| Participarea României în campania anului 1916 | |||||
|---|---|---|---|---|---|
Parte dinPrimul Război Mondial | |||||
 Trupe românești laBătălia de la Mărășești din 1917 | |||||
| Informații generale | |||||
| |||||
| Beligeranți | |||||
 Regatul României.svg) Imperiul Rus | .svg) Imperiul German.svg) Imperiul Austro-Ungar.svg) Regatul Bulgariei.svg) Imperiul Otoman | ||||
| Conducători | |||||
| Ioan CulcerAlexandru AverescuEremia GrigorescuMihail AslanConstantin PrezanAlexei BrusilovAndrei Zaioncikovski | Erich von FalkenhaynAugust von MackensenArthur Arz von StraussenburgNicola Jekov | ||||
| Efective | |||||
1916:[1]:p. 254 658,088[2] 50,0001917:[3] 400,000 1,000,000 |   750,000[1]:p. 254 143,049 (1916)[4]:p. 792 20,000 (1916)[4]:p. 283 | ||||
| Pierderi | |||||
| România: 535,706+ toate cauzele[5] Rusia: ? | Germania: 47.000+ morți și răniți Austro-Ungaria: ? Bulgaria: ? | ||||
Modificădate / text  | |||||
După o serie de victorii tactice rapide înTransilvania asupra unor forțe austro-ungare copleșite din punct de vedere numeric, armata română va suferi în toamna anului 1916 o serie de înfrângeri zdrobitoare, care va forța autoritățile statului să se refugieze în Moldova, permițând inamicului să ocupe două treimi din teritoriul național, inclusiv capitala București.
Cauzele principale ale înfrângerii Armatei României în campania anului 1916, de forțe germane și austro-ungare semnificativ inferioare numeric, au fost ingerințele politice majore în actul conducerii militare, incompetența, impostura și lașitatea unei părți semnificative a eșalonului militar de conducere, precum și lipsa de adecvare a pregătirii și dotării trupelor pentru tipul de război purtat.
În seara zilei de27 august1916 trei armate române au trecut la atac traversândCarpații Meridionali, după care au intrat înTransilvania. Primele atacuri au fost încununate de succes, obligându-i pe austro-ungari să se retragă. În timp ce armata română înainta în Transilvania, la ora 21, ambasadorul român la Viena, conteleEdgar Mavrocordat, a prezentat la secretariatul Ministerului de Externe Austro-Ungar declarația de război din partea României. În cursul zilei au fost arestați la București mai mulți români cu cetățenie austro-ungară, între careIoan Slavici șiIoan Bălan.
La mijlocul lui septembrie, germanii au transferat pe frontul transilvănean patru divizii, avansarea românilor fiind oprită. Rușii au deplasat la rândul lor în ajutorul românilor trei divizii, dar acești militari nu au fost aprovizionați corespunzător.
Generalul Esposito afirma că liderii militari români au făcut câteva greșeli strategice și operaționale:
Din punct de vedere militar, strategia română a fost cea mai proastă. Alegând Transilvania ca obiectiv prioritar, armata română a ignorat total armata bulgară din spatele ei. Când ofensiva prin munți a eșuat, înaltul comandament român a refuzat să economisească forțele de pe front pentru a permite crearea unei rezerve mobile, cu care amenințarea de mai târziu a lui Falkenhayn să fie respinsă. Românii nu și-au masat nicăieri forțele în mod corespunzător pentru a obține concentrarea puterii de luptă. (Esposito,Atlas of American Wars, vol 2)
Primul contraatac al Puterilor Centrale a fost organizat de generalulAugust von Mackensen, care a coordonat o armată multinațională formată din trupe germane, bulgare și otomane. Atacul a fost declanșat din Bulgaria pe direcția nord pe1 septembrie. Atacul a fost îndreptat dinspre pozițiile de peDunăre spreConstanța. Garnizoana de laTurtucaia, împresurătă de trupele bulgaro-germane, s-a predat pe6 septembrie. (Vedeți și:Bătălia de la Turtucaia).
Pe15 septembrie Consiliul român de război a hotărât să suspende ofensiva în Transilvania și să se concentreze pe distrugereaGrupului de Armate Mackensen în schimb. Planul, cunoscut sub numele deOfensiva Flămânda, presupunea atacarea forțelor Puterilor Centrale printr-o lovitură de flanc și spate, după traversareaDunării pe laFlămânda, în timp ce, pe linia principală a frontului, trupele româno-ruse trebuiau să lanseze o ofensivă spreCobadin șiKurtbunar. Pe1 octombrie, 2 divizii românești au forțat cursul Dunării la Flămânda și au creat uncap de pod lat de 14 kilometri și adânc de 4 kilometri. În aceeași zi, diviziile româno-ruse au declanșat ofensiva pe frontuldobrogean, atac care a înregistrat succese limitate. Eșecul incercării de spargere a frontului germano-bulgar din Dobrogea, combinată cu furtuna puternică din noaptea de1/2 octombrie, care a avariat puternicpodul de pontoane de peste Dunăre, l-a făcut peAverescu să anuleze întreaga operațiune. Consecințele acestui eșec au fost uriașe pentru tot restul campaniei.
