaja de lângăVia Reggio, cadavrul poetului naufragiat; a lui Williams fusese aruncat de mare ceva mai departe, cu o zi înainte, iar cadavrul tânărului marinar Charles Vivian - care-l ajuta pe Williams să manevreze ambarcațiunea - avea să fie găsit abia peste trei săptămâni. Din buzunarele hainelor lui Shelley au fost scoase două cărți: un volum de poezii ale lui Keats și un volum al luiSofocle.
La16 august - pe plaja de la Via Reggio - cadavrul lui Shelley a fost ars în prezența lui Byron, a lui Leigh Hunt și a lui Trelawny. Ceremonia incinerării s-a desfășurat în tăcere, cu simplitatea și măreția ritualurilor funerare din vechea Eladă. Peste câteva ore, apropiindu-se de vatra încinsă, Trelawny a constatat cu uimire că inima poetului era încă întreagă: scoțând-o din flăcări, el i-a încredințat-o lui Hunt, care avea să i-o predea soției lui Shelley.
Mormântul lui Shelley în Roma - Piatra funerară
Cenușa rezultată din incinerare a fost trimisă într-o urnă la Roma și îngropată (la7 decembrie) în cimitirulprotestant, sub o lespede simplă, pe care a fost gravată următoarea inscripție a lui Hunt:PERCY BYSSHE SHELLEY, COR CORDIUM, NATUS IV AUG. MDCCCXCII, OBIIT VII JUL. MDCCCXXII (Percy Bysshe Shelley, Inima inimilor, născut la 4 aug. 1792, mort la 8 iul. 1822). Iar dedesuptul acestei inscriții lapidare, Trelawny a ținut să adauge trei stihuri dinFurtuna luiWilliam Shakespeare pe care Shelley le recita adesea:
.svg)
.svg)
