Le Mont-Saint-Michel este o stâncă granitică (78 m înălțime) în Golful Saint-Malo (NVFranței) dinMarea Mânecii, unde se manifestă cel mai reprezentativ fenomen de flux și reflux: în timpul fluxului este insulă, comunicația cu teritoriul continental fiind întreruptă, iar în timpul refluxului devine peninsulă, o limbă de nisip ieșind de sub ape.Stânca este ocupată de un sat (41 locuitori) șio mănăstire fortificată (ridicată începând cusecolul al VIII-lea, până prin secoleleal XII-lea -al XIV-lea). A jucat un rol important în istoriaFranței, fiind singurul loc care nu a putut fi cucerit de armatele engleze în timpul „Războiului de 100 de ani”. În prezent, constituie unul din locurile cele mai vizitate dinFranța, (cu 3.200.000 de vizitatori anual). O șosea pietruită asigură, în ultima vreme, legătura permanentă cu țărmulBretaniei.
Vedere din satelit a Golfului Saint-Malo cu Mont Saint-Michel
Se cunoaște că unele triburiceltice ocupau împrejurimile muntelui Saint-Michel. Potrivit abateluiGil Deric, un istoric breton dinsecolul al XVIII-lea, insula stâncoasă a fost consacrată de culteledruidice luiBelenus (Belenus fiind zeul gal al soarelui), sub numele de „Ma vel Tombe Beneni”, adicăMuntele sauMormântul lui Belenus. Exista pe munte unmegalit[3], în jurul căruiagalii[4] au plasat un cimitir.
Ca peste tot în teritoriile cucerite deImperiul Roman, venirea aici a administrației romane a condus la construirea unor noi drumuri. Unul dintre acestea, care legaDol deFanafmers (Saint-Pair) și trecea la vest deMons Belenus, din cauza avansării mării a trebuit să fie mutat spre est și a sfârșit prin a fi înghițit de apele mării, împreună cu drumul care trecea prinAvranches.
Visul Sfântului AubertVedere a Mont Saint-Michel, la sfârșitul secolului al X-lea, dePaul Gout (1910)
Legenda Muntelui spune că într-o noapte de octombrie a anului708, episcopulAubert de laAvranches dormea un somn frământat de vise. Ca și în nopțile trecute,Sfântul Arhanghel Mihail i-a apărut în vis, poruncindu-i să îi construiască un sanctuar, pe vechiulmunte Tombe, în mijlocul golfului. Și, pentru ca episcopul să nu mai uite, cum o mai făcuse,Arhanghelul și-a pusdegetul de lumină pe capul episcopului Aubert, marcându-l pentru totdeauna.
În zoriisecolului al VIII-lea,muntele Tombe era o ridicătură rotunjită de granit, înaltă de 78 de metri, în mijlocul unui golf adânc, al cărui profil nu are cu nimic de-a face cu contururile de azi, deoarece aici pământul a câștigat peste tot în lupta cu marea. În vârful ridicăturii de granit se afla așezată o piatră destul de mare[5], despre care se spune că ar fi fost înfiptă în pământ de către Satan. Nimeni nu putea să scoată această piatră, pentru începerea construcției sanctuarului. În cele din urmă, copilașulBain, cel de-al doisprezecelea fiu al unuia din lucrători, puternic prinnevinovăția sa, reușește ceea ce toți ceilalți eșuaseră, tot așa cumArthur, viitor rege legendar al Bretaniei, încă adolescent, reușise să smulgă spadaExcalibur din stânca în care fusese înfiptă. NumeleSfântului Mihail, substantivare a unui strigăt[6], devine strigăt de luptă al cavaleriei.Roland[7][8], unul dintre cavalerii luiCarol cel Mare, îl invocă fără încetare în luptele contrasarazinilor[9]. Dar Sfântul Arhanghel mai are încă un rol: cântărește sufletele în ziuaJudecății de Apoi.
Legendele apar curând după instalareaBenedictinilor în mănăstire. Ele consacră definitivMuntele în ierarhia sanctuarelor.
