| Partidul Național Liberal | |
_logo.svg){kind=logo} | |
| Abreviere | PNL |
|---|---|
| Oameni cheie | |
| Președinte | Ilie Bolojan |
| Secretar general | Dan Motreanu |
| Purtător de cuvânt | Ionuț-Marian Stroe |
| Fondator(i) | Ion C. Brătianu  |
| Date | |
| Înființat | 24 mai1875 (înființare istorică) 15 ianuarie1990 (reînființare) |
| Desființat | noiembrie1947 (interzis de comuniști)[a] |
| Sediu | Aleea Modrogan nr. 1,Sector 1,București[1] |
| Ziar | Românul (1875–84) Voința națională (1884–1914) Viitorul (1914–38, 1944–45)[b] Drapelul (1944–48)[c] Liberalul (înainte și după 1989)[d] |
| Organizație de tineret | Tineretul Național Liberal (TNL) Clubul Studențesc Liberal (CSL) Clubul Elevilor Liberali (CEL) |
| Număr de membri (2024) | 252.000[2] |
| Informații | |
| Ideologie oficială | Liberalism conservator[3][4][5][6] Liberalism economic[7] (de jure) Național-liberalism (de jure, istoric)[8] Pro-europenism[9] Popularism Populism de dreapta Conservatorism social[10][11] Big tent/catch all (de facto) |
| Poziție politică | Centru-dreapta[12] (de jure) |
| Slogan politic | Prin noi înșine![13] |
| Afiliere națională | Convenția Democrată Română (1991–1992; 1993–1999)[14] Alianța Dreptate și Adevăr (2003–2007) Alianța de Centru-Dreapta (2011–2013) Uniunea Social-Liberală (2011–2014) Alianța Creștin Liberală(2014) Coaliția Națională pentru România(2021–2025) Alianța Electorală România Înainte(2025) |
| Afiliere internațională | Internaționala Centrist-Democrată (ICD/CDI) Uniunea Democrată Internațională (UDI/IDU)[15] |
| Afiliere europeană | Partidul Popular European (PPE/EPP)[16] |
| Grup europarlamentar | Grupul european liberal EGL |
| Culori oficiale | Galben Albastru |
| Senat | 22 / 134 [17] |
| Camera Deputaților | 49 / 330 [18] |
| Parlamentul European | 8 / 33 [19] |
| Consilieri locali | 12.767 / 39.900 |
| Primari | 1.248 / 3.176 |
| Consilieri județeni | 489 / 1.340 |
| Președinți de consilii județene | 17 / 41 |
| Guvern | 3 / 16 |
| Drapelul partidului | |
 | |
| Prezență online | |
| www.pnl.ro | |
Modificădate / text  | |
Partidul Național Liberal (abreviatPNL) este unpartid politic istoricparlamentar dinRomânia, înființat pentru prima dată subaceeași denumire la data de24 mai1875 înPrincipatele Unite ale Moldovei și Țării Românești și reînființat ulterior dupăRevoluția Română din 1989, în ianuarie 1990 deRadu Câmpeanu și alți foști membrii supraviețuitori ai Partidului Național Liberal (PNL)interbelic șipostbelic[e][f] (înainte ca acesta să fie desființat și interzis decomuniști în 1947 pe toată duratacomunismului în România, ca alte partide istorice, e.g.,Partidul Național-Țărănesc (PNȚ). În prezent, este unul dintreprincipalele partide politice din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară precum și unul dintre cele mai vechi partide politice dinEuropa și din familia partidelor liberale europene, conform primei date de înființare a acestuia.[20] Împreună cuPartidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD/PNȚ-CD), cu care s-a aflat, în special de-a lungul anilor 1990, într-o anumită alianță politică, mai precis în cadrulConvenției Democrate Române (CDR), Partidul Național Liberal (PNL) contemporan este unul dintre cele mai vechi formațiuni politice din țară în istoriaRomâniei postdecembriste.
De-a lungul timpului (în special în timpulRegatului României), majoritateaguvernelor României au fost conduse de prim-miniștrii afiliați acestei formațiuni politice istorice (în total, un număr de 13 premieri până în prezent), cu excepția perioadei comuniste (i.e.,Republica Populară Română, RPR pe scurt, respectivRepublica Socialistă România, RSR pe scurt, mai exact între 1947 și 1989) și aperioadei postdecembriste (i.e., din 1990 până în prezent). De numele și istoria Partidului Național Liberal (PNL) se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României, mai precis următoarele: instaurareamonarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877) în contextulRăzboiului de independență (1877–1878), ridicarea României la rang deregat (1881), Războiul de întregire a neamului (i.e.,Primul Război Mondial) și creareaRomâniei Mari (1918), adoptareaConstituției din 1923 precum și relansarea economică dupăMarea criză economică din 1929–1933. Cu toate acestea, partidul a avut un rol negativ în reprimarea violentă aRăscoalei Țărănești din 1907 în timpulguvernului Dimitrie Sturdza IV. În toată această perioadă,liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă și contemporană.[21]
În anul 2024, Partidul Național Liberal (PNL) este al doilea cel mai mare partid politic din România dupăPartidul Social Democrat (PSD), partid cu care este aliat în cadrulCoaliției Naționale pentru România (CNR) din 2021 până în prezent (anterior în cadrulUniunii Social-Liberale sau USL pe scurt, între 2011 și 2014), în ceea ce privește numărul total de aleși locali precum și parlamentari. Totodată, în prezent, Partidul Național Liberal (PNL) este al doilea partid politic românesc din cadrulParlamentului European (PE) cu 8 europarlamentari sau eurodeputați din totalul de 33 alocați României, în urmaalegerilor europarlamentare din 9 iunie 2024.[19] De asemenea, după Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Național Liberal (PNL) este al doilea partid politic care a guvernat cel mai mult timp în România postdecembristă.
