Movatterモバイル変換


[0]ホーム

URL:


Sari la conținut
Wikipediaenciclopedia liberă
Căutare

Paul Niculescu-Mizil

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Paul Niculescu-Mizil
Date personale
NăscutModificați la Wikidata
București,RomâniaModificați la Wikidata
Decedat (85 de ani)Modificați la Wikidata
București,RomâniaModificați la Wikidata
Căsătorit cuLidia Niculescu-Mizil
CopiiDonca, Lidia (mama deputateiPSDOana Niculescu-Mizil),Serghei, Dumitru , Doru
Cetățenie RomâniaModificați la Wikidata
OcupațiepoliticianModificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba românăModificați la Wikidata
Ideolog comunist și secretar alCC alPCR
RectorulȘcolii de Partid „Ștefan Gheorghiu"
În funcție
1950 – 21 iunie1954
Director adjunct al Institutului de istorie aPMR
În funcție
1955 – 25 ianuarie1956
Șeful secției de propagandă aCC alPMR
În funcție
25 ianuarie1956 – 1965
Membru alComitetului Politic Executiv alPCR
În funcție
24 iulie1965 – 22 decembrie1989
Viceprim-ministru al guvernului
În funcție
18 martie1972 – 30 martie1981
Ministru al Educației și Învățământului
În funcție
1972 – 1976
Ministru al Finanțelor
În funcție
7 martie1978 – 30 martie1981
Precedat deFlorea Dumitrescu
Succedat dePetre Gigea
Președinte alCentrocoop
În funcție
1981 – 1989

PremiiA 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România
Partid politicPartidul Muncitoresc Român
Partidul Comunist din România
Frontul Salvării Naționale
Partidul Alianța Socialistă
Alma materAcademia Comercială și Industrială (1945); curs de partid de două săptămâni pe lângă Comitetul regional Ilfov (în 1946)
Profesiepoliticiancomunist
Modificădate / text Consultați documentația formatului

Paul Niculescu-Mizil (n.,București,România – d.,București,România[1]) a fost un înaltdemnitarcomunist, care a ocupat, printre altele, funcțiile de ministrul educației și învățământului dinRepublica Socialistă România (între1972-1976), fiind și cel de-al 129-lea ministru alFinanțelor Publice aleRomâniei (între1978-1981). A fost căsătorit cu Lidia Niculescu-Mizil și a avut șase copii, din care trei adoptați.

Cariera politică

[modificare |modificare sursă]

Tatăl lui Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Niculescu-Mizil[2], provenea din vechea mișcare socialistă. Din această cauză, în familie predominau lecturilemarxiste,leniniste șistaliniste[3]. Influențat de acestea, Niculescu-Mizil devine în 1945 membru alPCR, făcând carieră în aparatul propagandistic. A lucrat în cadrul secțiilor conduse deLeonte Răutu, unul din zbirii ideologici staliniști. A devenit curând prorectorul, apoi rectorul Școlii Superioare de Partid „Ștefan Gheorghiu” și director adjunct al Institutului de istorie aP.M.R. (1955). În anii '50 a condus numeroase prelucrări și a fost un actor principal în înscenările și procesele din anii 1958-1960[4].

Între 1956 și 1968 a fost șeful secției de propagandă și agitație aComitetului Central al P.M.R., fiind unul din artizanii cultului personalității luiGheorghe Gheorghiu-Dej[4].