Legenda șarpelui dinIrlanda i-a asigurat Muntelui un renume internațional. Un șarpe monstruos pustia regiunea. Armele regelui Elgar, rugăciunile arhiepiscopului Ivor rămân neputincioase. S-a luat hotărârea unui atac în masă contrabalaurului, dar când cavalerii au sosit la fața locului, monstrul era deja mort. L-au ars și i-au împrăștiat cenușa, în care Ivor a distins două obiecte insolite: unscut delemn decedru și de piele întărită, precum și ospadă deoțel, foarte scurtă, încă pătată desângele monstrului. Scutul și spada erau de dimensiuni curioase, adevăratejucării decopil. Noaptea următoare, Ivor l-a văzut peSfântul Mihail în vis, iar acesta i-a poruncit ca acesterelicve să fie duse la sanctuarul său preferat, fără nici o altă precizare. Cei doi călugări, însărcinați să ducă armele sfinte, au luat drumulItaliei, crezând că laGargano[10], cunoscut sub numele de Monte Sant’Angelo[11], este sanctuarul preferat alArhanghelului Mihail. Dar în fiecare zi, orice drum ar fi luat, ei ajungeau spre soare-apune. Disperați că nu reușesc să ajungă înItalia, ei s-au rugatArhanghelului Mihail: acesta le-a apărut și i-a informat că locul său preferat pe pământ este acum munteleTombe. Tradiția fixează la16 octombrie708 sfințirea locului noului sanctuar în vârful muntelui Tombe.Episcopul Aubert organizează viața religioasă în Munte, instalează acolo doisprezece călugăricare trebuie să persevereze, cu reguli precise, în serviciul preafericitului Arhanghel. Trimiși de episcop, acești călugări au format prima comunitate instalată și organizată vreodată în Munte. Prin revelație,Aubert a fost înștiințat deArhanghel de existența unei surse deapă potabilă, apoi a ridicat o capelă dedicatăSfântului Petru, unde, mai târziu, va fi înhumat, conform tradiției medievale. Muntele se numește încăTombe. Miracolele nu au întârziat să apară. Un pelerin orb, sosit acolo, a exclamat:Ce frumos este să vezi! Muntele și-a luat definitiv numele actual pe la sfârșitulsecolului al X-lea. Rând pe rând, au apărut noi construcții, Muntele căpătând o înfățișare din ce în ce mai apropiată de cea actuală. Trebuie să ne imaginăm amploarea acestor lucrări: blocurile de granit trebuiau aduse pe corăbii din insuleleChausey, în ritmul mareelor. Odată aduse, tăietorii de piatră le-au fasonat în blocuri definitive și și-au înscris pe ele, pentru a-și primi simbria, semnele lor, pe care le putem citi încă. Aceste blocuri grele de piatră erau apoi urcate în vârf și așezate la locul potrivit.
În1066,William, duceleNormandiei, pornește expediția de cucerire aAngliei, pe care vărul săuEduard i-o lăsase moștenire. Soția saMathilde a reprezentat pe otapiserie Muntele Saint-Michel, unde trupele normande ale luiWilliam au mers, în pelerinaj, spre a cere ajutorul divin, înainte de a treceMarea Mânecii.Tapiseria poate fi și astăzi admirată laBayeux, în muzeul special organizat pentru prezentarea tapiseriei. La organizarea expediției, Mănăstirea l-a ajutat pe William cu șase corăbii.
Alături de marile pelerinaje laIerusalim, laRoma, ori laSantiago de Compostela dinSpania, Muntele Saint-Michel își are locul său binecunoscut. Foarte curând, frumusețea construcțiilor sale, ridicate spre gloria lui Dumnezeu, atrage pelerinii, care prin darurile lor concură la ridicarea de noi construcții, mereu mai mărețe. Construirea corului înstil gotic este caracteristică acestor acte de credință.
Cronicile Muntelui semnalează, în sfârșit, pelerinaje ale „ciobănașilor”, bande de copii care își părăsesc familiile pentru a merge la Arhanghel. Primul din aceste pelerinaje este consemnat în anul1333. Totuși, aceste pelerinaje erau foarte rare, și nu se știe precis ce îi motiva pe copii să le facă.
