| Octavian Goga | |||
 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Poreclă | Tavi | ||
| Născut | [1][2][3] Rășinari,Austro-Ungaria | ||
| Decedat | (57 de ani)[1][4][2][3] Ciucea,Cluj,România[5] | ||
| Înmormântat | Ciucea | ||
| Căsătorit cu | Hortensia Cosma (1906), Veturia Triteanu (născută Mureșan) (1921) | ||
| Cetățenie |  România | ||
| Religie | Ortodox | ||
| Ocupație | politician poet dramaturg jurnalist traducător scriitor | ||
| Limbi vorbite | limba română[6] limba maghiară[7] | ||
| Prim-ministrul României | |||
| În funcție 28 decembrie 1937 – 11 februarie 1938 | |||
| Locțiitor | 1900 | ||
| Precedat de | Gheorghe Tătărăscu | ||
| Succedat de | Miron Cristea | ||
| Ministrul de Interne | |||
| În funcție 30 martie 1926 – 4 iunie 1927 | |||
| Prim-ministru | Alexandru Averescu | ||
| Precedat de | Ion I. C. Brătianu | ||
| Succedat de | Barbu Știrbey | ||
| Ministrul cultelor și artelor | |||
| În funcție 13 iunie 1920 – 16 decembrie 1921 | |||
| Prim-ministru | Alexandru Averescu | ||
| Ministrul cultelor și instrucțiunii publice | |||
| În funcție 5 decembrie 1919 – 16 decembrie 1919 | |||
| Prim-ministru | Alexandru Vaida-Voevod | ||
| Partid politic | Partidul Național Creștin | ||
| Ideologie | naționalism românesc naționalism etnic naționalism religios[*] ultranaționalism fascism antisemitism | ||
| Alma mater | Universitatea „Eötvös Loránd” din Budapesta | ||
| Profesie | Poet,jurnalist,politician | ||
| |||
| Semnătură | |||
 | |||
Modificădate / text  | |||
| Parte din seria |
| Fascismul în România |
|---|
 |
Organizații
|
Evenimente |
Represiunea antilegionară |
Octavian Goga (n.,Rășinari,Austro-Ungaria – d.,Ciucea,Cluj,România) a fost unromânpoet,politician de extremă dreaptă,fascist - primul prim-ministru fascist alRomâniei[8] -antisemit, pe timp de 45 de zile, de la 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938 a fost cel de-al 37-leaprim-ministru al României, ministru în varii guverne,deputat și membru alAcademiei Române din anul 1920.
De originearomână,[9] Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881 în satulRășinari, de pe versantul nordic alCarpaților Meridionali, în casa de pe Ulița Popilor nr. 778, fiulpreotuluiortodox Iosif Goga și al Aureliei,[10] învățătoare (și colaboratoare în tinerețe la ziarulTelegraful Român și la revistaFamilia). Între anii 1886–1890 Goga a urmat școala primară din satul natal, avându-l învățător pe Moise Frățilă, intelectual patriot, personajul posibil din poeziaDascălul, așa cum sora sa, Victoria, stinsă din viață de timpuriu, a fost personajul dinDăscălița.
Cea mai mare parte a vacanțelor, așa cum povestește în diverse texte autobiografice, le-a petrecut în satul natal al tatălui său,Crăciunelu de Sus,județul Alba, peTârnava Mică, actualmente parte a comuneiCetatea de Baltă, unde circa 20 % din familiile din sat poartă numele de Goga. Poetul spunea: „Viața țăranilor de pe delnițele Crăciunelului mi-a fost sursă de inspirație pentru «Plugarii & Clăcașii»”[11].
În 1890 poetul s-a înscris la liceul de stat dinSibiu (astăziColegiul Național „Gheorghe Lazăr”), ale cărui cursuri le-a urmat până în 1899, când s-a transferat laȘcoalele Centrale Române greco-ortodoxe din Brașov (în prezentColegiul Național „Andrei Șaguna”). La absolvirea liceului, în 1900, s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie aUniversității din Budapesta, continuându-și apoi studiile laBerlin și încheindu-le în 1904.
