Paștile sauPaștele (latinăpascha;ebraicăפסח, pronunțatpessach pentru Paștele evreiesc,ebraicăפסחא, în formaaramaică, pronunțatăpascha pentru Paștele sau Paștile creștine;greacăΠάσχα) este osărbătoare religioasă anuală de primăvară cu semnificații diferite, întâlnită îniudaism șicreștinism. Unele obiceiuri de Paști se regăsesc, cu semnificație diferită, în Antichitatea anterioară religiilor biblice, atingând astăzi o mare diversitate culturală, în funcție de particularitățile religiei adoptate.
CuvântulPaște (plural Paști) provine din latină:pascha (pl.paschæ)[1], care la rândul său derivă dinebraică:Pesaḥ („a trecut”), poate moștenit de evrei de la egipteni.Evreii numesc Paștele (Pesah) — sărbătoarea libertății sau aazimilor, — sărbătoarea lor anuală în amintirea evenimentelor relatate înBiblie ale trecerii prinMarea Roșie și a eliberării lor din robiaEgiptului (Ieșirea XII, 27), care se prăznuiește la 14Nisan și coincide cu prima lună plină de după echinocțiul de primăvară.
Termenul ebraic dePaști a trecut prin forma lui aramaică - Paskha פסחא (folosită până azi în ebraică pentru a denumi Paștile creștine) în vocabularul creștin pentru că evenimentele istorice care sunt comemorate în sărbătoarea creștină, adicăpatimile, moartea șiÎnvierea Domnului au coincis cuPaștele evreilor din anul 33. Obiectul sau motivul Paștilor creștine a devenit cu totul altul decât al Paștilor evreilor, care fusese la vremea respectivă celebrat de Isus și apostoli, între vechea sărbătoare iudaică și cea creștină nefiind ulterior, după o parte din teologii creștini, altă legătură decât una de nume și de coincidență cronologică.[2]
O altă interpretare, speculativă, bazată pe limbilegreacă șilatină, și răspândită în secolele trecute laCatolici, a fost aceea depascha – passione, de lapassione – suferință (îngreacăπάσχω (páscho – sufăr),πάσχει (páschei – suferă).
germanăOstern (das), germana superioară medievală:ōsteren din vechea germană superioară:ōstarun,ōstarūn (formă la plural)
englezăEaster, dialect northumbrian: Eostre (În engleza medievală:ester,estre din engleza veche:ēaster,ēastre. Alte denumiri ale Zeiței Mame a fertilității, reînvierii și zorilor: Ostare,Ostara, Ostern, Eostra, Eostre, Eostur, Eastra, Eastur, Austron and Ausos). La greci, zeița era numită Eos iar la romani Aurora.
Ambele denumiri,germană șiengleză, provin din rădăcina indo-europeanăaus — a străluci
Pesah (Paștele evreiesc) este o sărbătoare religioasă celebrată de evrei în amintirea eliberării din robia egipteană și ieșirii lor dinEgipt (Exodul), sub conducerea luiMoise.
Sărbătoarea Paștelui celebrează evenimentul fondator din relatarea biblică care este eliberarea evreilor din sclavia egipteană. E legat deci de peripețiile Ieșirii (Exodului) și suferințele îndurate de popor în deșert (de unde interdicția pâinii dospite în mesele festive), ca și de întâlnirea lui cu Dumnezeu. Istoric vorbind, sărbătoarea repetă o practică sacrificială uzuală în vechiul Orient, sacrificiu care era modul comun de adorare al unui zeu pentru religiile tribale pre-mozaice și contemporane lui Moise.[3]
Paștele evreiesc este osărbătoare anuală fixă dincalendarul iudaic, care începe în ziua de 14 Nisan. Spre deosebire de Paștile creștine, care încep obligatoriu într-o duminică, data de început a Paștelui evreiesc poate cădea în orice zi a săptămânii. Nisan este a șaptea lună a calendarului evreiesc actual. Calendarul ebraic nu coincide însă cu cel civil universal (care este bazat pe calendarul creștin gregorian). Este de precizat că în calendarul religios evreiesc din Antichitate, luna Nisan, care durează de la luna nouă dinmartie până la luna nouă dinaprilie, după calendarul gregorian), era prima lună a anului, conform poruncii divine:
Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. (Exodul 12,2).