La14 iulie1789, are loc cădereaBastiliei. În1790, revoluționarii ocupăBastilia mărilor, transferă laAvranches, unde se află și în prezent, prețioaselemanuscrise cuminiaturi, create de călugării de altădată și transformă Muntele în închisoare destinată preoților refractari la exigențele noului regim ateu. A urmatImperiul, care a făcut din Munte o închisoare permanentă, începând cu1811, apoiRestaurația, care se joacă aici de-a continuitatea, i-a dat Muntelui numele deCasă de Forță și de Corecție. Și astfel, timp de patruzeci și șapte de ani, paisprezece mii de deținuți au viețuit și au murit pe acolo. Au existat totuși deținuți care au reușit să evadeze. Un tânăr deținut, pictor, pe numeColombat, izbutește într-o noapte să se strecoare pe lângă ziduri și să ajungă îninsula Jersey, locul tradițional de exil al refugiaților politici francezi. Abia în luna octombrie a anului1863,Napoleon al III-lea a desființat această închisoare.
Cale ferată amenajată la începutul secolului al XX-lea pentru a deservi Muntele.
Deja dinsecolul al XIX-lea, autori, așa cum a fostGuy de Maupassant, șipictoriromantici veneau la Munte, pentru a se bucura de farmecul său unic și de calitățile sale pitorești.Secolul al XIX-lea a ezitat, în fața monumentelor, între două atitudini. În timp ceromanticii gustau straniul, monstruosul, iarVictor Hugo era foarte sensibil la aspectul compozit al Muntelui, oamenii aflați laAdministrația Monumentelor Istorice au preferat construcțiile fidele, în întregime, unuistil unic.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, au fost fondate mai multehoteluri pe Munte.
La6 august1897, se instalează, în vârful săgeții de 32 de metri a bisericii mănăstirii, la 150 de metri deasupra nivelului mării,statuia de cupru aSfântului Arhanghel Mihail. La mai puțin de un secol, la4 octombrie1987, după reparații și aurire, s-a reașezat statuiaArhanghelului, de data aceasta, cu ajutorulelicopterului. Din1965,Benedictinii s-au reinstalat în Munte, fără ca abația, ca realitate autonomă, să fie reconstituită. În prezent, pe Munte se aflăFraternitatea Monastică de laIerusalim (Abația Mont-Saint-Michel). În1368, confreria Sfântului Iacob declara că primise 15.570 depelerini la Mont Saint-Michel. Astăzi, Muntele primește trei milioane două sute de mii de vizitatori, în fiecare an.
În1874, statul francez a lansat realizarea unui dig neinundabil, destinat ușurării accesului la Munte. Dar aceste lucrări au dăunat sitului din cauza acumulării nisipului. Pericolul ca Muntele să nu mai rămână o insulă era din ce în ce mai mare. Iată ce scria poetulVictor Hugo, cu puțin înainte de moarte: „Muntele Saint-Michel este pentruFranța ceea ceMarea Piramidă este pentruEgipt. Trebuie să-l protejăm de orice mutilare. Trebuie ca Muntele Saint-Michel să rămână o insulă. Trebuie protejată cu orice preț această dublă operă a naturii și a artei”.
În a doua jumătate a secolului al XX-lea, transformarea sitului într-un loc de vizită de rang mondiala făcut mica localitatenormandă una dintre primele destinații turistice ale Franței.
Frecventarea sitului și aabației este concentrată în timp. Ea este mai puternică în perioadaestivală și în unele sfârșituri de săptămână deprimăvară, care concentrează circa o treime din vizitatorii veniți la Mont Saint-Michel, cu o medie zilnică care se apropie de 12.000 de vizitatori și cu vârfuri care depășesc 16.000 de vizitatori pe zi, cu un flux de vizitatori din ce în ce mai mic pe măsură ce crește altitudinea (doar o treime din vizitatori urcă până la abație). Timpul mediu de vizitare este de 2 până la 3 ore. „În cursul unei zile, între orele 11 și 16 densitatea vizitatorilor este cea mai mare”.[12]
În anii1983-1984, pentru protejarea insularității Muntelui, a fost distrus digul Roche-Torin (președinteleFrançois Mitterrand[13] a scos,în mod simbolic, prima piatră din dig), dar încă este greu de calculat efectele acestei suprimări.
