„Departamentul pentru Apărarea Securității Publice și a Ordinii” (înlimba rusă: „Отделение по охранению общественной безопасности и порядка”;Otdelenie po ohraneniiu obșcestvennoi bezopasnosti i poriadka), numită în mod obișnuit „Departamentul de Apărare” (Охранное отделение;Ohrannoe otdelenie), pe scurt „Ohrana”[1], oriOhranka[2] dinRusia[3] a fost poliția secretă aImperiului Rus, ca parte a departamentului de poliție a Ministerului Afacerilor Interne. În acțiunile sale, Ohrana era sprijinită deCorpul Special de Jandarmi. Ohrana a fost creată în 1880, ca înlocuitoare a Departamentului al III-lea al Cancelariei Imperiale.
Înființată în vederea luptei împotrivaterorismului politic și a activitățiirevoluționare[4], Ohrana avea sucursale în toate regiunile Imperiului Rus, cât și în afara granițelor, care aveau ca sarcină principală monitorizarea activitățilorrevoluționarilor ruși din exil. Una dintre cele mai importante secții externe ale Ohranei a fost cea dinParis, condusă în perioada 1884–1902 dePiotr Racikovski.
În sprijinul activităților Ohranei erau mobilizați chiar și diplomații ruși din străinătate. Ea activa prin orice mijloace: desfășurarea de operațiuni sub acoperire, violararea corespondenței („perlustration”) și infiltrarea de agenți provocatori, printre cei mai vestiți fiindEvno Azef,Roman Malinovski șiDmitri Bogrov.
Ohrana a încercat să compromită mișcarea sindicală prin crearea unorsindicate controlate depoliție, procedeu cunoscut cazubatovșcina. Un exemplu al unei astfel de acțiuni a fost așa-numita„Duminică însângerată”, o demonstrație pașnică a muncitorilor neînarmați, organizată de agentul infiltratPărintele Gapon și colaboratorul săuPinhas Rutenberg, ambii membri ai „Partidului Socialist Revoluționar”.
Printre activități controversate ale Ohranei s-a numărat și producerea falsului[5] „Protocoalele înțelepților Sionului”. Deși istoricii au demonstrat că este vorba de un fals[6], textul este folosit și în zilele noastre de organizațiileantisemite pentru justificarea atitudunii lor. Se presupune că documentul a fost scris de un agent al Ohranei, scriitorul franco-rusMatvei Golovinski[7], la indicațiile lui Piotr Racikovski, șeful biroului parizian al Ohranei.
După anchetări sub tortură, suspecții arestați de Ohrana erau mai apoi predați justiției ruse.
Primul departament special de securitate rus a fost „Departamentul pentru Protejarea Ordinei și Păcii Publica” cu sediul laSt. Petersburg, creat în 1866, după tentativa de asasinat eșuată din 1866 asupra luiîmpăratului Alexandru al II-lea, departament care a avut la început 12 membri. Adresa oficială a departamentului, strada Fontanka nr. 16, era cunoscută în tot imperiul. După o nouă tentativă eșuată de asasinare a împăratului din 6 august 1880, monarhul a creat, urmând sfaturile luiMihail Loris-Melikov, „Departamentul Poliției de Stat”, secție aMinisterului Afacerilor Interne, și a transferat atâtCorpul Special al Jandarmilor cât șiSecția a III-a aCancelariei Maiestății Sale Imperiale în subordinea noului departament. Funcția de „comandant al jandarmilor” a fost preluată de ministrul de interne, iar „comandantul corpului” a devenit adjunct al ministrului. Toate aceste măsuri organizatorice nu au împiedicat însă asasinarea împăratului Alexandru al II-lea în 1881.
Pentru îmbunătățirea măsurilor de securitate, împăratulAlexandru al III-lea a creat două noi birouri de„Securitate și Investigații” ale poliției secrete (Охранно-Розыскные) înMoscova șiVarșovia, puse sub comanda unor ofițeri de jandarmi. Acestea aveau să devină mai târziu nucleul Ohranei. Jandarmeria a continuat să opereze ca poliție secretă în restul țării prin intermediul directoratelor de la nivelulguverniilor șiuezdurilor. țarul a creat în 1881 un corp special în cadrul MDV, împuternicit să proclamestarea de necesitate în domeniul securității statului în oricare parte a imperiului, (procedeu folosit intens în timpulRevoluției din 1905), și a subordonat în 1882 toate forțele poliției imperiale comandantului jandarmilor.
Apariția mișcărilorsocialiste a reprezentat o nouă provocare pentru sistemul de securitate imperial, care a dus la integrarea forțelor Ministerului de Interne. Munca de culegere de informații prin intermediul agenților interni și externi, cât și prin violarea corespondenței a trecut în 1898 de la jandarmerie la „Secțiunea specială” (Особый отдел) a poliției. După asasinarea ministrului de interneDmitri Sipiaghin de către atentatoriiSR-iști pe 2 aprilie 1902, noul ministru,Viacheslav von Plehve, a trecut sarcinile poliției secrete din subordinea Jandarmeriei în cea a Birourilor de securitate în investigații (Охранно-розыскное отделение), aflate în subordinea primarilor și guvernatorilor, care erau la rândul lor în subordinea MDV.