La 14 octombrie 1906 se căsătorește cu Hortensia Cosma, fiica cea mică apoliticianului și bancheruluiPartenie Cosma, directorulBăncii „Albina” din Sibiu, unul dintre cei mai înstăriți români din Transilvania[12]. Ceremonia a avut loc laCatedrala Mitropolitană din Sibiu, nași fiind Alexandrina șiAlexandru Vlahuță[13]. Această căsnicie s-a destrămat după 14 ani, când Goga s-a îndrăgostit de cântăreațaVeturia Triteanu, născută MureșanA, cu care s-a căsătorit în ianuarie 1921.
Goga a făcut parte dinComitetul Național Român de laParis.
În numărul din 12–24 decembrie (nr. 275, p. 1098) ziarulTribuna (Sibiu) i-a publicat prima poezie,Atunci și acum, semnată „Tavi”. Ion Pop-Reteganul de laRevista Ilustrată (Bistrița) i-a scris la poșta redacției: „Ai talent, tinere amic, cultivează-l cu diligență, că poți deveni mare. Ziua bună de dimineață se arată. Nu cumva să neglijezi datorințele de studinte.” După aceste încurajări i se publică pe o jumătate de pagină poeziaNu-i fericire pe pământ[14]. Goga, elev la liceul cu limba de predaremaghiară dinSibiu, încă nu împlinise șaptesprezece ani.
Următoarele poezii pe care le-a publicat înRevista Familia a lui Iosif Vulcan (Oradea, an XXXIV, 1898, nr. 44, p. 13,noiembrie) și în ziareleTribuna șiLuceafărul (nr. 11, 1 decembrie 1902, nr. 14–15, 1 august 1903) au fost semnate, cu precădere, tot „Octavian” și apoi „Nic. Otavă”. Abia la 15 septembrie 1903 a semnat, înLuceafărul, prima poezie (Sfârșit de septembrie), cu numele „Octavian Goga”.
La 1 iulie 1902 a apărut laBudapesta revistaLuceafărul, publicație pentru cultura națională și unitatea politică a românilor dinTransilvania, unde Goga și-a publicat majoritatea poeziilor. Înființarea revistei s-a datorat studenților români care activau laBudapesta în cadrul Societăți „Petru Maior”:Al. Ciura, semnatarul articolului „În loc de program” din primul număr, și Goga, cel care în 1933 a afirmat că titlul revistei „era înrudit cu starea sufletească și cu conștiința literară din acele vremi”. Majoritatea creațiilor incluse de Goga în volumulPoezii (1905) au apărut în revistaLuceafărul, în paginile căreia poetul s-a afirmat ca talent literar autentic.
În 1904 a apărut înLuceafărul (an III, nr. 4, 15 februarie, p. 91 - 92) cunoscuta poezieOltul, apoi în nr. 7, din 10 aprilie, p. 151, poeziaDăscălița, semnate „Nic. Otavă”, iar în 1905, poeziile:Plugarii,Lăutarul,Dascălul,Rugăciune șiClăcașii.
Goga a intrat în publicistica literară cu recomandări din partea luiIlarie Chendi,Sextil Pușcariu,Nicolae Iorga, Ion Gorun,Vasile Goldiș,Eugen Lovinescu.
În 1905 a apărut laBudapesta volumulPoezii, reeditat apoi de editura „Minerva”, laBucurești în 1907 și laSibiu în 1910. După acest debut editorial, devenit unadevărat eveniment literar, poetul a intrat tot mai mult în conștiința opiniei publice. Criticul literarIon Dodu Bălan aprecia că volumul lui Goga „înseamnă începutul unei noi epoci pentru sufletul nostru românesc”, pentru că „nimeni n-a întrecut la noi vigoarea, puritatea și muzica limbii, bogăția colorilor, originalitatea ideilor, seninătatea concepțiilor, candoarea expresiilor și fondul sănătos național, ce se concentrează în aceste poezii”. Poeziile din acest volum sunt socotite „creațiuni geniale” și cei mai valoroși critici „înțeleg rosturile sociale, naționale și estetice ale acestei apariții în istoria liricii românești”[necesită citare].