În anii 1963-1964 a participat la întocmirea documentelor care au dus la Declarația din aprilie 1964[4]. Adoptată la plenara C.C al P.M.R. din 15-22 aprilie 1964, „Declarația cu privire la poziția Partidului Muncitoresc Român în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale”, anunța o reorientare a conducerii comuniste de la București în raport cuUniunea Sovietică. Declarația enunța principiile călăuzitoare care trebuiau să stea la baza raporturilor dintre partidele comuniste: egalitatea în drepturi, neamestecul în treburile interne, dreptul exclusiv al fiecărui partid de a-și rezolva problemele politice și organizatorice. Deși Declarația din aprilie 1964 anunța o poziție de independență față de U.R.S.S., resorturile ei erau în realitate altele. După moartea luiStalin, după demascarea crimelor acestuia de cătreNikita Hrușciov în faimosulRaport Secret de la Congresul al XX-lea alPartidului Comunist al Uniunii Sovietice, și mai ales dupăevenimentele din 1956 din Ungaria, vechea gardă stalinistă din țările satelit ale Moscovei începuse să fie înlocuită de sovietici cu lideri ceva mai flexibili ideologic. Plenara din aprilie 1964 era, de fapt, un răspuns al conducerii dogmatice de la București, în frunte cu Gheorghiu-Dej, pentru a se asigura că va rămâne cu orice preț la putere.[4][5]

După moartea lui Gheorghiu-Dej, în martie 1965, Paul Niculescu-Mizil devine secretar al C.C., însărcinat cu ideologia și problemele mișcării comuniste. LaCongresul al IX-lea al PCR din 19-24 iulie 1965 este ales membru al Comitetului Politic Executiv al P.C.R., funcție în care va rămâne până în 1989. La scurt timp este promovat membru al Prezidiului Permanent al C.P.Ex., devenind o persoană foarte influentă a aparatului de partid pe care s-a bizuitNicolae Ceaușescu pentru acapararea totală a puterii[6].

Paul Niculescu-Mizil în 1971
penultimul din dreapta,
în primul rând de la prezidiu

Ca urmare a politicii derotație a cadrelor promovată de Ceaușescu, Paul Niculescu-Mizil este transferat din aparatul politic de partid în sfera executivă, fiind numit viceprim-ministru al guvernului (1972-1981), ministru al Educației și Învățământului (1972-1976), ministru al Finanțelor (1978-1981), președinte al Centrocoop (1981-1989).[4]

Ca demnitar și membru deplin al C.P.Ex., Niculescu-Mizil și-a pus semnătura pe toate actele de represiune săvârșite de regimul Ceaușescu după 1965. Printre ele, reprimareagrevei minerilor din Valea Jiului din 1977, aMișcării Goma, arevoltei anticomuniste de la Brașov din 1987.[4]

DupăRevoluția din decembrie 1989,Ion Iliescu l-a păstrat pe Paul Niculescu-Mizil în conducereaFrontului Salvării Naționale, însă presiunile societății civile au dus repede la îndepărtarea, arestarea și ulterior judecarea sa ca membru al lotului C.P.Ex.[4], alături de demnitari comuniști importanți precumConstantin Dăscălescu,Manea Mănescu,Ion Dincă,Emil Bobu sauTudor Postelnicu. Condamnat, Niculescu-Mizil a executat o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru implicarea directă, prin votul dat în Comitetul Politic Executiv, în represiunea împotriva manifestanților de la București șiTimișoara. Ulterior a fost grațiat de Ion Iliescu.[3]

După eliberarea din închisoare, Paul Niculescu-Mizil a fost activ în presă, acordând numeroase interviuri și scriindu-și memoriile. În tot ce a publicat, el și-a clamat nevinovăția și a luat apărarea sistemului comunist, acuzându-l pentru abuzuri pe Nicolae Ceaușescu. Într-unul din interviuri, Niculescu-Mizil spunea[7]:

„Odată, un ziar din București a scris că eu sunt nostalgic sau criptocomunist.
Le-am zis: «domnilor, nu mai căutați atâția termeni, eu sunt comunist».”
—Martor Incomod - august 2006

