Movatterモバイル変換


[0]ホーム

URL:


Sari la conținut
Wikipediaenciclopedia liberă
Căutare

Napoleon al III-lea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de laNapoleon al III-lea al Franței)
Napoleon al III-lea
Date personale
Nume la naștereCharles Louis Napoléon BonaparteModificați la Wikidata
Născut[1][2][3][4][5]Modificați la Wikidata
Paris,Franța[2][6][7]Modificați la Wikidata
Decedat (64 de ani)[1][3][2][4][8]Modificați la Wikidata
Greater London,Anglia,Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei[2]Modificați la Wikidata
ÎnmormântatSarcophagus of Emperor Napoleon III[*][[Sarcophagus of Emperor Napoleon III (tomb in Farnborough, Rushmoor, England, UK)|​]]Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (septicemie)Modificați la Wikidata
PărințiLouis Bonaparte
Hortense de BeauharnaisModificați la Wikidata
Frați și suroriNapoleon Louis Bonaparte
Napoleon Charles Bonaparte
Charles de Morny[*]Modificați la Wikidata
Căsătorit cuEugenia a Franței ()Modificați la Wikidata
CopiiLudovic Napoléon, Prinț Imperial
Eugène Bure[*][[Eugène Bure (diplomat francez)|​]]
Alexandre Bure[*]Modificați la Wikidata
Cetățenie Franța[9]Modificați la Wikidata
ReligieBiserica CatolicăModificați la Wikidata
Ocupațiepolitician
scriitorModificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiParisModificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba francezăModificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriîmpărat al Franței[*]
Familie nobiliarăfamille Bonaparte[*][[famille Bonaparte (imperial and royal European dynasty)|​]]
PrimulPreședinte al Franței
Domnie20 decembrie 1848–
2 decembrie 1852
PredecesorLouis-Eugène Cavaignac
ca șef de stat și al guvernului
SuccesorA Doua Republică Franceză
El însuși ca Împărat al Franței
Împărat al Franței
Domnie2 decembrie 1852–
4 septembrie 1870
PredecesorA Doua Republică Franceză
El însuși ca președinte al Franței
Ludovic Filip, Duce de Orléans a fost monarhul anterior caRege al FranțeiMonarhie abolită
A Treia Republică Franceză
Louis Jules Trochu ca președinte al Guvernului Apărării Naționale
Semnătură
Modificădate / text Consultați documentația formatului

Charles-Louis-Napoléon Bonaparte (n.20 aprilie1808 — d.9 ianuarie1873) a fost primul președinte al celei dea 2-a Republici Franceze în1848 și a devenit apoi, în urma unei lovituri de stat din1851 și al unui plebiscit din noiembrie1852,[10] al doilea Împărat alfrancezilor, sub numele deNapoléon al III-lea.

Biografie

[modificare |modificare sursă]

Viața timpurie

[modificare |modificare sursă]
„Cei patru Napoleon”. Sus:Napoléon I și fiul său,Napoleon al II-lea, rege al Romei. Jos: Napoleon al III-lea și fiul său, Louis Napoléon, zis șiNapoleon al IV-lea.

Napoleon al III-lea, cunoscut caLouis-Napoléon înainte să devină împărat, era nepotul de frate al împăratuluiNapoleon I, fiul fratelui său,Louis Bonaparte, care se căsătorise cuHortense de Beauharnais, fiica din prima căsătorie a soției lui Napoleon I,Joséphine de Beauharnais. Paternitatea lui Louis-Napoléon a fost adusă în discuție. Louis-Napoléon însuși avea suspiciuni legate de legitimitatea sa, deși mulți istorici au ajuns la concluzia că a fost conceput de Louis Bonaparte și Hortense.[11]

În timpul domniei lui Napoleon, părinții lui Louis-Napoléon au fost numiți rege și regină astatului marionetă al Franței,Regatul Olandei. După înfrângerea militară a lui Napoleon I, deportarea sa în 1815 șirestaurarea monarhiei Bourbonilor în Franța, toți membriidinastiei Bonaparte au fost forțați să plece în exil. Louis-Napoléon a ajuns înElveția, unde a locuit cu mama sa la Castelul Arenenberg dincantonul Thurgau, apoi înGermania, unde a frecventat gimnaziul de laAugsburg,Bavaria.

Activitatea politică

[modificare |modificare sursă]

Mai târziu, în 1823, Louis-Napoléon s-a stabilit înItalia, unde, împreună cu fratele său mai mare,Napoleon Louis Bonaparte, au îmbrățișat politicile liberale și s-au implicat alături deCarbonari, o organizație care lupta împotriva dominației austriece în nordul Italiei.