După critica dinFamilia[15],Iosif Vulcan revine, cu ocazia publicării poezieiAșa a fost să fie, cu aprecierea că Goga este „un talent original inspirat numai de sufletul poporului”, iar poezia, „un eveniment literar”. VolumulPoezii a fost primit cu entuziasm de critici și scriitori.
Titu Maiorescu și-a revizuit într-o bună măsură teoria estetică din 1866 („Politica este un product al rațiunii; poezia este și trebuie să fie un product al fanteziei - altfel nu are material: una, dar, exclude pe cealaltă”). În noțiunea de politică, mentorulJunimii includea și patriotismul „ca element de acțiune politică”, recunoscând până la urmă că „patriotismul a devenit unul din izvoarele poeziei lui Goga și-l inspiră în modul cel mai firesc. Dovada stă în aducerea și descrierea unor figuri obișnuite din viața poporului, care însă câștigă deodată - pe lângă valoarea și menirea lor normală - o însemnătate, am putea zice o iluminare și strălucire extraordinară, ce nu se poate explica decât din aprinderea luptei pentru apărarea patrimoniului național.”
Alte aprecieri de prețuire au formulatSextil Pușcariu,I. L. Caragiale,George Coșbuc,Alexandru Vlahuță,Eugen Lovinescu,Barbu Ștefănescu Delavrancea,George Panu. Considerat poet al neamului, pe ambii versanți aiCarpaților, poetul s-a bucurat, la numai 25 de ani, de un prestigiu literar remarcabil.[necesită citare]
Retras singur laCastelul de la Ciucea - soția sa,Veturia Goga a preferat să rămână la București - Goga a suferit la 5 mai 1938, în parcul conacului, un accident vascular cerebral cu hemiplegie și a intrat în comă. A decedat după două zile, la 7 mai 1938 la ora 14:15, la vârsta de 57 de ani. Regele Carol al II-lea a dispus să i se facă funeralii naționale care, datorită sărbătorii de 10 mai, urmau să înceapă la 11 mai. Cale de două zile, duminică 8 mai și luni 9 mai prin fața catafalcului din Ciucea a continuat pelerinajul oamenilor. Marți, 10 mai, trenul mortuar a pornit spreBucurești. Sicriul a fost așezat miercuri, 11 mai, în rotondaAteneului, unde a stat până sâmbătă 14 mai, când s-au desfășurat funeraliile naționale. Conform dorinței sale menționate în testament nu s-au rostit cuvântări iar pe corpul neînsuflețit a fost depusă o svastică nazistă[16].
Goga a fost înmormântat la București, lacimitirul Bellu. Ulterior trupul poetului a fost reînhumat laconacul său de la Ciucea, conform dorinței acestuia[17].
Începuturile ziaristice ale poetului au fost legate de revistaLuceafărul, înființată, și din inițiativa sa, la 1 iulie 1902, laBudapesta, alături deAl. Ciura,Oct. Tăslăuanu ș.a. Goga s-a menținut succesiv, ca redactor responsabil sau director, până în 1912. Apariția revisteiLuceafărul s-a confundat în bună măsură cu preocupările și durerile unor tineri studenți, animați de aceleași visuri:
Acești tineriardeleni de laBudapesta știau că au datoria să apere idealurile unei întregi colectivități.
