Munții Carpați reprezintă un lanț muntos, aparținând marelui sistem muntos central alEuropei. Carpații cuprinși între Bazinul Vienei (care-l separă de lanțul alpin) șiculoarul Timocului (care îl separă deStara Planina, înPeninsula Balcanică) formează un arc cu o lungime de circa 1.700 km și lățimea maximă de 130 km, desfășurându-se pe 6° în latitudine și aproximativ 10° în longitudine. Munții Carpați se întind pe teritoriul a șapte state:Cehia (3%),Slovacia (17%),Polonia (10%),Ungaria (4%),Ucraina (11%),România (51%) șiSerbia (4%).[2][3][4][5]
Carpații se înfățișează ca fiind niște munți mijlocii sau scunzi, doar câteva sectoare depășind 2000 de metri în altitudine.
Spre deosebire deAlpi, Carpații au mari depresiuni intramontane, iar culmile lor se prezintă sub forma unor suprafețe întinse, acoperite cu pajiști. Carpaților le aparține și cel mai mare lanț vulcanic din Europa. Alături derocile cristaline și eruptive o mare extensiune o au rocile sedimentare, care dau un relief cu pante domoale.
Clima Carpaților este continentală,precipitațiile cresc în raport cu altitudinea iar vegetația este dispusă în etaje (pajiști alpine sus, păduri de conifere și făget pe pante și pe înălțimile mai mici). Din munții Carpați izvorăsc:Vistula,Nistrul,Tisa,Prutul,Siretul,Mureșul,Oltul ș.a.
Etimologia numelui purtat de munți este necunoscută, pentru elucidarea ei propunându-se mai multe variante. Două din cele mai cunoscute sunt:
Stâncoșii, dintr-un cuvânt dacic cu rădăcina în Proto Indo-Europeanul*sker-/*ker, înrudit, sau identic, cu albanezulkarpë(stâncă);
din proto indo-europeanul *kwerp (a întoarce, a îndoi), care a dat greculkarpós (încheietură), englezul vechihweorfan (a întoarce), luându-se în considerare forma munților. Numele a dat și denumireaCarpilor, tribdacic care trăia înMoldova secolelor II-IV. Denumirea le-a fost atribuită de romani sau era una nativă; fie pentru că locuiau dincolo de Carpați, fie prentru că au adoptat-o ei ca locuitori ai zonei.
O altă variantă este proveniența numelui „Carpați” de la tribul dacic alcarpilor.[6]
Carpații încep de laDunăre lângăBratislava. Ei înconjoarăTranscarpatia șiTransilvania într-un semicerc larg, continuă spre sud-est, și se sfârșesc la Dunăre lângăOrșova, înRomânia. Lungimea totală a Carpaților este de 1500 km, iar lățimea lanțului montan variază între 12 km și 500 km. Lanțul muntos are cea mai mare lățime înDepresiunea colinară a Transilvaniei și cea mai mare înălțime la poaleleMunților Tatra (Gerlachovský štít, care are 2 655 m altitudine, pe teritoriulSlovaciei la granița cuPolonia). Se întinde pe o suprafață de 190.000 km2 și, dupăAlpi, este cel mai extins lanț muntos din Europa.
Deși în mod obișnuit se face referire la Carpați ca fiind un lanț muntos, ei de fapt nu formează un lanț neîntrerupt de munți. Mai degrabă, constă în câteva grupuri geologic distincte, prezentând o mare varietate structurală ca Alpii. Carpații, care doar în rare locuri depășesc altitudinea de 2500 m, nu prezintă vârfuri stâncoase, zone înzăpezite extinse, ghețari întinși, cascade înalte, sau lacuri întinse care sunt comune în Alpi. Nici o zonă din Carpați nu este înzăpezită tot anul și nu prezintă niciunghețar. Carpații la altitudinea lor maximă, sunt la fel de înalți caAlpii Orientali Centrali, cu care împarte un aspect, climat șifloră comună.
Carpații sunt separați de Alpi de către Dunăre. Cele două lanțuri muntoase se întâlnesc într-un singur punct: în Munții Leitha laBratislava. Fluviul desparte, de asemenea, Carpații de lanțulMunților Balcani, la Orșova.
După Emmanuel de Martonne[7],Carpații României acoperă aproximativ o treime din suprafațaRomâniei.
Carpații românești fac parte din sectorul estic al sistemului muntos alpin, bine individualizat prin direcția generală a culmilor principale, prin altitudine, prin masivitate și structură. Rezistența Platformei Ruse le-a impus Carpaților la formare o direcție de la nord-nord-vest spre sud-sud-est, direcție modificată apoi spre vest de horstul hercinic dobrogean.
Altitudinea medie a Carpaților este de circa 1000 m, înălțimile maxime depășind rar 2500 m (înBucegi,Munții Făgărașului,Parângului,Retezatului). În Carpații Occidentali, înălțimile culmilor coboară frecvent sub 800 m (în Munții Codru-Moma, Pădurea Craiului, Banatului etc). Lățimea sistemului muntos carpatin pe teritoriul României variază între 120 km (în Munții Rodnei) și 70 km (în Munții Parângului).
Carpații sunt caracterizați prin prezența unor numeroase depresiuni intramontane și văi transversale, totale sau parțiale (Dunărea,Jiul,Oltul,Râul Bistrița,Mureș,Crișul Repede, etc.) Ei au o vechime de 204 milioane ani.
Potrivit deosebirilor geomorfologice și geologice, lanțul carpatic românesc se împarte în trei mari unități morfotectonice:
Din punct de vedere climatic, Carpații se înscriu în zona climaticătemperat-continentală, prezentând nuanțe diferite, ca urmare a desfășurării în latitudine, longitudine și altitudine.
