| Nicolae Grant | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1868[2][3] București,România |
| Decedat | 1950 (82 de ani)[2][3] |
| Părinți | Effingham Grant |
| Ocupație | pictor |
| Activitate | |
| Pregătire | Jean-Léon Gérôme[1] |
Modificădate / text  | |
[[wiki]] | Acest articol sau această secțiune nu este înformatul standard. Ștergeți eticheta la încheierea standardizării. Acest articol a fost etichetat îndecembrie 2023 |
Nicolae Grant (n. 1868,București; d.1950,Câmpulung Muscel,județul Argeș) a fost unpictorromân.
A fost fiul luiEffingham Grant, un diplomat, om de afaceri și filantrop, născut în Marea Britanie și stabilit ulterior în România.
Fiii lui Nicolae Grant, Petre și Șerban au fost jucători dehochei pe gheață pentruechipa națională a României.[4][5]
Nicolae Grant a fost fiulscoțianuluiEffingham Grant [1820-1892], secretar la Consulatul Britanic dinȚara Românească, în perioada în care acesta era condus și coordonat de sir Robert Gilmour Colquhoun.[6]
În anul 1850, Effingham Grant se căsătorește cu Zoe Racoviță[7] [1827-1892], fiica lui AlexandruRacoviță și a Anei, nepoata luiConstantin (Dinicu) Golescu. Astfel el ajunge proprietarulPalatului Belvedere dinBucurești și almoșiei aferente acestuia.
Având fler în afaceri, Effingham Grant a înființat în anul1863 „Fonderia E. Grant et comp. Belvedere“, prima turnătorie din București, iar în1864 „Manufactura de tutun Belvedere“- primul atelier de prelucrare a tutunului din țară[8].
Pasionat deflori, Effingham Grant se ocupă de plantarea și creștereaorhideelor[9] pe un teren liber dinBucurești, care, peste timp, va deveni Strada Orhideelor.
Mătușa lui Nicolae Grant,Mary Grant, venind în vizită înȚara Românească, la fratele său (Eff. Grant), ajunge să îndrăgească locurile și oamenii de aici și decide să se stabilească înBucurești, unde îl cunoaște peC.A.Rosetti [1816-1885], cu care se va căsători în anul1847. Devenită prin căsătorieMaria Rosetti, ea a fost primaziaristă din România (într-o perioadă când această profesiune era, exclusiv, rezervată bărbaților).
Alături de soțul ei, Maria desfășoară o intensă activitate, susținândRevoluția de la 1848. Casa soților Rosetti, era, în epocă, loc de întâlnire pentru revoluționariipașoptiști. Tot,Maria Rosetti a fost sursă de inspirație pentrupictorul,sculptorul</ref> șirevoluționarulpașoptistConstantin Rosenthal la realizarea, în 1850, a tabloului„România revoluționară“.
Născut înPalatul Belvedere dinBucurești, la sfârșitul luiaprilie1868, tânărul Nicolae va fi al unsprezecelea din cei 16 copii al celor doi soți -Effingham Grant și Zoe Racoviță[10].
Unul din frații mai mari ai lui Nicolae, Robert Grant (al doilea copil în ordinea nașterii) a devenitinginer, fiind numit pentru o perioadă de timp,director general al Societății Române de Construcții și Lucrări Publice[11]. În această funcție a inițiat construirea mai multor edificii: în capitală -Palatul Artelor (demolat, aflat pe locul unde, astăzi, este Parcul Carol I, a fost construit cu ocaziaExpozițiunii Generale București 1906[12]), Palatul Ministerului Agriculturii și Domeniilor, dar și în Iași - Teatrul Național. Cel mai cunoscut dintre aceste edificiil râmâne -Podul Grant, situat în Bucucurești, peste calea ferată: Calea Griviței - Crângași. Podul a fost botezatEffingham Grant sau mai simpluPodul Grant, în onoareadiplomatuluiscoțian stabilit înȚara Românească.
Pasiunea pentru pictură, i-a fost insuflată micului Nicolae de la o vărstă fragedă, din familie.