În pofida ideologiilor politice revendicate în teorie de Partidul Național Liberal (PNL) contemporan în istoria sa recentă, acest partid politic a demonstrat, în practică, că este mai degrabă un partid politic de tipbig tent/catch all, incluzând în rândurile membrilor acestuia politicieni de la alte partide politice printraseism politic, migrație electorală, fuziuni prin absorbție sau invitații politice (e.g.,Theodor Stolojan invitat deValeriu Stoica sauKlaus Iohannis invitat deCrin Antonescu), precum și un partidpopulist de dreapta, fiind deseori criticat de o fostă parte a electoratului acestuia precum și de oponenții și foștii aliați politici de trădare, mai ales referitor la alianțele ulterioare pe care le-a constituit alături de Partidul Social Democrat (PSD), adversar mai degrabă nominal al PNL-ului contemporan, încă de la începutulanilor '90, atunci când PNL-ul condus de Radu Câmpeanu a format un guvern de largă majoritate alături deFrontul Salvării Naționale (FSN) între 1991 și 1992, mai preciscabinetul Stolojan.
Totodată, de-a lungulistoriei postdecembriste și cu precădere în anii 1990, Partidul Național Liberal (PNL) contemporan a fost un partid divizat cu multe formațiuni politice scindate din acesta și apoi re-integrate sau absorbite.[22] De asemenea, partidul a mai fost criticat de-a lungul timpului pentru faptul că are membrii marcanți care, în trecut, au făcut parte dinPartidul Comunist Român (PCR; e.g.,Valeriu Stoica,Theodor Stolojan,Călin Popescu-Tăriceanu sauEmil Boc) sau care au colaborat cuSecuritatea (e.g.,Dan Amedeo Lăzărescu sauMircea Ionescu-Quintus) ori membrii care au avut rude care au făcut-o (e.g.,Ludovic Orban) precum și pentru apropierile față de Partidul Social Democrat (PSD). Astfel, partidul a fost perceput ca trădător din punctul de vedere al unei părți semnificative din fostul electorat al acestuia, această percepție planând inclusiv asupra partidelor mai mici scindate din PNL de-a lungul timpului, e.g.,Partidul Național Liberal-Aripa Tânără (PNL-AT) sauAlianța Liberalilor și Democraților (ALDE), ultimul parțial rupt din PNL, ambele două re-integrate sau absorbite de PNL în trecut. În 2014, în urma absorbțieiPartidului Democrat Liberal (PDL), PNL a devenit urmașul juridic al FSN (care a fost predecesorul PDL respectiv PD mai timpuriu).[23][24][25] Astfel,Vasile Blaga, fost lider FSNBihor în perioada 1990–1992, a devenit co-președinte al Partidului Național Liberal (PNL) în 2014 (păstrând această funcție până în 2016).[26] În plus, la începutul anilor 2020, subguvernul Ciucă, PNL a fost adesea criticat pentru tendințele acestuia deautoritarism șiiliberalism, acest partid politic rămânând liberal doar în nume, ideologic poziționându-se adițional mai degrabă casocial-conservator, încălcându-și, în același timp, promisiunile electorale anterioare conform cărora nu vor readucePartidul Social Democrat (PSD) la guvernare.
Primii ani ai domniei noului principeCarol I sau fost caracterizați de instabilitate politică, în care facțiuni liberale și conservatoare își disputau puterea, făcând alianțe și compromisuri adesea bizare. În1867, a avut loc „Înțelegerea de la Concordia” între facțiunile liberale, cu excepția celei conduse deIon Ghica.[27] Acest acord a dus la crearea pentru prima dată a unui program de guvernare numit „Fracțiunea”, care avea vederi progresiste.[27] Următoarele trei guverne au fost impuse de acest embrion de partid liberal, care a intrat în conflict cu Marile Puteri din cauza politicii sale antisemite. Ca răspuns, a apărut o nouă facțiune conservatoare numită „Juna Dreaptă”, condusă de N. Blaremberg, Aristide Pascal șiPetre P. Carp.[27]
Un moment important în istoria Partidului Național Liberal a fost în martie 1871, când, odată cu instalarea unui guvern conservator, liberalii au fost aruncați în opoziție. Conștienți de necesitatea combaterii comune a adversarilor politici, și abandonând interesele de grup și rivalitățile dintre personalități, liberalii au arătat o mai mare dorință de colaborare în cadrul alegerilor organizate la începutul lunii mai deLascăr Catargiu.[28] Totuși, ingerințele administrative și nemulțumirea unor electori față de radicali și fracționiști, care prin atitudinea lor puseseră în pericol edificiul politic fragil instituit în 1866, au asigurat un succes consistent pentru coaliția conservatoare, marcând astfel un moment important în viața politică românească prin depășirea instabilității guvernamentale și inaugurarea unei perioade de ordine constituțională și construcție legislativă.[29]
Pierzând puterea în asemenea împrejurări, cu o poziție șubredă în corpurile legiuitoare, liberalii radicali și-au intensificat eforturile pentru realizarea unor acțiuni concertate la scară națională. Deoarece posibilitățile lor de activitate politică erau limitate, având un număr restrâns de deputați și senatori, liberalii și-au pus toate nădejdile în presă. Aceasta urma să devină principalul instrument al activității lor opoziționiste, un mecanism pentru modelarea opiniei publice și o forță puternică împotriva guvernului conservator. Astfel, la8 noiembrie1871, s-a organizat laIași un congres al presei liberale, unde reprezentanți ai unor periodice și-au propus un program comun de acțiune. În baza acestui acord, a fost organizată o campanie politică susținută, care a denunțat tranzacțiile economico-financiare oneroase cu firme străine, influența politicii germane și rolul luiCarol I în susținerea acestei politici.[29]
