O fotografie din secolul XX nuanțată a Palatului Pitti, atunci încă cunoscut caLa Residenza Reale după ce a fost reședințaRegelui Emanuel al II-lea între 1865-71, când Florența era capitala Italiei.Grădina din fațaamfiteatro de laGrădinile Boboli, cuobeliscul egiptean.
Palazzo Pitti este unpalat dinFlorența, Italia, în principal în stilrenascentist. Este situat pe partea de sud arâului Arno, la mică distanță dePonte Vecchio. Partea principală a palatului datează din 1458 și a fost inițial reședința din oraș a luiLuca Pitti, un ambițios bancher florentin.
Palatul a fost cumpărat defamilia Medici în 1549 și a devenit reședința familiilor care conduceauMarele Ducat al Toscanei. A crescut transformându-se într-o casă-comoară, deoarece generațiile care au urmat mai târziu au adus aici picturi, plăci, bijuterii și posesiuni de lux.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, palatul a fost folosit ca sediu al puterii de cătreNapoleon, iar mai târziu a servit pentru o scurtă perioadă ca palatul regal principal al Italiei recent unite. Palatul și conținutul său au fost donate italienilor de cătreRegele Victor Emanuel al III-lea în 1919 și ușile au fost deschise pentru public ca fiind una dintre cele mai marigalerii de artă din Florența. Astăzi, găzduiește mai multe colecții minore în plus față de cele ale familiei Medici și este complet deschis pentru public.
Luca Pitti (1398–1472) a început munca la palazzo în 1458.Marea Ducesă de ToscanaEleonora di Toledo, a cumpărat palatul de la Pitti în 1549 pentru Medici. Portret dupăBronzino.
Construcția acestei clădiri impozante[1] a fost comandată în 1458 de către bancherul florentin Luca Pitti, un susținător principal și prieten al luiCosimo de Medici. Istoria timpurie a Palazzo Pitti este un amestec de realitate și mit. Se presupune că Pitti a dat instrucțiuni ca ferestrele să fie mai mari decât intrarea înPalazzo Medici. Istoricul de artă,Giorgio Vasari din secolul al XVI-lea a propus căBrunelleschi a fost arhitectul palatului, iar elevul săuLuca Fancelli a avut sarcina de asistent, dar astazi Fancelli este în general creditat pentru lucrare. În afară de diferențele evidente ale stilul de arhitectură folosit de bătrânul arhitect, Brunelleschi a murit cu 12 ani înainte de începerea construcție la Palat. Proiectarea șiferestrele sugerează că arhitectul necunoscut a avut mai multă experiență în domeniul arhitecturii interne utilitare decât în normeleumaniste definite deAlberti în cartea saDe Re Aedificatoria.[2]
Deși impresionant, Palatul original nu putea rivaliza în nici un fel cu reședința Florentine Medici în termeni fie de dimensiune sau de conținut. Oricine ar fi arhitectul Palatului Pitti, el se mișca împotriva curentului contemporan de modă. Piatra rustică dă palatului un aer sever și puternic consolidat prin seria de 《trei ori-repetată de șapte》 deschideri de arc de cap, ce amintesc de unapeduct roman. Arhitectura în stil roman a apelat la dragostea florentină pentru noul stil total antic. Acest design original a rezistat testului timpului: formula repetitivă a fațadei a fost continuată în timpul completărilor ulterioare care au urmat la palat, iar influența acestuia poate fi văzută în numeroase imitații din secolul al 16-lea și în mai multe reveniri ale stilului, din secolul al 19-lea.[2] Lucrările au fost oprite când Pitti a suferit pierderi financiare ca urmare a decesului luiCosimo de Medici în 1464. Luca Pitti a murit în 1472 lăsând clădirea neterminată.[3]
O semilună pictată în 1599 de Giusto Utens, arată palatul înainte de extensia sa, cuamfiteatrul și Grădinile Boboli în spate. Piatra roșie excavată de aici a fost folosită la extinderea palatului.
Cladirea a fost vândută în 1549 de către Buonaccorso Pitti, un descendent al lui Luca PittiEleonorei di Toledo. Crescută la curtea luxuoasă din Napoli, Eleonora a fost soția luiCosimo I de Medici al Toscanei, mai târziu Mare Duce. Înainte de a se muta în palat, Cosimo i-a cerut luiVasari să mărească structura pentru a se potrivi gusturilor sale; palatul a fost mai mult decât dublat prin adăugarea unui nou corp de-a lungul în spate.
Vasari a construit în 1565 și așa zisul "Corridoio vasariano" ("Coridorul vasarian"), o pasarelă aflată la înălțime, de laPalazzo Vecchio, prinUffizi, traversândrâul Arno pestePonte Vecchio, la Palazzo Pitti.[4] Acest lucru i-a permis Marelui Duce și familiei sale să se deplaseze în siguranță de la Palazzo Vecchio (reședința oficială) la Palazzo Pitti.
Inițial Palazzo Pitti a fost folosit mai ales pentru primirea oaspeților oficiali și pentru evenimentele ocazionale ale curții, în timp ce reședința principală a familiei Medici a rămasPalazzo Vecchio. Nu a fost reședința familiei, până la venirea la domnie a fiului lui Eleonora,Fernando I și a soției saleCristina de Lorraine, atunci palatul a fost ocupat permanent și a devenit gazda colecției de artă a familiei Medici.[5]
Terenul de pe dealul Boboli din spate a fost achiziționat cu scopul de crea un parc mare formal și grădini, astăzi cunoscute sub numele deGrădinile Boboli. Arhitectul peisagist angajat pentru acest lucru a fostNiccolo Tribolo, care a murit în anul următor, el a fost repede înlocuit deBartolommeo Ammanati. Proiectul original al grădinilor centrate pe amfiteatru, în spatele lacorps de logis ale palatului.[2] Prima piesă jucată acolo a fost înregistrată ca fiindAndria deTerence în 1476. Acesta a fost urmată de mai multe piese de teatru clasice inspirat de dramaturgi florentini, cum ar fiGiovan Battista Cini. Realizate pentru amuzamentul curții cultivate Medici, ele conțineau decoruri elaborate create de arhitectul curțiiBaldassarre Lanci.[6]