Conform tradiției ebraice, sărbătoarea Paștelui trebuie să cadă primăvara. Calendarul ebraic este însă un calendar lunar și de aceea, luna Nisan ar trebui să înceapă cu 11 zile mai devreme în fiecare an solar. Pentru ca Nisan și Paștele să cadă primăvara, și nu în alt anotimp, se adaugă câte o lună suplimentară (numită Adar II, Adar Bis și înebraică Adar-Bet) în anumiți ani. Dintr-un ciclu de nouăsprezece ani, anii 3, 6, 8, 11, 14, 17 și 19 au câte 13 luni lunare, în loc de 12 luni. Acest calendar stabil, folosit și în prezent, a fost introdus însecolul al IV-lea, pentru a se asigura corelarea cucalendarul solar și anotimpurile.
Conform cucalendarul ebraic: și conform poruncii lui Dumnezeu, dar, Praznicul Paști cade în luna "Nisan" (Berbec) denumită în cartea lui Moise "Aviv" (Spic) între 15–21.
Paștele se celebrează timp de opt zile, în perioada 15-22 Nisan în Israel. Dintre acestea primele și ultimele două zile, la evreii din Diaspora impun respectarea strictă a regulilor religioase asemănătoare cu cele ale Sâmbetei. La evreii din Israel acest lucru se aplică numai în prima și ultima zi de Pesah.
Intrarea evreilor în Pesah este marcată printr-o cină rituală, cina pascală numităSeder (in ebraică - „ordine”) cu un tipic deosebit, cu prilejul căreia comesenii citesc carteaHagadá centrată pe dezbaterea semnificației ieșirii evreilor din robia egipteană, așa cum este ea relatată în Biblie.Această cină rituală a fost la vremea ei sărbătorită și deIsus,apostoli și primii creștini.
Victorie asupra mormântului, de Bernard Plockhorst
Paștile reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creștine, care comemorează evenimentul fundamental alcreștinismului,Învierea luiIisus Hristos, considerat Fiul luiDumnezeu în religiile creștine, în a treia zi după răstignirea Sa dinVinerea Mare. Există unele culte creștine care nu sărbătoresc Paștile.
Noul Testament leagăCina cea de taină șirăstignirea lui Iisus de Paștele evreiesc și exodul din Egipt.Iisus s-a pregătit pe el însuși și pe discipolii săi pentru moartea sa în timpul Cinei, dând mesei de Paștele evreiesc un nou înțeles.[6] El a identificat pâinea ca simbolizând corpul său care va fi sacrificat curând, iar vinul - sângele său care urma să fie vărsat.[7] ÎnÎntâia epistolă către corinteni aSfântului Apostol Pavel, capitolul 5, el spune: “Curățiți aluatul cel vechi, ca să fiți frământătură nouă, precum și sunteți fără aluat; căci Paștile nostru Hristos s-a jertfit pentru noi.“, făcând referire la tradițiile Paștelui evreiesc și identificându-se cumielul pascal.[8]
O interpretare înEvanghelia după Ioan este căIsus din Nazaret, ca miel pascal, a fost răstignit aproape în același timp cu sacrificul ritual al mieilor în templu, în după-amiaza celei de a 14-a zi de Nisan. Această interpretare este inconsistentă cu cronologia dinEvangheliile sinoptice. Se presupune că „pregătirea Paștelui” din Evanghelia după Ioan, cap. 19, se referă literar la cea de a 14-a zi de Nisan, ziua pregătitoare pentru Paște, și nu în mod necesar la ziua de vineri, ziua pregătitoare pentrusabat[9] și că „mâncarea de Paște” din Evanghelia după Ioan, capitolul 18, se referă la mâncarea mielului pascal, și nu la mâncarea niciunuia din sacrificiile făcute pe perioada Zilelor Pâinii Nedospite.
Modul de calcul al datei sărbătorii Paștelui creștin
Data celebrării Paștilor are la bază două fenomene astronomice:echinocțiul de primăvară și mișcarea de rotație aLunii în jurulPământului. Astfel, Paștile se serbează în duminica imediat următoare primeiLuni pline după echinocțiul de primăvară.
Acest articol sau secțiunereprezintă în principal viziunearomânească asupra acestui subiect și nu neapărat felul în care este perceput acesta la nivel mondial. Puteți săîmbunătățiți acest articol, discuta problema pepagina de discuție sau săcreați un articol nou, după caz.