Comanda trupelor germano-austriece din Transilvania era acum asigurată deFalkenhayn (demis din funcția de șef al Statului Major). El a declanșat propria ofensivă pe18 septembrie. Primul atac a fost declanșat împotriva Armatei I română lângă orașulHațeg. Atacul a oprit avansarea românilor. După opt zile, două divizii de vânători de munte germani aproape că au reușit să taie coloanele române în marș lângăSibiu. Trupele române au fost nevoite să se retragă în munți, iar germanii au reușit să ocupePasul Turnu Roșu. Pe4 octombrie, Armata a II-a română a atacat forțele germane laBrașov, dar a fost respinsă, fiind nevoită să se retragă. Armata a 4-a, care acționa în nordul țării s-a retras în condițiile în care armata austriacă exercita o presiune moderată asupra sa, astfel că, pe25 octombrie, armata română se afla cu toate efectivele înapoi în interiorul granițelor naționale.
Forțele de sub comanda luiFalkenhayn au executat câteva atacuri de probă în trecătorile Carpaților pentru a testa punctele slabe ale apărării. După câteva săptămâni de concentrare ale celor mai bune trupe ale sale, unitățile de elităAlpen Korps, în fațaPasului Vulcan, germanii au atacat pe10 noiembrie, i-au împins înapoi pe apărătorii români din munți. Pe26 noiembrie deja luptele se dădeau în zona de câmpie. În munți începuseră ninsori puternice, și în scurtă vreme operațiunile militare ar fi trebuit să înceteze. Armata a 9-a germană a înaintat în celelalte sectoare ale frontului, atacând toate trecătorile Carpaților Meridionali, românii fiind forțați să se retragă constant, în condițiile în care situația aprovizionării lor devenea critică.
Pe23 noiembrie, cele mai bine antrenate trupe de sub comanda lui Mackensen au traversat Dunărea plecând din două locații de lângăSviștov. Atacul german i-a luat prin surprindere pe români, frontul apropiindu-se rapid de capitala București. Atacul lui Mackensen amenința să taie în două frontul românesc, iar noul comandant suprem român, proaspăt avansatul generalConstantin Prezan a încercat să organizeze un contraatac disperat. Planul era foarte curajos, urmând să folosească întreaga rezervă a armatei române, dar avea nevoie pentru reușită de cooperarea rușilor pentru oprirea ofensivei lui Mackensen, timp în care armata română ar fi trebuit să atace în dreptul joncțiunii dintre trupele lui Mackensen și Falkenhayn. Numai că armata rusă nu a fost de acord cu planul de luptă și a refuzat să coopereze.
Pe1 decembrie, armata română a atacat totuși. Mackensen a reușit să transfere forțe către frontul atacat al lui Falkenhayn. După oprirea avântului românesc, germanii au contraatacat în toate punctele.
La1 septembrie1916 armata a 3-a bulgară a trecut frontiera bulgaro-română și a înaintat spre Dobrogea.
Generalul rus Andrei Medardovici Zaioncikovski și trupele sale au sosit în grabă pentru a întări frontul aliat româno-rus, în încercarea de oprire a armatei lui Mackensen mai înainte ca acestea să cucerească calea feratăBucurești –Constanța. Au urmat lupte grele, cu atacuri și contraatacuri viguroase până pe21 septembrie.
În Dobrogea, generalul Mackensen a lansat o nouă ofensivă pe20 octombrie, după o lună de pregătiri atente, și trupele amestecate de sub comanda sa au reușit să le învingă pe cele ruse. Rușii au fost forțați să se retragă dinConstanța spreDelta Dunării. Armata rusă era nu doar demoralizată, dar și cu proviziile pe sfârșite. Mackensen a ales să transfere în mare secret o jumătate din armata sa lângă orașulSviștov (Sistova) din Bulgaria, pregătindu-se să forțeze cursul Dunării.
Guvernul și curtea regală română s-au retras laIași. Bucureștiul a fost ocupat pe6 decembrie de cavaleria germană. Numai vremea și drumurile proaste au salvat o bună parte a armatei române de la încercuire sau distrugere. Totuși, peste 150.000 de soldați români fuseseră capturati.
Rușii au fost forțați să trimită întăriri masive pe fontul românesc pentru a evita o invazie germană în sudul Rusiei. După mai multe lupte de mică amploare, armata germană a fost oprită din avansare la mijlocul lunii ianuarie 1917. Armata română continua să lupte, deși cea mai mare parte a teritoriului său se afla sub ocupație străină.
Pierderile armatei române au fost estimate la 300 – 400.000 de soldați, morți, răniți, dispăruți sau prizonieri.[6]Pierderile cumulate ale germanilor, austriecilor, bulgarilor și otomanilor au fost estimate la aproximativ 60.000 de oameni[necesită citare].
Campania victorioasă a întărit mult moralul trupelor germane și a generalilor lor: Falkenhayn și Mackensen (Esposito,Atlas of American Wars, vol. 2). În cele mai multe cazuri, victoriile fuseseră obținute de diviziile germane, cu un ajutor bulgar în sud. Germanii se dovediseră superiori la toate capitolele: aprovizionare, echipare, pregătire de luptă și capacitate a conducătorilor. Printre tinerii ofițeri din trupele de elităAlpen Korps se afla și viitorul feldmareșalErwin Rommel.
roLimba română
 | LaWikisursă există există texte originale legate de acest articol: |