Pe de o parte, el moștenește dragostea pentru frumos și pentruartă de latatăl său. Pasionat de antichități,Effingham Grant a deschis peCalea Victoriei, colț cu strada Amzei dinBucurești, un magazin de artefacte[13], aduse dinExtremul Orient.
Pe de altă parte, la împlinirea a 8 ani, Nicolae primește în dar de la mătușa sa,Maria Rosetti,pensule și o cutie cuacuarele. Acesta este un moment de cotitură, în care copilul își descoperă plăcerea dea picta, pasiune care nu l-a mai părăsit niciodată și căreia i s-a dedicat total.
Tânărul Nicolae este înscris de familia sa, cu posibilități financiare deosebite, la studii înșcoli deprestigiu dinFranța. Astfel, după a frecventat Pensionatul[14] de băieți din Neuilly (1876-1878), a urmat cursuri laliceele dinTours (unde îl va cunoaște peistoricul,publicistul, membru de onoare alAcademiei Române și participant laRevoluția din 1848, dinȚara Românească - Jean HenriAbdolonime Ubicini(d)), dinMontpellier și dinAuteuil.
În anul 1883, atunci când revine înțară, împreună cufamilia, Nicolae Grant va urma cursurileȘcolii de Arte Frumoase(1884-1885) dinBucurești[15], împotriva voințeitatălui său care își dorea cafiul său să umeze „științele bancare“[16]. Aici, va fi inițiat înartele plastice de cătreprofesorii săi, mari maeștri[17] aipenelului:Theodor Aman șiGheorghe Tattarescu.
Tânărul Nicolae își face prieteni printre colegii de studiu, preferându-i, mai ales, peNicolae Vermont și peIpolit Strâmbu (întâlnit și caHipolit,Strâmbescu,Strâmbulescu).
În toamna anului1885, Nicolae Grant decide să-și continue studiile[18]laParis unde urmează cursurile Școlii deArte Decorative, sub îndrumareasculptorului șipictorului francez,Hector Lemaire. Acesta îl pregătește pentru exigentul examen de admitere laЀcole Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde Grant se clasează în primii 10 suplimentari din totalul de 410 candidați.
Tot aici, la Paris, în calitate de student al Ѐcole Nationale Supérieure des Beaux-Arts, îl cunoaște pe celebrulpictor șisculptor,Jean Léon Gérôme [1824-1904] și are onoarea de a fi acceptat ca practician în atelierul[19] său, frecventat doar de cei mai talentațistudenții ai săi.
Jean Léon Gérôme era adept al stilului[20]academic înpictură și însculptură. Considerat deistoricii de artă „o manieră ce cultivă un ideal de frumusețe rece și convențională“[21], stilul academic sauacademiismul reprezintă un stil înpictură și însculptură produs sub influențaacademiiloreuropene deartă.
Manifestat cu mai multă intensitate, înFranțasecolului al XIX-lea în cadrulЀcole Nationale Supérieure des Beaux-Arts,stilul academic este adoptat de mai mulțipictori ai vremii. Reprezentantul de seamă al acestui stilartistic este, potrivitistoricilor de artă,Jean Léon Gérôme (mentorul[22] șiprofesorul lui Nicolae Grant) cel căruia îi datorăm în mare parte, faptul căpicturaacademică, inspirată din scene istorice[23] sau din celemitologicegrecești, atinge în timpul său expresia[24]artistică deplină.
Ca student laЀcole Nationale Supérieure des Beaux-Arts dinParis, tânărul Nicolae devine un bun cunoscător alcurentelormoderne aleartei plastice, îmbrățișândcurentul plein-air-ului[25].
Situate la marginea Parisului,castelul Fontainebleau și pădurea din jurul acestuia[26] - fostulparc regal devânătoare (incluse în anul1981, înPatrimoniul Mondial UNESCO) oferea tinerilorpictori de laЀcole Nationale Supérieure des Beaux-Arts, printre care se număra și Nicolae Grant, ocazia să-și exersezetalentul și să-și exprime într-un mod realist[27]-romantic[28], sentimentele sale pepânză, prin intermediulvopselurilor în ulei.
