Acest articol sau secțiunereprezintă în principal viziunearomânească asupra acestui subiect și nu neapărat felul în care este perceput acesta la nivel mondial. Puteți săîmbunătățiți acest articol, discuta problema pepagina de discuție sau săcreați un articol nou, după caz.
Oorganizație neguvernamentală (abreviatONG) este oinstituție care lucrează independent față de activitateaguvernului, deși unele ONG-uri sunt parțial sau integral finanțate de acesta[1][2][3][4][5]. Sunt de obicei entități nonprofit și multe dintre ele sunt active înumanitarism sau științe sociale; pot include, de asemenea, cluburi șiasociații care oferă servicii membrilor lor și altora. Sondajele indică faptul că ONG-urile au un grad ridicat de încredere publică , ceea ce le poate face un indicator util pentru preocupările societății și ale părților interesate[6]. Cu toate acestea, ONG-urile pot fi, de asemenea,grupuri de lobby pentru corporații, cum ar fiForumul Economic Mondial[7][8][9][10].Helmut K. Anheier estimează numărul organizațiilor neguvernamentale internaționale la peste 40.000[11].Numărul celor naționale este și mai mare:Rusia are 400.000 de ONG-uri[12].Se estimează căIndia ar avea 1 până la 2 milioane de ONG-uri[13].
Termenul, așa cum este folosit astăzi, a fost introdus pentru prima dată în articolul 71 din nou-formataCarte a Națiunilor Unite în 1945[14]. Deși nu există o definiție fixă sau formală pentru ceea ce sunt ONG-urile, acestea sunt, în general, definite ca entități nonprofit care sunt independente. de influență guvernamentală — deși pot primi finanțare guvernamentală.
Acestea fiind spuse, termenul de „ONG” este folosit în mod inconsecvent și uneori este folosit sinonim cu organizațiasocietății civile (OSC), care este orice asociație fondată de cetățeni[4]. În unele țări, ONG-urile sunt cunoscute ca organizații nonprofit, iarpartidele politice și sindicatele sunt uneori considerate și ONG-uri.Există multe clasificări diferite ale ONG-urilor în uz. Cea mai comună focusare este acordată„orientării” și"nivelului de funcționare". Orientarea ONG-urilor se referă la tipul activităților pe care le desfășoară. Aceste activități ar putea include:
Organizațiile internaționale non-guvernamentale au o istorie care datează cel puțin din secolul al XVIII-lea.[15][16] Se estimează că până în 1914 au fost înregistrate 1083 ONG-uri.[17] Expresiaorganizație neguvernamentală a intrat în uz odată cu înființareaOrganizației Națiunilor Unite în 1945 cu prevederile art. 71 din capitolul 10 dinCarta Organizației Națiunilor Unite.[18] DefinițiaOrganizație internaționale non-guvernamentală (INGO) este dată mai întâi în Rezoluția 288 (X) aECOSOC din 27 februarie 1950:orice organizație internațională care nu este fondată de un tratat internațional. Rolul vital al ONG-urilor și al altorgrupuri majore îndezvoltarea durabilă a fost recunoscut în capitolul 27[19] alAgendei 21, ceea ce a dus la aranjamente intense pentru o relație consultativă întreOrganizația Națiunilor Unite și organizațiile neguvernamentale.[20]
Orientarea caritabilă implică adesea un efort de sus în jos, cu puține participări sau contribuții din partea beneficiarilor. Acesta include ONG-uri cu activități orientate spre satisfacerea nevoilor grupurilor de persoane dezavantajate.
Orientarea pe prestații de servicii include ONG-uri ce oferăservicii de sănătate,planificare familială sau educație,etc. Programul se stabilește de ONG, care identifică potențiali beneficiari pentru oferirea serviciilor, ce trebuie să participe la activități, în procesul de implementare a proiectului.
Orientarea spre participare și implicare se caracterizează prin proiecte de auto-ajutor în care populația locală participă activ în implementarea unui proiect prin oferirea contribuțiilor financiare, instrumentelor de lucru, terenurilor, materialelor, forței de muncă etc. În proiectele de dezvoltare comunitară clasică participarea începe cu definirea necesităților și nevoilor comunității, planificare și implementare.
Orientarea spre dezvoltarea abilităților, oferirea asistenței oamenilor săraci să înțeleagă mai clar factorii sociali, politici și economici, care le afectează viața, cu scopul sporirii și conștientizării propriului potențial.[21]
Organizații bazate pe comunitate provin din inițiative proprii ale oamenilor. Aceștia pot fi responsabili pentru creșterea conștiinței săracilor din mediul urban, ajutându-i să-și înțeleagă drepturile în ceea ce privește accesul la serviciile necesare și modalitatea de prestare a acestor servicii.
Instituțiile la nivel de orașe mari cuprind organizații precum camere de comerț și industrie, parteneriate de afaceri, grupuri etnice sau educaționale, precum și asociații ale organizațiilor comunitare.