Luceafărul a apărut laBudapesta, la 1 iulie 1902, din inițiativa și cu sprijinul material al luiAurel P. Bănuț, susținut de un grup de studenți români patrioți.„Era de lipsă și pentru Ardeal, afirma Goga,o revistă literară în ale cărei rânduri să se imprime caracterul local cu toate deosebirile lui de alte părți ale neamului nostru“.Contribuția lui Octavian Goga la ascensiuneaLuceafărului a fost imensă:„Octavian Goga, scria Ion Chinezul, a mai scris și la alte reviste, a întemeiat chiar unele; numele lui e legat de Luceafărul.“
Cu activitatea sa în cadrulAsociației transilvănene pentru literatura română și cultura poporului român-Astra, preocupările publicistice s-au intensificat cu trecerea timpului, dezvăluind încă o latură a talentului său literar. Sub conducerea sa a apărut, de la 1 ianuarie 1907, revistaȚara noastră, care a înlocuit temporar revistaTransilvania. Goga, care a condus efectiv acest săptămânal, a apărut mai întâi cu titlul de redactor, apoi și de proprietar - editor. În primul număr a publicat editorialul intitulat„Către cărturarii noștri”, în care a afirmat că își propune să redacteze:„o gazetă cuminte. O gazetă ridică punte între sufletele cărturarilor și ale țăranilor care o slovesc duminica pe genunchi. Toți cărturarii, care simt în sufletul lor răsunetul datoriei ce cere împlinire, își vor spune cuvântul pe această hârtie, ale cărei foloase vor fi folosul așezământului nostru cultural.“RevistaȚara noastră a apărut săptămânal laSibiu până la 5 decembrie 1909. A reapărut apoi la Cluj (1922–1931), având ca director pe Octavian Goga, și apoi laBucurești (1932–1938). Numărul din 29 mai1938 a fost închinat in memoria întemeietorului său, decedat la 7 mai.
Până la declanșareaprimului război, Goga s-a impus ca ziarist strălucit prin articolele publicate în revistaȚara noastră, ziarulEpoca,Adevărul, revistaFlacăra și revistaRomânia, proza sa jurnalistică fiind comparabilă, stilistic și tematic, cu a celeieminesciene. Articolele i s-au apropiat de valoarea operei unui prozator de vocație. Scrierile în proză (cuprinse în volumulPrecursori) au fost fie discursuri ținute în ședințeleAcademiei, fie cuvântări aniversare sau pur și simplu omagii aduse unor personalități ori prieteni ai scriitorului. Considerate piese antologice într-o posibilă istorie a portretului,T. Vianu l-a dedicat un semnificativ capitol înArta prozatorilor români.
Goga și-a axat publicistica pe problemele „românismului” (originea românilor, continuitatea neîntreruptă în vatra de formare a poporului român, ideea unităților tuturor românilor, idealul unirii într-un stat național, lupta împotriva asupririi austro-ungare). Prin revistaLuceafărul a reușit să-și întărească legăturile culturale cu România, spre unirea politică de mai târziu. Și revistaȚara Noastră, axată pe ideologia lui Goga, și-a întărit legătura cu oamenii de la sate, fiindu-le sfătuitor, dar și un factor capabil să le rezolve nevoile spirituale și materiale.
Deși puțin numeroasă, inegală și aflată sub nivelul realizărilor din poezie, dramaturgia lui Goga, mai ales prinDomnul notar, (publicată la editura Institutului de Arte Grafice dinBucurești), a fost un reper urmat mai târziu.[18] Premiera piesei a avut loc laTeatrul Național din București, la 4 februarie 1914. Piesa analizează repercusiunile pe care le au în relațiile de familie și în poziția din obștea satului tranzacțiile și concesiile făcute de anumiți indivizi, ca rezultat al politicii de atragere a unor elemente românești în sistemul de deznaționalizare și oprimare a românilor. Acțiunea se petrece într-un sat ardelean (Lunca) de la începutul secolului, aflat sub dominațiehabsburgică. Revolta în timpul căreia a fost sancționat renegatul Traian Văleanu, a restituit dramei individuale adevăratele dimensiuni sociale. Notarul, ca și candidatul Blezu, erau uneltele dominației străine. La alegeri, dorințelor obștii li s-a opus coaliția renegaților, bazându-se pe forța coercitivă (jandarmii) și pe elementele descalificate (Mitruță), chiar pe infractori de drept comun (Hopârtean).
PrinMeșterul Manole, reprezentată în 1927 și publicată în 1928, Goga a încercat să adapteze vechiului mit la drama psihologică, reabilitând artistic vechea intrigă a timpului conjugal prin dezvoltarea și examinarea motivațiilor erotice. Personajul principal era un artist, cinic, fermecător, călător înveterat, mare amator de experiențe erotice pasagere.