Muntele cunoaște un declin de frecventare la începutul secolului al XXI-lea, trecând de la 3,5 milioane de vizitatori pe an la 2,2 milioane în 2013. Situl suferă în fapt de noile condiții de deservire ale peninsulei și de reaua reputație privitoare la prestațiile scumpe, dar mediocre.[14]
După 22 iulie 2014, vizitatorii pot ajunge pe Munte folosind noile lucrări de acces create de arhitectulDietmar Feichtinger care a câștigat concursulproiect Saint-Michel. Un nou dig și opasarelă pe piloți, care lasă să treacă apa pe dedesubt, deservesc de atunci încoace insula. Totuși, declinul turistic continuă, îndeosebi din cauza tarifelor de staționare crescute, a traversării pe jos, care ia 50 de minute, sau a navetelor care nu efectuează decât o parte din parcurs.[15]
Călătorului care dorește să viziteze Mont Saint-Michel venind cu automobilul, acesta îi apare la început ca o mică piramidă stâncoasă înconjurată de o întindere netedă nesfârșită. Pe măsură ce te apropii, deslușești din ce în ce mai multe detalii. Ajungi pe șoseaua care duce direct spre Munte și îți parchezi automobilul. Anunțurile de pe panourile de la intrare te avertizează căfluxul va începe la oracutare, dar te liniștesc comunicându-ți că automobilele, parcate corespunzător, nu vor fi în pericol să fie înghițite de ape.
Vedere aeriană a Mont Saint-Michel
Există mai multe proiecte vizând protejarea insularității Muntelui, printre care înlocuirea părții terminale a digului printr-un pod sau printr-un tunel. Dar ce se va întâmpla cu parcăriile, de la piciorul Muntelui, unde se îngrămădesc miile de automobile și de autocare? Turiștii vor avea, oare, credința vechilor pelerini să parcurgă, pe jos, ultimii 300 de metri?
Mareele, în zona Muntelui Saint-Michel, sunt deosebit de spectaculoase, printre cele mai puternice dinEuropa, având amplitudinea de până la 15 metri[16]. Laechinocții[17], în timpulrefluxului, marea se retrage până la cincisprezece, chiar optsprezece kilometri, iarfluxul este printre cele mai înalte din lume. Lareflux, în ciuda avertismentelor, unii oameni se aventurează pe nisipul rămas ud, se îndepărtează de țărm pentru a pescui, în micile bălți rămase în urma retragerii mării, fructe de mare sau pești. Dar timpul trece pe nesimțite, iar unii dintre ei sunt surprinși, departe de țărm, de revenireafluxului și de multe ori pier înghițiți de ape.Victor Hugo spunea că apelefluxului vin dinspre larg cu viteza unui cal în galop, lucru puțin cam exagerat, după părerea multora. La ora anunțată, uriașe mase de apă se revarsă dinspre larg, cu o viteză nemaiîntâlnită peste marile întinderi de nisip încă umed, rămase în urma refluxului. Începefluxul... Este un spectacol impresionant și de neuitat al naturii!
Festivalul «Entre ciel et mer»[18] a avut loc în perioada17 -27 iulie2008, în cadrul sărbătoririi a 1300 de ani de la clădirea de către episcopul deAvranches,Aubert, a primei biserici peMunte, în anul709. Festivitățile au început la1 mai2008[19] și au durat doi ani.
În zilele festivalului, au avut loc concerte, spectacole de stradă sau de teatru, expoziții, conferințe. În noaptea de19 spre20 iulie2008, a avut loc o legătură televizată între participanții la festival și cei care au vegheat, în jurulPapei, în timpulZilelor Mondiale ale Tineretului, care s-au întâmplat laSydney, înAustralia.