Se poate vorbi de unclimat montan, caracterizat de etajare altitudinală, ceea ce generează o scădere a temperaturii și o creștere a cantității de precipitații, pe măsură ce altitudinea crește. Temperaturile medii anuale oscilează între 8 °C la poalele munților și -2 °C pe culmile cele mai înalte. Cantitatea medie anuală de precipitații oscilează între 750 mm și 2000 mm. La altitudini de peste 2000 m, precipitațiile sunt, în cele mai multe cazuri, sub formă de zăpadă.
În partea nordică se resimt influențe climatice baltice, în vest oceanice, în est influențe climatice dinspreCâmpia Rusă (reci și uscate, iarna), iar în sud mediteraneene.
Pe culmile mai înalte (în special în Carpații nord-vestici și în Carpații sud-estici) se găsesc numeroase lacuri glaciare. La acestea se adaugă lacurile antropice, în cele mai multe cazuri lacuri de acumulare utilizate în scopuri energetice.
Zakopane este un oraș mic, situat la 850 de metri altitudine, pe flancul nordic alMunților Tatra Mare. Este una dintre cele mai renumite stațiuni de sporturi de iarnă din Carpați și dinEuropa.
Carpații s-au format concomitent cu întregul sistem alpin, în vastulgeosinclinal dintrePlatforma Rusă (în est),orogenul caledono-hercinic (în vest) șiscutul african (în sud). Începând dincretacic, în formarea Carpaților au avut loc mai multe faze de mișcări de înălțare, aparținândorogenezei alpine.
Ca și înAlpi,Apenini sauMunții Scandinaviei, în Carpați se găsesc numeroase arii cu forme de relief carstic și calcaros, forme de relief glaciare relicte, un relief structural și petrografic variat.
O mare parte din vestul și nordul Carpaților Vestici Exteriori din Polonia, Ucraina și Slovacia sunt tradițional numițiBeskids.
Granița geologică dintre Carpații Vestici și cei Estici, parcurge aproximativ linia (de la sud la nord) dintre orașeleMichalovce -Bardejov -Nowy Sącz -Tarnów. În harțile vechi granița era mai la est - la linia (de la nord la sud) trasată de râurileSanna șiOsława (Polonia) – orașulSnina (Slovacia) –Tur'ia (Ucraina). Biologii, totuși, mută granița și mai la est.
Ucrainenii folosesc termenul de „Carpații Estici” doar pentru Carpații Ucrainei (sau Carpații Păduroși), în principal pentru zona aflată pe teritoriul lor (până laPasul Prislop), în timp ce românii folosesc termenul de Carpații Estici (Carpații Orientali) pentru a face referire la zona cuprinsă de la granița cu Ucraina spre sud.
^en[1] "The Carpathians" European Travel Commission, in The Official Travel Portal of Europe, accesat la 31 octombrie 2017
^en[2] The Carpathian Project: Carpathian Mountains in Serbia, Institute for Spatial Planning, Faculty of Geography, University of Belgrade (2008), accesat la 31 octombrie 2017
^en[3]Arhivat în, laWayback Machine. Bulletin of the Natural History Museum, pg. 54, Valuing the geological heritage of Serbia (UDC: 502.171:55(497.11), Aleksandra Maran (2010), accesat la 31 octombrie 2017
^en[4] "Sacred Language of the Vlach Bread", Paun es Durlic, Balkankult (2011), accesat la 31 octombrie 2017
^Di Carlo Troya,Storia d'Italia del medio-evo, vol. I, partea a II-a, Napoli, Tipografia del Tasso, 1839, p. 599
^Emmanuel de Martonne,Géographie universelle, dir. Vidal de la Blache, vol. IV :Europe centrale, Paris, Armand Colin, 1930 & 1931).
Urs-Beat Brändli, Jaroslaw Dowhanytsch (Red.):Urwälder im Zentrum Europas. Ein Naturführer durch das Karpaten-Biosphärenreservat in der Ukraine. Eidgenössische Forschungsanstalt WSL, Birmensdorf. Karpaten-Biosphärenreservat Rachiw. Verlag Haupt, Bern/Stuttgart/Wien 2003.ISBN 3-258-06695-7
Bernhard Hänsel:Die Steppe und das Karpatenbecken im Spannungsfeld zwischen nomadischen und seßhaften Lebensformen. in:Prähistorische Archäologie Südosteuropa. Das Karpatenbecken und die osteuropäische Steppe. Bad Bramstedt 12.1998, 7-18.ISSN0723-1725
Ioan Mărculeț, Bogdan Rusu:Impactul lacurilor de acumulare din Munții Teleajenului și Buzăului asupra reliefului – observații preliminare, Comunicări de Geografie, Vol. IX, Edit. Univ. București, 2005, p 103-106, 3 fig.
Kurt Scharr (Hrsg.):Die Karpaten. Balthasar Hacquet und das "vergessene" Gebirge in Europa. Studien-Verlag, Innsbruck/Wien/Bozen 2005.ISBN 3-7065-1952-6
Michael Schneeberger, Frank-Michael Lange:Die rumänischen Waldkarpaten. Maramures, Viseu de Sus und ein Abstecher in die Bukowina. Schelzky, Berlin 1998.ISBN 3-89541-139-6
Rainer Slotta, Volker Wollmann, Ion Dordea:Das Gold der Karpaten -Roșia Montană und sein Bergbau zur Ausstellung im Deutschen Bergbau-Museum vom 27. Oktober 2002 bis zum 5. Mai 2003. Deutsches Bergbau-Museum, Bochum 2003.ISBN 3-921533-95-3