ONG-urile statale includ organizații de stat, asociații și grupuri. Unele ONG-uri de stat lucrează, de asemenea, sub îndrumarea ONG-urilor naționale și internaționale.
ONG-urile naționale includ organizații naționale, cum ar fiYMCA / YCAA, asociații profesionale și grupuri similare. Unii au sucursale de stat și de oraș și ajută ONG-urile locale.
ONG-urile internaționale se extind de la agenții seculare, cum ar fiSalvați Copiii, la grupuri motivate religios. Aceștia pot fi responsabili pentru finanțarea ONG-urilor locale, instituții și pentru implementarea proiectelor.[21]
În afară deONG, există termeni alternativi, printre care: organizație de voluntari,organizație non-profit, organizație asocietății civile, organizație de inițiativă locală, organizație mișcării sociale, organizație privată de voluntari, actor non-statal.
Unele ONG-uri se bazează pe personal plătit; altele se bazează pe voluntari. Deși multe ONG-uri folosesc personal internațional în țările în curs de dezvoltare, altele se bazează pe angajați sau voluntari locali. Personalul străin poate satisface un donator care dorește să vadă proiectul susținut gestionat de o persoană dintr-o țară industrializată. Expertiza acestor angajați (sau voluntari) poate fi contrabalansată de mai mulți factori: costul străinilor este de obicei mai mare, aceștia nu au conexiuni de bază în țară și expertiza locală poate fi subevaluată[22].
ONG-urile sunt de obicei finanțate prin donații, dar unele evită finanțarea oficială și sunt conduse de voluntari. ONG-urile pot avea statut de caritate sau pot fi scutite deimpozite, ca recunoaștere a scopurilor lor sociale. Altele pot fi fronturi pentru interese politice, religioase sau de altă natură. De la sfârșitul anuluial doilea război mondial, ONG - urile au avut un rol mai important în dezvoltarea internațională,[23] în special în domeniulasistenței umanitare și reducerea sărăciei[24].
Sursele de finanțare includ cotizațiile de membru, vânzarea de bunuri și servicii, granturi de la instituții internaționale sauguverne naționale și donație|donații private. Prin donație înțelegem inclusiv sponsorizări de la companii. Deși termenul de „organizație neguvernamentală” implică independența față de guverne, multe ONG-uri depind de finanțarea guvernamentală;
ÎnRomânia, în Legea nr. 246/2005 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații șifundații, se precizează căorganizațiile neguvernamentale sunt persoane juridice constituite de persoane fizice sau persoane juridice care urmăresc desfășurarea unor activități în interes general sau în interesul unor colectivități locale ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial.
În România persoanele fizice au posibilitatea de a redirecționa 3,5% % din impozitul pe venit către organizațiile neguvernamentale[25].Un studiu realizat în anul2010 arată că doar 60 % dintre cei care realizează venituri știu despre această posibilitate[25].Iar, din cei care sunt informați cu această posibilitate, doar ceva mai mult de jumătate au și acționat concret în acest sens, în 2009 suma donată în total fiind de 117,3 milioane delei[25][26].
În topul beneficiarilor se află biserica sau fundațiile bisericești, care au beneficiat de fonduri din partea a 29 % din cei care au redirecționat (34 de milioane de lei adică 29 %)[26].La o distanță considerabilă se situeazăSMURD (10%),Salvați copiii (9 %),Copii în dificultate (6 %) șiCrucea Roșie (aproximativ 6 %)[25].De asemenea, aproximativ 8 % dintre persoane au redirecționat 2 % din impozitul pe venit către diverse școli sau fundații care sprijină educația sau cultura[25].
În anul2008 suma donată prin redirecționarea a 2 % din impozitul pe venit a fost de 48 de milioane lei[27].
În anul 2011, suma donată a fost de peste 27 de milioane de euro.[28]1.648.313 de contribuabili au redirecționat 2% din impozitul pe venit, de peste zece ori mai mulți decât în 2005, când doar 145.000 de persoane au profitat de această oportunitate.[28]
O altă modalitate de finanțare a organizațiilor neguvernamentale estesponsorizarea de la companii. Companiile înregistrate în România beneficiază de o faciltate fiscală în urma efectuării sponsorizărilor. Acestea pot să ''deducă'' sponsorizările efectuate în limita a 20 % din impozitul pe profit datorat dar nu mai mult de 0,75% din cifra de afaceri realizată de companie. În cazul companiilor care datorează impozit pe venit, acestea pot să deducă sponsorizările în limita a 20% din impozitul pe venit datorat bugetului de stat.
Ca și modalitate de finanțare, legislația din România permite organizațiilor neguvernamentale (asociații și fundații) să desfășoare activități economice. Odată ce ONG-ul este autorizat să desfășoare activități economice, departamentul în cauză funcționează ca o companie, profiturile realizate putând fi folosite strict pentru finațarea proiectelor pe care ONG-ul le are.
