Oricalc (înlatinăorichalcum / aurichacum) este unaliaj alcuprului cuzincul, asemănătoralamei, uneori având și„proprietăți misterioase”.
Denumirea derivă dinlimba greacăορείχαλκος,oreichalkos (dinόρος,oros, munte șiχαλκός,chalkos, „cupru”, „aramă”[2] sau „bronz”), însemnând „cupru de munte” sau „metal de munte”.Romanii au transliterat „orichalcum” ca „aurichalcum”, ceea ce însemna, literal,cupru de aur.[3]
Orichalcum /Aurichalcum este cuvântul utilizat deromani pentru a denumialama care conține aproximativ 80% cupru și 20% zinc. Oricalcul era un aliaj mult mai strălucitor decât bronzul obișnuit, dar era și mai ieftin.Monedele romanedupondius erau din oricalc și difereau deași, care erau din cupru și, în plus, aveau bustul împăratului cu coroana radiată. Tot dinoricalc se confecționau șisesterții, dar erau mai mari în diametru.[6]
ÎnAntichitate, oricalcul era considerat unmetal fabulos.[7] Unele surse susțin că pe lângă cupru și zinc, în compozițe intrau și cantități mici deplumb,staniu și alte metale. O legendă afirma că în insulaAtlantida,oricalcul putea fi găsit în sol în stare nativă.[8]
„Scutul luiHeracles” este un fragment epic, în mod greșit, atribuit poetuluiHesiod, numit atunciPseudo-Hesiod. În general datat de la începutulsecolului al VI-lea î.Hr., este opera unuiaed, care imită celebra descriere a scutului luiAhile, din cântul XVIII alIliadei.[9] Se face adesea referință la denumirea sa grecească,Aspis, sau latină,Scutum:
« Vorbind astfel,Heracles își puse în jurul gambelorcnemide de oricalc strălucitor, dar al ilustruluiHephaistos.»
Oricalcul este reîntâlnit în cel de-al doileaImn homeric destinatAfroditei (spre anul630 î.Hr.), vorbindu-se decerceii zeiței (IV,9).[10]
Cercei cu flori din orihalc și aur scump.[10] »
Autorii antici înșiși au ignorat despre ce era vorba.
Mai târziu, cuvântul a fost aplicat, rând pe rând,cuprului pur, alamei (aliaj al cuprului cuzincul), șibronzului (aliaj al cuprului custaniul).Lalatini, oricalcul desemna, de regulă, alama.
ÎnCritias,Platon îl descrie ca fiind un metal folosit în mod curent de atlanți, locuitorii legendareiAtlantida:
«Insula furniza cea mai mare parte a lucrurilor necesare necesare vieții. Mai întâi, toate metalele, dure și maleabile, extrase din subsol, prin munca în mină, fără să mai vorbim de cel de la care nu ne-a mai rămas decât numele, dar de care în acel timp nu avea numai numele, al acestei specii ce se extrăgea din pământ în multe locuri ale insulei, oricalcul. Era atunci metalul cel mai prețios dupăaur.»
Descrierea zidurilor incintei care înconjoară diferitele cercuri concentrice formând Atlantida, ne permite să desăvârșim această ierarhie a metalelor: incinta exterioară este acoperită cubronz, incinta interioară custaniu, incinta acropolei, cu oricalc, iar templul luiPoseidon este acoperit cuaur.
Oricalcul se poate întâlni încă în două locuri, pe insulă. Astfel, bolțilechrysoelefantine[11] ale templului dedicat lui Poseidon sunt încrustate cuargint și cu oricalc, în timp ce pardoseala și coloanele sunt acoperite doar cu oricalc. În sfârșit, legea transmisă de Poseidon a fost gravată de primii regi ai Atlantidei pe o coloană din acest metal, situată în centrul insulei, în sanctuarul zeului.Acest metal misterios strălucește, spunePlaton, cu o străfulgerări de foc (îngreacăπυρώδης / pyrốdês), ceea ce ne lasă să ne gândim că ar putea fi vorba de un aliaj pe bază de cupru sau de aur. Unii au evocataluminiul, conținut debauxită.
Dioscoride, un medic grec, ne furnizează, înanii 60 sau70 ai erei creștine, interesante precizări despre plantele și medicațiile folosite în epoca sa. El menționează o pudră albă obținută princalcinarea unor anumite pietre care serveau la producereaoricalcului, un aliaj galben pe bază de cupru.
PentruPliniu cel Bătrân[12], oricalcul (înlatinăaurichalcum) era un minereu care exista în stare nativă și din care se extrăgeacuprul. După spusele lui, era minereul cel mai reputat și cel mai bun pentru această folosință. Tot după Pliniu, filoanele de oricalc erau epuizate în epoca sa (secolul I).
La începutul lunii ianuarie a anului2015,Sebastiano Tusa, împreună cu o echipă dearheologi, au descoperit 29 de lingouri metalice la vreo 305 m („1000feet”) de coasta orașuluiGela, în sudulSiciliei și la circa 30 de metri adâncime („10 feet”), în epava unui vas comercial scufundat în prima jumătate asecolului al VI-lea, în timp ce sosea în port, probabil în timpul unei furtuni. Se presupune că lingourile erau destinate să ajungă în orașul Gela, însă proveniența lor este încă nesigură, poate din Grecia sau dinAsia Mică.
Lingourile au fost analizate prinspectrometrie de fluorescență X de către Dario Panetta, și s-au dovedit a fi compuse dintr-un aliaj făcut din 75 până la 80% de cupru, 15 până la 20% de zinc și slabe procentaje de nichel, plumb și de fier. Sebastiano Tusa a presupus, din aceste analize, că este vorba probabil de oricalc, compoziția acestor lingouri apropiindu-se de aceea a oricalcului evocată în unele ipoteze științifice bazate pe descrierile concise și puțin precise ale oricalcului din textele antice care au ajuns până în zilele noastre.[13][14][15][16][17]
Ca și mitulAtlantidei, oricalcul este prezent în romane și benzi desenate.
Materiale media legate deOricalc laWikimedia Commons