În 2003, respectându-și opțiunile din tinerețe, a rămas comunist convins, devenind unul dintre membrii fondatori aiPartidului Alianța Socialistă unde a fost activ până la moarte.Paul Niculescu-Mizil a murit pe 5 decembrie 2008, la 85 de ani, în azilul privat dinBucureștii Noi în care locuia în ultimul timp. Suferea de probleme cardiace, în 2007 fiind operat la o clinică dinGermania. Cu aprobarea ministruluiVarujan Vosganian, trupul său a fost depus laMinisterul Finanțelor, generând un scandal intern în sânulPartidului Național Liberal[3], aflat la acea vreme la guvernare. Fruntași ai partidului precumSmaranda Enache,Adrian Cioroianu sauMircea Ionescu Quintus și-au declarat dezamăgirea față de decizia ministrului Vosganian, acuzând o „reabilitare mascată, care nu se face în nici un stat fost comunist membru al UE”[3].Paul Niculescu-Mizil a fost înmormântat pe 9 decembrie 2008 în cimitirul din curteamănăstirii Cernica, fiind condus pe ultimul drum de câteva sute de persoane.

Familia

[modificare |modificare sursă]

Paul Niculescu-Mizil a fost căsătorit cu Lidia Niculescu-Mizil. Împreună au avut șase copii, din care trei adoptați. Copiii naturali suntSerghei Mizil, Lidia Mizil și Donca Mizil. Pe Doru, Paul Niculescu-Mizil l-a înfiat înainte de a împlini 1 an, după ce a rămas orfan în urma unui accident rutier.[8]

Serghei Mizil a dus o viață obișnuită pentru un fiu de demnitar comunist[9]:

„În primii ani ai lui Ceaușescu puteai să faci rost de orice. Am avut Mercedes 220 decapotabil, ca James Bond, un Jaguar, alții aveau BMW sau Jeep. Erau doar în uzul nostru, proprietatea statului.”
„Aveam vilă la Snagov, aveam o Dacie mai specială cu număr mic și nu se luau milițienii de mine. Astea erau avantajele mele, mâncam de la o casă de comenzi mai specială, unde găseai whisky de multe feluri, țigări mai bune. Astea se datorau funcțiilor părinților. Aveam un magazin, la început, pe strada Varșovia, unde ăia din Biroul Politic puteau să comande orice, și Rolex și Merțane. În ultimii ani se duseseră și o parte din avantajele astea, Ceaușescu voia să facă economii.”
—Jurnalul Național - 4 martie 2008

A absolvitArte Plastice, obținând o diplomă de pictor, și o perioadă a profesat. A făcut rochii sau curele pentru Fondul Plastic, a vândut tablouri inclusiv în străinătate, beneficiind, ca fiu de activist de Partid, de privilegiul unui pașaport[10]. A fost un apropiat al luiNicu Ceaușescu, fiul dictatorului Nicolae Ceaușescu. Alături de acesta a dus o viață de noapte, frecventând baruri și restaurante cunoscute în epocă; din cercul celor doi mai făceau parte și alți fii de demnitari comuniști sau de persoane sus-puse, precumMădălin Voicu, Jean Maurer, fiul luiIon Gheorghe Maurer, nepoții lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ghiță, Sanda și Mândra,Gino Iorgulescu,Irinel Columbeanu sau Sașa Marinescu[9]. Mama lui Sașa, Violeta Marinescu, a fost primul colonel deSecuritate femeie din România[11].Serghei Mizil a fost coleg de școală cuSorin Oprescu[12]. Actualmente este considerat o persoană mondenă și invitat la diverse posturi de televiziune.