La 17 martie 1831, în timp ce părăsea Italia, fugind din cauza unei represiuni privind activitatea revoluționară, fratele lui, Napoleon Louis Bonaparte, care suferea derujeolă, a murit în brațele sale.[12] Mai târziu, experiențele sale din Italia, au avut un efect profund asupra politicii sale externe. Louis-Napoléon a călătorit în Franța, unde a fost rapid arestat și expulzat în Anglia.

În acest timp, Franța a devenit din nou monarhie. Însă, conform legii de succesiune stabilită de Napoleon I când era împărat, Coroana trecea fiului său. Cunoscut de bonapartiști caNapoleon al II-lea, acesta a trăit într-o închisoare virtuală la Viena sub numele de Ducele de Reichstadt. Următorul în linie era fratele mai mare a lui Napoleon,Joseph Bonaparte, urmat deLouis Bonaparte și de fiii lui. Deoarece Joseph nu avea moștenitori masculini și fratele mai mare a lui Louis-Napoléon murise în 1831, moartea Ducelui de Reichstadt în 1832 l-a făcut pe Louis-Napoléon moștenitor al lui Napoleon I. Unchiul său și tatăl său, relativ în vârstă atunci, l-au lăsat pe el lider activ al cauzei bonapartiste.

Louis-Napoléon s-a întors în Franța în octombrie 1836, și a încercat să inițieze laStrasbourg o lovitură de stat prin care să reinstaureze imperiul. A fost însă arestat și s-a întors în exil în Elveția. Când regele Franței,Ludovic-Filip, a cerut extrădarea sa, Elveția a refuzat să predea un om care a fost cetățean și membru al forțelor lor armate. Pentru a evita un război, Louis-Napoléon a părăsit Elveția pentru America Centrală. Între 1838 și 1839 Louis-Napoléon a stat la Londra. Astăzi, clădirea este numită "Casa Napoleon".

S-a întors în secret în Franța și a încercat o nouă lovitură de stat în august 1840, de această dată înBoulogne. În urma acestei tentative el a fost condamnat la închisoare pe viață. În timpul anilor de închisoare, a scris eseuri și pamflete. În 1844, unchiul său Joseph a murit. În cele din urmă, la 25 mai 1846 a evadat din fortăreață și s-a stabilit laSouthport, Anglia. O lună mai târziu a murit tatăl său, Louis.

Louis-Napoléon a trăit în interiorul granițelor Regatului Unit până la revoluția din februarie 1848 din Franța. Ludovic-Filip a fost detronat și s-a proclamat republică. Acum se putea întoarce în Franța, ceea ce a și făcut imediat. Totuși, guvernul provizoriu, l-a considerat că distrage inutil atenția și a cerut plecarea lui[13] În aprilie a câștigat un loc în Adunarea Constituantă franceză pentru o nouă constituție. Nu a avut mari contribuții și ca orator public mediocru nu a reușit să impresioneze membrii săi. Unii chiar au crezut că, după ce a trăit în afara Franței aproape toată viața, vorbea franceza cu un ușor accent german.[14] Exilul său temporar din 1848 s-a dovedit a fi de bun augur pentru alegerile prezidențiale din decembrie când a fost capabil să-și îmbunătățească imaginea și l-a învins pe principalul său adversar, Louis-Eugène Cavaignac, care a condus represiunea împotriva clasei muncitoare din Paris.[15]

Președinte al Republicii Franceze

[modificare |modificare sursă]
Bustul lui Napoléon al III-lea amplasat în piața bucureșteană care îi poartă numele

DupăRevoluția din 1848 i-a fost permisă întoarcerea la Paris, reușind să fie ales în Adunarea Națională în septembrie 1848. Pe 10 decembrie1848 Napoleon a fost ales Președinte alRepublicii Franceze, iar prin lovitura de stat din 2 decembrie1851 el a primit titlul de „principe-președinte” și puteri dictatoriale, fiindu-i stabilit un mandat de zece ani (decizii confirmate prin plebiscitul din 21-22 decembrie).[16]

Împărat al francezilor

[modificare |modificare sursă]

Exact după un an de la lovitura sa de stat și la 48 de ani de la încoronarea unchiului său, Charles-Louis-Napoléon devenit împărat al francezilor, cu numele Napoleon al III-lea, pe data de2 decembrie1852. Investirea fusese validată de unplebiscit (21–22 noiembrie 1852). Împăratul s-a căsătorit în 30 ianuarie1853 cu contesa spaniolăEugénie de Montijo, cu care a avut un fiu, pe Louis Napoleon.