Un moment decisiv în acțiunea liberală a fost campania pentru alegerile parlamentare din aprilie 1875. Hotărâți să acționeze unitari împotriva guvernului conservator, liberalii au constituit un comitet central electoral încă de la4 ianuarie, cu scopul de a coordona activitatea politică la nivel național.[28] În aceeași perioadă, pe23 ianuarie, a început editarea unui periodic semnificativ intitulat „Alegătorul liber”. Două zile mai târziu, liberalii au fondat o ligă destinată să combată guvernul conservator. Aceștia tipăreau manifeste și broșuri, difuzau programe de acțiune și profesiuni de credință, și organizau reuniuni politice în capitală, în diverse alte orașe și chiar în sate, adresându-se direct maselor populare. Activitatea propagandistică a generat o stare de spirit de exaltare împotriva „tiraniei boierilor”, reuniunile având loc în săli, grădini publice și chiar pe străzi, pline de nemulțumiri exprimate față de guvernul conservator, care devenea tot mai criticabil pe măsură ce recurgea la forță pentru a menține ordinea publică.[28]
n ciuda unei intense activități politice și a unei acțiuni combative, liberalii coalizați nu reușeau să-și asigure o preponderență în corpurile legiuitoare, rămânând în opoziție. Concentrați pe necesitatea închegării unei formațiuni politice puternice, la24 mai1875, fruntași ai diferitelor grupări, inclusiv disidentul conservatorManolache Costache Epureanu, au decis să colaboreze pentru promovarea principiilor liberale în viața politică românească.[28]Ion C. Brătianu,Mihail Kogălniceanu,Ion Ghica,George D. Vernescu,Alexandru G. Golescu au pecetluit alianța parlamentară printr-o reuniune în casa de pe strada Enei, proprietate a maiorului englez Sir Stephen Bartlett Lakeman, cunoscut sub numele de Mazar Pașa, stabilit în România. Astfel s-au pus bazele Partidului Național Liberal. La4 iunie1875, „Alegătorul liber” a publicat programul acestei noi formațiuni politice, iar a doua zi, „Românul” a publicat lista cu numele celor 25 de membri ai Comitetului coordonator:Vasile Arvanezu,Dimitrie I. Berindei,Pană Buescu,Ion C. Brătianu,Dumitru Brătianu, dr.Nae Calinderu,Dimitrie Cariagdi,Ion Câmpineanu,Manolache Costache Epureanu,Nicolae Fleva,Mihail Pherekyde,Ion Ghica,Dimitrie Gianni,Alexandru G. Golescu,Constantin Grădișteanu,Mihail Kogălniceanu,Alexandru Lupescu,Constantin Nacu,Remus Opreanu,Pache Protopopescu,C. A. Rosetti,Eugeniu Stătescu,Dimitrie A. Sturdza șiGeorge Văcărescu.
![Harta alegerilor parlamentare din 1946, indicând rezultatele electorale ale Partidului Național Liberal-Brătianu (PNL-B) în albastru deschis, condus de Dinu Brătianu.[g]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aRomanian_general_election_1946%2c_official_results.png)
Deși cuprindea toate nuanțele politice, Partidul Național Liberal (PNL) se baza în principal pe structurile radicale întemeiate anterior deIon C. Brătianu șiC. A. Rosetti. În ciuda faptului că consulul francez considera căIon Ghica era liderul principal al formațiunii, în realitate, cei doi fruntași radicali erau cei care beneficiau de organizarea liberală la scară națională. Prin relațiile lor, în lunile iunie și iulie, Brătianu și Rosetti reușeau să extindă rețeaua de organizații liberale în principalele orașe ale țării, atât înMuntenia, cât și înMoldova. Fracționiștii din jurul lui N. Ionescu constituiau și ei o puternică organizație laIași, afiliată la Partidul Național Liberal.[28] Astfel, până la sfârșitul anului 1875, structuri liberale fuseseră implantate nu doar în orașe, ci și în sate, consolidându-se ca cea mai puternică forță politică din România.
Ion C. Brătianu a fost primul președinte al PNL,[13] deținând această funcție până la moartea sa în 1891, și a fost succedat deDumitru Brătianu (1891–1892),Dimitrie A. Sturdza (1892–1909),Ion I. C. Brătianu (1909–1927),Vintilă I. C. Brătianu (1927–1930),Ion Gheorghe Duca (1930–1933) – asasinat de legionari – șiConstantin I. C. Brătianu (1933–1947), care a fost întemnițat de comuniști lapenitenciarul Sighet, unde a și murit.
PNL a fost la guvernare între 1876 și 1888, urmat de o lungă perioadă de conducere conservatoare (1888–1895). PerioadaBelle Époque a fost marcată de rotativa guvernamentală, instituită la inițiativa regeluiCarol I. În timpul rotativei guvernamentale (1895–1916), la conducerea țării au alternat guverne liberale și conservatoare, fiecare având un mandat de patru ani. Sistemul rotativei nu a mai fost utilizabil în perioada interbelică, când scena politică din România a devenit fragmentată și radicalizată. PNL a format cele mai multe guverne în perioada interbelică și a fost promotorulConstituției din 1923. Liderul opoziției a fostIuliu Maniu, fost președinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei și apoi președinte al PNȚ.
ÎnPerioada interbelică, liberalii au continuat să joace un rol politic important, reprezentând cel mai puternic partid politic al vremii. Ei au condus neîntrerupt din 1914 până în 1919 (cu o scurtă întrerupere între martie și noiembrie 1918), când, similar altor partide liberale europene, au pierdut alegerile organizate pe baza votului universal.
După o scurtă perioadă de reorganizare și extindere în teritoriile nou alipite, liberalii s-au reîntors la putere și au guvernat între 1922 și 1928 (cu o întrerupere între martie 1926 și iunie 1927) și din nou între 1933 și 1937. În perioada 1922–1926, sub conducerea luiIon I. C. Brătianu, guvernul a unificat administrativ și centralizatRegatul României; aceștia au realizat reforme importante, inclusiv introducereacalendarului gregorian în Vechiul Regat (1919) și reforma agrară.