În baza OG 26/2000, recunoașterea statutului de utilitate publică conferă asociației sau fundației o serie de obligații și drepturi, printre care dreptul de a i se atribui în folosință gratuită bunuri proprietate publică, dreptul preferențial la resurse provenite din bugetul de stat și din bugetele locale, obligația de a menține cel puțin nivelul activității și performanțele care au determinat recunoașterea.[29]
Organizațiile neguvernamentale în Republica Moldova
Primul angajament civic, începe după destrămareaURSS și durează până la apariția statuluiRepublica Moldova. Instituirea propriu-zisă are ca start proclamarea suveranității și independenței Republicii Moldova și durează până la adoptarea Legii privind Asociațiile obștești din 1996.[30]
Filantropul americanGeorge Soros, în 1987, a înființat în Uniunea Sovietică, împreună cu câțiva intelectuali ruși, prima Fundație ce promova societatea deschisă, după care a deschis Fundații similare în celelalte republici exsovietice.[31] În contextul noilor realități sociale interne și internaționale, la 25 august 1989, Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM a fost nevoit să adopte un decret special„Cu privire la modul provizoriu de înregistrare a formațiunilor obștești ale cetățenilor în RSSM”.[32]
În anul 1992 este înființată Fundația Soros-Moldova, organizație neguvernamentală, nonprofit și apolitică. Au fost înregistrate birouri ale organizațiilor neguvernamentale internaționale: Fundația Internațională pentru Sisteme Electorale (IFES-Moldova), Amnesty International Moldova. Tot în perioada respectivă au fost înființate primele ONG-uri naționale: Mișcarea Ecologistă din Moldova, Fundația „Viitorul” (înregistrată în iunie 1993, ulterior devine Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”)[33]
În anul 1995 a fost creat Centrul Național de Asistență și Informare a ONG-urilor din Moldova CONTACT, proiect cofinanțat de Fundația SOROS- Moldova și Programul pentru Democrație Phare/Tacis, înregistrat la Ministerul Justiției (17 noiembrie 1995) în calitate de instituție publică. Pe parcursul activității sale CONTACT a desfășurat o activitate de succes în extinderea serviciilor Centrelor Naționale de Asistență și Informare a ONG-urilor în Moldova: Chișinău, Bălți, Cahul, Soroca, Comrat, Tiraspol și în alte peste 400 de comunități rurale.[34]
În anul 2009 americanii au donat o sumă-record de 227 de miliarde de dolari în scopuri caritabile, în pofida recesiunii economice care a afectatStatele Unite[35].
Forma juridică a ONG-urilor este diversă și depinde de variațiile de origine ale legilor și practicilor fiecărei țări. Cu toate acestea, patru grupuri principale de familii ale ONG-urilor pot fi găsite în întreaga lume:[36]
Norbert Götz. „Reîncadrarea ONG-urilor: Identitatea unui neîncepător al relațiilor internaționale”. Jurnalul European de Relații Internaționale 14 (2008) 2: 231–258.
Norbert Götz. „Societatea civilă și ONG-urile: departe de concepte neproblematice”. Companionul de cercetare Ashgate pentru actorii nestatali. Bob Reinalda (ed.). Aldershot: Ashgate, 2011. 185–196.
Hilton, Matthew și colab. eds. Politica expertizei: cum ONG-urile au modelat Marea Britanie modernă (2013)
Watkins; Cotts, Susan; Swidler, Ann; Hannan, Thomas (2012). „Externalizarea transformării sociale: ONG-urile de dezvoltare ca organizații”. Revizuirea anuală a sociologiei. 38 : 285–315. doi : 10.1146/annurev-soc-071811-145516 .
Davies, T. 2014. ONG-uri: O nouă istorie a societății civile transnaționale. New York: Oxford University Press.ISBN 978-0-19-938753-3.
Velusamy M. Organizație non-guvernamentală, Dominant Publishers & Distribution Ltd, New Delhi
Mark Butler, cu Thulani Ndlazi, David Ntseng, Graham Philpott și Nomusa Sokhela. Practica ONG-urilor și posibilitatea libertății Programul de teren al bisericii, Pietermaritzburg, Africa de Sud 2007 Churchland.co.za
Akpan S. M (2010): Înființarea organizațiilor neguvernamentale (în presă).
Edward AL Turner (2010) De ce a explodat numărul organizațiilor internaționale neguvernamentale din 1960 , Cliodinamică, 1, (1).
Eugene Fram și Vicki Brown, How Using the Corporate Model Makes a Nonprofit Board More Effective & Efficient – Ediția a treia (2011), Amazon Books, Create Space Books.
David Lewis și Nazneen Kanji (2009): Organizații neguvernamentale și dezvoltare. New York: Routledge.
Issa G. Shivji (2007): Tăcerea în discursul ONG-urilor: rolul și viitorul ONG-urilor în Africa. Nairobi: Fahamu.
Jens Steffek și Kristina Hahn (2010): Evaluarea ONG-urilor transnaționale: legitimitate, responsabilitate, reprezentare. New York: Palgrave, Macmillan.
Anuarul Organizațiilor Internaționale, realizat de Uniunea Asociațiilor Internaționale .