Epoca celui de-al doilea Imperiu Francez este caracterizată de o industrializare rapidă și de modernizarea instituțiilor economice și administrative ale statului. După războiul dinCrimeea (1854-1856) și implicarea în unificareaItaliei Franța a redevenit o mare putere europeană. După eșecul expediției militare dinMexic (1862-1867) și neputința sa de a evita conflictul cuPrusia renumele politic al lui Napoleon III a apus și nu a mai putut fi restabilit nici prin reformele liberale din1869. În urma înfrângerii de laSedan împăratul a căzut, pe data de 1 septembrie1870, în captivitate germană și a fost închis încastelul Wilhelmshöhe dinKassel.

După eliberarea din detenție la data de 19 martie1871, Napoleon III s-a stabilit la Chislehurst, unde a decedat la data de 9 ianuarie1873.

Opera istorică

[modificare |modificare sursă]
  • »Œuvres« (5 vol., 1854-69)
  • »Œuvres militaires« (1856)
  • »Histoire de Jules César« (2 vol., 1865-6)

Note

[modificare |modificare sursă]
  1. ^abNapoleon (Napoleon III.),Brockhaus Enzyklopädie 
  2. ^abcdArchivio Storico Ricordi, accesat în 
  3. ^abCharles Louis Napoleon Bonaparte, The Peerage, accesat în 
  4. ^abNapoléon III,Babelio 
  5. ^Louis-Napoléon Bonaparte,GeneaStar 
  6. ^Наполеон III,Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*] |access-date= necesită|url= (ajutor)
  7. ^„Napoleon al III-lea”,Gemeinsame Normdatei, accesat în 
  8. ^Napoléon III Emperor of France, Genealogics 
  9. ^LIBRIS,, accesat în 
  10. ^„Napoleon III | Biography, Significance, Death, & Facts | Britannica” (în engleză). www.britannica.com.. Accesat în. 
  11. ^Bresler 1999, p. 37
  12. ^Bresler 1999, p. 94–95
  13. ^Randell, 1991, p. 73-74.
  14. ^Encyclopædia Britannica, 1912
  15. ^Randell, 1991, p.74
  16. ^Boia, Lucian ().Napoleon al III-lea Cel Neiubit. Humanitas. p. 238. 

Bibliografie

[modificare |modificare sursă]
  • Napoleon III, articol înBrockhaus'Kleines Konversations-Lexikon, vol. II, Mannheim 1911, p. 242.
  • „Napoleon III cel neiubit”,Lucian Boia, Editura Humanitas, 2008
  • Anceau, Eric,Napoléon III, un Saint-Simon à cheval, Paris, Tallandier, 2008.
  • Choisel, Francis, La Deuxième République et le Second Empire au jour le jour, chronologie érudite détaillée, Paris, CNRS Editions, 2015.
  • Girard, LouisNapoléon III, Paris, Fayard,1986.
  • Tulard, Jean (dir.),Dictionnaire du Second Empire, Paris, Fayard, 1995, 1348 p.

