Autorii antici și imitatorii lor invocă muzele atunci când scriu poezie, imnuri sau istorie epică. Invocarea are loc aproape de începutul operei lor. Autorii cer ajutor sau inspirație de la muze sau pur și simplu o invită pe muză să cânte direct prin autor.
Muzele au apărut înTeogonia datorată poetului grecHesiod. Ele fac obiectul unui prolog care este dedicat întâlnirii lor cu poetul pemuntele Helicon. În acest prolog, Hesiod, venit să-și pască turma pe muntele Helicon, ar fi zărit muzele în timpul ritualurilor lor sacre. În acel moment ele l-ar fi dotat pe Hesiod cu calitatea sa de poet și l-ar fi însărcinat să îndeplinească o misiune sacră: aceea de a spune povestea lor și pe aceea a zeilor olimpieni.
«O, Muză, cântă-mi mie pe bărbatul Viteaz și iscusit, care-ntr-o vreme, Când el cu măiestria lui făcuse Pustiu din ziduri sfinte de la Troia, Nemernici amar de ani pe lume Și cunoscu pe drumul lui tot felul De oameni, de orașe și de datini, [...] Din toate aceste spune-ne și nouă De undeva, tu fiică a lui Joe.»[1]
Dar înIliada, unde Homer narează un episod din Războiul Troiei, poetul invocă o zeiță:
«Cântă, zeiță, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul, Patima crudă ce-aheilor mii de amaruri aduse: Suflete multe viteze trimise pe lumea cealaltă, Trupul făcându-le hrană la câni și la feluri de pasări [...].»[2] Este de subliniat faptul că deși poetul cunoștea cuvântulgrec vechi Μοῦσα, el a folosit aici cuvântulzeiță.
Homer are și un imn cu titlulCătre Muze, cu unele versuri împrumutate dinTheogonia lui Hesiod.[3]
La origine (potrivit luiPausanias), ele erau trei:Aedea („cântul”, „vocea”),Meletea („meditația”) șiMneme („memoria”). Împreună, ele reprezintă premiseleartei poetice din practica cultului.
LaDelphi, ele purtau numele celor treicoarde ale uneilire:Acuta („Nete”),Mediana („Mese”) șiGrava („Hypate”).
Cicero înDe natura deorum („Despre natura zeilor”) enumeră patru:Thelxinoe („care atinge inima / sufletul”),Aedea („cântul”),Arche („începutul”) șiMeletea („reflecția”).[4][5]
Tradiția le atribuia două reședințe: una pemuntele Parnas, cealaltă peHelicon.
Platon (înIon) în jurul anului401 î.Hr., apoineoplatoniștii au făcut din cele nouă muze mediatoare între zeu și poet sau orice creator intelectual, conform concepției de artă conform căreia poetul este posedat, pătruns de zeu. De la epoca presocratică până la epoca clasică, atributele lor au evoluat.
Vergilius cere și el ajutor de la muză atât la începutulEneidei, cât și la începutul fiecărei secțiuni mai importante ale epopeii:
«Muză, vestește-mi temeiul, din care călcare-a poruncii Astfel de multe dureri s-ascundă vrăjmașa regină Celui mai vrednic bărbat, amaruri atâtea gătindu-i?»[6]
Muzele sunt uneori asimilate, în mod abuziv,Pieridelor, cu referire laPieria, o regiune dinTracia, de unde erau ele originare.[9]
Contrar unei credințe răspândite, nu există nicio legătură directă între muzele din mitologia greacă și definițiaartelor zise tradiționale. Astfel, filosoful germanHegel, în lucrarea saEstetica, nu enumeră decât cinci: arhitectura, sculptura, pictura, muzica și poezia.
Muzele îi desfătau pe zeiiOlimpului cu cântecele lor, la diferite festivități. Au participat, de pildă, în această calitate, la nuntaHarmoniei cuCadmus și la cea a luiThetys cuPeleus.
PoețiiHomer,Hesiod șiPindar afirmau că muzele erau atotștiutoare, datorită simbolului mamei lorMnemosyne, zeița memoriei.[10]
Muzele sunt ușor identificabile în artă, îndeosebi când sunt în număr de nouă și însoțite deApollo. Totodată, diferitele lor atribute permit și ele să fie recunoscute în reprezentări izolate.
Calliope: coroană de aur, carte, tăbliță și stil, trompetă, ghirlande, poem epic;
Euterpe: fluier simplu sauaulos, oboi dublu, și un altinstrument muzical (trompetă), cunună de flori, lebădă;
Melpomene:corn, cunună de ramuri deviță de vie, spadă, mască tragică, sceptru la picioarele sale, încălțată cu un coturn, pumnal însângerat;
Polimnia: cunună de perle, de flori sau de pietre prețioase, orgă, culoare albă, sceptru, rulou pe care este scris cuvântullatinsuadere, „a convinge”;[11]
