| ||||||||||||||
 | ||||||||||||||
.JPG) | ||||||||||||||
 |
Munca forțată a ungurilor în Uniunea Sovietică în urma ocupării țării de cătreArmata Roșie la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a fost un subiect care nu a fost cercetat până laprăbușirea regimurilor comuniste șidestrămarea Uniunii Sovietice. Nu sunt cunoscute cifre exacte, există însă estimări conform cărora până la 600.000 de unguri au fost deportați, între care aproximativ 200.000 de civili. Numărul celor care au murit în timpul deportărilor este estimat la 200.000 de persoane.[1] Munca forțată a ungurilor a fost parte a unui mai vast sistem, cel almuncii forțată a cetățenilor străini în Uniunea Sovietică.
În afară de cei deportați din Ungaria, un număr necunoscut de maghiari au fost deportați dinTransilvania înUniunea Sovietică în contextul recuperării de către România a teritoriului pierdut în 1940 prinDictatul de la Viena. În 1944, un număr de unguri au fost acuzați de autoritățile române că activează ca „partizani” în spatele frontului și au fost transferați sub controlul administrației sovietice. La începutul anului 1945, în timpulcampaniei de „degermanizare”, toți ungurii cu nume germane au fost trimiși în Uniunea Sovietică în conformitate cu ordinulOrdinul 7161.[2]
ÎnUngaria[1] și în rândul minorității maghiare dinTranscarpatia,[3] acest tip de muncă a fost numitmálenkij robot, o formă deformată a termenuluirusescmalenkaya rabota (маленькая работа), care însemna "puțină muncă". Expresia a luat naștere în timpul primului val de deportări ale ungurilor: după ocuparea orașelor maghiare, civilii au fost adunați pentru „puțină muncă” – îndepărtarea ruinelor.
Cea mai mare deportare a primului val a avut loc laBudapesta. Rapoartelemareșalului sovieticRodion Malinovski ar fi supraestimat numărul prizonieri de război luați dupăBătălia de la Budapesta și, pentru ca să acopere diferența , aproximativ 100.000 de civili au fost reținuți la Budapesta și în suburbiile orașului.[1] Cei deportați în primul val au fost în principal cei din nord-vestul Ungariei, în localitățile aflate în calea înaintării armatei sovietice.[4]
Cel de-al doilea val din ianuarie 1945 a fost mai bine organizat și a implicat oameni din toată Ungaria. PotrivitOrdinului 7161 alComitetului de Apărare al Statului,etnicii germani urmau să fie deportați pentru muncă forțată din teritoriile ocupate, inclusiv din Ungaria. Autoritățile sovietice aveau cote de deportare pentru fiecare regiune în parte, iar când țintele nu au fost atinse, numărul celor deportați a fost completat cuetnici maghiari.[1][4] În această perioadă au fost deportați și prizonierii de război maghiari.
Prizonierii de război și civilii deportați au fost gestionați deDirecția Generală pentru Prizonierii de Război și Internați a NKVD-ului, (cunoscut prin acronimul său rus, GUPVI), care dispunea de propriile sale lagăre de muncă, similare cu cele aleGulag-ului.
Deportații au fost transportați în vagoane de marfă în tabere de tranzit dinRomânia șiUcraina apuseană. Mărturiile supraviețuitorilor sugerează o rată ridicată a mortalității în lagăre și în tranzit din diverse cauze -dizenterie, vreme aspră și malnutriție.[1]
Deportații maghiari au fost internați în aproximativ 2.000 de lagăre. Un număr mare de tabere au fost identificate: 44 de tabere înAzerbaidjan, 158 înstatele baltice, 131 înBelarus, 119 în nordulRusiei, 53 în vecinătateaLeningrad, 627 în Rusia centrală, 276 înMunții Ural și 64 înSiberia.[1]
Un alt grup de deportați a fost format din maghiarii condamnați detribunale sovietici pentru „activitățiantisovietice”. Din acest grup au făcut persoane aparținând următoarelor categorii:[5]
Acest grup de prizonieri au fost trimiși cu precădere în lagăreleGULAG-ului, nu în cele ale GUPVI.
În timpulperioadei de destalinizare, sentințele supraviețuitorilor au fost anulate, iar 3.500 de foști condamnați au fost repatriați. Numărul total al condamnaților a fost estimat de către activiștii organizațieiSzorakész a supravițuitorilor Gulagului la aproximativ 10.000 de oameni.[5]
Guvernul luiFerenc Nagy(d) a început la începutul anului 1946 negocieri pentru repatrierea deportaților maghiari. Primul val de repatrieri pe scară largă a avut loc din iunie până în noiembrie 1946, după care repatrierile au fost întrerupte până în mai 1947. Ultimul grup de aproximativ 3.000 de maghiari s-a reîntors în patrie în perioada 1953-1955, după moartea luiStalin. cercetătorii maghiari estimează că 330.000-380.000 de deportați la muncă forțată sau reîntors în țară, iar aproximativ 200.000 au pierit în tranzit sau în captivitate.[1]