.JPG)
După cel de-Al Doilea Război Mondial, regimul comunist a oprit progresul României în direcția construcției democratice. Sistemul totalitar instaurat a dus la abolirea pluralismului politic și dizolvarea partidelor istorice democratice, inclusiv a Partidului Național Liberal (PNL), care a fost forțat să își înceteze activitatea în noiembrie 1947. Facțiunea PNL-Brătianu, condusă deConstantin I. C. Brătianu (Dinu Brătianul PNL-B), a fost interzisă de comuniști, similarPartidului Național-Țărănesc (PNȚ). O altă facțiune a PNL,Partidul Național Liberal-Tătărăscu/Bejan (PNL-T), condusă dePetre Bejan, a colaborat cu comuniștii și a fost desființată în 1950. Mulți lideri liberali au murit în închisorile comuniste sau au fost forțați să emigreze. În exil, liberalii, inclusiv Radu Câmpeanu laParis, au continuat să promoveze ideile și valorile liberale. Partidul Național Liberal a fost reînființat în 1990 și a instituit ziua de 14 mai ca zi națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste.[30]
Reînființarea PNL în1990 a marcat începutul „reinventării” liberalismului românesc. La15 ianuarie1990, prin Decizia Civilă nr. 4 a Tribunalului Municipiului București,[31] PNL a fost reînființat, continuând tradiția Partidului Național Liberal fondat în 1875. În după-amiaza zilei de22 decembrie,Dan Amedeo Lăzărescu,Sorin Bottez și Nicu Enescu au decis reactivarea PNL și constituirea unui comitet de inițiativă, inclusivDan Amedeo Lăzărescu,Radu Câmpeanu,I. V. Săndulescu,Nicu Enescu,Dinu Zamfirescu și alții, majoritatea foști deținuți politici. Radu Câmpeanu se întorsese de laParis după22 decembrie1989.[32]
Laalegerile parlamentare din 20 mai 1990, PNL a obținut 39 de mandate. În anii '90, partidul a cunoscut mai multe sciziuni. Prima a avut loc înaprilie 1990, cândIon Brătianu a fondatUniunea Liberală - Brătianu[33]. A doua a avut loc la23 iulie1990, când s-a creatPartidul Național Liberal-Aripa Tânără (PNL-AT), cu membri precumHoria Rusu,Călin Popescu-Tăriceanu,Andrei Chiliman,Radu Boroianu,Dinu Patriciu etc. În aprilie 1991, PNL-AT a semnat Carta pentru Reformă și Democrație și a intrat înGuvernul Roman II condus dePetre Roman, cuDinu Patriciu ca Ministru al Lucrărilor Publice. După căderea guvernului Roman în septembrie 1991, PNL a participat la guvernare cuFrontul Salvării Naționale (FSN) între octombrie 1991 și noiembrie 1992, sub conducerea luiTheodor Stolojan, având trei miniștri (George Danielescu – Ministrul Economiei și Finanțelor,Mircea Ionescu-Quintus – Ministrul Justiției șiDan Constantinescu – Ministrul Industriilor), și un secretar de stat în Guvernul Stolojan (Emil Tocaci – la Ministerul Învățământului și Științei), precum și șapte subsecretari de stat.[34][35]
Pentru a contracara Frontul Salvării Naționale (FSN), la26 noiembrie1991 a fost creatăConvenția Democrată Română (CDR), pe baza unui protocol semnat de mai multe partide și organizații, inclusivPartidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚ-CD), Partidul Național Liberal (PNL),Partidul Social-Democrat Român (PSDR),Partidul Ecologist Român (PER),Partidul Alianța Civică (PAC) șiUniunea Democrată Maghiară din România (UDMR/RMDSZ), și alte formațiuni politice și civice din cadrul Forumului Democratic Antitotalitar din România.
În aprilie 1992, PNL a decis să părăsească CDR, ceea ce a dus la o nouă scindare a partidului, formându-sePartidul Național Liberal-Convenția Democratică (PNL-CD), sub conducerea luiNiculae Cerveni, care a rămas în cadrul alianței.
În iulie 1990, a fost creatPartidul Național Liberal-Aripa Tânără (PNL-AT), care a inclus în statutul său punctul 8 alProclamației de la Timișoara, interzicând foștilor membri aiPartidului Comunist Român (PCR) și aiSecurității să candideze la funcții publice timp de 10 ani (3 legislaturi consecutive). În aprilie 1992, PNL-CD a fost format după ce președintele de atunci al PNL,Radu Câmpeanu, a scos partidul din CDR, coalițiaanticomunistă dominată de PNȚ-CD șiCorneliu Coposu, înainte de alegerile legislative din acel an.
Consiliul pentru Refacerea PNL, constituit pe 14 septembrie 1992, a reușit să îl înlăture peRadu Câmpeanu de la conducerea partidului, considerându-l un instrument al foștilor comuniști, și a reîntors PNL în CDR. Consiliul a fost format de deputați și senatori care susțineau unitatea mișcării liberale, afectată de sciziuni generate de poziționarea partidului față de foștii comuniști din FSN. Consiliul a făcut publică o declarație în care sublinia că PNL avea nevoie de un nou statut și program pentru a se adapta realităților românești și exigențelor liberalismului contemporan. Consiliul a sprijinit platforma CDR și candidatura lui Emil Constantinescu la Președinția României, având ca obiectiv reunificarea forțelor liberale și revitalizarea partidului.
Din partea PNL, declarația a fost semnată deCristian-Constantin Zăinescu (deputat de Iași),Marian Balaban (deputat de Caraș-Severin) șiRadu Voicu Roșculeț (deputat de Constanța) șiViorica Edelhauser (deputat de Hunedoara). Din partea PL-AT au semnatRené-Radu Policrat (decanul de vârstă dinCamera Deputaților),Dinu Patriciu șiHoria Rusu (deputați de Timiș),Nicolae Simescu (deputat de Sibiu) șiDaniela-Carmen Crăsnaru (deputat de București). Din partea PNL-CD au semnatHoria-Radu Pascu (deputat de București),Sabin Ivan (senator de Constanța),Dumitru Călueanu (senator de Galați) șiMircea Curelea (senator de Sibiu).
Retragerea PNL din CDR a fost considerată o eroare strategică, partidul obținând la alegerile din 1992 un rezultat sub pragul electoral de 3% și rămânând în afara Parlamentului. La 28 februarie 1993, Radu Câmpeanu a fost înlăturat de la conducerea PNL, fiind înlocuit deMircea Ionescu-Quintus. PNL a revenit în CDR și a obținut un număr semnificativ de mandate laalegerile din 1996. În 1998, PNL a fuzionat cuPartidul Alianța Civică (PAC).
În martie 1999, PNL a fost admis înInternaționala Liberală (LI), iar președintele partidului a devenit vicepreședinte al Internaționalei. Înainte dealegerile din 2000, PNL s-a retras din CDR și l-a propus pe Theodor Stolojan drept candidat la prezidențiale. PNL a obținut 13 senatori și 30 de deputați în parlament, în timp ce CDR a fost afectat de nerealizările administrației.