Goga a lăsat, sub formă de proiect, și două piese într-un act (Sonata lunei șiLupul), scenetaFruntașul, un articol dialogat din 1911 și traducereaTragedia omului deMadách Imre.
Adversar al politicii transilvane a guvernelormaghiare, Goga a fost, în același timp, un admirator al literaturii maghiare clasice și moderne. A studiat încă din anii de liceu de laSibiu și apoi ca student, la Universitatea din Budapesta, opera luiPetőfi Sándor[19] șiMadách Imre, și a fost un apropiat al luiAdy Endre.Imre Madách l-a atras pe Goga din tinerețe, primele încercări de traducere dinTragedia omului datând din anii de școală. După câteva tablouri și scene dinTragedie, publicate înLuceafărul (1903) sau înȚara noastră (1909), aparițiaTragediei omului în volum în traducerea lui Goga s-a produs în 1934, primită ca„o strălucită creație poetică având aceeași valoare ca și originalul“. A doua ediție românească (1940) a apărut revăzută de autor.
Tudor Vianu scria căMemento mori șiTragedia omului sunt„poeme ale omenirii văzute prin speranțele, înfrângerile și luptele popoarelor“.G. Călinescu a observat că traducerea lui Goga e făcută într-o românească ce se apropie de perfecțiunea și frumusețea limbii luiEminescu:„E limba de și chiar stilul lui Eminescu potrivit vremii noastre și e tocmai interesant să se vadă un poet clasic care izbutește să fie plastic prin vorbe, pentru ureche, nu prin colorism“.
Devenit mesager al aspirațiilor naționaliste ale românilor transilvăneni Goga a fost ales în septembrie 1906, secretar literar alAsociației transilvană pentru literatura română și cultura poporului român (ASTRA), urmând ca, împreună cuOctavian C. Tăslăuanu, să politizeze activitățile celui mai important așezământ cultural din Transilvania. Prin articole publicate în revista „Țara noastră” a adoptat o poziție critică față de exploatarea la care erau supuși țăranii din România și față de guvernanții de atunci ai României. Ca o consecință a acestor atitudini, Goga a fost deținut în iarna anului 1911 timp de o lună în penitenciarul dinSeghedin, unde a fost vizitat deCaragiale, care a protestat în articolul „Situație penibilă” împotriva arestării. După doi ani, în 1913, Goga a fost arestat din nou, la Seghedin.
După izbucnireaPrimului Război Mondial, Goga s-a stabilit în România, continuând lupta pentru alipirea Transilvaniei la România și pentru desăvârșirea unității statale române. S-a lansat într-o amplă campanie publicistică în ziarele „Adevărul” și „Epoca” asupra situației fraților de pesteCarpați, supuși la persecuții. A semnat, alături deOctavian Tăslăuanu,Onisifor Ghibu șiSebastian Bornemisa, scrisoarea ziariștilor ardeleni refugiați în România („Epoca”, 15 iunie 1915), cu scopul de a continua activitatea publicistică în vederea alipirii Transilvaniei.
La 14 decembrie 1914 s-a desfășurat „Congresul extraordinar al Ligii Culturale” (președinte:Vasile Lucaciu, vicepreședinte:Barbu Ștefănescu Delavrancea, secretar:Nicolae Iorga, iar Goga era membru al comitetului, ca reprezentant al Transilvaniei.
La întrunirea organizată de „Liga politică a tuturor românilor”, laBucurești, în ziua de 15 februarie 1915, declara:„Pentru jertfa de mâine am trecut granița, să venim în Țara Românească. Noi ne-am pierdut țara, noi ne-am pierdut patria, dar avem încă capetele noastre. Vi le dăm dumneavoastră, faceți ce vreți cu ele. Ele pot să cadă, Ardealul nu poate cădea“.