Legături externe

[modificare |modificare sursă]
Merovingieni
(428–751)
Clodio (428–445/448) •Merovech (445/448–457) •Childeric I (457–481/482) •Clovis I (481/482–511) •Childebert I (511–558) •Chlothar I (511–561) •Charibert I (561–567) •Guntram (561–593) •Chilperic I (561–584) •Sigebert I (561–575) •Childebert II (575–595) •Chlothar II (584–629) •Dagobert I (623–639) •Sigebert II (639–656) •Clovis II (639–657) •Childebert III (656–662) •Chlothar III (657–673) •Childeric II (673–675) •Theuderic III (675–691) •Clovis IV (691–695) •Childebert IV (695–711) •Dagobert III (711–715) •Chilpéric II (715–721) •Chlothar IV (717–719) •Theuderic IV (721–737) •Childeric (737–751)
Carolingieni
(751–888, 898–922, 936–987)
Pepin cel Scurt (751–768) •Carloman I (768–771) •Carol cel Mare (768–814) •Ludovic I (814–840) •Carol II (843–877) •Ludovic II (877–879) •Ludovic III (879–882) •Carloman II (879–884) •Carol cel Gras (885–888) •Carol III (898–922) •Ludovic IV (936–954) •Lothar (954–986) •Ludovic V (986–987)
Robertieni
(888–898, 922–923)
Odo (888–898) •Robert I (922–923)
Bosonides
(923–936)
Raoul (923–936)
Casa de Capet
(987–1328)
Hugo Capet (987–996) •Robert II (996–1031) •Henric I (1031–1060) •Filip I (1060–1108) •Ludovic VI (1108–1137) •Ludovic VII (1137–1180) •Filip II (1180–1223) •Ludovic VIII (1223–1226) •Ludovic IX (1226–1270) •Filip III (1270–1285) •Filip IV (1285–1314) •Ludovic X (1314–1316) •Ioan I (1316) •Filip V (1316–1322) •Carol IV (1322–1328)
Casa de Valois
(1328–1498)
Filip VI (1328–1350) •Ioan II (1350–1364) •Carol V (1364–1380) •Carol VI (1380–1422) •Carol VII (1422–1461) •Ludovic XI (1461–1483) •Carol VIII (1483–1498)
Casa de Valois-Orléans
(1498–1515)
Ludovic XII (1498–1515)
Casa de Valois-Angoulême
(1515–1589)
Francisc I (1515–1547) •Henric II (1547–1559) •Francisc II (1559–1560) •Carol IX (1560–1574) •Henric III (1574–1589)
Casa de Bourbon
(1589–1792, 1814-1815, 1815-1830)
Henric IV (1589–1610) •Ludovic XIII (1610–1643) •Ludovic XIV (1643–1715) •Ludovic XV (1715–1774) •Ludovic XVI (1774–1792) •Ludovic XVII (pretendent, 1792–1795) •Ludovic XVIII (1814–1815, 1815–1824) •Carol X (1824–1830) •Ludovic XIX (1830) •Henric V (1830)
Casa de Bonaparte
Primul Imperiu (1804–1814, 1815)
Napoleon I (1804–1814, 1815) •Napoleon al II-lea (1815)
Casa de Orléans
Monarhia din Iulie (1830–1848)
Ludovic-Filip (1830–1848)
Casa de Bonaparte
Al Doilea Imperiu (1852–1870)
Napoleon al III-lea (1852–1870)
Conducătorii disputați sunt scriși cu caractereitalice
Generația 1
Generația 2
Edmond Raymer Bonaparte I  • Zénaïde, Prințesă de Canino și Musignano  • Prințesa Charlotte  • Napoléon II  • Charlotte, Prințeă Mario Gabrielli • Prințesa Victoire • Christine, Lady Dudley Coutts Stuart •Charles Lucien, Prinț de Canino și Musignano • Laetitia, Lady Wyse • Prințul Joseph • Jeanne, marchiză Honorato Honrati • Prințul Paul •Prințul Louis LucienPrințul Pierre Napoléon • Prințul Antoine • Alexandrine, Contesă Vincenzo Valentini di Laviano • Prințesa Constance •Napoléon Charles, Prinț Regal al OlandeiLouis II al OlandeiNapoléon IIIPrințul Jérôme Napoléon • Jérôme Napoléon Charles, Prinț de Montfort •Mathilde, Prințesă de San DonatoNapoléon Joseph, Prinț Napoléon
Generația 3
Joseph Lucien, Prinț de Canino și Musignano  • Prințesa Alexandrine  • Cardinalul Lucien Louis, Prinț de Canino și Musignano  • Julie, marchiză de Roccagiovine  • Charlotte, Contesă Pietro Primoli di Foglia  • Prințesa Léonie  • Marie Desirée, Contesă Paolo Campello della Spina  • Augusta, Prințesă Placido Gabrielli  • Napoléon Charles, Prinț de Canino și Musignano  • Bathile, Contesă de Cambacérès  • Prințesa Albertine  • Prințul Charles  • Edmond Raymer Bonaparte II  • Roland, Prinț de Canino și Musignano  • Jeanne, marchiză de Villeneuve-Escaplon  • Napoléon Eugène, Prinț Imperial al Franței  • Prințul Jérôme Napoléon  • Prințul Charles Joseph  • Victor, Prinț Napoléon  • Prințul Napoléon Louis  • Marie Letizia, Ducesă de Aosta  • William Charles Bonaparte-Wyse  • Laetitia Marie Wyse Bonaparte  • Lucien Napoléon Bonaparte-Wyse
Generația 4
Generația 5
Charles, Prinț Napoléon  • Prințesa Catherine, Mrs. Jean Dualé  • Prințesa Laure, Mrs. Jean-Claude Leconte  • Prințul Jérôme
Generația 6
Pretendenți la tronul Franței
Pretendenți Bourboni (legitimiști) (1830–prezent)
Pretendenți orleaniști (1848–prezent)
Louis-Philippe I (1848) • Filip VII (sau Louis-Philippe II) (1850)  • Filip VIII (1894) • Jean III (1926)  • Henri VI (1940) • Henri VII (1999) • Jean IV (2019)
Pretendenți bonapartiști (1814–prezent)
Napoléon I (1821) • Napoléon II (1821) • Joseph (1832) • Louis (1844) • Napoléon III (1846) • Napoléon IV Eugene (1873) • Napoléon V Victor (1879) • Napoléon VI Louis (1926) • Napoléon VII Charles/Napoléon VIII Jean-Christophe (1997)
Control de autoritate
Adus de lahttps://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Napoleon_al_III-lea&oldid=16877288
Categorii:
Categorii ascunse:

[8]ページ先頭

©2009-2025 Movatter.jp