În 2003, PNL și PD au creat o alianță sub sigla D.A. (i.e.,Dreptate și Adevăr), cuTheodor Stolojan ca candidat pentru președinția României. Stolojan s-a retras din cursă înoctombrie2004, iar atribuțiile de președinte au fost preluate deCălin Popescu-Tăriceanu, care a devenit prim-ministru pentru două cabinete până în 2008.
În 2006, Theodor Stolojan și Valeriu Stoica au creatPartidul Liberal Democrat (PLD), care a fuzionat ulterior cuPartidul Democrat (PD) formând Partidul Democrat Liberal (PDL).
Înalegerile locale din 2008, PNL s-a clasat pe locul al treilea, obținând conducerea consiliilor județene în cinci județe și mandate de primar în mai multe municipii.[36] În alegerile parlamentare din 2008, PNL a obținut 93 de mandate de parlamentari și a intrat în opoziție.[37]
În martie 2009, PNL a ales o nouă conducere în cadrul unui congres extraordinar,Crin Antonescu devenind președinte al partidului. Noua conducere a avut ca prioritate crearea unei alternative politice laguvernele Emil Boc II șiUngureanu, percepute ca fiind influențate de fostul președinteTraian Băsescu. În 2011, PNL a formatAlianța de Centru Dreapta (ACD) împreună cuPartidul Conservator (PC), care ulterior s-a unit cu Partidul Social Democrat (PSD) pentru a forma Uniunea Social-Liberală (USL). USL a preluat guvernarea în mai 2012, câștigândalegerile parlamentare din decembrie 2012.
În februarie 2014,Victor Ponta (PSD) a refuzat să nominalizeze peKlaus Iohannis (PNL) ca vicepremier, ceea ce a condus la retragerea miniștrilor PNL din guvern și la intrarea în opoziție a partidului. Crin Antonescu și-a dat demisia din funcția de președinte al Senatului și, ulterior, din funcția de președinte al PNL după rezultatul slab de 15% laalegerile europarlamentare din 2014.
După alegerile europarlamentare, PNL și PDL au decis să colaboreze pentru alegerile prezidențiale din 2014 și să fuzioneze ulterior, formândAlianța Creștin Liberală (ACL). Klaus Iohannis a fost candidatul prezidențial al alianței și a câștigat alegerile, devenind primulpreședinte al României din partea PNL. După alegerile prezidențiale, PNL și PDL au fuzionat, adoptând un nou statut, cuAlina Gorghiu șiVasile Blaga a copreședinți ai noului PNL.
La congresul extraordinar al partidului din 10 aprilie 2022,Nicolae Ciucă a fost ales al 11-lea președinte al PNL de după 1989, cu 1.060 de voturi valabil exprimate din totalul de 1.120 (60 au fost anulate și 159 au fost abțineri).[38] Astfel, Nicolae Ciucă a devenit primul lider militar din istoria partidului. În plus, obiectivul principal al lui Ciucă în calitate de președinte al PNL a fost menținerea coeziunii marii coalițiiCNR până la finalul mandatului său de prim-ministru, care a avut loc la jumătatea lunii iunie 2023. Ulterior, PNL a menținut marea coaliție CNR doar cu PSD, scoțând UDMR/RMDSZ de la guvernare, dar păstrând acordul deîncredere și furnizare cu grupul politic al minorităților naționale din Parlament, având astfel în continuare o majoritate solidă necesară pentru susținereaCabinetului Ciolacu în funcție.
În ceea ce privește politica externă, guvernul CNR condus de fostul prim-ministru Nicolae Ciucă și-a exprimat profunda îngrijorare cu privire laRăzboiul Ruso-Ucrainean în curs. Pe plan intern, PNL și-a ales noul secretar general pe 27 mai 2022, când Consiliul Național al partidului s-a reunit pentru a vota pentru această funcție în fața a 1.000 de delegați naționali.[39]
Sub premieratul lui Ciucă, România a cunoscut unregres democratic,[40]The Economist clasând-o pe ultimul loc înUniunea Europeană în ceea ce privește democrația,[41] chiardupă Ungaria lui Viktor Orbán.[42]
În plus, atât de la conducerea lui Cîțu, cât și de la cea a lui Ciucă, tot mai mulți deputați PNL și politicieni locali au părăsit partidul, unii dintre aceștia înființând între timp partide politice disidente. De asemenea, partidul a pierdut cel puțin câteva puncte electorale pentru viitorul an electoral 2024 (în special pentruurmătoarele alegeri parlamentare din România), conform majorității sondajelor de opinie.