Din cauza activității sale politice în România, guvernul maghiar de laBudapesta i-a intentat lui Goga - ca cetățeanaustro-ungar - un proces de înaltă trădare, fiind condamnat la moarte în contumacie. S-a înrolat în armata română și a luptat ca soldat, înDobrogea. La încetarea ostilităților și semnarea păcii de laBucurești, Goga a fost nevoit să părăsească România, plecând înFranța. În vara anului 1918 s-a constituit laParis „Consiliul național al unității române”, forum de presiune asupra marilor puteri pentru obținerea unității statale românești. La începutul anului 1919, Goga s-a reîntors înRomânia Mare. A fost ales deputat de Sibiu în același an,[20] poziție reconfirmată la alegerile parțiale din 1925 în Reghin[21] și la cele de la sfârșitul anului 1933.[22]
În 1926, ca ministru de interne înguvernul Alexandru Averescu (3), Goga se folosește deasasinarea elevului de liceu evreu David Falik de cătrelegionarulNicolae Totu laCernăuți pentru a promovaantisemitismul. Acesta a lăudat crima, susținând că este "un act de eroism și de apărare a demnității românești".[23] El blochează și amână ancheta, iar, după achitarea lui Totu, îl descrie în mod public ca "erou național".[24]
După istoricul Ilarion Țiu, în anii 1920 Goga a fost partizanul democratiei parlamentare, însă după 1930 vederile sale se schimbă radical, simpatizând fascismul italian și nazismul german. A fost unul dintre liderii mișcării naționaliste românești[25].
„...Primul-ministru desemnat de regele Carol (al II-lea),liberalulGheorghe Tătărescu, ... nu reușește să căștige alegerile (obținând doar 36% din voturi în loc de cele 40 de procente necesare - după lege - pentru a deține majoritatea în Parlament). ...Acest insucces electoral se datora în parte unui „pact de neagresiune între național-țărăniștii lui Iuliu Maniu și partidul „Totul pentru țară” (eticheta electorală a Legiunii)...Regele a adus la guvern doi lideri de mici partide de extremă dreaptă: poetul Octavian Goga și profesorul A. C. Cuza, șeful unui partid axat exclusiv pe antisemitism.”
Guvernul prezidat de Goga (28 decembrie 1937 – 10 februarie 1938) și demis după 44 de zile, a fost creat dePartidul Național Creștin rezultat din fuziunea la 14 iulie 1935 laIași aLigii Apărării Național Creștine (condusă deAlexandru C. Cuza) și aPartidului Național Agrar (condus de Goga)[27].
Ca o condiție sine qua non de recunoaștere a noilor sale granițe, România s-a obligat solemn să acorde cetățenia deplină și egalitatea în drepturi tuturor minorităților dintre aceste granițe. În această privință, la 9 decembrie 1919, guvernul român (prim-ministru fiindAlexandru Vaida Voievod, 1 decembrie 1919 - 20 ianuarie 1920), a dat ordin generaluluiConstantin Coandă (fost ministru de externe al României) să semneze cuPuterile aliate și asociate „Tratatul asupra minorităților”, anexat laTratatul de pace cu Austria, tratat pe care predecesorul său, prim ministru al României,Ion I.C. Brătianu refuzase categoric să-l semneze, părăsind, în semn de protest, lucrările Conferinței de Pace de la Paris, în mai 1919. Prevederile tratatului minorităților au fost legiferate ulterior prinConstituția din 29 martie 1923 și legea din 25 februarie 1924, prin care toți locuitorii, foști cetățeni ai Imperiului Austro-Ungar și ai Rusiei țariste care aveau domiciliu administrativ în Transilvania,Banat,Crișana șiMaramureș la 1 decembrie 1918, înBucovina la 28 noiembrie 1918 și înBasarabia la 9 aprilie 1918, dobândeau cetățenia română, cu drepturi depline.[28].