Oi de pajiști sărate, în preajma Muntelui Saint-Michel
Mielul de pajiște sărată este puiul unei oi din rasade Hague (numită șiRoussin sauSuffolk) care pășunează pe pajiștile cu vegetație bogată în iod și în sare, întrucât este în mod periodic acoperită de apele coasteiMării Mânecii, îndeosebi în golful Mont Saint-Michel. Datorităvegetației halofite păscute, carnea mielului de pajiște sărată primește o savoare inimitabilă și de aceea este foarte căutată de cunoscătorii fini ai bucătăriei, deși este foarte greu de procurat, întrucât toată producția este practic folosită în regiunea de producție.
Mont Saint-Michel este situat la vărsarea râului Couesnon, graniță naturală întreNormandia șiBretania. Amenajările de diguri au permis avansarea, în detrimentul mării, a terenurilor consacrate agriculturii și creșterii animalelor, între care ovine, cunoscute sub numele de oi de pajiști sărate. Mielul de pajiști sărate este o specialitate culinară locală, care se pretează să fie pregătită, la grătar, cu foc de lemne.
RestaurantulLa Mère Poulard
Omleta mamei Poulard (de la numele restaurantului situat în sat, celebru prin această specialitate culinară) este făcută din ouă și smântână, bătute îndelung în castroane mari de cupru cu un tel lung și într-un ritm special, care poate fi auzit de trecători, înainte de a fi prăjită într-o tigaie, tot de cupru, pe un foc de lemne. Rețeta exactă este păstrată și nu este divulgată, sub niciun chip.
Mama Poulard a dezvoltat această rețetă când a remarcat că pelerinii soseau flămânzi la Mont Saint-Michel. Îi trebuia, prin urmare, un fel de mâncare ușor și repede de pregătit, la orice oră. Și astăzi chiar, pot fi văzute și auzite ouăle bătându-se, în ritm, cu un tel lung, într-un vas mare de cupru.
Când restauratorul parizian,Robert Viel, i-a scris mamei Poulard, pentru a-i cere rețeta, aceasta i-a trimis următorul răspuns:
„Domnule Viel,
Iată rețeta omletei: sparg niște ouă mari într-un castron, le bat bine, pun o bucată bună de unt într-o tigaie, arunc în tigaie ouăle și amestec în mod constant. Sunt fericită, Domnule, dacă această rețetă vă face plăcere.
^În realitate era vorba debasci. Cf.Paul Robert,Le Robert encyclopédique des noms propres. Dictionnaire illustré, Le Robert, Paris, 2007.
^În ținutul pintenului italian (protuberanțaPeninsulei Apenine situată la nord de Golful Manfredonia) se ridicăMuntele Gargano, care atinge altitudini de peste 1.000 de metri.
^Monte Sant'Angelo este o comună italiană din provinciaFoggia, în regiuneaPuglia.
^Printr-o mesă inaugurală celebrată la1 mai2008, în biserica abațială, de către cardinalulVingt-Trois, arhiepiscopulParisului și președintele Conferinței episcopilor dinFranța. (Cf.Le Mont-Saint-Michel fête ses 1300 ans, in „Famille Chrétienne”, N° 1580 du 26 avril - 2 mai 2008, p. 54).
La Chanson de Roland –Cântarea lui Roland (ediție bilingvă), Editura Univers, București, 1974
Le Mont-Saint-Michel fête ses 1300 ans, in „Famille Chrétienne”, N° 1580 du 26 avril - 2 mai 2008
Paul Robert,Le Petit Robert 1, Dictionnaire alphabétique et analogique de la langue française, Le Robert, Paris, 1992.
Paul Robert,Le Robert encyclopédique des noms propres. Dictionnaire illustré, Nouvelle édition refondue et augmentée du Petit Robert des noms propres, Rédaction dirigée parAlain Rey, Le Robert, Paris, 2007.ISBN 2-84902-228-3
Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Viorica Zăstroiu,Noul dicționar universal al limbii române, Editura Litera Internațional, București - Chișinău, 2007.
.svg)