Partidul aderă oficial la doctrinaliberalismului sub formaliberalismului conservator[43] șiconservatorismului liberal,[44] susținând atât liberalizarea economică, cât și pe cea socială.[45] De asemenea, partidul adoptă o pozițiepro-europeană.[46] În ultimii ani, acesta s-a concentrat mai mult peliberalismul economic și pe o trecere la o platformă maicatch all. Partidul Național Liberal (PNL) pledează, de asemenea, pentru inițiative și politici conservatoare și statul în probleme morale și religioase, precum și pentruprivatizarea și deznaționalizarea economiei, o tendință care în prezent[când?] are loc destul de rapid în România, ca și în alte economiipost-comuniste dinEuropa Centrală și de Est. Spre deosebire de omologii săi occidentali, partidul este mainaționalist[47] și mai tradiționalist în ceea ce privește problemele sociale, cum ar fidrepturile LGBT.[48][49][50]
Partidul are facțiuni de adeziune lademocrația creștină,național-liberalismul,naționalismul etnic,[51]neoliberalismul șiconservatorismul social.[52][53][54][55][56][57][58][59] Partidul a fost, de asemenea, descris capopulist,[60][61][62] în timp ce fostul președinteFlorin Cîțu respinge această calificare.[63] Cu toate acestea, după aderarea laPartidul Popular European (PPE) și mai ales sub conducerea lui Cîțu și Ciucă, partidul a devenit maiconservator,[64][65][66][67][68]Radio Europa Liberă numindu-l „liberal doar în nume”.[69] PNL se opune căsătoriilor între persoane deacelași sex, precum șiuniunilor civile.[70]
În plan economic, consideră semnificativ faptul căimpozitele trebuie reduse și căsectorul privat al economiei naționale trebuie extins și ajutat printr-o serie de noi legi pentru a genera mai multă valoare.[71] De asemenea, susține o descentralizare a structurii politice a României, cu o mai mare autonomie acordată celor optregiuni de dezvoltare. Cu toate acestea, sub guvernarea lui Ciucă, partidul s-a deplasat, de asemenea, mai mult de la oeconomie liberală orientată sprepatriotism economic.[72][73][74][75] Liderul opozițieiCătălin Drulă, președintele în exercițiu alUniunea Salvați România (USR), a acuzat partidul că esteetatist.[76]
 | Acest articol sau secțiune are nevoie de actualizare. Unele părți din acest articol sau secțiune au fost identificate ca nemaifiind de actualitate. Vă rugăm să actualizați acest articol introducând evenimente recente și eliminați acest format după aceea. Informații suplimentare se pot găsi pepagina de discuții. |
Dupa alegerile interne la toate nivelurile din prima jumătate a anului 2017, PNL Diaspora are organizații în mai multe țări:
La nivel național, potrivit dispozițiilor Statutului, organismele de conducere ale Partidului Național Liberal sunt:
De asemenea, la nivel național funcționează, pe baza propriilor regulamente, următoarele structuri:
Organizațiile locale ale Partidul Național Liberal au următoarele organisme de conducere:
Legea din România cere tuturor partidelor să prezinte un semn permanent și un semn electoral permanent. Primul este utilizat pentru identificarea clădirilor și comunicatele de presă ale partidului, iar cel de-al doilea pentru identificarea materialelor electorale ale partidului și a candidaților din buletinul electoral. De obicei, ele diferă ușor.
Elementul principal al partidului este o săgeată albastră care indică colțul din dreapta sus al unui pătrat galben, și literele „P”, „N” și „L” în albastru, înclinate spre dreapta. Poziția „PNL” față de săgeată depinde de tipul simbolului, așa cum se arată mai jos.
A ocupat și funcția deprim-ministru.
A ocupat și funcția deprim-ministru interimar.
A ocupat și funcția depreședinte al Senatului.
A ocupat și funcția de președinte interimar al Senatului.
A ocupat și funcția de președinte de consiliu județean (CJ).
A ocupat și funcția depreședinte.
A ocupat și funcția de președinte interimar al României.
A ocupat și funcția de vicepreședinte al României în cadrulConsiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN).
| Nr. | Nume născut–decedat | Imagine | Începutul mandatului[80] | Sfârșitul mandatului[80] | Durata mandatului |
|---|---|---|---|---|---|
| 1 | Ion C. Brătianu (1821–1891) |  | 24 mai 1875 | 4 mai 1891 | 15 ani, 11 luni și 10 zile |
| 2 | Dumitru C. Brătianu (1818–1892) |  | 21 mai 1891 | 8 iunie 1892 | 1 an și 18 zile |
| 3 | Dimitrie A. Sturdza (1833–1914) |  | 20 noiembrie 1892 | 10 ianuarie 1909 | 16 ani, 1 lună și 20 zile |
| 4 | Ion I.C. Brătianu (1864–1927) |  | 11 ianuarie 1909 | 24 noiembrie 1927 | 18 ani, 10 luni și 13 zile |
| 5 | Vintilă I. C. Brătianu (1867–1930) |  | 24 noiembrie 1927 | 21 decembrie 1930 | 3 ani și 27 zile |
| 6 | Ion Gheorghe Duca (1879–1933) |  | 28 decembrie 1930 | 29 decembrie 1933 | 3 ani și 1 zi |