Donca Mizil a avut o relație îndelungată - timp de 10 ani - cu Nicu Ceaușescu. Acesta s-a îndrăgostit de ea pe când avea 16 ani, iar apropiații lor susțin că între cei doi a fost o dragoste adevărată.[13] Dar această legătură amoroasă nu era pe placulElenei Ceaușescu, care a intervenit mereu în relația celor doi. Din cauza ei, Donca Mizil a fost chiar nevoită să suporte o întrerupere de sarcină într-o lună avansată, după cum amintește politologulVladimir Tismăneanu[4]. Elena Ceaușescu a reușit până la urmă să-l despartă pe Nicu de fata lui Paul Niculescu-Mizil și să-l determine să se însoare cu preferata ei,Poliana Cristescu. Elena Ceaușescu o cunoscuse pe aceasta într-o vizită oficială laTârgoviște, unde Cristescu era șefaOrganizației de Pionieri din județ. Deoarece din primele verificări rezultau numai aspecte favorabile: înfățișare agreabilă, tânără, licențiată, devotată Partidului, inteligentă și fără încurcături, Elena Ceaușescu a mutat-o la București, numind-o secretară a Comitetului Central alUniunii Tineretului Comunist, în subordinea lui Nicu Ceaușescu[14]. Nunta celor doi s-a oficiat pe 10 decembrie 1983, în fața delegatului de stare civilă al Consiliului Popular al sectorului 1 București. Jean Maurer își amintește că despărțirea lui Nicu de Donca „i-a distrus pe amândoi”[13].

În total, Paul Niculescu-Mizil a avut 11 nepoți, cei mai cunoscuți fiind Răzvan Niculescu-Mizil și deputataOana Mizil, aleasă în această funcție laalegerile din 2008 din parteaP.S.D.[15]. Oana Mizil este proprietara revistei „Monden” și partenera luiMarian Vanghelie[16].

Nașul de botez al lui Răzvan Niculescu-Mizil a fost Nicu Ceaușescu[11]. Director lacompania de telefonie mobilă Zapp, el a decedat pe 2 mai 2005, într-un accident rutier, în apropierea localitățiiSăftica. Răzvan Mizil conducea motocicleta personală cu viteză excesivă și a pierdut controlul acesteia, izbindu-se de balustrada de protecție aDN1[17]. La înmormântare au participat mulți membri ainomenclaturii comuniste și copii ai acestora, precum nepoții lui Nicolae Ceaușescu, Mădălin Voicu, Sașa și Violeta Marinescu[11]. Alți participanți la înmormântare au fost interlopulFane Spoitoru, fiicapreședintelui Băsescu,Elena Băsescu, Tudor Vasile, băiatul fostului premierRadu Vasile, Alexandru Erbașu, fostul director alS.I.E.Cătălin Harnagea, oameni de afacerilibanezi saupalestinieni[11].

Scrieri

[modificare |modificare sursă]
  • O istorie trăită, Editura Enciclopedică, București, 1997
  • România și războiul americano-vietnamez, 2008[18].

Distincții

[modificare |modificare sursă]
  • Ordinul Muncii clasa a II-a (30 decembrie 1957) „cu ocazia celei de a zecea aniversări a proclamării Republicii Populare Romîne și pentru merite deosebite în îndeplinirea sarcinilor date de Partidul Muncitoresc Romîn, pentru merite deosebite pe tărîmul construcției de stat, economice, sociale, culturale și obștești”[19]
  • Ordinul „23 August” clasa a III-a (12 august 1959) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului”[20]
  • Medalia „40 de ani de la înființarea Partidului Comunist din Romînia” (6 mai 1961) „pentru merite în activitatea de partid și întărirea regimului democrat-popular”[21]
  • Ordinul Muncii clasa I (4 aprilie 1962) „pentru merite deosebite în munca de colectivizare a agriculturii și întărirea economico-organizatorică a gospodăriilor agricole colective”[22]
  • Ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne” clasa a II-a (18 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”[23]
  • Ordinul „Tudor Vladimirescu” clasa I (30 aprilie 1966) „cu prilejul celei de-a 45-a aniversări de la înființarea Partidului Comunist din România, pentru îndelungată activitate în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului”[24]
  • Medalia „A XXV-a Aniversare a Eliberării Patriei” (4 august 1969) „pentru merite deosebite în lupta împotriva fascismului, în eliberarea țării, în războiul antihitlerist, în instaurarea puterii democrat-populare și construirea socialismului în Republica Socialistă România, cu prilejul celei de-a XXV-a aniversări a eliberării patriei”[25]
  • titlul deErou al Muncii Socialiste și medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, [...] pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului”[26]
  • Medalia „25 de ani de la proclamarea Republicii” (26 decembrie 1972) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la proclamarea Republicii”[27]
  • Ordinul „23 August” clasa I (23 noiembrie 1973) „pentru contribuția deosebită adusă la înfăptuirea politicii partidului și statului de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră, cu prilejul împlinirii vîrstei de 50 de ani”[28]
  • Medalia comemorativă „A 40-a aniversare a revoluției de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă” (20 august 1984) „pentru contribuția deosebită adusă la înfăptuirea politicii Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră, cu prilejul celei de-a 40-a aniversări a revoluției de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă”[29]