În timpul anilor de studii[29] dincapitalaFranței, Nicolae Grant, la doar 18 ani, va expune în cadrul „Salonului pictorilor francezi“[30] „un efect de lampă în sepie[31], pictat în salonulMariei Rosetti“[32]. Acest tablou[33] a fost inspirat dinșcoala olandeză de pictură, care avea otradiție în acest gen artistic -natura statică (natură moartă), care prezintă elemente neînsuflețite (fructe, flori, diverse obiecte) organizate deartist într-un cadru clar definit, încărcate cu o semnificațiesimbolică.
„Onatură statică (natură moartă) autentică se naște în ziua în care unpictor ia decizia fundamentală de a alege ca subiect și de a organiza un grup de obiecte într-o entitateplastică. Că, în funcție de timpul și de mediul în care lucrează, le încarcă cu tot felul de aluzii spirituale, nu schimbă nimic îndesignul său artistic profund: acela de a ne impuneemoția sa poetică în fațafrumuseții pe care a văzut-o. în aceste obiecte și asamblarea lor.“ (definiție[34] dată decriticul de artă,Charles Sterling, în „Natura moartă din Antichitate până în zilele noastre”)
În vacanțele de vară, din perioada1886-1887, petrecute tot înFranța, tânărulpictor Nicolae Grant își dedică, o bună parte din timp, realizării de crochiuri[35], studii[36] înacuarelă sau în ulei[37] șipeisaje, oferite generos de natura superbă din jurulcapitaleifranceze, dar și dePădurea Fontainebleau.
În1892, revine în țară, laGolești,județul Mușcel, unde va continua să picteze, fiind inspirat de frumusețea locurilor.
Pe9 noiembrie1892, la 65 de ani, mama sa,Zoe Grant (fostă Racoviță) a decedat, iar la numai două săptămâni (pe24 noiembrie), de durere, în urma pierderii soției sale, se stinge șiEffingham Grant, tatăl tânăruluipictor.
Profund îndurerat de pierdereapărinților săi, Nicolae Grant decide să se refugieze în muncă, iar anul următor, în1893, la 25 de ani, va expune laAteneul Român dinBucurești mai multe tablouri, în cadrul unei expoziții[38]personale.
Unul dintre tablourile expuse[39] - „o pânză cu vișine împrăștiate pe o față de masă albă” l-a plăcut multpictorului român, aflat la maturitatea sa artistică -Nicolae Grigorescu. Acesta l-a felicitat pe tânărulartist, iar Nicolae Grant, în semn de recunoștință, i-a oferit tabloul în dar.
Împreună cu prietenul său,Theodor Pallady, în1893, se întoarce înFranța unde vizitează Coastele Nordului și Finisterul, Val-André, insula Bréhat șiPort Aven, din provinciaBretania. Impresionați de frumusețeapeisajului, tineriipictori străbat această zonă pitorească[40] pe bicicletă, cușevaletul șipensulele în tolbă[41].
Aici, în provinciaBretania, timp de trei ani, Nicolae Grant se va dedica total pasiunii sale, pictând o serie de tablouri, sub influențaimpresionismului, în vogă[42] în epocă.
Revine în țară, în1896, fiind preocupat de organizarea unei expoziții personale, programate laAteneul Român pentru anul1898. Expoziția trebuia să cuprindă toate tablourile reprezentative pictate de el, până atunci – tablori în ulei sau înacuarelă, reprezentândnaturi moarte saupeisaje din țară ori din provinciile franceze.
Expoziția a fost încununată de succes, tânărulpictor Nicolae, în vârstă de 30 de ani, fiind elogiat decriticii de artă, dar și de personalitățile ce au luat parte la eveniment, între care se afla și viitoarea lui logodnică[43], Alexandrina Bengescu.
Alexandrina Bengescu [1873-1933], fiicascriitorului șiacademicianuluiGeorge Bengescu, se va căsători cupictorul Nicolae Grant, în anul1898, înBucurești, laBiserica Kretzulescu - ridicată în perioada1720-1722, ctitorie[44] amarelui logofătIordache Kretzulescu și a soției luiSafta (una dintre cele șase fete ale domnuluiȚării Românești,Constantin Brâncoveanu).