| 7 | Constantin I. C. Brătianu[j] (1866–1950) |  | 4 ianuarie 1934 | noiembrie 1947 | &&&&&&&&&&&&&&13.&&&&&013 ani,&&&&&&&&&&&&&326.&&&&&0326 zile |
| Între 1947 și 1990, cu excepțiaPartidul Comunist Român (PCR) sau a formațiunilor politice autoritare timpurii afiliate acestuia, toate partidele politice (inclusive cele istorice precum PNL sau PNȚ, cu grupurile scindate/dizidente din acestea de asemenea) au fost desființate și interzise.[81] | |||||
| 8 | Radu Câmpeanu (1922–2016) | | 15 ianuarie 1990 | 28 februarie 1993 | 3 ani, 1 lună și 13 zile |
| 9 | Mircea Ionescu-Quintus (1917–2017) |  | 28 februarie 1993 | 18 februarie 2001 | 7 ani, 11 luni și 21 zile |
| 10 | Valeriu Stoica (n. 1953) |  | 18 februarie 2001 | 24 august 2002 | 1 an, 6 luni și 6 zile |
| 11 | Theodor Stolojan (n. 1943) | .jpg) | 24 august 2002 | 2 octombrie 2004 | 2 ani, 1 lună și 8 zile |
| 12 | Călin Popescu-Tăriceanu (n. 1952) |  | 2 octombrie 2004 | 20 martie 2009 | 4 ani, 5 luni și 18 zile |
| 13 | Crin Antonescu (n. 1959) | .JPG) | 20 martie 2009 | 2 iunie 2014 | 5 ani, 2 luni și 13 zile |
| 14 | Klaus Iohannis (n. 1959) | .jpg) | 2 iunie 2014 | 18 decembrie 2014 | 6 luni și 16 zile |
| 15 | Vasile Blaga (n. 1956) |  | 18 decembrie 2014 | 28 septembrie 2016[82] | 1 an, 9 luni și 10 zile[k] |
| 16 | Alina Gorghiu (n. 1978) | .jpg) | 18 decembrie 2014 | 12 decembrie 2016 | 1 an, 11 luni și 24 zile |
| (–) | Raluca Turcan (interimar) (n. 1976) | .jpg) | 13 decembrie 2016 | 17 iunie 2017 | 6 luni și 4 zile |
| 17 | Ludovic Orban (n. 1963) |  | 17 iunie 2017 | 25 septembrie 2021 | 4 ani, 3 luni și 8 zile |
| 18 | Florin Cîțu (n. 1972) | .jpg) | 25 septembrie 2021 | 2 aprilie 2022 | 6 luni și 8 zile |
| (–) | Gheorghe Flutur (interimar) (n. 1960) |  | 2 aprilie 2022 | 10 aprilie 2022 | 8 zile |
| 19 | Nicolae Ciucă (n. 1967) | .jpg) | 10 aprilie 2022 | 25 noiembrie 2024 | 2 ani, 7 luni și 15 zile |
| (–) | Ilie Bolojan (interimar) (n. 1969) | _(cropped).jpg) | 25 noiembrie 2024 | 12 februarie 2025 | 2 luni și 18 zile |
| (–) | Cătălin Predoiu (interimar) (n. 1968) | .jpg) | 12 februarie 2025 | 26 mai 2025 | 3 luni și 14 zile |
| (–) | Ilie Bolojan (interimar) (n. 1969) | .jpg) | 26 mai 2025 | 12 iulie 2025 | 6 luni |
| 20 | Ilie Bolojan (n. 1969) | 12 iulie 2025 | prezent | 4 luni și 14 zile | |
| An | Voturi | Procente (%) | Camera Deputaților | Senat | Poziție | Rezultat | Guvern |
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1919 | N/A | N/A | 103 / 568 | 54 / 216 | 2 | Opoziție | Vaida-Voievod I (1919–1920) |
| 1920 | N/A | N/A | 16 / 366 | 1 / 166 | 3 | Opoziție | Averescu II (1920–1921) |
| 1922 | N/A | N/A | 222 / 372 | 111 / 148 | 1 | Partid majoritar | Ion I. C. Brătianu VI (1922–1926) |
| 1926 | 192.399 | 7,5 / 100 | 16 / 387 | 0 / 115 | 3 | Opoziție | Averescu III (1926–1927) |
| 1927 | 1.704.435 | 62,7 / 100 | 318 / 387 | 92 / 113 | 1 | Partid majoritar | Ion I. C. Brătianu VII (1927) V. Brătianu (1927–1928) |
| 1928 | 185.939 | 6,55 / 100 | 13 / 387 | 0 / 110 | 2 | Opoziție | Maniu I,Mironescu I,Maniu II,Mironescu II (1928–1931) |
| 1931 | 1.389.901 | 48,9 / 100 | 289 / 387 | 108 / 113 | 1 | Coaliție | Iorga (1931–1932) |
| 1932 | 407.023 | 14 / 100 | 28 / 387 | 1 / 113 | 2 | Opoziție | Voida-Voievod II,Vaida-Voievod III,Iuliu Maniu III,Vaida-Voievod IV (1932–1933) |
| 1933 | 1.518.864 | 52 / 100 | 300 / 387 | 105 / 108 | 1 | Partid majoritar | Duca (1933–1934) Tătărăscu I (1934) Tătărăscu II (1934–1936) Tătărăscu III (1936–1937) Tătărăscu IV (1937) |
| 1937 | 1.103.353 | 36,5 / 100 | 152 / 387 | 97 / 112 | 1 | Opoziție | Goga (1937–1938) |
| 1946 | 259.068 | 3,8 / 100 | 3 / 414 | 4 | Opoziție | Groza II (1946–1947) | |
| An | Voturi | Procente (%)[l] | Senat | Camera Deputaților | Poziție | Rezultat | Guvern |
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1990 | 985.094 879.290 | 7,06 / 100 6,41 / 100 | 10 / 119 | 29 / 395 | 3 | Opoziție (1990–1991) | Roman I (1989–1990) Roman II (1990–1991) Roman III (1991) |
| Coaliție (1991–1992) | Stolojan (1991–1992) | ||||||
| 1992 | 290.866 284.678 | 2,66 / 100 2,63 / 100 | 0 / 143 | 0 / 341 | 9 | Opoziție extraparlamentară (1992–1996) | Văcăroiu (1992–1996) |
| 1996 | 3.772.084 3.692.321[m] | 30,70 / 100 30,17 / 100 | 22 / 143 | 28 / 343 | 1 | Coaliție (1996–2000) | Ciorbea (1996–1998) Vasile (1998–1999) Isărescu (1999–2000) |
| 2000 | 814.381 747.263 | 7,48 / 100 6,89 / 100 | 13 / 140 | 30 / 345 | 4 | Opoziție (2000) | Năstase (noiembrie 2000) |
| Protocol de susținere parlamentară selectivă[22] (2000–2001) | Năstase (decembrie 2000–februarie 2001)[22] | ||||||
| Opoziție (2001–2004) | Năstase (2001–2004) | ||||||
| 2004 | 3.209.073 3.150.301[n] | 31,71 / 100 31,26 / 100 | 28 / 137 | 64 / 332 | 2 | Coaliție (2004–2007) | Tăriceanu I (2004–2007) |
| Guvern minoritar (2007–2008) | Tăriceanu II (2007–2008) | ||||||