Note

[modificare |modificare sursă]
  1. ^roMembrii CC al PCR
  2. ^Sociologia comunismului - articol deVladimir Tismăneanu înRevista 22,18 februarie2002
  3. ^abcdRomânia Liberă:„Reabilitarea fruntașului comunist Paul Niculescu-Mizil îi irită pe liderii liberali”
  4. ^abcdefghVladimir Tismăneanu: „Despre 1989. Naufragiul Utopiei”ISBN 978-973-50-2562-5
  5. ^Vladimir Tismăneanu: „Arheologia terorii - Ediția a III-a revăzută și adăugită”ISBN 978-973-669-497-4
  6. ^Vladimir Tismăneanu: „Stalinism pentru eternitate”ISBN 973-681-899-3
  7. ^Martor Incomod:Interviu cu Paul Niculescu-MizilArhivat în, laWayback Machine.
  8. ^Oana Niculescu-Mizil:„Este momentul celor care s-au realizat”Arhivat în, laWayback Machine.
  9. ^abSerghei Mizil:„Nu am murit de ciroză și am căzut în picioare”Arhivat în, laWayback Machine.
  10. ^Cinemarx:Biografie Serghei MizilArhivat în, laWayback Machine.
  11. ^abcdHotNews citând Evenimentul Zilei:„Elena Băsescu și Fane Spoitoru, la înmormântarea lui Răzvan Mizil”
  12. ^Serghei Mizil:„Am fost la școală cu Sorin Oprescu. El mergea mai mult, eu mai puțin”Arhivat în, laWayback Machine.
  13. ^abHotNews citând Evenimentul Zilei:„Amantele lui Nicu Ceaușescu”
  14. ^Ziare.com:„Secretele căsătoriei lui Nicu Ceaușescu”
  15. ^Cotidianul:„Fostul ministru comunist Paul Niculescu-Mizil a murit”
  16. ^Marian Vanghelie și-a bătut concubina. Oana Mizil a fost internată în spital și a primit ordin de protecție, zcj.ro 
  17. ^infonews:„Nepotul lui Paul Niculescu Mizil și-a pierdut viața într-un accident de motocicletă”Arhivat în, laWayback Machine.
  18. ^România a mediat între SUA și Vietnam[nefuncțională], 20 iunie 2008, Lavinia Betea,Jurnalul Național, accesat la 13 ianuarie 2011
  19. ^Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 613 din 30 decembrie 1957 pentru conferirea unor ordine și medalii, publicat înBuletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VII, nr. 2, 13 ianuarie 1958, p. 9.
  20. ^Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 308 din 12 august 1959 privind conferirea unor titluri, ordine și medalii, publicat înBuletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VIII, nr. 25, 17 septembrie 1959, p. 181.
  21. ^Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 120 din 6 mai 1961 pentru conferirea medaliei „40 de ani de la înființarea Partidului Comunist din Romînia”, publicat înBuletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul X, nr. 30, 31 decembrie 1961, p. 394.
  22. ^Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 269 din 4 aprilie 1962 pentru conferirea unor ordine și medalii, publicat înBuletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XI, nr. 15, 2 iulie 1962, p. 109.
  23. ^Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 509 din 18 august 1964 pentru conferirea unor ordine ale Republicii Populare Romîne, publicat înBuletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XIII, nr. 12, 27 august 1964, p. 91.
  24. ^Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 338 din 30 aprilie 1966 pentru conferirea ordinului „Tudor Vladimirescu” clasa I, publicat înBuletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul II, nr. 25, Partea I, 18 mai 1966, p. 156.
  25. ^Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Române nr. 560 bis din 4 august 1969 pentru conferirea medaliei „A XXV-a Aniversare a Eliberării Patriei”, publicat înBuletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, anul V, nr. 88, miercuri 20 august 1969, p. 703.
  26. ^Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 155 din 4 mai 1971 privind conferirea titlului de „Erou al Muncii Socialiste”, publicat înBuletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul VII, nr. 56, Partea I, joi 6 mai 1971, p. 348.
  27. ^Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 518 din 26 decembrie 1972 privind conferirea medaliei „25 de ani de la proclamarea Republicii”, publicat înBuletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul VIII, nr. 159, Partea I, joi 28 decembrie 1972, p. 1356.
  28. ^Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 634 din 23 noiembrie 1973 privind conferirea ordinului „23 August” clasa I tovarășului Paul Niculescu-Mizil, publicat înBuletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul IX, nr. 185, Partea I, luni 26 noiembrie 1973, p. 1.
  29. ^Decretul prezidențial nr. 166 din 20 august 1984 privind conferirea medaliei comemorative „A 40-a aniversare a revoluției de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă”, publicat înBuletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul XX, nr. 67, Partea I, miercuri 22 august 1984, p. 2.