Sub pretextul că între anii 1918 și 1924 în România s-ar fi infiltrat evrei din fostele imperii Austro-Ungaria și Rusia, guvernul prezidat de Octavian Goga, încălcând prevederile Constituției și obligațiile internaționale asumate de România, a publicat la 21 ianuarie 1938 Decretul nr. 169 privind revizuirea cetățeniei, în virtutea căruia evreii cetățeni români erau constrânși să-și dovedească cu acte dreptul la cetățenie, în conformitate cu legea din 25 februarie 1924, în termen de 20 de zile de la afișarea listelor în comune și orașe. În baza acestui decret a fost revizuită situația a 617.396 de evrei, dintre care 392.172 (63,50%) și-au păstrat cetățenia română, iar 225.222 (36,50%) și-au pierdut-o. Evreii cu cetățenia pierdută au primit certificate de identitate valabile pe un an, cu posibilitatea de prelungire și au fost considerațistrăini fără pașaport, supuși regimului juridic ca atare[29].
Aceasta a fost prima dintr-o serie de legi discriminatorii, adoptate în cadrul unei politici depurificare etnică, prin care statul român își abandona cetățenii de origine evreiască, privându-i de cele mai elementare drepturi civice. Minoritatea evreiască, lăsată la bunul plac al unor funcționari publici regionali despotici, a început să se expatrieze. Un val de intelectuali și industriași români de sorginte evreiască a părăsit România, economia și cultura română fiind lezate, iar intelectuali de frunte au protestat vehement[30][31].
Într-un interviu acordat în ianuarie 1938 ziarului britanic „Daily Herald”, regeleCarol al II-lea și primul ministru Goga dădeau cifra de 250.000 și respectiv 500.000 de evrei considerați „ilegali”. Dacă regele respingea ideea expulzării, negându-le în schimb orice drepturi, Goga vorbea de 500.000 de așa-ziși „vagabonzi”, pe care „nu-i putem considera ca cetățeni români”. Octavian Goga propunea deportarea înMadagascar (concept cunoscut sub denumirea „Planul Madagascar”[32]) a celor 500.000 de evrei, în timp ceIstrate Micescu, ministrul de externe din guvernul Goga-Cuza, declara: „Este urgent să ne măturăm curtea, căci este inutil să tolerăm la noi toate aceste gunoaie”.[33]
Prim-ministrul Goga a dus o politică pronazistă intenționând să se alieze și să adopte politicaGermaniei naziste șiItaliei fasciste[34] și a dus o politică antisemită prin care a negat drepturile legale ale populației evreiești.[35]. Fostul minoritar român eliberat de sub asuprireahabsburgică și devenit politician propulsat la conducerea populației majoritare și-a surclasat învățătorii în împilarea populațiilor minoritare. El s-a dovedit a fi un extremist xenofob, cu vederi fasciste și net antisemite. IstoriculFlorin Constantiniu scrie în lucrarea„O istorie sinceră a poporului român” că marele poet Goga se înmlăștina, întrucât„se credea și se voia un «duce» sau «führer» român”[36].
Pașoptiștii,bonjuriștii și alți români cu studii în străinătate au importat moda masoneriei, la care a optat - cu un entuziasm și o fidelitate inegale - fruntea intelectualității românești. Deși învestit ca mason, Goga nu a înțeles idealurile confreriei:„... aprilie 1929: Octavian Goga militează pentru fondarea Blocului creștin francmasonic. D. Octavian Goga, care, deși este mason, habar n'are de rostul francmasoneriei, căci și-a permis să vorbească în lojă despre creștinism – greșeală ce masonii nu îi vor ierta niciodată. D. Goga a mers așa de departe cu naivitatea sa, încât a propus ca Loja Națională să se numească Loja Creștin-Națională.”[37]).
Prin acordarea la 21 martie 1906 aPremiului „Năsturel-Herescu” pentru volumul de debut, creația poetică a lui Octavian Goga a primit consacrareaAcademiei Române. Raportul[38] către plenulAcademiei Române, pentru premierea volumuluiPoezii a fost prezentat în februarie 1906 deTitu Maiorescu.