Tânăra familie nou-constituită pleacă într-un voiaj[45] de nuntă înFranța. Ulterior, își vor prelungi șederea în aceastățară, datorită apariției unui nou membru în familie – Georges, fiul lor.
În timpul șederii în Franța, de aproape cinci ani (1898-1902) Nicolae Grant va expune, în fiecare an, în expoziții (Salonul Societății Naționale de Belle Arte și Salonului Societății pictorilor francezi), tablourile sale – cupeisaje dinBretania, devenind un cunoscutartist plastic.
Din dorința de a asigura un trai cât mai bun familiei sale, Grant abordează șiarta decorativă[46][47], realizând în scopcomercial,reclame[48] pentru ciocolata „Meunier” și pentru pianele „A. Bord“.
În anul1903, Nicolae Grant se întoarce în țară și va participa la expozițiile organizate deAteneul Român[49]. Dar, din nefericire, soția lui se îmbolnăvește de plămâni, fiind nevoită să se trateze fie laCâmpulung, fie înElveția. Va alege,Câmpulungul, deoarece aerul de aici era extrem de benefic, pentru ameliorarea bolii de plămâni.
Preocupat de sănătatea soției, timpul acordat picturii este din ce în ce mai limitat.
Expune, anual, în cadrul expozițiilor organizate de Societatea„Tinerimea Artistică“[50], printre ai cărei membrii fondatori se numără, alături deConstantin Artachino,Kimon Loghi,Ștefan Luchian,G.D. Mirea,Gheorghe Pătrașcu,Ștefan Popescu,Oscar Spethe,Ipolit Strâmbu(Strâmbulescu),Frederic Storck,Nicolae Vermont șiArthur Verona.
În toamna anului1909, Nicolae Grant decide să cumpere o vilă înCâmpulung Muscel, datorită faptului că aerul de aici era bun, tonic pentru afecțiunea de plămâni a soției sale. După ce o amenajează în iarna anului1910, în primăvara aceluiași an se mută în vila (numită de localnici, Vila Grant[51]), ce va deveni timp de 25 de ani un loc propice pentru creație[52], dar și pentrurelaxarea familieipictorului.
În anul1935, familia Grant este nevoită să renunțe la această vilă, datorită ipotecilor ce grevau asupra ei și o vindeBăncii Naționale a României[53], care o transformă încasă de vacanță pentru angajații săi, ulterior i se dă o altă destinație, clădirea devenind preventoriu TBC[54].
Nevoit să rezolve problema unei locuințe, Nicolae Grant va cumpăra, din banii de zestre ai soției sale, o moșie (8 ha) de vie, laVăleni-Podgoria (lângăGolești), unde va construi ocasă de vacanță.
IntrareaRomâniei înPrimul Război Mondial (1916-1919) îi determină pe cei doi soți Grant să se retragă înBucurești. Aici, Nicolae Grant picteazădecoruri interioare în saloanele[55] marilor boieri ai vremii și realizează numeroaseportrete unor personalități[56] din înalta societate[57] bucureșteană.
După terminarearăzboiului, Nicolae Grant se întoarce laCâmpulung[58], unde își găsește vila[59] devastată de ocupanții germani, care furaseră întreagacolecție dearme orientale, dar și tablourile pictate de el înFranța.
La23 martie1933, se stinge din viață Alexandrina, soția sa.Intelectuală rafinată, pasionată deartele plastice, ea își susținuse, permanent, soțul în demersurile[60] saleartistice.
După moarteasoției, Nicolae Grant nu se mai regăsește. Își găsește parțial liniștea sufletească, după ce se recăsătorește la10 decembrie1937[61], cu franțuzoaica Charlotte Rouby, o prietenă de familie.