Bibliografie

[modificare |modificare sursă]

Legături externe

[modificare |modificare sursă]

Interviu

[modificare |modificare sursă]


Predecesor:
Florea Dumitrescu
Al 129-lea ministru
alFinanțelor Publice aleRomâniei

7 martie197830 martie1981
Succesor:
Petre Gigea



Principatele Unite
Regatul României
Sturdza · I. C. Brătianu · Chițu · Lecca · Nacu · Sturdza · Ghermani · Vernescu · Ghermani · Vernescu · Știrbei · Ghermani · Râfoveanu · Lascăr · Râfoveanu · Pallade · Gen.Manu · Ionescu · Carp · Pallade · Sturdza · Costinescu · Ionescu · Costinescu · Carp · Rosetti · Marghiloman · Costinescu · Antonescu · Titulescu · Enescu · Seulescu · Arion · Enescu · Kiriacescu · Gen.Ioan Popescu · Angelescu · Vlad · Popovici · Argetoianu · Titulescu · Ionescu · V. Brătianu · Lapedatu · Gen.Averescu · Știrbei · Popovici · V. Brătianu · Popovici · Maniu · Madgearu · Răducanu · Popovici · Argetoianu · Mironescu · Madgearu · C. Brătianu · Slăvescu · Antonescu · Cancicov · Savu · Cancicov · Constantinescu · Leon · Cretzianu · Gen.Stoenescu · Neagu · Netta · Gen.Potopeanu · Gen.Sănătescu · Romniceanu · Alimănișteanu · Duma · Alexandrini
România comunistă
România după 1989
Pățan · Stolojan · Dijmărescu · Danielescu · Georgescu · Ciumara · Dăianu · Remeș · Tănăsescu · Ionuț Popescu · Vlădescu · Vosganian · Pogea · Vlădescu  · Ialomițianu  · Drăgoi  · Georgescu  · Chițoiu  · Petrescu  · Vâlcov  · Teodorovici  · Dragu  · Ștefan  · Mișa  · Teodorovici  · Cîțu  · Nazare  · Vîlceanu  · Câciu  · Boloș  · Tánczos  · Nazare
Control de autoritate
Adus de lahttps://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Paul_Niculescu-Mizil&oldid=17452393
Categorii:
Categorii ascunse:

[8]ページ先頭

©2009-2026 Movatter.jp