Cel mai răspândit obicei creștin de Paști este vopsirea deouă roșii, a căror prezență este obligatorie pe masa de Paști, deși în prezent se vopsesc ouă și de alte culori (verzi,albastre,galbene etc.). Înfolclorul românesc există mai multelegendecreștine care explică de ce se înroșesc ouă de Paști și de ce ele au devenit simbolulsărbatorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează căMaica Domnului, care venise să-și plângă fiul răstignit, a așezat coșul cu ouă lângă cruce și acestea au fost înroșite de sângele care picura din rănile lui Iisus.[10]
„Bărbat ținând în mână pască”, ilustrație dinThe Copenhagen haggadá, autor Philip Isac Levy, Hamburg/Altona,1739
Bătrânii spun că din primul ou ciocnit în ziua de Paști trebuie să mănânce toți membrii familiei, pentru a fi întotdeauna împreună;
Dacă ai ciocnit un ou cu două gălbenușuri în prima zi de Paști, pregătește-te de nuntă. O vorbă veche din bătrâni spune că ai să te însori foarte curând;[12]
În mai multe sate din Moldova, tradiția cere să ne spălăm pe față cu apa dintr-un vas în care au fost puse flori, bani și un ou roșu. Se zice că astfel vom fi rumeni precum oul roșu, bogați și sănătoși. Potrivit aceluiași obicei, cel care se spală ultimul din acest vas ia banii;
Bucovinenii ciocnesc ouăle încondeiate „cap cu cap” în prima zi de Paști. Abia din a doua zi ei le ciocnesc și „dos cu dos”.[13]
În unele sate moldovenești se spune că cel al cărui ou nu se sparge de Paști își va găsi sfârșitul înaintea celuilalt. Pe de altă parte, dacă spargi oul, vei fi voinic tot anul;[14]
O altă tradiție de pe malurile Prutului cere ca oul de Paști să fie mâncat, iar cojile să fie aruncate neapărat pe drum;
În Bucovina, fetele tinere merg la biserică în noaptea de Înviere și spală limba clopotului cu apă neîncepută. Apoi, în zori, fetele se spală pe față cu această apă fiindcă astfel le-ar face mai atrăgătoare pentru flăcăii din sat;
În mai multe zone din Moldova oamenii pun dimineața un ou roșu și unul alb într-un vas cu apă. Apoi se spală cu apa acea se dau pe obraji cu cele două ouă, lăsând apoi câte o monedă în acel vas. Cei care fac astfel vor avea obrajii rumeni și pielea albă precum cele două ouă, tot anul;
La întoarcerea acasă, cel care aduce Lumina Sfântă de la slujba de Înviere trebuie să facă o cruce din fum pe grinda ușii, pentru ca toată gospodăria să fie protejată de rele;
În multe sate din dreapta Prutului, tinerii iau toaca din biserică și o duc în cimitir, unde trebuie să o păzească. Dacă aceasta e furată, trebuie să dea o petrecere în cinstea hoților.
În unele localități de munte din Vrancea, există tradiții numite „vălăritul”, „scrânciobul” sau suratele[15]
Anumite culte creștine, deși având la bază aceleași credințe religioase, nu consideră sărbătoarea de Paști relevantă, printre acestea fiindAdventiștii de Ziua a Șaptea care celebrează Cina Domnului - o amintire a morții și învierii Domnului Isus până va veni El (1Corinteni 11:26), așa cum a fost instituită de Însuși Domnul Isus.[16]Martorii lui Iehova comemoreazădoar moartea lui Isus Cristos, însă nu sărbătorescÎnvierea Sa deoarece ei urmează porunca biblică dată de însuși Isus de a-i comemora moartea.
^Beyond the community's social embodiment of the sacred story of Israel's encounter with Yahweh in a festive and communal sacrificial ritual of the Passover, the social aspects of both the myth and the ritual are evident. Sacrifices were the common mode of worship for the pre-Mosaic tribal religions as well as for the contemporary cults in Moses' day. It is very likely that the Passover ritual described in Exodus 12 derives from a combination of a nomadic animal sacrifice and an agricultural feast of unleavened cakes, both of which predate the exodus event. While the Hebrews' experience of Yahweh in the exodus journey reshapes both the story and the ritual as a liberation event, both the Hebrew myth and the ritual have antecedents in the social and religious world of which they were a part. - How to Cite: SHINN, LARRY D., "World Religions," Encyclopedia of Sociology, Eds. Edgar F. Borgatta and Rhonda J.V. Montgomery, Vol.5, 2nd ed. New York: Macmillan Reference USA, 2001, p.3277-3290, 5 vols, Gale Virtual Reference Library, Gale Document Number: CX3404400416.
^Pesach este prima zi dată care începe în ajunul zilei precedente (14 Nisan), ultima zi ține până după asfințit și dacă cade vineri se prelungește până sâmbătă seara din cauza prohibiției ca evreii să aibă ferment în case (drojdie, bere, iaurt, ș.a. pentru dospirea pâinii) în ziua a VII-a (21 Nisan).