| 2008 | 1.291.029 1.279.063 | 18,74 / 100 18,57 / 100 | 28 / 137 | 65 / 334 | 3 | Opoziție (2008–2012) | Boc I (2008–2009) Boc II (2009–2012) |
| Coaliție (2012) | Ponta I (2012) | ||||||
| 2012 | 4.457.526 4.344.288[o] | 60,07 / 100 58,61 / 100 | 50 / 176 | 100 / 412 | 2 | Coaliție (2012–2014) | Ponta II (2012–2014) |
| Opoziție (2012–2014) | Ponta III (2014) Ponta IV (2014–2015) | ||||||
| Susținere parlamentară (2015–2017) | Cioloș (2015–2017) | ||||||
| 2016 | 1.440.193 1.412.377 | 20,42 / 100 20,04 / 100 | 30 / 136 | 69 / 329 | 2 | Opoziție (2017–2019) | Grindeanu (2017) Tudose (2017–2018) Dăncilă (2018–2019) |
| Guvern minoritar (2019–2020) | Orban I (2019–2020) Orban II (2020) | ||||||
| 2020 | 1.511.227 1.486.402 | 25,58 / 100 25,18 / 100 | 41 / 136 | 93 / 330 | 2 | Coaliție (2020–2021) Guvern minoritar (2021) | Cîțu (2020–2021) |
| Coaliție (2021–2024) | Ciucă (2021–2023) Ciolacu I (2023–2024) | ||||||
| 2024 | 1.322.468 1.219.762 | 14,28 / 100 13,20 / 100 | 22 / 134 | 49 / 331 | 3 | Coaliție (2024–prezent) | Ciolacu II (2024–2025) Bolojan (2025–prezent) |
| An | Candidat | Alianță | Primul tur | Al doilea tur | Rezultat | ||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Voturi | Procente (%) | Voturi | Procente (%) | ||||
| 1990 | Radu Câmpeanu | N/A | 1.529.188 | 10,64 / 100 | Nu s-a ținut. | A pierdut alegerile. | |
| 1992[p] | N/A | N/A | N/A | N/A | N/A | N/A | N/A |
| 1996 | Emil Constantinescu | CDR | 3.569.941 | 28,22 / 100 | 7.057.906 | 54,41 / 100 | Ales președinte. |
| 2000 | Theodor Stolojan | N/A | 1.321.420 | 11,78 / 100 | Nu s-a calificat. | A pierdut alegerile. | |
| 2004 | Traian Băsescu | DA | 3.545.236 | 33,92 / 100 | 5.126.894 | 51,23 / 100 | Ales președinte. |
| 2009 | Crin Antonescu | N/A | 1.945.831 | 20,02 / 100 | Nu s-a calificat. | A pierdut alegerile. | |
| 2014 | Klaus Iohannis | ACL[q] | 2.881.406 | 30,37 / 100 | 6.288.769 | 54,43 / 100 | Ales președinte. |
| 2019 | N/A[r] | 3.485.292 | 37,82 / 100 | 6.509.135 | 66,09 / 100 | Reales președinte. | |
| 2024 | Nicolae Ciucă | N/A | 811.952 | 8,79 / 100 | Nu s-a calificat. | A pierdut alegerile. | |
| Alegeri anulate | |||||||
| 2025 | Crin Antonescu | A.RO[s] | 1.892.930 | 20,07 / 100 | A pierdut alegerile. | ||
| An | Voturi | Procente (%) | Alianță | Mandate | Poziție |
|---|---|---|---|---|---|
| 2007 | 688.859 | 13,44 / 100 | N/A | 6 / 35 | 3 |
| 2009 | 702.974 | 14,52 / 100 | N/A | 5 / 33 | 3 |
| 2014 | 835.531 | 15,00 / 100 | N/A | 6 / 32 | 2 |
| 2019[t] | 2.449.068 | 27,00 / 100 | N/A | 10 / 32 | 1 |
| 2024 | 4.341.356 | 48,55 / 100 | CNR | 8 / 33 | 2 [u] |
| An | Voturi | Procente (%) | Alianță | Primari | Consilieri locali | Consilieri județeni | Președinți de consilii județene | Poziție |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1992 | N/A | 1,76 / 100 | N/A | 14 / 2943 | 576 / 39781 | 30 / 1701 | 0 / 41 | 7 |
| 1996[v] | 2.712.852 | 26,27 / 100 | CDR | 355 / 2900 | 6525 / 39718 | 307 / 1718 | 16 / 41 | 1 |
| 2000 | 799.761 | 9,06 / 100 | N/A | 251 / 2954 | 3978 / 39718 | 160 / 1718 | 1 / 41 | 4 |
| 2004 | 1.607.571 | 17,20 / 100 | DA | 443 / 3137 | 8529 / 40031 | 281 / 1436 | 6 / 41 | 2 |
| 2008 | 1.721.834 | 19,48 / 100 | N/A | 706 / 3179 | 8529 / 40094 | 297 / 1393 | 5 / 41 | 3 |
| 2012[w] | 4.260.709 | 49,71 / 100 | USL | 2035 / 3180 | 13415 / 40022 | 723 / 1338 | 15 / 41 | 1 |
| 2016 | 2.529.986 | 30,64 / 100 | N/A | 1081 / 3180 | 13648 / 40022 | 504 / 1338 | 8 / 41 | 2 |
| 2020 | 2.334.039 | 32,32 / 100 | N/A | 1232 / 3180 | 14182 / 40022 | 474 / 1338 | 17 / 41 | 1 |
| 2024[83] | 2.548.242 | 29,07 / 100 | CNR[x] | 1132 / 3180 | 12802 / 40022 | 436 / 1338 | 12 / 41 | 2 |
![Hartă politică înfâțișând victoria Convenției Democrate Române (CDR) la alegerile locale din 1996 din România.[y]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aAlegeri_locale_%25C3%25AEn_Rom%25C3%25A2nia_1996.png)
| An | Candidat | Alianță | Primul tur | Al doilea tur | Poziție | ||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Voturi | Procente (%) | Voturi | Procente (%) | ||||
| 1992 | Crin Halaicu[84] | N/A | N/A | 45,64 / 100 | N/A | 55,88 / 100 | 1 |
| 1996 | Victor Ciorbea | CDR | N/A | 39,61 / 100 | N/A | 56,74 / 100 | 1 |
| 2000 | George Pădure | N/A | 45.861 | 7,24 / 100 | N/A[z] | N/A[aa] | 4 |
| 2004 | Traian Băsescu | DA | 417.153 | 54,94 / 100 | N/A[ab] | N/A[ac] | 1 |
| 2008 | Ludovic Orban | N/A | 64.636 | 11,85 / 100 | N/A[ad] | N/A[ae] | 4 |
| 2012 | Sorin Oprescu | USL | 430.512 | 53,79 / 100 | N/A[af] | N/A[ag] | 1 |
| 2016 | Cătălin Predoiu | N/A | 64.186 | 11,18 / 100 | N/A[ah] | N/A[ai] | 3 |
| 2020 | Nicușor Dan | PNL–USR PLUS | 282.631 | 42,81 / 100 | N/A[aj] | N/A[ak] | 1 |
| 2024 | Sebastian Burduja | N/A | 53.111 | 7,83 / 100 | N/A[al] | N/A[am] | 4 |