În 1920, Goga a fost ales membru alAcademiei, discursul de recepție fiind intitulatCoșbuc. În 1924, poetul a primitPremiul Național de poezie și premiulMihail Sadoveanu pentruproză.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
_retu%25C8%2599at.jpg)
.jpg)
_retu%25C8%2599at.jpg)
|access-date= necesită|url= (ajutor)|access-date= necesită|url= (ajutor)|title= (ajutor)|title= (ajutor)
 | LaWikisursă există există texte originale legate de acest articol: |
| Predecesor: Gheorghe Tătărăscu | Prim-ministrul României 28 decembrie 1937 – 11 februarie 1938 | Succesor: Miron Cristea |
| Principatele Unite Române 14 prim-miniștri de la 001 la 019 — (1862–1881) | B. Catargiu - 001 · Arsache - interimar · N. Kretzulescu - 002 · Kogălniceanu - 003 · Bosianu - 004 · N. Kretzulescu - 005 · I. Ghica - 006 · L. Catargiu - 007 · I. Ghica - 008 · C. A. Kretzulescu - 009 · Ș. Golescu - 010 · N. Golescu - 011 · D. Ghica - 012 · A. G. Golescu - 013 · Epureanu - 014 · I. Ghica - 015 · L. Catargiu - 016 · Florescu - 017 · Epureanu - 018 · I. C. Brătianu - 019 · |  |
|---|---|---|
| Regatul României 33 de prim-miniștri de la 019 la 073 — (1881–1947) | I. C. Brătianu - 019 · D. Brătianu - 020 · I. C. Brătianu - 021 · Rosetti - 022 · L. Catargiu - 023 · Manu - 024 · Florescu - 025 · L. Catargiu - 036 · Sturdza - 027 · Aurelian - 028 · Sturdza - 029 · Cantacuzino - 030 · Carp - 031 · Sturdza - 032 · Cantacuzino - 033 · Sturdza - 034 · I. I. C. Brătianu - 035 · Carp - 036 · Maiorescu - 037 · I. I. C. Brătianu - 038 · Averescu - 039 · Marghiloman - 040 · Coandă - 041 · I. I. C. Brătianu - 042 · Văitoianu - 043 · Vaida-Voevod - 044 · Averescu - 045 · Ionescu - 046 · I. I. C. Brătianu - 047 · Averescu - 048 · Știrbey - 049 · I. I. C. Brătianu - 050 · V. Brătianu - 051 · Maniu - 052 · Mironescu - 053 · Maniu - 054 · Mironescu - 055 · Iorga - 056 · Vaida-Voevod - 057 · Maniu - 058 · Vaida-Voevod - 059 · Duca - 060 · Angelescu - 061 · Tătărescu - 062 · Goga - 063 · Cristea - 064 · Călinescu - 065 · Argeșanu - 066 · Argetoianu - 067 · Tătărescu - 068 · Gigurtu - 069 · Antonescu - 070 · Sănătescu - 071 · Rădescu - 072 · Groza - 073 · | |
| România comunistă 7 prim-miniștri de la 074 la 080 — (1947–1989) | Groza - 074 · Gheorghiu-Dej - 075 · Stoica - 076 · Maurer - 077 · Mănescu - 078 · Verdeț - 079 · Dăscălescu - 080 · | |
| România după 1989–prezent 20 de prim-miniștri de la 081 la 103 — (1989–prezent) | Roman - 081 · Stolojan - 082 · Văcăroiu - 083 · Ciorbea - 084 · Dejeu - interimar · Vasile - 085 · Athanasiu - interimar · Isărescu - 086 · Năstase - 087 · Bejinariu - interimar · Popescu-Tăriceanu - 088 · Boc - 089 · Predoiu - interimar · Ungureanu - 090 · Ponta - 091 · Oprea - interimar · Ponta - 092 · Oprea - interimar · Ponta - 093 · Cîmpeanu - interimar · Cioloș - 095 · Grindeanu - 096 · Tudose - 097 · Fifor - interimar · Dăncilă - 098 · Orban - 099 · Ciucă - interimar · Cîțu - 100 · Ciucă - 101 · Predoiu - interimar · Ciolacu - 102 · Predoiu - interimar · Bolojan - 103 | |
Italicele indică prim-miniștrii interimari. | ||
.JPG)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