Iubitor de natură și îndrăgindCâmpulungul și oameniisăi, Nicolae Grant a imortalizat[62] în desene, înacuarele și înpicturi[63], scene de viață dinCâmpulung:
-„Torcând pe Gruiu“, ulei [1935];
- „Spălătorese la Râul Târgului“, ulei [1935];
- „Cioban din Muscel“, desen [1920];
- „Țărancă cu surtuc torcând“, desen [1920];
- „Țărancă intrând în Biserica Șubești“, acuarelă [1918];
- „Dascăl slujind în Biserica Șubești“, acuarelă [1918];
- „Olarul din Câmpulung-Muscel“, acuarelă [1912];
- „Torcând în fața bisericii“ [1912].
Pentru a-și găsi inspirația[64], călătorește prin țară[65] în locuri pitorești[66]:Rășinari [1921];Bran [1927];Balcic[1929];Izvoru-Argeș [1935] – unde a fost primit de verișoara saElena Perticari – Davila;Horezu [1937];Novaci [1938];Oești [1939-1940],Tutana [1940].
Nicolae Grant se remarcă înpictura unor interioare[67][68], ce evocă, pe deplin, atmosfera defamilie:„Colțul bunicii“, acuarelă [1941];„Interior cu efect de lampă“, acuarelă [1942];„Divanul albastru“, ulei [1946].
Talentul său depictor, dar și atenția la detalii[69] iese în evidență și în realizareaportretelor:
-„Alexandrina N. Grant“, acuarelă [1903];
-„Alexandrina N. Grant în costum oriental“, desen în trei creioane [1912];
-„Georges N. Grant la 5 ani“, ulei [1904];
-„Charlotte N. Grant“ desen în trei creioane [1925].
Atât publicul, cât șicriticii de artă sunt unanimi în a recunoaște talentul[70] de peisagist[71]al lui Nicolae Grant, atât de mult exersat în peregrinările[72] sale înțară[73] sau înFranța, cu nelipsitul său „șevalet de călătorie“.
Se remarcă, în mod deosebit, tablourile:
-„Tinda Mănăstirii Polovragi“, acuarelă [1938];
-„Bucătăria de la țară“, acuarelă [1943];
-„Plopii de lângă pod, la Rășinari“, acuarelă [1921];
-„Iazul morii de la Oești“, ulei [1943];
-„Casă veche din Rășinari“, acuarelă [1951];
-„Poartă veche din Rășinari“, acuarelă [1921];
-„Conacul Goleștilor din Golești“, acuarelă [1890];
-„Conacul Belvedere din București în 1884“, ulei [1884];
-„Interiorul casei pictorului Jean Steriade“, acuarelă [1918];
-„Podul dinCambrolles", acuarelă [1908];
-„Tinerele cumetre bretone cosând“,ulei [1902];
-„Tânără bretonă sub dune“, ulei [1902].
Tablourile lui Nicolae Grant, expuse înexpoziții naționale[74] și internaționale[75] au atras atenția atât publicului, cât șicriticilor de artă[76].
Astfel, Olimp Grigore ioan,critic de artă, îl percepe pe Nicolae grant „ca fiindartistul cel mai conștiincios, cel mai tenace, și, de asemenea, cel mai sincer cu sine însuși”, iar „interioarele sale de cea mai strălucitoare bogăție, nu rămân simple documente[77]; ele trăiesc într-o atmosferă care, cu tot caracterul său de strictă intimitate, palpită cu o intensitate de căldură vibrantă”[78].
Victor Bilciurescu,eseist și apropiat alartistului plastic câmpulungean, aprecia că „interioarelepictorului Nicolae Grant redau o caldăatmosferă pur românească[79] și aceeași minunată îmbiere de tonuri[80], deumbre și delumini, care incontestabil alcătuiesc laolaltă o adevărată comoară deartă.”
Relevând contribuția lui Nicolae Grant la opera de îmbogățire apatrimoniului artistic național,istoricul șicriticul de artă Georgescu-Rachitiveanu, în1927, observa cu obiectivitate: „Nu putem tăgădui domnului Grant însușiri alese, dar menirea sa era, poate, pictura în ulei. Are gustul lucrurilor prețioase[81], al armoniilor[82] bogate și distinse la care adaugă o rară măiestrie[83] în redarea calităților fiecărei materii”[84].
SocietateaTinerimea artistică, fondată în 1901.
|titlelink= (ajutor)