După izbucnireaRevoluției din 1905 și asasinarea lui Viacheslav von Plehve, președintele Cancelariei imperiale și ministru de internePiotr Arkadievici Stolîpin a creat o rețea națională de birouri de securitate. Dacă în 1908 existau 31 de birouri, numărul lor ajunsese la 60 în 1911. Pe 9 februarie 1907 a fost creat organismul centralizat „Secția de Securitate a Departamentului Poliției” cu sediul înSankt Petersburg, strada Fontanka, nr. 16.
Dezvăluirea activității deagenți dubli ai Ohranei a luiEvno Azef (asasin printre victimele căruia se afla și ministrul von Plehve) și a luiDmitri Bogrov (cel care l-a asasinat pe Stolîpin în 1911), a aruncat un val de suspiciune asupra Agenției. Agenția a fost discreditată de dezvăluirile cu privire la activitatea altor agenți dubli/provocatori. În toamna anului toate birourile de securitate din Moscova, St. Petersburg și Varșovia au fost desființate. Declanșarea luptelorprimei conflagrații mondiale a marcat mutarea centrului de greutate a activității Departamentului de poliție de la activitățile antirevoluționare la cele ale muncii decontraspionaj. Trebuie remarcat însă că în acest nou domeniu de activitate, poliția a colaborat insuficient cu organismele de contrainformații ale armatei imperiale.
Ohrana a fost dizolvată, oficial, dupăRevoluția din Februarie 1917.
O serie de istorici afirmă că în ciuda reformelor întreprinse la începutul secolului al XIX-lea, practicareatorturii de către organele poliției nu a fost niciodată abolită cu adevârat[8]. Mai mult, se afirmă că odată cu apariția Ohranei, tortura a început să fie folosită intensiv[9], datorită faptului că agenția putea să procedeze la arestări arbitrare și era împuternicită să folosescă orice metode pentru obținerea informațiilor[10]. După victoriaRevoluției din Octombrie,bolșevicii au afirmat că Ohrana dispunea de o serie de camere de tortură înVarșovia,Riga,Odesa și alte orașe importante[11].
1867-1877 – Fedor Arhipovici Kolyșkin
1877-1878 – Mitrofan Petrovici Ustimovici
1878-1880 – Vasili Vasilievici Fursov
1880-1883 – Gheorghi Porfirievici Sudeikin, ucis la 16 decembrie 1883
1884-1885 – Konstantin Pavlovici Velbițky
1885-1897 – Piotr Vasilevici Sekerinski
1897-1901 – Vladimir Mihailovici Piramidov
1901-1901 – Nikolai Illarionovici Mocialov
1901-1903 – Iakov Grigorievici Sazonov
1903-1905 – Leonid Nikolaevici Kremenețki
1905-1909 – Alexandru Vasilevici Gherasimov
1909-1909 – Serghei Gheorghievici Karpov, ucis la 19 decembrie 1909
1909-1914 – Mihail Freidrichovici von Kotten, ucis la 4 martie 1917
1914-1915 – Piotr Ksenofontovici Popov
1915-1917 – Konstantin Ivanovici Globaciov
1880-1884 – Alexandru Spiridonovici Skandrakov
1885-1896 – Nikolai Sergheevici Berdiaev
1896-1902 – Serghei Vasilevici Zubatov
1902-1905 – Vasili Vasilievici Ratko
1905 – Vladimir Valerianovici Târjețyak
1905-1906 – Alexander Grigorievici Peterson
1906-1907 – Evgheni Konstantinovici Klimovici
1907-1910 – Mihail Freidrichovici von Kotten
1910-1912 – Pavel Pavlovici Zavarzin
1912-1917 – Alexandru Pavlovici Martynov
?—? — Skerjinski
1902 - ? — Petersen
1906-1909 — Pavel Pavlovici Zavarzin
1909-1912 — Konstantin Ivanovici Globaciov
1867-1878 — Alexander Spiridonovici Pavlov
1903-1905 — Alexandru Ivanovici Spiridovici
1907-1911 — Nikolai Nikolaevici Kulyabko
Lavrenti Nikolaevici Levendal
Mihail Pavlovici Bobrov
1904 - ? — Nikolai Dâmitrievici Fedorov
Vladimir Nikolaevici Lavrov, căpitanul jandarmeriei
1902(?)—1903(?) – Alexandru Ivanovici Spiridovici
1885-1902 –Piotr Ivanovici Racikovski
1902-1905 – Leonid Alexandrovici Rataev
1905-1909 – Arkady Mihailovici Harting
1909-1917 – Alexandru Alexandrovici Krasilnikov
